Cum să fii un catolic rebel (şi bun în acelaşi timp)

Teme: Biserică.
.
Publicat la 14 aprilie 2015.
Print Friendly

Autor: Randy Hain
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Aleteia.org, 9 aprilie 2015

Rebel dar bun

Rebel dar bun

Hai să fim serioşi, ştim noi mai bine decât Biserica, nu-i aşa? La urma urmei suntem în secolul XXI şi vremurile s-au schimbat. Omul modern este în stare să decidă de unul singur ce este şi ce nu este moral, nu-i aşa? Toţi oamenii cu adevărat deştepţi din mass-media, guvern şi lumea universitară care ne încurajează să îmbrăţişăm avortul, contracepţia, eutanasia şi căsătoriile homosexuale nu pot greşi, nu-i aşa? În fond, fiecare ştie că ideile nou-nouţe trebuie să triumfe asupra învăţăturii vechi de două mii de ani a Bisericii. Corect?

Greşit.

Din păcate, ironia de mai sus reprezintă exact modul în care mulţi catolici privesc astăzi învăţătura Bisericii. Mulţi au căzut în laţul minciunilor pe care lumea ni-l întinde, că trebuie să ne revoltăm împotriva autorităţii Bisericii şi a Papei şi să hotărâm noi înşine ce învăţături să urmăm sau nu. Apatia noastră mereu mai profundă şi relativismul moral, influenţate din plin de o cultură îmbătată de materialism, fără orientare morală, pun Biserica şi lumea într-o gravă primejdie. Biserica Catolică este unul din ultimele fronturi de apărare împotriva răului şi nu trebuie să permitem ca o rebeliune orientată greşit să o distrugă dinlăuntru. Biserica nu trebuie niciodată să se conformeze sau să fie asimilată lumii. Noi suntem în lume, dar nu suntem ai lumii şi ochii noştri trebuie să fie ferm aţintiţi spre casa noastră din ceruri.

Adevăraţii rebeli catolici

Dacă simţim totuşi nevoia să fim rebeli, de ce oare să nu trimitem această energie într-o direcţie pozitivă, în direcţia care duce la Cer? Este uşor să critici Biserica şi să te conformezi diferitelor influenţe ale lumii, dar poate că astăzi adevăratul rebel catolic se poate revolta tocmai îmbrăţişând învăţătura Bisericii, nu respingând-o, şi urmând autoritatea Papei, nu subminând-o. Dacă într-adevăr dorim să urmăm învăţăturile lui Cristos, nu ar trebui oare să o facem tocmai prin Biserica pe care El a întemeiat-o? Dacă trebuie să fim rebeli, atunci haideţi să ne revoltăm împotriva lumii şi să îmbrăţişăm calea Cerului, la care se ajunge prin Biserica Catolică.

Cinci căi pozitive pentru catolici de a se revolta împotriva lumii

1. Să evităm catolicismul de cafenea: Nu putem să „ciugulim” ca să alegem ce anume să credem şi în acelaşi timp să fim catolici autentici. Să urmăm Magisteriul şi practicarea autentică a credinţei noastre, încredinţaţi fiind că cele două milenii de istorie şi învăţătură ale Bisericii sunt cu mult superioare faţă de lucrurile la care am putea ajunge prin noi înşine. „Să fim catolici adevăraţi, fideli şi fără nici o scuză, iar viitorul va avea liderii hotărâţi şi maturi din punct de vedere moral de care are nevoie” (Arhiepiscopul Charles Chaput).

2. Să lăsăm la o parte mândria şi să ne abandonăm: „Puţine suflete înţeleg ce ar realiza Dumnezeu în ele dacă i s-ar abandona fără rezerve şi dacă ar permite harului Său să le modeleze după voinţa Lui” (Sf. Ignaţiu de Loyola). Îţi trebuie un ego destul de mare ca să spui „nu” lui Cristos şi Bisericii Sale! Avem nevoie de mai multă umilinţă, o abandonare totală şi un angajament sincer de a pune voinţa lui Cristos înaintea celei proprii. Ştiu din experienţa personală că făcând lucrurile după voinţa mea niciodată nu s-au terminat cu adevărat cu bine.

3. Să practicăm sfinţenia personală:
Chemarea la sfinţenie îşi are rădăcinile în Botez şi este repropusă în celelalte Sacramente, în special în Euharistie: îmbrăcaţi în Isus Cristos şi adăpaţi de Duhul Său, creştinii sunt „sfinţi” şi de aceea au capacitatea şi obligaţia de a manifesta sfinţenia fiinţei lor prin sfinţenia tuturor acţiunilor lor. Apostolul Paul nu încetează să îi atenţioneze pe toţi creştinii să trăiască „aşa cum se cuvine unor sfinţi” (Efeseni 5,3) (Sf. Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică post-sinodală Christifideles Laici, nr. 16).

4. Fiţi fericiţi!: Este atât de uşor să te pierzi în mulţimea de probleme şi să uiţi să fii fericit – mi se întâmplă şi mie, la fel ca fiecăruia. Dar trebuie să ne amintim că suntem înconjuraţi de oameni care se uită la noi. Poate că Îl caută pe El şi se uită după cineva, după oricine, care să le arate calea spre Cristos. Ei pot să înveţe din exemplul nostru bun, să fie inspiraţi de fericirea noastră şi să fie încurajaţi văzând drumul nostru de credinţă, dar aceasta numai dacă ne amintim că suntem cu toţii chemaţi să răspândim Vestea cea Bună. Dacă suntem posomorâţi, frustraţi, focalizaţi numai asupra noastră înşine şi criticăm Biserica, nu vom fi niciodată în stare să ajutăm pe nimeni, şi nici pe noi înşine, ba mai mult, ne punem sub semnul riscului propria noastră mântuire.

5. Să căutăm cerul, să respingem lumea: Destinaţia noastră finala este cerul, şi nu acest loc numit pământ. Criticii noştri ne vor ajuta să ajungem în cer? Se vor ridica în apărarea noastră în vremuri grele? Dimpotrivă, ne vor împinge şi mai adânc într-un stil de viaţă secular în care rămâne foarte puţin spaţiu pentru Dumnezeu şi în care materialismul şi popularitatea sunt idolii zilei. Să faci ceea ce este corect nu este deloc uşor, dar, pe termen lung, este în mod cert lucrul cel mai de folos. De ce nu am alege cerul?

Mai există încă o cale prin care poţi fi un catolic adevărat rebel în lumea de astăzi, şi care uneşte toate cele menţionate mai sus: a te ruga cu credinţă în fiecare zi. Să începem ziua cu o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu, pentru toate binecuvântările din viaţa noastră. Să ne rugăm apoi pentru ajutor şi curaj ca să putem face faţă tuturor încercărilor pe care lumea ni le pune în cale. Să ne facem semnul crucii şi să ne rugăm la fiecare masă, în public sau în privat. Să ne rugăm zilnic Rozariul şi să cerem ajutorul şi mijlocirea Preasfintei Fecioare, şi să ne rugăm împreună cu familia noastră în fiecare seară. Nu-mi pot imagina pe cineva care să se revolte serios împotriva Bisericii dacă se angajează cu fidelitate la o viaţă de rugăciune zilnică.

Este foarte uşor să citeşti cele de mai sus şi să îţi spui că nu se referă la tine, dar aş sugera că fiecare dintre noi ne facem vinovaţi de un anumit grad de rebeliune în fiecare zi. Putem să ne eschivăm în practica credinţei noastre atunci când este nevoie de vreun efort în plus sau să ignorăm ceea ce ne cere vocaţia pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Putem lăsa la o parte ceea ce ştim că este corect, din cauză că ne temem de opiniile negative ale celorlalţi sau fiindcă ne lipseşte curajul să înfruntăm situaţii dificile.

Unul dintre lucrurile care m-au atras cel mai mult la Biserica Catolică atunci când m-am convertit a fost acela că nu este deloc uşor să fii catolic. Am fost crescut în „credinţa uşoară” a Bisericii Baptiste, pe care am părăsit-o în adolescenţă, şi în următorii 23 de ani nu am avut nici un fel de credinţă, până când am venit acasă, la adevărul catolicismului, în anul 2005. Sunt incredibil de recunoscător pentru credinţa mea catolică şi nu văd de ce mi-aş pierde timpul protestând împotriva învăţăturilor Bisericii. Mi-am pierdut deja peste două decenii din viaţă spunându-i „nu” lui Dumnezeu şi revolta mea plină de mândrie a fost istovitoare. Când m-am încredinţat voinţei Lui, în 2005, am început să spun „da”, şi aceasta a însemnat totul în viaţa mea.

Să reflectăm asupra picturii Sfântului Arhanghel Mihail stând deasupra lui Lucifer înfrânt. În Paradisul Pierdut al lui John Milton, Lucifer îşi declară revolta în cer împotriva lui Dumnezeu cu strigătul: „Non Serviam!” (în limba latină, însemnând „Nu voi sluji!”). Arhanghelul Mihail l-a apărat loial pe Dumnezeu, cu strigătul „Serviam!” („Voi sluji!„), şi l-a învins pe Lucifer, alungându-l în iad, cu toţi demonii lui.

Aşadar, noi ce alegem – Serviam sau Non serviam?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *