Credinţa care învinge orice rău

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 13 aprilie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Nnamdi Moneme, OMV
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: CatholicExchange, 9 aprilie 2015

O reflecţie

O reflecţie

Un pilot de la compania Germanwings şi-a prăbuşit se pare intenţionat avionul în munţi. Investigaţiile după accident au arătat că pilotul era instabil emoţional şi chiar prezentase în trecut tendinţe sinucigaşe. Mai multe întrebări ne frământă: „Cum de i s-a permis totuşi să zboare? Ce a câştigat dacă a ucis nişte pasageri nevinovaţi?” Sunt multe întrebări de acest fel, dar foarte puţine răspunsuri.

Militanţi Al-Shabaab au atacat înarmaţi o universitate din Kenya şi au ucis aproximativ 150 de studenţi creştini şi de angajaţi ai universităţii. Au existat însă semne care puteau să atragă atenţia asupra unui eventual atac. Şi iarăşi, de ce nu au fost luate în serios, iar campusul să fie apărat aşa cum se impunea? Cum poate oare uciderea unor studenţi nevinovaţi să susţină cauza teroriştilor? Sunt multe întrebări, dar foarte puţine răspunsuri.

Nu este nici o îndoială că trăim într-o lume a răului. Facem răul şi trăim răul. Şi nici măcar nu înţelegem de ce îl facem sau de ce îl trăim în această lume. Numeroasele manifestări ale răului ne amintesc că „lumea întreagă zace sub puterea Celui Rău” (1Ioan 5,19). Pe de altă parte, istoria răului în viaţa noastră ne face să ne lamentăm ca Sf. Paul: „Că nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau” (Romani 7,19). Răul îşi ridică urâtul său cap şi în istoria noastră personală, şi în istoria generală. Ce ne spune însă solemnitatea Paştelui despre rău? Ce lumină aruncă Învierea asupra întrebării dintotdeauna despre răul din vieţile noastre şi din lume?

Să reflectăm asupra discursului lui Petru în casa păgânului Cornelius despre Domnul şi Mântuitorul său răstignit, Isus Cristos. Sf. Petru subliniază trei lucruri despre viaţa lui Cristos. În primul rând, prin puterea lui Dumnezeu, Isus a făcut bine tuturor: „A trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu El”. În al doilea rând, Isus a pătimit în această lume un rău inexplicabil: „Pe El l-au omorât atârnându-l pe lemn”. În al treilea rând, a fost înviat din morţi: „Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi” (Fapte 10,38.39.40).

Sf. Petru relevă în continuare cum a înfruntat Isus răul în această lume: „El, care nu a săvârşit păcat şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura Lui, şi care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecă cu dreptate” (1Petru 2,22-23). Răul pe care Isus l-a suferit în această viaţă şi în moarte nu are putere asupra Lui, fiindcă, după tot ceea ce a făcut şi după tot ceea ce a îndurat, El s-a dat pe sine Tatălui, care a răspuns înviindu-l din morţi.

Dragi fraţi şi surori în Cristos, să reflectăm astăzi asupra calităţii credinţei noastre. Noi credem în Isus Cristos şi credem că El a murit şi a înviat din morţi. Dar oare crezând noi în înviere, chiar credem că numai credinţa în El este aceea care învinge orice rău pe care îl facem şi pe care îl îndurăm, chiar şi răul morţii? Învierea nu este un eveniment sau ceva care s-a întâmplat separat de Isus, deoarece El a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (Ioan 11,25). Sf. Petru se referă la puterea credinţei în această înviere, care învinge păcatele noastre: „Oricine crede în El are iertarea păcatelor prin numele Său”.

Cum trebuie să fie această credinţă în înviere şi cum putem să o dezvoltăm în noi înşine? Mai întâi, acest fel de credinţă începe prin a crede cu adevărat fiecare lucru care este revelat în Sfintele Scripturi şi este interpretat în mod infailibil de Magisteriul Bisericii. Credinţa vine din revelaţii şi nu din opinii sau sugestii populare. În al doilea rând, este vorba de o credinţă care se exprimă prin acel tip de ascultare care acţionează din şi prin iubire. La acest nivel, ne străduim să acţionăm conform credinţei şi procedăm astfel pentru Acela care ni s-a revelat plin de iubire.

În cele din urmă, este acea credinţă care nutreşte o asemenea încredere încât noi ne încredem şi ne abandonăm complet, cu totul, şi cu toate detaliile vieţii noastre, Celui în care credem şi despre care ştim că are grijă de toate aspectele vieţii noastre. Numai o asemenea credinţă în înviere ne poate face să împărtăşim victoria lui Cristos asupra oricărui rău, în special asupra răului morţii.

Fără această credinţă în înviere, ne găsim atât de ancoraţi în răul lumii, încât nu mai vedem la orizont învierea. Acest tip de exagerare şi ancorare în rău apare în cuvintele Mariei din Magdala: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus” (Ioan 20,13). Mormântul gol a devenit pentru ea semnul continuării necruţătoare a răului răstignirii, şi nu dovada că Dumnezeu l-a readus pe Fiul Său la viaţă. Lipsindu-i în acel moment credinţa în înviere, nu a înţeles că în Isus Cristos Învierea era o necesitate absolută şi că „Isus a înviat din morţi”.

Sigur că în această lume trăim răul, pe care nu îl putem explica. Învierea nu este un răspuns la problema răului, ci invitaţia de a lua parte împreună cu Isus la propria Sa victorie asupra răului. Şi vom lua într-adevăr parte la victoria Sa dacă avem acea credinţă care merge dincolo de articolele de credinţă şi de supunerea faţă de poruncile morale, pe care le includem cu totul în încredinţarea noastră absolută în Acela care a înviat din morţi, ştiind că putem avea încrede în El că ne va aduce din mormânt la plinătatea strălucitoare a vieţii.

Vocaţia noastră este să fim ca Maria, care a crezut tot ceea ce i-a revelat îngerul Gabriel, inclusiv adevărul că va rămâne fecioară, dar în acelaşi timp va fi şi Maică a Domnului prin harul lui Dumnezeu. Ea a tradus în fapte tot ceea ce credea şi s-a încredinţat cu totul Aceluia care i-a revelat, plin de iubire, planul Său: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38). Acesta este graiul şi spiritul Învierii care învinge orice rău.

În Euharistie intrăm în comuniune cu Isus cel Înviat, izvorul credinţei în învierea noastră în această lume a răului. Fiecare Euharistie este trăirea Paştelui, atunci când proclamăm: „Cristos a murit, Cristos a înviat şi Cristos va veni din nou”. Lumea poate fi sub puterea celui rău, dar întotdeauna Dumnezeu are ultimul cuvânt. În Euharistie, ca şi pe Calvar, Isus se încredinţează pe Sine Tatălui şi ne ajută şi pe noi să intrăm în încredinţarea Sa în Tatăl şi astfel, să avem parte de victoria Sa asupra păcatului, suferinţei şi morţii.

Vă doresc tuturor un Paşte fericit! Şi, mai presus de toate, vă doresc tuturor să aveţi credinţa Învierii! Avem cu siguranţă nevoie de credinţa aceasta într-o lume a atâtor rele inexplicabile.

Slavă lui Isus! Laudă Mariei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *