Milostivirea Divină în învăţătura şi viaţa Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea

Teme: Personalităţi, Teologie.
Etichete: , .
Publicat la 11 aprilie 2015.
Print Friendly

Autor: Ecaterina Hanganu

Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea

„Când faci un pas spre Dumnezeu, El face o mie spre tine”, spune un proverb indian. „Dacă tu îmi deschizi uşa doar cât un vârf de ac, Eu – spune Dumnezeu – îţi deschid un portal infinit spre mine”, afirmă înţelepciunea hasidică. Iar Isus, întinzându-şi braţele pe Cruce, ne-a îmbrăţişat pe toţi, dăruindu-ni-l pe Tatăl Său, fără să ne ceară nimic în schimb. Creştinismul este însăşi inima iubirii lui Dumnezeu. „Milostivirea este celălalt nume al iubirii”, afirma Sf. Papă Ioan Paul al II-lea. Dumnezeu este iubire. Iubirea Sa este infinită – Milostivirea Sa este infinită. Iar dacă am face diferenţa între iubire şi milostivire, atunci „iubirea e floarea, iar milostivirea fructul, fiindcă iubirea tinde să amplifice binele, iar milostivirea, să îndrepte răul”[1].

În viaţa sa de rugăciune, manifestată în fiecare din acţiunile sale – fiindcă la Papa Ioan Paul al II-lea rugăciunea era inerentă oricărei acţiuni şi era ea însăşi acţiune – esenţial este dialogul cu Dumnezeu. De aceea, elementul central al pontificatului său este revelarea adevărului despre Milostivirea Divină, fiindcă numai milostivirea divină este cheia înţelegerii misterului legăturii existente între Dumnezeu şi om şi implicit, a dialogului. În zilele noastre, însă, se pierde nu numai ideea de Dumnezeu milostiv, dar chiar şi conceptul de milostivire (enciclica Dives in Misericordia – DIM I.2). De aici, atenţia deosebită acordată instituirii şi promovării cultului milostivirii divine.

Milostivirea Divină în învăţătura Sf. Ioan Paul al II-lea

În fiecare dintre scrierile, cuvântările, omiliile sale, apare explicit sau implicit referirea la milostivirea lui Dumnezeu, fiindcă pentru Papa Ioan Paul al II-lea, iubirea/milostivirea lui Dumnezeu erau „respiraţia” Sa. Trilogia dogmatică alcătuită din enciclicele Dives in Misericordia (Dumnezeu bogat în Milostivire – 1981), Redemptor Hominis (Mântuitorul omului – 1978) şi Dominum et vivificantem (Domn şi Dătător de Viaţă – 1983), relevă misterul milostivirii lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care se exprimă complet în Istoria Mântuirii. Omul se poate apropia de Dumnezeu tocmai fiindcă El este milostiv. Tema Milostivirii lui Dumnezeu a apărut în învăţăturile Papei Ioan Paul al II-lea, din nou, în scrisoarea apostolică Novo Millenio Inneunte, publicată în zorii mileniului al treilea al creştinismului (6 ianuarie 2001) ca „idee asupra milostivirii”. Papa scria despre această idee a milostivirii în contextul unei Europe care se unea. Această abordare s-a transformat în materie de reflecţie la Sinodul Episcopilor din octombrie 1999, care a pregătit Marele Jubileu din anul 2000. Rodul deliberărilor sinodului a fost Exortaţia Apostolică Ecclesia in Europa (28 iunie 2003), care exprimă câteva dintre ideile principale ale întregii învăţături a Sfântului Părinte, al cărei pivot este adevărul asupra Milostivirii lui Dumnezeu.

Deşi conceptul despre milostivirea lui Dumnezeu este prezent în Vechiul Testament, milostivirea sa se exprimă în mod absolut în Cristos şi prin Cristos. Isus este revelarea şi întruparea milostivirii lui Dumnezeu. „Revelaţia şi credinţa ne învaţă nu numai să medităm în mod abstract la misterul lui Dumnezeu ca ‘Tatăl îndurărilor’, dar şi să recurgem la milostivirea sa în numele lui Cristos şi în unire cu el. Nu spunea oare Isus că Tatăl nostru, care ‘vede în secret’ (Mt 6,4;6;18), ne aşteaptă să recurgem la El în orice nevoie şi ne aşteaptă să studiem misterul Său: misterul Tatălui şi al iubirii Sale?” (DiM). Enciclica Dives in Misericordia urmăreşte „să aducă mai aproape de fiecare acest mister, al Tatălui si al iubirii Sale, de care lumea moderna are atât de multă nevoie, deşi adesea nici măcar nu realizează necesitatea milostivirii”.

Mesajul mesianic, se subliniază în aceeaşi enciclică, este de a-l face cunoscut pe Dumnezeu, care este iubire şi milostivire faţă de omenire şi în raport cu fiecare în parte, dar totodată, cere de la oameni acelaşi lucru: iubire şi milostivire în relaţiile interumane: „Fericiţi cei milostivi, fiindcă ei vor afla milostivire” (Mt 5.7). Prezentând misterul milostivirii în Vechiul Testament, Sf. Papă Ioan Paul al II-lea insista asupra faptului că îndurarea lui Dumnezeu s-a manifestat deopotrivă pe plan social şi comunitar, individual şi interior. „Milostivirea înseamnă puterea specială a iubirii lui Dumnezeu, care se ridică deasupra păcatului şi infidelităţii poporului ales”, dar şi legătura strânsă a poporului cu Dumnezeu, dialogul direct cu Dumnezeu, fiindcă ştie că poate conta pe îndurarea sa. Deşi dreptatea este o virtute autentică pentru om, iar pentru Dumnezeu reprezintă transcendenţa perfecţiunii divine, Vechiul Testament subliniază că ‘iubirea este mai mare decât dreptatea’, în sens „primar şi fundamental”. Discutând în continuare parabola Fiului risipitor, Sf. Ioan Paul al II-lea relevă un aspect esenţial al milostivirii Tatălui nostru: restaurarea valorilor, restabilirea demnităţii omului: „Milostivirea se manifestă în adevăr şi în mod adecvat atunci când restabileşte valoarea, promovează şi extrage binele din toate formele de rău care există în lume şi în om”.

În Noul Testament, sacrificiul Fiului pentru mântuirea omului implică revelarea completă a misterului milostivirii. „A crede în Fiul răstignit înseamnă ‘a-L vedea pe Tatăl’ (In 14.9), înseamnă a crede că iubirea este prezentă în lume şi că această iubire este mai tare decât orice formă de rău în care se află oamenii, umanitatea sau lumea. A crede în această iubire înseamnă a crede în milostivire”. Unitatea milostivire-iubire „se relevă ca iubire la sfârşitul timpului, iar în istoria omenirii, care este totodată istoria păcatului şi a morţii, iubirea se manifestă în primul rând ca milostivire şi trebuie actualizată ca milostivire”. Fără iubire, spune Sfântul Părinte, „dreptatea nu este de ajuns. Iubirea este aceea care permite modelarea vieţii omului sub variatele sale aspecte”.

Misiunea Bisericii este revelarea şi proclamarea misterului milostivirii lui Dumnezeu prin Cristos. „Iar milostivirea în sine, ca perfecţiune a Dumnezeului infinit, este, la rândul ei, infinită”, afirmă Sfântul Părinte. Omul poate experimenta milostivirea în sacramentul Euharistiei şi Spovezii, unde puterea iubirii depăşeşte orice păcat. „Dumnezeu, ‘care este iubire’, nu se poate revela decât ca milostivire”. Iar convertirea nu înseamnă altceva decât redescoperirea misterului Tatălui, „care este bogat în milostivire”. Biserica pune în practică milostivirea prin operele sale de caritate şi în acelaşi timp atrage atenţia că milostivirea creştină implică egalitatea, în sensul beneficiului spiritual reciproc. Milostivirea adaugă dimensiune divină justiţiei, prin iertare.

Milostivirea lui Dumnezeu este iubirea Sa, prin care manifestă compasiune faţă de om, înainte ca acesta să comită păcatul, dar şi după ce l-a comis; Dumnezeu manifestă compasiune dăruind tuturor creaturilor în raport de nevoile lor; Dumnezeu este binevoitor, pentru ca omenirea să nu sufere şi este îndurător, când deja suferă; Dumnezeu este încet la mânie şi plin de bunătate şi adevăr, manifestând bunătatea la mii de generaţii, iertând nedreptatea şi încălcarea legii şi păcatul şi iertând. Acestea sunt cele treisprezece caracteristici ale milostivirii lui Dumnezeu cf. Vechiului Testament (Ex 34:6). În Noul Testament, milostivirea lui Dumnezeu este iubirea necondiţionată a lui Cristos faţă de om, pentru care a venit să se jertfească, redându-i viaţa veşnică. Isus restabileşte demnitatea omului, reuşind să extragă din orice rău, binele şi să-l valorizeze; el stabileşte egalitatea în raporturile interumane şi îl întoarce pe om cu faţa către Dumnezeu.

Rugăciunea Bisericii în pragul noului mileniu este „strigătul către milostivirea lui Dumnezeu, în mijlocul atâtor forme ale răului, care apasă şi înspăimântă omenirea”, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria. Dumnezeu cere omului, pe care l-a creat „după chipul şi asemănarea lui” să fie într-adevăr asemenea lui. Scrisoarea apostolică Novo Millenio Ineunte, dată la 6 ianuarie 2001, începe amintind îndemnul lui Isus: Duc in altum!, cuvinte „care ne invită să ne amintim cu gratitudine trecutul, să trăim cu entuziasm prezentul şi să privim cu încredere viitorul: ‘Isus Cristos este acelaşi ieri şi astăzi şi întotdeauna’ (Evr 13:8)”. Apropierea continuă de chipul Domnului începe prin purificarea memoriei, prin iertare, „prin conştientizarea minunilor milostivirii lui Dumnezeu în inima omului, care nu pot fi enumerate, ci doar adorate în tăcere şi bucurie”.

Armonia şi unitatea rezultând din iubirea milostivă a lui Dumnezeu sunt premizele unităţii credinţei. Sf. Ioan Paul al II-lea, pentru prima dată în istorie a venit într-o ţară predominant ortodoxă – România – în 1999. „Acum, când se încheie acest secol şi se întrezăresc deja zorii celui de-al treilea mileniu, privirea se îndreaptă către anii care s-au scurs, căutând în ei semnele milostivirii divine, care însoţesc mereu paşii celor ce se încred în Dumnezeu” a spus Papa Ioan Paul al II-lea la predica de la Liturghia catolică din Parcul Izvor, Bucureşti, duminică, 9 mai 1999. „Această unitate a creştinilor este înainte de toate, opera Duhului Sfânt”. Un an mai târziu, tot pentru prima dată în istorie, la 18 ianuarie 2000, Sfânta Poartă a Bazilicii Sf. Petru a fost deschisă împreună de urmaşul Sf. Petru, de primatul Anglican şi de Mitropolitul patriarhatului ecumenic al Constantinopolului, cu asistenţa reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale internaţionale. Noul mileniu nu presupune un „plan”nou, ci „a reîncepe totul în Cristos”, priorităţile pastorale fiind: calea spre sfinţenie, rugăciunea, Euharistia, sacramentul reconcilierii. Întrucât civilizaţia actuală a pierdut „simţul păcatului”, este necesară „redescoperirea lui Cristos ca mysterium pietatis, în care Dumnezeu ne arată inima sa plină de milostivire şi ne împacă pe deplin cu el”. Orice acţiune se înfăptuieşte prin harul lui Dumnezeu şi se întemeiază pe caritate, iar preferinţa lui Cristos pentru cei săraci este în continuare preocuparea majoră a Bisericii, „ca mărturie a naturii iubirii lui Dumnezeu, a providenţei şi milostivirii sale.”

În Exortaţia postsinodală Ecclesia in Europa, promulgată la 28 iunie 2003, Sf. Ioan Paul al II-lea atrage atenţia asupra marginalizării rapide a valorilor creştine în condiţiile creşterii materialismului şi secularismului, în special în Europa, cel dintâi continent creştin. „Negarea moştenirii creştine înseamnă dezrădăcinarea spirituală şi risipirea patrimoniului încredinţat de istorie – iar consecinţele se văd: scăderea numărului de naşteri, reducerea numărului de vocaţii pentru viaţa consacrată şi refuzul implicărilor cu caracter definitiv – de ex. căsătoria. În locul credinţei în Isus, care niciodată nu dezamăgeşte, asistăm la dezvoltarea rapidă a nihilismului în filosofie, la relativism în valori şi moralitate, la pragmatism şi hedonism cinic în viaţa de zi cu zi, la fragmentare existenţială şi pierderea speranţei ca urmare a promovării imaginii omului fără Dumnezeu şi fără Cristos”. Restabilirea sentimentului păcatului şi a iertării personale sunt elemente esenţiale în proclamarea Evangheliei speranţei. „Pentru ca Europa să aibă o bază solidă, trebuie să recurgă la valorile autentice, întemeiate pe legea morală universală, înscrisă în inima fiecărui om”. Necesitatea evanghelizării nu apare nicăieri mai urgentă decât în Europa.

Milostivirea divină în viaţa Sf. Ioan Paul al II-lea

Sf. Ioan Paul al II-lea ştia că încrederea în milostivirea divină este răspunsul la problemele specifice ale timpului nostru. El a beatificat-o şi a canonizat-o pe sr. Maria Faustina Kowalska, sora prin care a fost revelat mesajul Milostivirii Divine. Atât beatificarea (la 18 aprilie 1993), cât şi canonizarea(la 30 aprilie 2000), au avut loc la Roma şi nu în Polonia, tocmai pentru a sublinia faptul că mesajul Divinei Milostiviri se adresează întregii lumi. Sf. Ioan Paul al II-lea spunea: „chiar de la începutul slujirii mele în Scaunul Sf. Petru, la Roma, am considerat că acest mesaj este îndatorirea mea principală”. De altfel, istoria acestei „îndatoriri” începuse cu mult înainte, într-un context controversat: în 1939, la 1 an după moartea Sr. Faustina, când predicţiile ei despre război se adevereau, Arhiepiscopul Romuald Jałbrzykowski a permis accesul public la imaginea Divinei Milostiviri. După război, pr. Michał Sopoćko, îndrumătorul spiritual al Sr. Faustina (beatificat în 2008), a scris constituţiile şi a ajutat la formarea Congregaţiei Surorilor Divinei Milostiviri, astfel încât în 1951, la 13 ani de la moartea sr. Faustina, erau 150 de centre ale Divinei Milostiviri în Polonia. Cardinalul Alfredo Ottaviani, pro-prefect al Sfântului Oficiu pentru Doctrina Credinţei, a început însă demersurile pentru interzicerea devoţiunii Divinei Milostiviri în formele propuse de sr. Faustina, atitudine aparent justificată de dificultăţile de traducere din limba polonă în limba franceză şi italiană, de adăugirile sau omisiunile făcute jurnalului original de surorile care l-au copiat, precum şi de o serie de dificultăţi teologice. La 6 martie 1959 devoţiunea aceasta a fost interzisă. Interdicţia a durat aproape două decenii.

În acest timp însă, Karol Wojtyła, în calitate de Arhiepiscop de Cracovia, a început în 1965, cu aprobarea Sfântului Oficiu, procesul informativ despre viaţa şi virtuţile sr. Faustina. La 15 aprilie 1978, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a ridicat interdicţia. În 1997, Papa Ioan Paul al II-lea a mers în pelerinaj la mormântul Fer. Faustina, în Polonia, pe care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. La mormântul ei a spus: „Mesajul Divinei Milostiviri mi-a fost întotdeauna aproape şi mi-a fost drag…, într-un anume sens, el formează imaginea pontificatului meu”. Cita adeseori din Jurnalul Sf. Faustina, iar la mormântul ei s-a rugat Rozariul Divinei Milostiviri. De asemenea, Sf. Ioan Paul al II-lea afirma că „se gândea la sr. Faustina cu mult timp înainte de a scrie enciclica Dives in Misericordia„. Despre interdependenţă şi continuitate între Micul Jurnal şi Dives in Misericordia, Sf. Ioan Paul II afirma următoarele: „Reflecţiile cuprinse în Dives in Misericordia au reprezentat rodul experienţelor mele pastorale dobândite în Polonia, iar în mod special în Cracovia. Fiindcă acolo se află mormântul surorii Faustina Kowalska, căreia Cristos i-a permis să fie deosebita şi inspirata exponentă a adevărului despre Milostivirea lui Dumnezeu.” Cel de-al doilea motiv al acestei interdependenţe, după cum menţionează pr. A. Witko, este faptul prezenţei frecvente a lui Karol Wojtyła, pe atunci muncitor la uzina Solvay în timpul celui de-al doilea război mondial, în capela Surorilor Maicii Domnului a Milostivirii pentru a se ruga în faţa icoanei Milostivirii lui Dumnezeu pictată de Adolf Hyła, care din 1943 a fost prezentă permanent în acea capelă.

Al treilea motiv este textul pr. Ignaţiu Różycki, scris în limba franceză, text ce reprezintă o elaborare teologică a Micului Jurnal propus pentru Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor în procesul iniţiat pentru beatificarea surorii Faustina. Textul, redactat la maşina de scris, conform pr. A. Witko, a fost utilizat de Papa Ioan Paul al II-lea în timp ce scria enciclica, folosindu-se de elaborarea prietenului şi fostului său profesor de teologie[2].

Sf. Ioan Paul al II-lea a canonizat-o pe Fer. Faustina la 30 aprilie 2000 – în felul acesta, ea devenea prima sfântă a noului mileniu. Este sărbătorită la 5 octombrie, ziua naşterii sale la cer. La 30 aprilie 2000, chiar în ziua canonizării Sf. Faustina, Sf. Ioan Paul al II-lea a instituit Ziua Divinei Milostiviri (asociată mesajului Sf. Faustina), pentru a fi sărbătorită în întreaga Biserică, în fiecare an, în a doua duminică după Paşti (adică în prima duminică după duminica Paştelui). În acea zi, Sf. Ioan Paul al II-lea a spus: „Aceasta este cea mai fericită zi din toată viaţa mea”. Doi ani mai tarziu, la 17 august 2002, Ioan Paul al II-lea a consacrat Sanctuarul Internaţional al Divinei Milostiviri din Łagiewniki, Cracovia, unde se afla mormântul Sf. Faustina şi a încredinţat întreaga lume Divinei Milostiviri. Sfânta Faustina a trăit în mânăstirea de alături. A încredinţa lumea Milostivirii lui Dumnezeu este un act de credinţă, bazat pe atitudinea de încredere în Dumnezeu, ca aceea a copilului faţă de un Tată milostiv, care niciodată nu îl abandonează pe om si căruia îi dăruieşte, constant, iubirea Sa. Acest act are trei elemente: invocarea lui Dumnezeu Treime, cererea pentru omenirea îndurerată şi implorarea milostivirii pentru lume.

Sf. Ioan Paul al II-lea a contribuit activ la răspândirea cultului divinei milostiviri, a deschis cercetarea scrierilor şi vieţii Sr. Faustina în 1965, când cultul Divinei Milostiviri în forma prezentată de Sr. Faustina fusese interzis, iar cercetarea sa a dus la redeschiderea acestui cult în forma respectivă, a beatificat-o şi a sanctificat-o pe sr. Faustina Kowalska, a instituit Sărbătoarea Divinei Milostiviri, a consacrat Sanctuarul Internaţional al Divinei Milostiviri de la Łagiewniki-Cracovia, a încredinţat întreaga lume Milostivirii Divine, iar în iunie 2002 a acordat indulgenţa plenară tuturor celor care au făcut confesiunea sacramentală cu câteva zile înainte, se împărtăşesc şi recită rugăciunile specifice în sărbătoarea Divinei Milostiviri.

„Apelul milostivirii lui Dumnezeu mi-a fost întotdeauna aproape şi drag”, afirma Sf. Ioan Paul al II-lea, supranumit Apostolul Milostivirii Divine. „Istoria parcă l-ar fi înscris în experienţa tragică a celui de-al doilea război mondial. În acei ani de grea încercare a reprezentat un suport considerabil şi un izvor nesecat de speranţă nu numai pentru cracovieni, ci şi pentru întreg poporul. A reprezentat şi experienţa mea personală, pe care am luat-o cu mine pe Scaunul Sfântului Petru şi care într-un fel constituie imaginea acestui pontificat. Mulţumesc Providenţei Divine că mi-a oferit posibilitatea să mă alătur personal la înfăptuirea voinţei lui Cristos, prin a consfinţi Sărbătoarea Milostivirii lui Dumnezeu. Aici, alături de moaştele Sfintei Faustina Kowalska, mulţumesc de asemenea pentru darul beatificării sale. Mă rog neîncetat la Domnul pentru «milostivire pentru noi şi întreaga omenire».”

Note:
[1] S.M. Elżbieta Siepak, ZMBM., Spiritualitatea Sfintei surori Faustina – Calea spre unirea cu Dumnezeu, trad. Pr. Prof.Univ. Dr. T. Rostworowski, SJ – Ed. „Maranatha”, Bucureşti, 2008, p. 47.
[2] Cf. Pr. prof. univ. dr. Tadeusz Rostworowski, SJ, Cracovia: De la „Micul Jurnal” al sfintei surori Faustina la „Dives in Misericordia” a lui Ioan Paul al II-lea (interdependenţă şi continuitate) in Ioan Paul al II-lea, Apostol al Milostivirii Divine, Ed. Presa Bună, Iaşi, 2011(coord. Ecaterina Hanganu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *