CFE: Creşteţi şi vă înmulţiţi

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 30 mai 2015.
Partea 68 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Isus cu Apostolii

Isus cu Apostolii

Cateheza 68
Creşteţi şi vă înmulţiţi
Text de bază: Mc 3,13-15

Dragi prieteni,

Ne reîntâlnim pentru a fi din nou împreună în comunitate. Mi se pare ca venit de la Dumnezeu Cuvântul la care putem medita şi care poate fi acesta: „Creşteţi şi vă înmulţiţi”. Vă amintiţi când a fost rostit acest cuvânt? Unde îl citim în Biblie? La început, la începutul creaţiei, la începutul familiei umane, era prima familie. Dar în acel „creşteţi şi vă înmulţiţi”, Dumnezeu semnala principiul şi direcţia: pornind de la familie pentru a realiza o înmulţire constantă. Şi noi ştim că această multiplicare nu înseamnă doar a avea copii, şi a avea propriii copii, ci înseamnă şi a face să crească familia umană, iar fecunditatea soţilor înfăptuieşte acest „creşteţi şi vă înmulţiţi”.

Cu Isus nu ne mai oprim doar la rodnicia fiilor în trup, ci devine pentru toţi, repet, pentru toţi, căsătoriţi ori necăsătoriţi, angajamentul de a face să crească familia umană, de a face să crească numărul fraţilor şi surorilor, de a face să crească încă de pe acum acei fraţi şi surori care vor fi alături de noi în familia dumnezeiască, definitivă, veşnică. „Creşteţi şi vă înmulţiţi” este un cuvânt important pentru Isus şi pentru orice bărbat şi pentru orice femeie.

Dar să vedem cum a început Isus să întemeieze această nouă familie, care cuprinde şi depăşeşte fiecare familie umană, familia Sa, comunitatea Sa. Să citim împreună două versete din Evanghelia lui Marcu, cap. 3, vers. 13-14. Două versete simple, dar foarte bogate în semnificaţie:

13 Apoi s-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care i-a voit El, iar ei au venit la El. 14 A constituit doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu El, să-i trimită să predice 15 şi să aibă puterea să alunge diavolii.

„Ca să fie cu El, să-i trimită să predice”. Isus dă această directivă familiei Sale şi prin urmare o directivă fiecărei familii umane, fiecărei persoane: „ca să fie cu El” şi „pentru a creşte în iubire faţă de El şi între ei.” Cât de mult s-a îngrijit Isus, cu delicateţe şi gingăşie, pentru a-i ţine aproape de Sine pe aceşti doisprezece, pe aceşti dintâi discipoli, pentru a-i ocroti, pentru a le sta aproape cu o deosebită atenţie, cu o iubire nemărginită. Să-i ţină aproape de sine şi să-i ajute să trăiască frumuseţea unei relaţii apropiate cu El, dar în acelaşi timp să-i trimită să predice. Aceasta înseamnă creşterea: a sta aproape de Isus, a-i gusta prietenia, pentru ca mai apoi să mergi. „Mergeţi în toată lumea, botezaţi pe toţi oamenii, în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt!”

E ca şi când ar spune: „Mergeţi şi faceţi copiii lui Dumnezeu, faceţi din toţi fraţi şi surori! Voi care aţi experimentat ce înseamnă să aparţii familiei lui Isus, să aparţii comunităţii lui Isus, voi toţi, mergeţi, predicaţi şi botezaţi!” Aţi observat cele două acţiuni: „a fi cu Isus şi a merge! A fi cu Isus, a-i gusta prietenia şi a merge să vesteşti! Să observăm cum aceste două acţiuni, „a fi cu Isus şi a merge să predici” aparţin tocmai identităţii Comunităţii familiale. În Comunitatea familială, experienţa pe care o facem e aceea de a fi împreună pentru a gusta prezenţa lui Isus. De câte ori nu ne-am spus că persoana cea mai importantă pe care o păstrăm în comunitate este Isus, Isus viu. Cel Înviat e viu în mijlocul nostru. Chiar şi în acest moment este viu, vorbeşte, devine prezent, mângâie ori mustră, e viu!

Primul punct al Comunităţii familiale e tocmai acesta: a gusta prezenţa lui Isus şi a te bucura cu Isus pentru că ai o familie. Să te bucuri pentru că în Isus ai alţi fraţi şi surori. De câte ori voi înşivă aţi remarcat frumuseţea şi profunzimea relaţiilor care se nasc în Comunităţile familiale, până în punctul în care cineva ar putea spune: dar de ce să ne multiplicăm, de ce să ne separăm între noi când e atât de frumos? Tocmai pentru că ne dăm seama că în Isus se creează o relaţie atât de profundă şi între noi. Construim o prietenie, un mod de a ne iubi, care nu mai este bazat pe simplul fapt că „mă cunoaşte, te cunosc, te stimez, te preţuiesc, ştiu cine eşti şi ce faci”, ci se bazează pe faptul că există o singură persoană care ne atrage la sine, şi atrăgându-ne la sine, ne face să fim una între noi, nu ne apropie, ne face una în El. Prin urmare, într-un anumit sens, aici se experimentează unitatea cea mai frumoasă şi mai adevărată.

Aşadar, un prim angajament în Comunitatea familială, ca şi pentru apostoli, este a fi: „pentru ca să fie cu El”. A fi cu El pentru a experimenta că Isus e prezent. Prin diferitele etape pe care le cunoaşteţi deja: prin a-l lăuda pe Domnul pentru ceea ce a făcut; împărtăşind ceea ce Isus a făcut în viaţa mea, ceea ce am făcut noi pentru El; ascultând Cuvântul Său etc…

A doua acţiune este „a merge”, a merge înspre ceilalţi, a evangheliza, a împărtăşi frumuseţea Celui pe care l-aţi întâlnit! Vă amintiţi de Apostolul Andrei când spune: „L-am întâlnit pe Mesia!” A merge, aceasta e multiplicarea. A merge şi a face loc în inimă şi altor persoane! E drept, şi să suferi în situaţia înmulţirii unei comunităţi pentru că nu vei mai întâlni o anumită persoană ori o vei vedea mai rar, dar cu toţii să fiţi gata să faceţi loc şi altora în inima voastră. Nu vă gândiţi: „Dar o să rămânem puţini, cum va fi?” Nu, nu aceasta e perspectiva! Rămânem puţini pentru a face loc altora! Aş vrea să vă repet de o sută de ori, dragi comunităţi, faceţi loc şi altora în inima voastră! Mergeţi! Acest „mergeţi” spus de Isus, „ca să fie cu El şi ca să-i trimită să predice”!

De aici angajamentul din partea tuturor de a reînnoi lista inimii. O listă a inimii concretă! În lucrurile concrete ne manifestăm iubirea lui Isus! Când te întrebi „Dar ce trebuie să spun?”, ai făcut lista inimii tale? O ai actualizată? O ai pregătită? Lista inimii, pentru că vreţi să luaţi în considerare acele persoane din mediul vostru normal de viaţă pe care Domnul vrea să le iubiţi! Puneţi-vă această întrebare: la cine mă trimite Domnul? Sau întrebaţi-l pe El: „Doamne, la cine mă trimiţi? La cine vrei să merg? Doamne, inspiră-mă! Spre cine vrei să mă îndrept pentru a-i face cunoscută iubirea Ta?” Acestea transformaţi-le în rugăciune înaintea Domnului!

Şi apoi vă recomand să respectaţi etapele corecte! Nu grăbiţi timpii, nu invitaţi persoanele în comunitate prea în grabă… prima etapă e să te rogi! După ce Domnul ţi-a pus în inimă o persoană, după ce ai făcut lista inimii, trebuie să te rogi! Dacă nu ai curajul să faci o jumătate de oră de adoraţie pentru o persoană, sau să te rogi un sfert de oră… e comod să salţi această etapă, spunându-i: „Vino în comunitate! Vino!” Dar eu nu plătesc nimic?! Ce ai plătit tu ca acela să intre în comunitate? Cât ai dăruit din sângele tău pentru ca acela să intre în comunitate? De câte ori l-ai rugat pe Domnul? De câte luni îl rogi, de câţi ani? Câte ore de adoraţie ai făcut? I-ai ascultat pe cei pe care Domnul vrea să-i cheme? Prin urmare să nu săriţi niciodată etapele, dacă vreţi să ajungeţi la ceilalţi! Aceasta e rugăciunea!

A doua etapă e slujirea, care înseamnă să iubeşti. Să arăţi semne concrete de apropiere. Nu trebuie să-i aduci imediat în comunitate, fără ca mai înainte să-i faci să simtă iubirea ta! Câte unul are nevoie de laptele spiritual, adică de atenţia ta timp de o lună, şase luni, un an! Şi numai apoi i se dă să guste sandwich-ul care înseamnă să vină în comunitate. Răbdare în diversitate, rugăciune, să iubeşti, să speli picioarele, să faci gesturi de prietenie. Să surprindeţi persoanele cu mărinimia carităţii voastre. „De ce ai făcut aceasta pentru mine? De ce eşti aşa amabil? De ce ţii atât de mult la mine? De ce îmi ţii companie? De ce m-ai sunat? De ce îmi eşti aproape? De ce vii să mă ajuţi? De ce te umileşti?” Aceste întrebări trebuie suscitate mai înainte încă de întrebarea „De ce mergi la biserică!? Pentru că mă iubeşti?” Şi atunci răspunsul va fi: „Merg la biserică pentru că acolo am găsit izvorul iubirii! Merg în comunitate pentru că acolo este izvorul!” Dar dacă ei nu au gustat apa de izvor, paharul de apă pe care li-l oferi tu, cum vor putea cunoaşte apoi izvorul?

Repet din nou, respectaţi etapele concrete: a te ruga, a sluji şi a iubi. Evanghelizarea trece prin iubire, prin spălarea picioarelor, prin iertare! Şi aici să nu vă fie teamă să întâlniţi şi să ţineţi legătura şi cu tinerii, cu familiile tinere, cu cei care sunt în căutare. Câte persoane stau la mila horoscopului! Şi aţi auzit în Evanghelie ce se spunea: „ca să fie cu El şi ca să-i trimită să predice şi să aibă puterea să alunge diavolii„. Adesea voi credeţi că a alunga diavolii e echivalent cu a face exorcisme ori binecuvântări speciale. Nu!

Când aduci o persoană la iubire, ai alungat diavolul urii; când ai îndreptat o persoană înspre slujire, ai alungat diavolul egoismului; când ai făcut o persoană să vorbească, să simtă comuniunea, ai alungat diavolul individualismului; când ai ajutat o persoană să aibă mai multă încredere, ai alungat diavolul fatalismului, al horoscopului. Câţi diavoli puteţi alunga voi! Câţi diavoli! Câte persoane care se ataşează de mii de lucruri, pline de frică… Iar tu ai secretul păcii, al siguranţei, cunoşti iubirea Tatălui! Şi astfel a evangheliza, a merge, simţiţi că înseamnă a face loc, înseamnă să-ţi dai seama de ce au nevoie cei pe care-i întâlneşti în drumul tău.

Dacă cineva nu a făcut-o niciodată, să încerce să facă această temă de casă: să facă lista tuturor persoanelor pe care le întâlneşte în fiecare săptămână! Încercaţi să o faceţi! Pe cei pe care îi întâlniţi de obicei în fiecare săptămână: 5, 10, 100 de persoane; semnaţi lista şi apoi treceţi în revistă din nou lista. Şi veţi vedea că observând-o din nou, vă va veni cu siguranţă o inspiraţie; de acolo începeţi. Înseamnă că acolo se află ceva, înseamnă că Domnul vrea să vă conducă înspre acea oiţă pentru ca să-i arătaţi iubirea Sa, mereu cu acelaşi obişnuit drum: mai întâi să mă rog, să plătesc partea mea, să mor puţin pentru acea persoană. „Port în mine pătimirea lui Cristos, pentru ca toţi să se întoarcă la El”. Să te rogi, apoi să slujeşti, mai apoi să întâlneşti şi să vesteşti şi numai în ultimul rând să inviţi la comunitate.

Să nu vă fie teamă să invitaţi! Când o invitaţie se face doar de curiozitate, pentru a satisface curiozitatea, nu sunt rădăcini, înţelegeţi? Anumite persoane sosesc în comunitate, dar nu au rădăcină, pentru că nu au fost plantate prin rugăciune, nu au fost adăpate din rugăciune, nu au fost cultivate de slujire şi de iubire, nu au fost mângâiate de atenţia umană, iar transplantarea în comunitate riscă adesea să nu fie mereu şi imediat vie, puternică, frumoasă. Nu se poate sălta rugăciunea!

Şi atunci auzim din nou pentru noi acele cuvinte ale lui Isus: „creşteţi şi vă înmulţiţi”. Eu nu ştiu dacă îndrăznesc să vă cer prea mult, dar să fiţi fericiţi dacă se întâmplă multiplicarea comunităţilor! Să fiţi fericiţi! Cântaţi, căci Dumnezeu vă cheamă să faceţi loc şi altora în inimile voastre! Să fiţi instrument în mâna lui Dumnezeu pentru ca şi alţii să găsească loc la ospăţul ceresc, la ospăţul Bisericii, la masa comuniunii. Fiţi fericiţi că sunteţi instrumentele Sale care vestesc, care cheamă! Faceţi cu bucurie multiplicarea, cu încredere, oriunde mergeţi! Cine este centrul oricărei comunităţi? Isus! Iar Isus nu se schimbă de la o comunitate la alta, e El! El este centrul! Nu vă fie teamă să visaţi!

Rugaţi-vă, să ne rugăm Domnului ca să multiplice şi să ne multiplicăm! Mai mult, să facă astfel ca inimile noastre să crească! Să ne rugăm ca Domnul să transforme fiecare familie, fiecare familie creştină să se transforme într-o mică comunitate, într-o mică biserică!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *