Creștinismul în vechiul Iran (II)

Teme: Istorie.
.
Publicat la 19 aprilie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Encyclopedia Iranica
Traducere: L.T.
Sursa: IranicaOnline.org

Persia preislamică. Vestigii arheologice

Vechiul Iran

Vechiul Iran

În afara surselor literare, dovezile ce susţin existenţa comunităţilor creştine pe teritoriul Imperiului Sasanid sunt rare. Chiar dacă printre deportaţii din Siria romană care au lucrat la monumentele lui Šāpūr I (240-70 d.Cr.) de la la Bīšāpūr şi la barajul de la Šūštar (a se vedea articolul despre deportări) se poate să fi fost creştini, nimic recognoscibil creştin nu a fost excavat în Persia propriu-zisă. Vestigiile arheologice de pe insula Ḵārg din Golful Persic, la nord-vest de Buşer (Būšehr) şi vizavi de Bahrain, atestă prezenta acolo a unei comunităţi creştine nestoriene din secolul al III-lea până în secolul al VII-lea (Bowman; Ghirshman, pp. 11-14, 17-22; Haerinck, pp. 159-66; Herzfeld, pp. 103-04; Matheson, pp. 245-49). În centrul insulei, în apropierea unui templul al focului şi în legătură cu mormintele zoroastriene tăiate în stâncă, care serveau drept osuare (astōdān), se află mai multe cavităţi făcute de om, cu intrări dreptunghiulare, fiecare având o cruce sculptată deasupra ei (Haerinck, pp. 162-64; Herzfeld, p. 103).

Nu există, totuşi, nicio dovadă că în apropierea a două morminte în stil palmir, utilizate pentru înhumări multiple, existau catacombe creştine, după cum credea Ernst Herzfeld (pp. 103-05 şi ilustraţiile XVIII şi XIX). În schimb, se poate să fi servit drept locuri subterane de cult sau de înhumare pentru o colonie de comercianţi palmiri din secolului al III-lea, care, cel mai probabil, au folosit insula drept centru de logistică în cadrul comerţului lor cu India (Haerinck, pp. 138ff). Pe partea de vest a insulei, au fost descoperite vestigiile unei biserici şi a unei mănăstiri, construite în principal din piatră cioplită (Ghirshman, p. 24, ilustraţia 15; excavaţiile din Persia consemnate de Bowman; Matheson, p. 248-49). Tripla navă a bisericii avea, probabil, un acoperiş cu trei arcuri în mâner de coş; pereţii erau decoraţi în stuc, mare parte din el într-un stil similar decoraţiunilor sasanide târzii de la Ṭāq-e Bostān. Mănăstirea, care forma un perete exterior în jurul bisericii, cuprindea în jur de şaizeci de chilii, fiecare constând din trei mici camere. De asemenea, în legătură cu situl erau mai multe mici ruine, fiecare înconjurată de un zid, care se poate să fi adăpostit clerul nestorian căsătorit (Matheson, p. 249).

Vestigii mai clar recognoscibile drept creştine au fost descoperite mai departe, înspre vest. O casă privată din Dura-Europos, pe râul Eufrat, oferă primele dovezi arheologice ale unei comunităţi creştine în Orientul Apropiat, construită, sau cel puţin adaptată, pentru cultul creştin în anul 232 d.Cr. (Kraeling, pp. 34-39, 140). Acesta este cel mai bine conservat exemplu de domus ecclesiae ce era în uz înainte de adoptarea universală a basilicii în timpul domniei lui Constantin în secolul al IV-lea (Kraeling, pp. 127, 139-41). Biserica propriu-zisă, în care se intra printr-un portic şi o curte, consta dintr-o sală dreptunghiulară de întrunire, având o platformă ridicată la extremitatea sa estică, dar şi o sacristie. Vestibulul din vestul curţii servea ca loc de instruire pentru catehumeni şi neofiţi. În spatele ei, la nord-vest de curte, era un baptisteriu, care conţinea o cristelniţă acoperită cu un baldachin şi bogat decorată cu scene pictate din Vechiul şi Noul Testament – Adam şi Eva, David şi Goliat, femeile la mormânt, Cristos întâlnind-o pe femeia din Samaria, vindecarea slăbănogului, salvarea Sfântului Petru din Marea Galileei şi, chiar deasupra cristelniţei, păstorul cel bun. Clădirea a deservit comunitatea creştină din Dura până la distrugerea oraşului de către Šāpūr I în anul 256 (Kraeling, p. 34).

În Irak, vestigii ale bisericilor creştine în formă de bazilică supravieţuiesc din perioada sasanidă. Două astfel de biserici, din cărămizi făcute din noroi, au fost excavate la Ḥīra – reşedinţa dinastiei vasale lahmide -, pe râul Eufrat, la sud-vest de Ctesiphon (Rice, 1932a; idem, 1932b; idem, 1934). Una dintre ele semăna cu biserica din Ḵārg, cu trei culoare separate prin coloane din cărămidă arsă şi cu un acoperiş cu trei arcuri în mâner de coş, în timp ce cealaltă se pare că era acoperită de o singură deschidere (Rice, 1932b, p. 280 fig. 1, 281 fig. 2; idem, 1934, pp. 53 fig. 5, 54 fig. 6). La extremitatea estică a fiecărei biserici se găseau trei capele, cu pereţi estici în linie dreaptă, nu absidiali. Capelele centrale erau în formă pătrată, cu nişe în pereţii interiori; capelele care le flancau erau în formă dreptunghiulară. Fragmente de ipsos vopsit găsite în capele arată că acestea au fost decorate cu simboluri creştine: cruci şi, probabil, o figură orantă (Rice, 1932b, pp. 282-83, fig. 3; cf. idem, 1934, pp. 54-58). Mici plăci de stuc cu modele elaborate, inclusiv cruci proeminente incizate sau în relief, au fost, de asemenea, găsite în bisericile care sunt de secol VII sau, posibil, de secol VI şi care erau încă în uz după cucerirea musulmană (Rice, 1932b, p. 279; idem, 1934, p. 54).

La Ctesiphonul propriu-zis – care fusese sediul catholicosului nestorian cel puţin începând cu secolul al V-lea (a se vedea primul articol din serie) -, o structură de cărămidă monumentală a fost identificată de excavatorii german drept o biserică (Meyer, p. 23; Reuther, p. 450). Nava fără culoare era, probabil, acoperită cu un arc în mâner de coş sprijinit pe piloni dreptunghiulari aliniaţi aproape de peretele lateral (Meyer, p. 23 fig. 12; Reuther, p. 49 fig. 1). Asemenea bisericii din Ḥīra, avea trei camere dreptunghiulare la capătul estic, cel din mijloc mai larg decât cele adiacente lui. În sala din mijloc, patru găuri rotunde formau un pătrat în podea, în faţa unei trepte pe peretele dinspre est; se poate să fi fost amplasamente pentru suporţii unui ciboriu. O structură anterioară, neterminată, a fost descoperită sub această clădire (Reuther, p. 49 fig, 2). Ea consta într-o navă mai îngustă, având, de-a lungul zidurilor, piloni voluminoşi şi rotunzi, pe baze pătrate. Un ostracon găsit în capela din mijloc a clădirii de mai târziu purta o inscriptie în siriacă, invocându-L pe Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov. Fragmente ale unei sculpturi a unei figuri bărbăteşti aproape în mărime naturală, realizate din stuc pictat şi în altorelief, au fost găsite în aceeaşi capelă; draperia aminteşte de figurile togate din Antichitatea târzie (Meyer, p. 25 fig. 13; Reuther, ilustraţia VI). Piese de stuc ornamental pictat şi aurit, inclusiv semicoloane decorate cu modele în zig-zag şi în palmetă, erau adiacente sculpturii.

O altă biserică, similară cu clădirea cu arc în mâner de coş de la Ḥīra, cu o navă cu trei culoare şi piloni din cărămidă arsă, a fost descoperită în oaza de la Raḥḥālīya, 110 km sud-vest de Bagdad (Finster şi Schmidt, pp. 40-43). Trei capele fără abside ocupau extremitatea estică; precum la Ḥīra, cele două capele exterioare erau dreptunghiulare, cea centrală era un pătrat, iar ele erau acoperite cu o cupolă şi nu aveau nişe în perete (Finster şi Schmidt, p. 41 fig. 13). Fragmente de ceramică sasanidă târzie erau în legătură cu clădirea.

Bazilicile cu trei capele de la toate aceste situri pot fi asociate cu Biserica Nestoriană, comunitatea creştină dominantă în teritoriile sasanide (pentru o biserică nestoriană din secolul al XIX-lea cu trei capele, a se vedea Kleiss, pp. 117 fig. 128, 118). Există, de asemenea, dovada prezenţei creştinilor monofiziţi în Imperiul Sasanid în cazul bazilicii din Qaṣr Serīj (ʿĒn Qenāyē sau ʿĒn Qenā; Nau, pp. 11, 27-30), 60 km nord-vest de Mosul, biserica Sfântului Sergiu din Bēṯ ʿArbāyē (Oates, pp. 97-117 [cf. arbāyistān]). Ea este unică printre monumentele creştine din Irak care au supravieţuit, prin faptul că planul său, încadrat de un portic în partea de nord, de sud, şi de vest, te trimite cu gândul la multe exemple bine conservate din Siria (Oates, pp. 107, 112). Interiorul constă într-o navă centrală flancată de culoare mai înguste şi se termină într-o singură absidă semicirculară; de fiecare parte a absidei, câte o cameră mică iese în afara zidurilor exterioare ale bisericii, una dintre ele servind drept sacristie, cealaltă drept martirium pentru orice relicve pe care comunitatea le deţinea (Oates, pp. 108 fig. 13, 110 fig. 14).

Biserica era înconjurată de clădiri monastice din piatră neregulată cu mortar, un material de construcţie mai des în uz în acea regiune decât blocurile de calcar cioplite cu atenţie a bisericii propriu-zise. Biserica datează probabil de la câţiva ani după 559, atunci când lui Ahudemmeh, fondatorul mănăstirii din Qaṣr Serīj şi recent hirotonit episcop monofizit de Bēṯ ʿArbāyē, i-a fost acordată permisiunea de către Ḵosrow I (531-79) de a construi biserici (Oates, p. 115; Nau, pp. 27, 29-30). Toate celelalte dovezi materiale ale existenţei creştinilor în perioada sasanidă sunt găsite pe sigilii cioplite în piatră. Unele poartă nume ca Iacov şi Avraam, care pot fi de creştini sau de evrei, şi sunt cioplite, de obicei, cu motive tipic sasanide, cum ar fi o protomă a unui leu înaripat (Mordtmann, ilustraţia IV/34; Shaked, p. 23). În plus, unele dintre ele, caracteristic sasanide în ceea ce priveşte forma şi stilul, afişează o cruce scoasă în relief sau includ una sau două cruci ca motive subsidiare, aşa cum se regăsesc şi pe unele sigilii conice. Crucile sunt fie variante ale crucii latine, cu braţul inferior alungit, fie ale crucii greceşti, cu braţe de lungime egală (Lerner, pp. 3-8 şi ilustraţia I). Unele dintre cele dintâi pot fi legate de monede bizantine timpurii şi de obiecte din metal (secolele IV-VII), în timp ce altele seamănă cu crucile găsite în biserica nestoriană din Ḥīra şi din diverse situri din sudul Indiei legate de comunităţi locale persane nestoriene (Gropp, p. 270 fig. 2; Anklesaria, p. 64). Alte sigilii includ motive iconografice creştine (îngeri şi figuri orante) şi scene din Noul Testament – vizita Mariei la verişoara sa Elisabeta, închinarea magilor şi intrarea în Ierusalim. Apar, de asemenea, subiecte din Vechiul Testament, căci ale au o semnificaţie specială pentru primii creştini – jertfirea lui Isaac şi Daniel în groapa cu lei, adesea cu cruci deasupra mâinilor sale ridicate (Lerner, pp. 18-26 ilustraţiile IV-VI).

Unele sigilii includ cuvinte în siriacă sau pahlavi; câteva, incluzând cuvinte în alfabetul arabic cufic [a se vedea articolul „caligrafie” din enciclopedie], sunt postsasanide în ceea ce priveşte datarea, deşi stilul lor şi motivele trădează continuitatea cu exemplele din perioada sasanidă. Numele proprietarilor sigiliilor, în cazul în care el apare, sunt persane, lucru care nu e surprinzător, având în vedere caracterul puternic naţional al Bisericii din Persia.

Bibliografie:

  • B. T. Anklesaria, „The Pahlavi Inscription on the Crosses in Southern India”, Journal of the K. R. Cama Oriental Institute 39, 1958, pp. 64-107.
  • J. Bowman, „The Sasanian Church in the Kharg Island”, în Commémoration Cyrus. Hommage universel, Acta Iranica 1, Teheran şi Liège, 1974, pp. 217-20.
  • B. Finster şi J. Schmidt, Sasanidische und frühislamische Ruinen im Iraq, Baghdader Mitteilungen 8, 1976.
  • R. Ghirshman, The Island of Kharg, ediţia a patra, Teheran, 1971.
  • P. Gignoux, „Sceaux chretiéns à l’époque sasanide”, Iranica Antiqua 15, 1980, pp. 299-314.
  • R. Göbl, „Christliche Siegel der sasanidischen Zeit. Ein erster Nachtrag”, WKZM 71, 1979, pp. 53-62.
  • G. Gropp, „Die Pahlavi-Inschrift auf dem Thomaskreuz in Madras”, AMI, N.S. 3, 1970, pp. 267-72.
  • E. Haerinck, „Quelques monuments funéraires de l’Île de Kharg”, Iranica Antiqua 11, 1975, pp. 134-64.
  • E. Herzfeld, Archaeological History of Iran, Londra, 1935.
  • W. Kleiss, „Bericht über zwei Erkundungsfahrten in Nordwestiran”, AMI, N.S. 2, 1969, pp. 7-119.
  • Idem, „Bericht über Erkundungsfahrten in Iran im Jahre 1972”, AMI, N.S. 6, 1973, pp. 7-80.
  • C. H. Kraeling, The Christian Building, The Excavations at Dura-Europos, Final Report 8/2, New Haven, Conn., 1967.
  • J. A. Lerner, Christian Seals of the Sasanian Period, Leiden, 1977.
  • S. A. Matheson, Persia. An Archaeological Guide, ediţia a doua, Londra, pp. 245-49.
  • E. Meyer, „Seleukia and Ktesiphon”, MDOG 67, 1929, pp. 23-25.
  • A. Mordtmann, „Studien über geschnittene Steine mit Pehlewi-Inschriften”, ZDMG 18, 1864, pp. 1-52.
  • F. Nau, ed. and tr., Histoire d’Ahoudommeh et de Marouta, métropolitains jacobites de Tagrit et de l’Orient (VIe et VIIe siècles), PO 3, Paris, 1905.
  • D. Oates, Studies in the Ancient History of Northern Iraq, Londra, 1968.
  • N. Pigulevskaja, Les villes de l’état iranien aux époques parthe et sassanide. Contribution à l’histoire sociale de la Basse Antiquité, Paris, 1963.
  • O. Reuther, „The German Excavations at Ctesiphon”, Antiquity 3, 1929, pp. 449-51.
  • D. T. Rice, „Hira”, Journal of the Royal Central Asiatic Society 19, 1932a, pp. 254-68.
  • Idem, „The Oxford Excavations at Hira, 1931”, Antiquity 6, 1932b, pp. 276-91.
  • Idem, „The Oxford Excavations at Ḥīra”, Ars Islamica 1, 1934, pp. 51-73.
  • J. B. Segal, „Mesopotamian Communities from Julian to the Rise of Islam”, Proceedings of the British Academy 41, 1955, pp. 109-39.
  • S. Shaked, „Jewish and Christian Seals of the Sasanian Period”, în M. Rosen-Ayalon, ed., Studies in Memory of Gaston Wiet, Ierusalim, 1977, pp. 17-31.

Permisiunea Catholica este necesară pentru preluarea acestui articol. El a fost tradus după originalul

Judith Lerner, „CHRISTIANITY ii. In Pre-Islamic Persia: Material Remains,” in Encyclopædia Iranica, vol. V, fasc. 5, Costa Mesa, 1991, pp. 328-30; available online at http://www.iranicaonline.org/articles/christianity-ii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *