Sfânta Liturghie, «Paştele» mereu prezent prin celebrare

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Veniamin Aenăşoaei
Sursa: Actualitatea creştină, nr. 4/2004

Paştele

Paştele

Sărbătoarea Paştelui este dragă tuturor. O celebrăm solemn o dată pe an, însă o reactualizăm în fiecare duminică şi-n fiecare celebrare Euharistică. Cu inima reînnoită, ne unim cu Cristos înviat, în Sfânta Împărtăşanie, şi prin El cu Duhul Său, care ne sfinţeşte.

Sărbătoarea Învierii Domnului este percepută, mai mult sau mai puţin, de toţi credincioşii. Este posibil ca sărbătoarea Crăciunului să treacă fără ca mulţi dintre credincioşi să fie atinşi în simţământul lor religios. Altfel stau lucrurile însă când este vorba de Învierea Domnului. Nu cred să fie multe conştiinţe împietrite, care să rămână indiferente la îndemnul lăuntric de a se apropia de Dumnezeu cu această ocazie, printr-o participare vie la celebrarea Învierii, sau, în forme mai simple şi mai reductive, cum ar fi: gestul de «a lua Lumină», de a spune o rugăciune pe cont propriu sau de a ciocni un ou cu familia şi prietenii spunând: «Cristos a înviat!».

Trăirea sărbătorii Paştelui presupune însă o abordare mai profundă şi o raportare mai matură faţă de Aceasta. Liturghierul Roman, la numărul 18, ne oferă mai multe elemente clarificatorii: „Cristos a îndeplinit lucrarea răscumpărării omului şi a preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu, mai cu seamă prin Misterul său pascal, prin care, murind, a nimicit moartea noastră şi, înviind, ne-a redobândit viaţa. De aceea, Triduum-ul pascal al pătimirii şi învierii Domnului străluceşte ca o culme a întregului An Liturgic. Aşadar, importanţa pe care o are duminica pentru săptămână, solemnitatea Paştelui o are pentru întregul An Liturgic”.

Cu inimă reînnoită

Nu putem trăi sărbătoarea Paştelui fără a avea predispoziţiile interioare necesare şi, cum celebrarea morţii şi învierii Domnului este cea mai mare sărbătoare a Anului Liturgic, Biserica ne-a propus un timp de 40 de zile de pregătire, timp în care să reînnoim inima noastră, dezbrăcând-o de orice formă de răutate şi păcat şi îmbrăcând-o cu haina cea nouă şi frumoasă a harului şi faptelor bune. Acest îndemn al Bisericii este pe linia învăţăturii lui Isus, care, în parabola Invitaţilor la nuntă (cf. Mt 22,1-14), ne spune că cel ce nu s-a prezentat îmbrăcat cu haina de nuntă, a fost aruncat afară de la ospăţ. Aceeaşi învăţătură o regăsim şi în Apocalipsul Sfântului Ioan, unde Sfânta Liturghie, «Paştele» mereu prezent prin celebrare ni se spune că la triumful Mielului vor participa împreună cu îngerii, cei care vin din încercarea cea mare şi care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului (cf. Ap 7,14). Chiar dacă această învăţătură este legată de posibilitatea de a participa la Ospăţul ceresc, ea ne indică cu claritate care sunt condiţiile recerute pentru a participa în calitate de nuntaş sau oaspete la anticiparea acestui Ospăţ, care este Sfânta Liturghie în general şi celebrarea Paştelui în mod special.

Triduum-ul pascal reactualizat în Liturghie

Triduum-ul pascal al pătimirii şi învierii Domnului, care începe cu Liturghia de seară a Cinei Domnului, continuă cu celebrarea pătimirii şi morţii lui Isus, îşi are centrul în Vigilia pascală şi se încheie cu Vesperele Învierii Domnului, constituie elementul central al Anului Liturgic (cf. LR n. 19). „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul” (Ps 118,24) în care, prin excelenţă, se reactualizează lucrarea răscumpărării omului şi a preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu. Acest mister al morţii şi învierii Domnului dă consistenţă, apoi, fiecărei celebrări Euharistice, deoarece „jertfa lui Cristos şi jertfa Euharistiei sunt o unică jertfă” (Catehismul Bisericii Catolice, 1382). În enciclica Ecclesia de Eucharistia, la nr. 11, Sfântul Părinte reconfirmă această învăţătură: „Când Biserica celebrează Euharistia, memorial al morţii şi învierii Domnului ei, acest eveniment central al mânturii este actualizat în mod real şi, astfel, «se împlineşte opera răscumpărării noastre»” (LG, 3). Astfel stând lucrurile, chiar dacă în mod aparent, comportamentul creştinilor pare să fie diferit, aş zice că atâta importanţă şi valoare dăm sărbătorii Paştelui, câtă importanţă şi valoare dăm Sfintei Liturghii în general şi mai ales în zilele de duminică.

Cu Isus Înviat în aşteptarea Mângâietorului

La nr. 22 din Liturghierul Roman citim: „Cele cincizeci de zile, de la duminica Învierii până la duminica Rusaliilor, se sărbătoresc în bucurie şi veselie, ca o unică zi de sărbătoare, marea duminică” (LR pag. 105). Într-adevăr, bucuria celebrării Învierii Domnului dă nota justă a trăirii timpului pascal, care se încheie la Rusalii, cu împlinirea promisiunii lui Isus: vă voi trimite un Mângâietor (cf. In 16,8). Asemenea Apostolilor, ascultând şi meditând Cuvântul, încercăm să înţelegem şi să aprofundăm semnificaţia celor petrecute la Ierusalim (cf. Lc 24,18-27), iar fiind cu El la frângerea pâinii (cf. Lc 24,28- 32), duminică de duminică, prin celebrarea Euharistiei şi primindu-L în inimile noastre prin Împărtăşanie, realizăm unirea cea mai intimă cu El, după cum spune Sf. Părinte Ioan Paul al II-lea: „Eficacitatea mântuitoare a jertfei se înfăptuieşte pe deplin în Împărtăşanie, când primim Trupul şi Sângele Domnului. Jertfa euharistică tinde în sine către unirea intimă a credincioşilor cu Cristos prin intermediul Împărtăşaniei”. Şi tot „prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele său, – continuă Sf. Părinte – Cristos ni-l dă, de asemenea, pe Duhul său” (Ecclesia de Eucharistia nn. 16.17). Aleluia este de aceea cântul care însoţeşte trăirea noastră în acest timp sfânt.

Posted in Liturgie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *