Cum o cinstim pe Sfânta Fecioară Maria?

Teme: Fără categorie.
Etichete: .
Publicat la 11 mai 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mons. Raffaello Martinelli
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Ercis.ro

Fecioara Maria

Fecioara Maria

Cine este preasfânta Fecioară Maria?

Preasfânta Fecioară Maria:

  • este o fiică a lui Israel, o tânără evreică din Nazaret în Galileea, „o fecioară logodită cu un bărbat din casa lui David, numit Iosif” (Lc 1,26-27)
  • „ea se află în fruntea celor smeriţi şi săraci ai Domnului, care speră cu încredere de la el mântuirea şi o primesc. În sfârşit, cu ea, fiica strălucită a Sionului, după îndelungata aşteptare a făgăduinţei, se împlinesc timpurile şi se instaurează noua economie de mântuire” (LG, nr. 55)
  • „fecioară mamă, fiică a fiului tău, umilă şi înaltă mai mult decât creatura, termen fix al sfatului veşnic, tu eşti cea care ai înnobilat natura umană, cea pe care făcătorul său nu a detestat să devină făptură a ei” (Dante Alighieri, Paradisul, cântul XXXIII).

Ce relaţie există între Maria şi Cristos?

  • Isus Cristos a fost zămislit în sânul Fecioarei Maria.

Cum are loc această zămislire?

  • Prin lucrarea Duhului Sfânt, fără colaborarea bărbatului. „Maria este chemată să-l zămislească pe acela în care va locui „în trup plinătatea dumnezeirii” (Col 2,9). Răspunsul divin la întrebarea ei: „Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu cunosc bărbat?” (Lc 1,34) este dat prin puterea Duhului: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine” (Lc 1,35).
  • (…) Duhul Sfânt e trimis să sfinţească sânul Fecioarei Maria şi să-i dea rodnicie în chip dumnezeiesc, el, „Domnul de viaţă dătător”, făcând-o să-l zămislească pe Fiul veşnic al Tatălui într-o fire omenească luată dintr-a ei” (CBC, nr. 484-485).
  • Zămislirea feciorelnică arată că Isus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Ce înseamnă neprihănita zămislire?

  • „Dumnezeu a ales-o în mod gratuit pe Maria din toată veşnicia ca să fie mama Fiului său: pentru a împlini această misiune, ea a fost neprihănit zămislită. Aceasta înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu şi în vederea meritelor lui Isus Cristos, Maria a fost ferită de păcatul strămoşesc încă de la zămislirea ei” (Compendiu, nr. 96).

În ce sens este toată sfântă?

  • În sensul că ea nu a fost niciodată atinsă de vreun păcat în timpul existenţei sale; este „neatinsă de vreo prihană a păcatului, cea plăsmuită de Duhul Sfânt ca o făptură nouă” (LG, 56). Este cea „plină de har” (Lc 1,28).

Maria este mereu fecioară?

  • Credinţa creştină afirmă fecioria reală şi perpetuă a Mariei chiar şi în naşterea unicului său fiu Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om. Ea a „rămas Fecioară în zămislirea fiului său, Fecioară în naştere, Fecioară însărcinată, Fecioară mamă, Fecioară perpetuă” (Sfântul Augustin).
  • Maria este Fecioară în trup şi Fecioară în inimă: Maria, în timpul întregii sale vieţi, s-a încredinţat mereu şi total voinţei lui Dumnezeu, a fost mereu „slujitoarea Domnului” (Lc 1,38). „Maria este mai fericită prin primirea credinţei în Cristos decât în zămislirea trupului lui Cristos” (Sf. Augustin, De sancta virginitate, 3, 3).
  • Fecioria Mariei indică şi iniţiativa absolută şi gratuită a lui Dumnezeu faţă de ea.
  • După naşterea lui Isus, Maria nu a avut alţi copii, rămânând mereu fecioară înainte, după şi în timpul naşterii.

De ce vorbeşte Sfânta Scriptură despre fraţii şi surorile lui Isus?

  • Era obişnuinţă în Vechiul Testament şi chiar şi la contemporanii lui Isus să-i numească fraţi şi surori chiar şi rudele apropiate.
  • De altfel şi în zilele noastre, preoţii se adresează credincioşilor numindu-i fraţi şi surori, pentru a indica legătura deosebită care ne uneşte pe toţi în Cristos Isus.

Care a fost legătura Mariei cu Isus?

  • Maria, în timpul întregii sale vieţi pământeşti, a păstrat mereu o relaţie specială cu fiul său Isus. De fapt, viaţa pământească a mamei lui Dumnezeu este caracterizată de sintonia perfectă cu persoana Fiului şi de dăruirea totală pentru opera răscumpărătoare împlinită de el „îmbrăţişând din toată inima, fără a fi împiedicată de vreun păcat, voinţa mântuitoare a lui Dumnezeu, s-a oferit pe sine, ca slujitoare a Domnului, persoanei şi lucrării Fiului său, punându-se în slujba misterului răscumpărării, în dependenţă de Cristos şi împreună cu el, prin harul Dumnezeului atotputernic” (LG, 56).
  • „Această unire a mamei cu Fiul în opera răscumpărării se manifestă din clipa zămislirii feciorelnice a lui Cristos şi până la moartea lui” (LG, 57).
  • Ea a fost o ucenică fidelă a lui Cristos. Însuşi răspunsul lui Cristos – Cine este mama mea? Este cel care face voinţa Tatălui meu (cf. Mc 3,33-35) – care pare un pic ofensiv faţă de mama sa, în realitate exprimă cel mai mare elogiu faţă de Maria, indicând că adevărata sa măreţie se află chiar în faptul că Maria, cea dintâi şi mai mult decât orice altă creatură umană, a realizat voinţa lui Dumnezeu Tatăl.

Care sunt dogmele mariologice?

  • Ele sunt:
    – maternitatea divină a Mariei (titlul de Născătoare de Dumnezeu, „Theotokos”, a fost dat la Conciliul din Efes – anul 431)
    – neprihănita sa zămislire (Pius al IX-lea, Ineffabilis Deus, 8 decembrie 1854)
    – fecioria sa perpetuă (Conciliul din Lateran – anul 649)
    – ridicarea sa la cer (Pius al XII-lea, Munificentissimus Deus, 1 noiembrie 1950)
  • Aceste dogme, chiar dacă au fost proclamate succesiv de-a lungul istoriei Bisericii, sunt conţinute în revelaţia divină şi stabilesc credinţa crezută mereu încă de la originile Bisericii. Ele folosesc pentru a defini această credinţă mai precis, solemn şi definitiv. „Magisteriul Bisericii îşi angajează pe deplin autoritatea primită de la Cristos atunci când defineşte dogme, adică atunci când propune, sub o formă care îl obligă pe poporul creştin la o adeziune irevocabilă de credinţă, adevăruri conţinute în revelaţia divină sau adevăruri aflate într-o legătură necesară cu acestea” (CBC, nr. 88).
  • „Dogmele sunt făclii pe calea credinţei noastre, o luminează şi îi dau siguranţă. Şi, reciproc, dacă viaţa noastră este dreaptă, mintea şi inima ne vor fi deschise pentru a primi lumina dogmelor credinţei” (CBC, nr. 89).

În ce sens Maria este numită născătoare de Dumnezeu?

  • Biserica o proclamă pe Maria născătoare de Dumnezeu deoarece Isus, care este cu adevărat fiul ei după trup, este Fiul născut de Tatăl veşnic în natura sa divină, a doua persoană a Preasfintei Treimi: el însuşi Dumnezeu. Isus Cristos este „prin natură Fiul Tatălui după divinitate, prin natură fiul mamei după omenitate, dar propriu-zis Fiul lui Dumnezeu în cele două naturi ale sale” (Conciliul din Friuli, Simbolul, anul 796).

Ce semnificaţie are ridicarea Mariei la cer?

  • Ridicarea sa la cer, cu sufletul şi trupul, înseamnă:
    – o conformitate deplină cu Fiul său, care a învins moartea
    – o participare deosebită a Mariei la Învierea fiului său
    – o anticipare şi prefigurare singulară a învierii noastre, care va avea loc la sfârşitul timpurilor: ne manifestă sensul şi destinul trupului sfinţit de har.
  • În trupul glorios al Mariei, însăşi creaţia materială începe să aibă ceva din trupul înviat al lui Cristos.

Care este relaţia dintre Maria şi Dumnezeu Tatăl?

  • Faptele minunate împlinite în Maria sunt rod al acţiunii primare şi gratuite a lui Dumnezeu Tatăl. La darul liber de har şi de mântuire al lui Dumnezeu Maria răspunde cu prompta şi totala adeziune de credinţă. „Fericită eşti tu care ai crezut că se vor împlini cele spuse ţie de Domnul” (Lc 1,42.45).
  • „Încă de la începuturi, Maria a constituit marele semn, cu chip matern şi milostiv, al apropierii Tatălui şi a lui Cristos, cu care ne invită să intrăm în comuniune” (Documentul de la Puebla, nr. 282, anul 1979).
  • Alegând-o ca mamă a întregii omeniri, Tatăl ceresc a voit să reveleze dimensiunea maternă, pentru a spune aşa, a gingăşiei divine şi a grijii sale faţă de oamenii din toate epocile.

Care este relaţia dintre Maria şi Duhul Sfânt?

  • Misterul Fecioarei Mamă scoate în evidenţă acţiunea Duhului Sfânt, care a realizat în sânul ei zămislirea copilului şi a condus încontinuu viaţa sa. Titlurile de mângâietoare, avocată, ajutătoare, atribuite Mariei de evlavia poporului creştin, nu întunecă, ci preamăresc acţiunea Duhului Mângâietor şi îi dispun pe credincioşi să beneficieze de darurile sale.
  • Cooperarea Mariei cu Duhul Sfânt, manifestată la Buna-Vestire şi la Vizitarea Elisabetei, se exprimă într-o atitudine de docilitate constantă faţă de inspiraţiile Mângâietorului.
  • Ca adevărată femeie a rugăciunii, Fecioara îi cerea Duhului Sfânt să completeze lucrarea începută la zămislire pentru ca pruncul să crească „în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Lc 2,52). Sub acest profil Maria se prezintă ca un model pentru părinţi, arătând necesitatea de a recurge la Duhul Sfânt pentru a găsi calea corectă în dificila misiune educativă.
  • Fără îndoială a fost prezentă la revărsarea Duhului în ziua de Rusalii. Duhul care locuia deja în Maria, realizând în ea minunăţii ale harului, acum coboară din nou în inima sa, comunicând daruri şi carisme necesare pentru exercitarea maternităţii sale spirituale.
  • Maria participă la viaţa şi la rugăciunea primei comunităţi creştine. Sfântul Luca spune că la originile Bisericii comunitatea este compusă nu numai din apostoli şi discipoli, ci şi din femei, între care Luca o numeşte numai pe „Maria, mama lui Isus” (Fap 1,14).
  • Şi acum în viaţa Bisericii, „Ea este chemată de acelaşi Duh să coopereze în mod matern cu el. El trezeşte încontinuu în amintirea Bisericii cuvintele lui Isus adresate discipolului preaiubit: „Iată mama ta!”, şi îi invită pe credincioşi să o iubească pe Maria aşa cum a iubit-o Cristos. Orice aprofundare a legăturii cu Maria permite Duhului o acţiune mai rodnică pentru viaţa Bisericii” (Ioan Paul al II-lea, Cateheza de miercuri, 9 decembrie 1998).

Ce relaţie există între Maria şi Biserică?

  • Preasfânta Fecioară Maria este:
    – aparţinătoare Bisericii
    – mamă a Bisericii
    – model al Bisericii
    – mijlocitoare pentru Biserică.

În ce mod Maria aparţine Bisericii?

  • Ea este sora noastră, membru eminent şi cu totul singular al Bisericii.
  • Este cea dintâi mântuită, răscumpărată de Cristos „în maniera cea mai sublimă” în neprihănita sa zămislire (cf. Bula Ineffabilis Deus, în: Pius al IX-lea, Acta 1, 605) şi în întregime reînnoită şi umplută de harul Duhului Sfânt.

Pentru ce Maria este Maica Bisericii?

  • Pentru că:
    – „ea l-a născut pe Fiul pe care Dumnezeu l-a rânduit primul născut dintr-o mulţime de fraţi (cf.Rom 8,29), adică dintre credincioşi, la naşterea şi formarea cărora ea conlucrează cu iubire de mamă” (LG, 63)
    – „a cooperat la mântuirea omului în libertatea credinţei şi a ascultării” (LG, 56), dându-şi asentimentul în numele întregii omeniri
    – pe Calvar, Isus cu cuvintele: „Iată fiul tău”, „Iată mama ta” (In 19,26-27), o dăruia, ca mamă, deja cu anticipaţie pe Maria tuturor celor care vor primi vestea cea bună a mântuirii şi astfel punea premisele iubirii lor filiale faţă de ea
    – Maria cooperează la naşterea şi la dezvoltarea vieţii divine în mădularele lui Cristos care suntem noi. Ea este maica Bisericii în ordinea harului.
  • „Rolul de mamă al Mariei faţă de oameni nu umbreşte şi nu micşorează în nici un fel […] unica mijlocire a lui Cristos, ci îi arată puterea. Căci orice influenţă mântuitoare a Sfintei Fecioare […] decurge din belşugul meritelor lui Cristos, se întemeiază pe mijlocirea lui, depinde în întregime de această mijlocire şi din ea îşi ia toată puterea” (LG, 60).

În ce sens Maria este model al Bisericii?

  • Ea este figura şi realizarea cea mai perfectă a Bisericii. Este model al Bisericii în maternitate şi în feciorie.
    – În maternitate:
    „Biserica […] prin predicare şi botez naşte la o viaţă nouă şi nepieritoare pe fiii zămisliţi de la Duhul Sfânt şi născuţi din Dumnezeu” (LG, 64).
    În feciorie:
    Biserica „este şi fecioara care păzeşte neatinsă şi curată credinţa faţă de Mirele ei şi, imitând-o pe Maica Domnului său, prin puterea Duhului Sfânt, păstrează în mod feciorelnic credinţa neatinsă, speranţa tare, iubirea sinceră” (LG, 64).
  • Ea constituie fără îndoială pentru toţi un preaînalt exemplu de curăţie şi de dăruire totală Domnului. Dar în mod special se inspiră de la ea fecioarele creştine şi cei care se dedică în mod radical şi exclusiv Domnului în diferitele forme ale vieţii consacrate.
  • Ea îi încurajează pe toţi creştinii să trăiască cu angajare deosebită castitatea, conform propriei stări, şi să se încredinţeze Domnului în diferitele circumstanţe ale existenţei. Cea care este prin excelenţă Sanctuar al Duhului Sfânt, îi ajută pe credincioşi să redescopere propriul trup ca templu al lui Dumnezeu (cf. 1Cor 6,19) şi să-i respecte nobleţea şi sfinţenia.
  • „În lucrarea sa apostolică, Biserica priveşte pe bună dreptate spre aceea care l-a născut pe Cristos, zămislit de la Duhul Sfânt şi născut din Fecioară tocmai pentru a se naşte şi a creşte, prin Biserică, şi în inimile credincioşilor. Căci Fecioara a fost în viaţa ei exemplu al acelei iubiri materne de care trebuie să fie însufleţiţi toţi aceia care, în misiunea apostolică a Bisericii, conlucrează la regenerarea oamenilor” (LG, 65).
  • Maria este imaginea escatologică a Bisericii, în sensul că ea este deja ceea ce Biserica, peregrină pe pământ, va fi într-o zi la sfârşitul acestei lumi.

În ce sens Maria este model al sfinţeniei Bisericii?

  • Maria este toată sfântă, fiind „cea plină de har” (Lc 1,28). Ea reprezintă pentru comunitatea credincioşilor paradigma sfinţeniei autentice, care se realizează în unirea cu Cristos.
  • „Biserica îşi atinge în Preacurata Fecioară desăvârşirea”, în timp ce „credincioşii se străduiesc încă să crească în sfinţenie învingând păcatul” (LG, 65).
  • În acest drum spre sfinţenie, cei care cred în Cristos se simt încurajaţi de cea care este model de virtute.
  • „Biserica, gândindu-se la ea cu pietate şi contemplând-o în lumina Cuvântului făcut om, pătrunde mai adânc, cu veneraţie, în sublimul mister al Întrupării şi devine tot mai asemenea cu Mirele său” (LG, 65).
  • Sfinţenia creştină se realizează într-o intensă viaţă de credinţă, speranţă şi iubire. În toate aceste trei virtuţi teologale, Maria este model exemplar. De fapt:
    – în credinţă: exemplul său încurajează poporul lui Dumnezeu să practice credinţa sa şi să-i aprofundeze şi să-i dezvolte conţinutul, păstrând şi meditând în inimă evenimentele mântuirii
    – în speranţă: ascultând mesajul îngerului, Fecioara orientează cea dintâi speranţa sa spre Împărăţia fără sfârşit, pe care Isus era trimis să o instaureze
    – în iubire: tocmai graţie iubirii iradiante a Mariei este posibil de păstrat în orice timp în cadrul Bisericii înţelegerea şi iubirea fraternă.

În ce sens Maria cooperează la răscumpărare?

  • Deja sfântul Augustin atribuie Fecioarei calificativul de cooperatoare a răscumpărării (cf. De sancta virginitate, 6: PL 40, 399), titlu care subliniază acţiunea unită şi subordonată a Mariei faţă de Cristos Răscumpărătorul.
  • Ea cooperează „într-un mod cu totul deosebi la opera Mântuitorului, prin ascultare, credinţă, speranţă şi iubire aprinsă”. Rod sublim al acestei cooperări este maternitatea sa universală: „De aceea ea ne este Mamă în ordinea harului” (LG, 61).
  • Este o cooperare deosebită pe care Domnului Dumnezeu i-o acordă. În unire cu Cristos şi supusă lui, ea a colaborat în obţinerea harului mântuirii de întreaga omenire, în mod unic şi irepetabil, graţie:
    – maternităţii sale divine faţă de Cristos
    – asocierii sale la sacrificiul lui Cristos: suferind cu el care moare pe cruce „a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului” (LG, 61)
    – contribuţiei deosebite pe care ea o dă şi vieţii Bisericii, pentru care este Mamă, în decursul secolelor şi până la sfârşitul timpurilor, continuând să susţină comunitatea creştină şi pe toţi credincioşii în drumul lor spre sfinţenie şi în angajarea generoasă pentru vestirea evangheliei.

Care este relaţia între Maria şi femeie?

  • „Este „binecuvântată între toate femeile”. În ea Dumnezeu a conferit femeii o demnitate cu dimensiuni nebănuite. În Maria evanghelia a pătruns feminitatea, a răscumpărat-o şi a preamărit-o. Acest lucru are o importanţă capitală pentru orizontul nostru cultural, în care femeia trebuie să fie mult mai mult valorizată, în timp ce se defineşte mai clar şi mai amplu partea care îi revine în societate. Maria este garanţie a măreţiei feminine, indicând modul specific al faptului de a fi femeie, cu acea vocaţie a sa de a fi suflet, dăruire capabilă să spiritualizeze trupul şi să întrupeze spiritul” (Documentul de la Puebla, nr. 299).
  • Maria realizează în sine în mod sublim şi paradigmatic cele două dimensiuni, vocaţii ale femeii: fecioria şi maternitatea.
  • Maria a trăit, în forma proprie şi exclusivă a femeii, unirea dintre mamă şi fiu.

Ce tip de cult se dă Mariei?

  • Încă de la început a fost mereu un cult deosebit faţă de Fecioara Maria printre creştini. Totuşi, „mai ales începând cu Conciliul din Efes, cultul poporului lui Dumnezeu faţă de Maria s-a dezvoltat minunat în veneraţie şi iubire, în invocare şi imitare” (LG, 66). El s-a exprimat în special în sărbătorile liturgice, între care, de la începuturile secolului al V-lea, a căpătat o însemnătate deosebită „ziua Mariei Theotokos”, celebrată la 15 august la Ierusalim şi devenită apoi sărbătoarea Adormirii sau a Ridicării la Cer.
  • Cultul marian s-a dezvoltat până în zilele noastre în continuitate minunată, alternând perioade înfloritoare la perioade critice care, totuşi, au avut adesea meritul de a-i promova şi mai mult reînnoirea.
  • „Maria, care a fost înălţată prin harul lui Dumnezeu, după Fiul său, deasupra tuturor îngerilor şi oamenilor pentru că este mama preasfântă a lui Dumnezeu şi a luat parte la misterele lui Cristos, este pe bună dreptate cinstită de Biserică printr-un cult deosebit” (LG, 66).
  • Acest cult are o particularitate irepetabilă pentru că se referă la o persoană unică prin perfecţiunea sa personală şi prin misiunea sa.
  • „Acest cult […], deşi este cu totul aparte, diferă în mod esenţial de cultul de adoraţie care i se aduce Cuvântului Întrupat deopotrivă ca şi Tatălui şi Duhului Sfânt şi îl favorizează în cel mai înalt grad”; el îşi are exprimarea în sărbătorile liturgice dedicate Născătoarei de Dumnezeu şi în rugăciunea mariană cum este Rozariul, „rezumat al întregii evanghelii” (CBC, 971).
  • De aceea, veneraţia credincioşilor faţă de Maria, deşi superioară cultului dat celorlalţi sfinţi, este totuşi inferioară cultului de adoraţie rezervat lui Dumnezeu.
  • Între cultul marian şi cel dat lui Dumnezeu există însă o continuitate: de fapt, cinstea dată Mariei este orânduită şi conduce la adoraţia Preasfintei Treimi.
  • Veneraţia creştinilor faţă de Fecioara Maria promovează cultul dat Cuvântului întrupat, Tatălui şi Duhului Sfânt. „Diferitele forme de pietate faţă de Născătoarea de Dumnezeu pe care Biserica le-a aprobat în limitele învăţăturii sănătoase şi adevărate, în funcţie de împrejurările de timp şi de loc şi după firea şi mentalitatea credincioşilor, au drept rezultat ca, prin cinstirea Mamei, Fiul, pentru care toate trăiesc (cf. Col 1,15-16) şi în care Tatălui veşnic „i-a plăcut să sălăşluiască toată plinătatea” (Col 1,19), să fie cunoscut, iubit, preamărit cum se cuvine, iar poruncile lui să fie urmate” (LG, 66).
  • La ea, devenită maică a Bisericii şi Maică a omenirii, aleargă poporul creştin, animat de încredere filială, pentru a solicita mijlocirea ei maternă şi a obţine bunurile necesare vieţii pământeşti în vederea fericirii veşnice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *