Duminica celor patru Papi: de la miracole la beatificare şi canonizare

Teme: Personalităţi.
Etichete: .
Publicat la 27 aprilie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Ecaterina Hanganu

Ziua canonizării

Ziua canonizării

„Locul tainic al întâlnirii omului cu Dumnezeu este inima sa. Dacă se întâmplă vreo revoluţie, ea are loc mai întâi în inima sa” (Papa Ioan Paul al II-lea)

Beatificarea

La 9 mai 2005, Papa Benedict al XVI-lea a deschis procesul de beatificare pentru predecesorul său. Papa Ioan Paul al II-lea plecase în casa Tatălui ceresc abia cu o lună înainte, la 2 aprilie 2005, în preziua Duminicii Divinei Milostiviri. Datorită „unor circumstanţe excepţionale”, cum avea să explice Cardinalul Camillo Ruini, nu a mai fost necesar să se aştepte intervalul de minimum cinci ani, considerat obligatoriu prin tradiţie înainte de iniţierea procesului de beatificare a unei persoane. Acele „circumstanţe excepţionale” se refereau la strigătele mulţimii adunate în Piaţa San Pietro la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea: „Santo subito!”

Decizia a fost anunţată la 13 mai 2005, în sărbătoarea Maicii Domnului de la Fatima şi la a douăzeci şi patra aniversare a salvării sale miraculoase din tentativa de asasinat. Cardinalul Camillo Ruini, Vicar general al Diecezei de Roma, a deschis oficial cauza pentru beatificare la 28 iunie 2005, în Bazilica papală San Giovanni in Laterano.

Reamintim care sunt etapele importante ale procesului de beatificare/canonizare: 1. începutul procesului diecezan; 2. acceptarea validităţii Cauzei din partea Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor; 3. depunerea examinării Positio super vita et virtutibus la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor; 4. lectura Decretum super virtutibus; 5.- beatificarea (declararea Venerabilului ca „Fericit”); 6. canonizarea (declararea Fericitului ca „Sfânt”).

Miracole

Prin însăşi natura lor, miracolele nu sunt usor de afirmat. O vindecare este considerată în mod oficial ca miracol, dacă se produce instantaneu, este permanentă şi nu are nici o explicaţie medicală: „este semnul pe care Dumnezeu îl face asupra celor cărora le garantează sfinţenia”, afirma cardinalul Jose Saraiva Martins (Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor). Un număr impresionant de arhiepiscopi, episcopi, monseniori şi alţi peste 80 de consultanţi (medici, personal tehnic, psihiatri şi chiar grafologi) investighează fiecare aspect al cazului presupus miracol, căutând o posibilă explicaţie seculară. Pentru beatificare este necesară existenţa certă a unui miracol, iar pentru sanctificare – două miracole, condiţii care însă nu sunt cerute în cazul martirilor.

Primul caz certificat ca miracol şi care a dus la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea este cel al sr. Marie Simon-Pierre, din Franţa, care a fusese diagnosticată la vârsta de 40 ani, în anul 2001, cu boala Parkinson şi care patru ani mai târziu era deja imobilizată la pat. La 2 iunie 2005, după o noapte petrecută în rugăciune de surorile congregaţiei ei, către Papa Ioan Paul al II-lea, care se născuse la cer în urmă cu numai două luni, a fost vindecată în mod miraculos. „De atunci, nu mai urmez nici un tratament. Viaţa mea s-a schimbat complet – a fost ca şi cum m-aş fi născut a doua oară”, a declarat sr. Marie Simon-Pierre în faţa Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor. „Ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu prin intermediul Papei Ioan Paul al II-lea este un mare mister, pe care nu-l pot exprima în cuvinte – ceva foarte mare şi profund – dar ‘la Dumnezeu nimic nu e cu neputinţă'”, a declarat ea, apoi, în faţa celor peste 1 milion de pelerini veniţi la celebrararea beatificării.

Dar, aşa cum relatează Mons. Sławomir Oder, postulatorul cauzei de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea, nu a fost numai acest miracol: mii de cazuri au fost prezentate Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor, provenind din Brazilia, Columbia, Italia, Mexic, Polonia, Spania, SUA. Iată câteva exemple: Jesse, un nou-născut în vârstă de 10 zile, internat la Spitalul de Pediatrie al Centrului Medical din Washington, DC, prezenta o infecţie cu herpes simplex, care la acea vârstă evoluează adeseori letal: avea 50% şanse să supravieţuiască şi numai 25% şanse să îşi păstreze o activitate cerebrală normală. În timp ce aştepta un posibil transplant hepatic, aflându-se la hemodializă, bunicul său a început să se roage Papei Ioan Paul al II-lea, care încă nu fusese beatificat. Pe neaşteptate, sermnele vitale ale băiatului s-au ameliorat, nu a mai fost nevoie de hemodializă şi nici de transplant, iar copilul a putut fi luat acasă peste o lună, în perfectă stare de sănătate. „Copilul-miracol”, aşa a fost numit de personalul spitalului. Alt caz este al unui şcolar din Philadelphia, numit Luke, care, în timp ce făcea sport, a suferit un accident sever la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Trei zile mai târziu, după ce un prieten şi bunica băiatului s-au rugat fostului Suveran Pontif, un consult neurologic l-a declarat vindecat (iunie 2005). Un alt caz este al unui bărbat din SUA, care a dorit să îşi păstreze anonimatul şi care, cerând mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea pentru amelioarea stării de sănătate, s-a vindecat complet şi rapid de ciroză hepatică.

La a patra comemorare a morţii Papei, la 2 aprilie 2009, Cardinalul Stanisław Dziwisz a relatat reporterilor un presupus miracol care a avut loc la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea: un băieţel în vârstă de 9 ani din Gdańsk, care suferea de cancer renal şi era complet imobilizat, le-a spus părinţilor în momentul în care a ieşit din bazilică: „vreau să merg”şi a început să meargă, perfect normal. Alte cazuri se referă la tumori care au dispărut complet, boli de inimă şi hepatice vindecate prompt, copii care s-au născut perfect normali, în pofida malformaţiilor grave diagnosticate echografic înainte de naştere etc. Dar harurile nu sunt numai fizice, ci şi spirituale – iar în cartea lui Saverio Gaeta se găsesc relatări despre convertiri incredibile ale unor deţinuţi, prostituate etc. „Santo subito!” striga mulţimea imensă venită la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Oamenii, de fapt, îl considerau deja sfânt.

Procesul de beatificare a fost cel mai scurt din istoria bisericii: şase ani şi 29 de zile. Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat la 1 mai 2011, în sărbătoarea Divinei Milostiviri, de către Papa Benedict al XVI-lea. Ziua celebrarii sale liturgice a fost aleasă nu ziua naşterii sale la cer, ci a investiturii sale pontificale: 22 octombrie.

Al doilea miracol, care face astfel posibilă canonizarea, este al unei femei din Costa Rica, Floribeth Mora Díaz, in varsta de 50 ani, diagnosticată în aprilie 2011 cu un anevrism cerebral şi aflată în afara oricăror posibilităţi terapeutice (localizarea anevrismului îl făcea inoperabil, iar alte abordări terapeutice nu există). În astfel de situaţii, moartea poate surveni instantaneu, în orice moment, prin ruperea anevrismului şi inundarea cu sânge a creierului. Ceea ce a survenit însă instantaneu a fost vindecarea completă. Pacienta fusese internată şi diagnosticată în preajma zilei beatificării Sfântului Părinte, iar familia ei începuse să se roage fierbinte Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Şi miracolul s-a produs. Era 1 mai 2011, în ziua beatificării Papei Ioan Paul al II-lea, la şase ani de la moartea sa. Iată ce povesteşte ea: „Mi-am îndreptat privirea spre imaginea Papei şi mi-am făcut semnul crucii. Deodată, spre marea mea surpriză, în timp ce continuam să privesc imaginea, am simţit în inimă cum vocea sa mi-a spus: ‘Ridică-te, nu îţi fie teamă!’ Am rămas uluită şi am avut senzaţia că mâinile sale se mişcă de jos în sus, îndemnându-mă să mă ridic. Aveam o pace adâncă în inimă şi mă simţeam fizic bine.”

Vindecarea pacientei a fost instantanee şi confirmată prin toate investigaţiile necesare, cf. declaraţiilor medicului curant, Alejandro Vargas Roman, publicate în periodicul La Nación. Pentru Floribeth Mora, miracolul pe care l-a trăit nu a fost decât începutul: ea s-a transformat dintr-o femeie bolnavă şi disperată, aflată în pragul morţii, într-un simbol al credinţei pentru mii de concetăţeni şi pentru toţi catolicii de pretutindeni. Şi cum se ştia că va fi invitată de onoare la Vatican, modesta ei locuinţă s-a umplut de scrisori pe care trebuie să le înmâneze Papei Francisc. Ea afirmă că îi ignoră pe scepticii care nu cred că în realitate a fost vindecată: „Nu au decât să creadă ce vor”, i-a răspuns unui reporter de la Associated Press. „Singurul lucru pe care îl ştiu este că sunt vindecată.” Astăzi, Floribeth Díaz Mora vorbeşte tuturor despre vindecarea ei şi consideră că menirea sa „este să spună întregii lumi despre măreţia Domnului şi ce anume a făcut pentru ea.”

Uneori este întrebată dacă nu cumva experienţa sa a fost imaginată sau este rezultatul unei boli mintale. „Nu am nici un motiv să mă îndoiesc de ceea ce sunt. Sunt sănătoasă şi acesta e cel mai important lucru”, spune Mora. În casa ei modestă, Mora – fiica unui pantofar şi a unei croitorese, soţia unui politist acum la pensie, locuieşte împreună cu nepoţii săi. În fiecare cameră este icoana Sfintei Fecioare cu pruncul Isus şi imaginea Papei Ioan Paul al II-lea. Pe Sfântul Părinte Papa Francisc, Mora îl admiră mult pentru umilinţa sa şi pentru schimbările pe care le-a adus Bisericii. „Sigur, este important că Fer. Ioan Paul al II-lea va fi numit ‘sfânt’, dar pentru mine el este deja sfânt. Nu mi-aş fi închipuit nici o clipă că voi fi o particică din toate acestea.”

Floribeth Mora Díaz a intuit exact care este rostul vindecării ei miraculoase. Oamenii se întreabă de ce în momentul de faţă Dumnezeu nu mai face miracole. De fapt, sunt trei categorii de miracole: miracole de prim ordin (Geneza), miracole de ordinul doi (de ex. despărţirea Mării Roşii) şi miracole de ordinul trei: fiecare clipă a vieţii nostre, existenţa noastră şi a naturii înseşi – dar pe acestea nu le observă nimeni.Un astfel de miracol – vindecarea instantanee – aminteşte două lucruri: existenţa lui Dumnezeu şi faptul că în orice dialog este nevoie de doi parteneri: noi şi Dumnezeu ne vorbeşte şi este gata să ne ajute atunci când suntem pregătiţi să îl ascultăm. Un alt caz este al primarului districtului Huila, Columbia, pe nume Marco Fidel Rojas, care a fost vindecat în mod miraculos de boala Parkinson în 2012, vindecare documentată medical.

„Putem fi siguri că iubitul nostru Papă stă acum la fereastra Tatălui nostru, ne vede şi ne binecuvântează”, spunea la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea Cardinalul Jopseph Ratzinger, prietenul si colaboratorul său de o viaţă şi care avea să devină succesorul său – cuvinte profetice, dată fiind multitudinea de haruri care aveau să fie primite prin mijlocirea lui. Iar Cardinalul Bergoglio, viitorul Papă Francisc, spunea: „Papa Ioan Paul al II-lea a fost un om dintr-o bucată: niciodată nu a dezamăgit, niciodata nu a minţit, niciodată nu a fost evaziv. Comunicarea lui cu toţi oamenii era aceea a unui om al lui Dumnezeu, coerent, avand consistenţa, fermitatea şi încrederea celui care petrecea ore întregi în adoraţie în fiecare dimineaţă, iar în adoraţie, intra în armonie cu puterea lui Dumnezeu.”(…) „Consistenţa nu poate fi cumpărată, coerenţa nu poate fi studiată la nici o facultate. Consistenţa se căleşte în inimă prin adoraţie, prin punerea în slujba altora şi printr-o conduită corectă…Dar el a avut consistenţă şi coerenţă în primul rând fiindcă s-a lăsat modelat şi format de voinţa lui Dumnezeu. Şi şi-a permis să fie umilit prin voia Domnului”.

Directorul oficiului de presă al Vaticanului în timpul Papei Ioan Paul al II-lea, Joaquín Navarro-Valls, afirma: „aş rezuma sfinţenia Papei Ioan Paul al II-lea în trei verbe: se ruga, muncea, surâdea”. Iar Arhiepiscopul de Milano l-a numit „părintele spiritual al omenirii„.

Canonizarea

Papa Francisc, pe atunci Cardinalul Jorge Mario Bergoglio, Episcop de Buenos Aires, a dat o declaraţie solemnă ca martor ocular în etapa romană a cauzei de beatificare şi canonizare a Papei Ioan Paul al II-lea, în toamna anului 2005. Iat-o: „L-am întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea în persoană în luna decembrie a anului în care Cardinalul Martini a fost numit Arhiepiscop de Milano… Cu acea ocazie, am recitat Rozariul condus de Servul lui Dumnezeu şi am avut impresia clară că ‘se ruga cu adevărat’. A doua oară m-am întâlnit cu Papa în 1987, în timpul celei de-a doua călătorii pe care a făcut-o în Argentina, când Nunţiul a dorit să mă întâlnesc cu Servul lui Dumnezeu la Nunţiatură, împreună cu un grup de creştini de diferite denominaţiuni. Am avut o scurtă conversaţie cu Sfântul Părinte şi ceea ce m-a impresionat mai presus de toate la el, de această dată, a fost privirea din ochii lui. Era privirea unui om bun.”

A treia întâlnire a avut loc în 1994, când, ca Episcop auxiliar de Buenos Aires, Jorge Bergoglio a participat la Sinodul Episcopilor despre viaţa consacrată, în Roma. „Am avut bucuria de a lua masa cu el şi un grup de prelaţi. Am fost impresionat în special de accesibilitatea lui, prietenia şi capacitatea de a-l asculta pe fiecare dintre comesenii lui. În următoarele două Sinoade la care am participat, am putut să apreciez şi mai mult marea lui capacitate de a-i asculta pe ceilalţi. Dorinţa lui de a asculta a devenit şi mai evidentă în conversaţiile personale pe care le-am avut în timp cu Servul lui Dumnezeu… Mai presus de toate, arăta limpede că nu avea nici un fel de prejudecăţi. În acest fel, îi făcea să se simtă în largul lor pe toţi cei cu care venea în contact, câştigându-le încrederea deplină; cel puţin acesta era sentimentul pe care îl aveai când vorbeai cu el.”

Un alt aspect „care m-a impresionat întotdeauna la Sfântul Părinte”, a declarat Cardinalul Bergoglio, a fost memoria sa. „Putea să îşi amintească locuri, persoane şi situaţii întâlnite în călătoriile sale, semn că acorda cea mai mare atenţie fiecărei ocazii şi în special persoanelor pe care le întâlnea… Nu pierdea niciodată timpul, dar dedica mult timp Episcopilor când îi primea.” Cardinalul Bergoglio a dezvăluit apoi o amintire deosebită legată de Servul lui Dumnezeu, din 2002, din cadrul vizitei ad limina cu Episcopii argentinieni. „Într-o zi am concelebrat cu Sfântul Părinte şi m-a impresionat felul în care s-a pregătit pentru celebrare(…). Era îngenunchiat, rugându-se în capela privată, şi am văzut că din când în când citea ceva de pe o hârtie pe care o avea în faţa lui, îşi lăsa capul în mâini şi în mod clar se ruga pentru ceva cu multă intensitate…; apoi citea altceva de pe hârtie şi se ruga din nou, şi aşa mai departe, până termina; apoi se ridica şi se îmbrăca în ornate… Prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, Cardinalul Giovanni Battista Re, mi-a spus că atunci când îi prezenta lista de propuneri pentru Episcopi în Dieceze deosebit de dificile, cu probleme, înainte de a o semna, cerea să aibă lista pentru a putea medita şi a se ruga pentru un timp şi a decide.” Arhiepiscopul de Buenos Aires a mai dorit să sublinieze că „Papa Ioan Paul al II-lea ne-a învăţat să suferim, şi a murit fără a ascunde nimic de ceilalţi, şi pentru mine acest lucru este eroic”. Cardinalul Bergoglio a mai arătat importanţa devoţiunii Papei faţă de Fecioara Maria, şi a declarat, fără ezitare, că în opinia lui, Papa Ioan Paul al II-lea a exercitat toate virtuţile în grad eroic, cu perseverenţa, moderaţia şi seninătatea arătate în întreaga sa viaţă.

La 4 iulie 2013, Papa Francisc a confirmat aprobarea pentru canonizarea Fericitului Ioan Paul al II-lea, ca urmare a recunoaşterii celui de al doilea miracol înfăptuit prin mijlocirea lui. Fericitul Ioan Paul al II-lea a fost sanctificat împreună cu Fericitul Ioan al XXIII-lea, la 27 aprilie 2014, în Duminica Divinei Milostiviri. A fost aleasa în mod special Duminica Divinei Milostiviri atât pentru beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, cât şi pentru canonizarea sa, fiindcă devoţiunea către Divina Milostivire a fost intens promovată de el. El este cel care a cercetat şi a corectat traducerea scrierilor vizionarei poloneze, sr. Faustina Kowalska, redându-le autenticitatea, a canonizat-o pe sr. Faustina la 30 aprilie 2000, în anul Jubileului şi a desemnat ca Duminica Divinei Milostiviri să fie sărbătorită în duminica a doua a Paştelui. Cardinalul Brady spunea: „Duminica Divinei Milostiviri este sărbătoarea care a fost foarte aproape de inima papei Ioan Paul II. Ea ne arată rănile Patimilor lui Isus şi în special Inima sa străpunsă, izvorul valului nesecat de milostivire şi iubire revărsat asupra omenirii. Ioan Paul al II-lea spunea adesea că, în Euharistie, îşi uneşte suferinţele cu acelea ale lui Cristos”. Şi s-a născut pentru cer în ajunul sărbătorii instituite de el, după ce a asistat la Vigilia sărbătorii.

Papii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au fost canonizaţi împreună nu întâmplător: Papa Ioan al XXIII-lea a convocat Conciliul Vatican II – Papa Ioan Paul al II-lea l-a aplicat; au promovat înnoirea Bisericii prin continuitate, nu prin ruptură; au traversat perioade dificile ale istoriei şi au evitat un nou război, promovând dialogul între popoare şi între religii; pontificatul lor s-a caracterizat prin detaşarea de structurile rigide; pasionaţi de persoana umană, de omul ca atare, au acordat o atenţie deosebită tinerilor; ca persoane, erau oameni cu adevărat buni, răspândind asupra tuturor o energie caldă, fermă, revigorantă şi bună; prin exemplul lor de viaţă au arătat sfinţenia nu numai în acţiune şi în decizii, dar şi în propria suferinţă. Ambii Suverani Pontifi au avut o devoţiune deosebită pentru Maica Domnului.

Programul celebrărilor pentru sanctificare a cuprins Veghea de rugăciune (în noaptea de 26/27 aprilie 2013), susţinută în diferite limbi, în 11 biserici ale Romei. Accesul în Piaţa Sf. Petru a fost permis începând cu ora 5.30, 27 aprilie. Programul liturgic a început la ora 9.00, cu preliminariile (a se vedea mai jos). Aşa cum este redată în placheta editată cu această ocazie, ceremonia s-a desfăşurat după cum urmează, cuprinzând următoarele etape:

I. Prezentarea profilului biografic al Fericiţilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea;

II. Pregătirea celebrării. Imn către Fer. Ioan al XXIII-lea: Pastore Buono del Grege di Cristo; Momentul I: predica Papei Ioan Paul al II-lea la canonizarea Fer. Maria Faustyna Kowalska (din ziua de duminică, 30 aprilie 2000); Momentul II: mesajul radio al Fericitului Ioan al XXIII-lea în Sâmbăta Sfântă (28 martie 1959); Momentul III: se continuă cu un fragment din predica Fericitului Ioan Paul al II-lea la canonizarea Fer. Maria Faustyna Kowalska (din ziua de duminică, 30 aprilie 2000); Momentul IV: un fragment din Audienţa generală a Fericitului Ioan al XXIII-lea de miercuri, 28 octombrie 1959; Momentul V: un fragment din predica Fericitului Ioan Paul al II-lea la canonizarea Fer. Maria Faustyna Kowalska (din ziua de duminică, 30 aprilie 2000). Între aceste Momente şi la sfârşit, Corul Diecezei de Roma intonează Coroniţa Divinei Milostiviri. În continuare, se cântă Imnul către Fericitul Ioan Paul al II-lea: Aprite le porte a Cristo.

III. Ritualul canonizării. Preliminariile cuprind intonarea Litaniei Tuturor Sfinţilor (Corul Capelei Sixtine, Orchestra Filarmonică din Cracovia, Corul Diecezei de Bergamo). La ora 10.00, Papa Francisc şi concelebranţii merg la altar şi începe ritualul canonizării. Cardinalul Angelo Amato, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, însoţit de Postulatori, se adresează Papei, cerându-i de trei ori Suveranului Pontif să îi includă în categoria sfinţilor pe Fer. Ioan al XXIII-lea şi Fer. Ioan Paul al II-lea. În ritul beatificării, solicitarea se face o singură dată. Pr. Federico Lombardi, SJ, directorul oficiului de presă al Vaticanului, menţionează că tripla solicitare pentru canonizare „semnifică importanţa acestei celebrări”.

IV. În continuare, se desfăşoară în mod obişnuit celebrarea Sfintei Liturghii.

Predica a fost prezentată de Suveranul Pontif. Vorbind despre rănile lui Isus, care rămân şi după Înviere, ca să ne mărturisească iubirea şi fidelitatea lui Dumnezeu, Papa Francisc consideră că Papii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au văzut în rănile lui Isus speranţa şi bucuria Paştelui şi au colaborat cu Duhul Sfânt pentru reînnoirea şi actualizarea Bisericii, păstrând caracteristicile anterioare. El îl numeşte pe Sf. Ioan al XXIII-lea „Papa deschiderii către Duhul Sfânt”, iar pe Sf. Ioan Paul al II-lea „Papă al familiei” şi încheie, referindu-se la Divina Milostivire: „Fie ca amândoi să ne înveţe să nu ne scandalizăm de rănile lui Cristos şi să pătrundem tot mai adânc în misterul divinei milostiviri, care speră întotdeauna şi iartă întotdeauna, fiindcă întotdeauna iubeşte”.

La ceremonia de canonizare au participat 150 de Cardinali, 1000 de Episcopi, 6000 de preoţi, 800.000 de credincioşi în Piaţa San Pietro şi aprox. 3 milioane de credinciosi pe Via della Conciliazione, principala arteră de circulaţie care duce în Piaţa San Pietro; au distribuit Sfânta Euharistie 600 de preoţi în Piaţă şi 210 de diaconi pe Via della Conciliazione. Au participat delegaţii oficiale din 94 de ţări, regele şi regina Belgiei şi Spaniei, precum şi membri ai familiei regale din Andorra, Luxemburg şi Anglia. În afară de maşinile oficiale, delegaţii au sosit cu aprox. 4500 autocare. Cea mai numeroasă a fost delegaţia Poloniei: au participat preşedintele în funcţiune, alţi doi foşti preşedinţi, inclusiv Lech Wałęsa, fondatorul „Solidarităţii”; în Polonia s-au întreprins pelerinaje la Wadowice, locul natal al Sf. Ioan Paul al II-lea, cu participanţi călare, îmbrăcaţi în costume medievale – omagiu dârzeniei datorită căreia există Polonia, poporul polonez şi credinţa catolică în Polonia. În marea de drapele ale participanţilor de diferite naţionalităţi, din Piaţa San Pietro, se distinge şi o pancartă: „Polonia semper fidelis”. Se remarcă, de asemenea, prezenţa a 20 de lideri evrei din SUA, Israel, Argentina, Polonia şi de la Roma. Din partea României au participat IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, pe care Papa Ioan Paul II l-a hirotonit Episcop, numeroşi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi din întreaga ţară.

Duminica „celor patru Papi” a constituit o premieră istorică: pentru prima dată au fost canonizaţi în acelaşi moment doi Papi şi pentru prima dată Papa emerit Benedict al XVI-lea a concelebrat cu Papa Francisc, de la retragerea sa din 2013.

Iar pentru noi, românii, această zi are o semnificaţie particulară: cei doi sfinţi – Papa Ioan al XXIII-lea şi Papa Ioan Paul al II-lea au venit în ţara noastră. Despre Papa Ioan al XXIII-lea, Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti aminteşte: „În timpul misiunii diplomatice în Bulgaria, Mons. Angelo Roncalli a venit la Bucureşti de trei ori, în vizită la Nunţiul Apostolic, Mons. Angelo Maria Dolci.” Papa Ioan Paul al II-lea a întreprins vizita în ţara noastra în 7-9 mai 1999.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *