CFE: A sluji pentru a evangheliza

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 21 aprilie 2015.
Partea 65 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Sarea pământului

Sarea pământului

Cateheza 65
A sluji pentru a evangheliza
Text de bază: Mt 5,13-16

Dragi prieteni,

E mereu frumos să-l ascultăm pe Domnul și ne dăm seama că Cuvântul Său e cu totul diferit de orice alte cuvinte, e singurul Cuvânt care construiește pe stâncă, e singurul Cuvânt care ne ajută să ne maturizăm în partea cea mai frumoasă din noi. Să ascultăm ceea ce Domnul vrea să ne spună, însăși cuvintele Sale. Le luăm de la Matei 5,13-16:

13 Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toți cei din casă. 16 Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.

Dragi prieteni,

Dacă ar trebui să dau un titlu acestui fragment evanghelic, l-aș intitula astfel: A sluji pentru a evangheliza. Nu decurge imediat această legătură între slujire și evanghelizare, dar observați ceea ce se scrie la ultimul rând: „să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. Numai văzând faptele voastre bune, văzând slujirea voastră îl vor recunoaște și-l vor preamări pe Tatăl.

Dar să-l parcurgem gradual. Domnul, în această Evanghelie, vrea să ne vorbească despre evanghelizare, explicându-ne că evanghelizarea, a comunica Evanghelia, e un fapt natural. Noi am gândit poate că e o meserie, că e ceva ce se adaugă. Eu pot să o fac pe creștinul și într-un anumit moment mă pot angaja și să evanghelizez. Gândim poate că e ceva ce urmează după, că e ca un hobby pe care cineva și-l ia, e pasionat să vorbească despre Evanghelie și atunci vestește Evanghelia ori face parte din Comunitatea Familială de Evanghelizare. Nu e așa! Să evanghelizezi ține de natura Evangheliei, ține de natura credinței.

Chiar cuvântul Evanghelie înseamnă Veste Bună. Prin urmare Evanghelia este o veste în permanentă acțiune și cine pătrunde în Evanghelie, nu poate să nu fie această Veste Bună permanentă. Apoi, pentru a ne face să înțelegem că e un fapt natural, Isus Domnul folosește un exemplu foarte frumos, simplu: sarea. La ce se folosește? Pentru a săra! Sarea care nu sărează ce mai înseamnă? Nu mai este sare, e bună doar de aruncat! Sau celălalt exemplu, identic: lumina la ce folosește dacă nu pentru a lumina? Stă în natura luminii să lumineze. Lumina care vine de la soare dimineața, care e natura ei? Când soarele răsare la răsărit, care e natura lui, dacă nu a lumina? Așa este și Evanghelia: adică dacă eu sunt învăluit în lumină, nu pot să nu luminez; dacă eu sunt cuprins de sare, nu pot să nu sărez; dacă eu sunt pătruns de Evanghelie, nu pot să nu evanghelizez! E un fapt natural!

Să mai folosim încă un alt exemplu din natură. Dacă mă căsătoresc, nu se poate să nu văd; dacă sunt căsătorit, conviețuiesc cu cineva, locuiesc cu cineva, dacă nu se vede, dacă nu se ține cont de aceasta, înseamnă în mod inevitabil că acel soț, acea soție e inexistentă, nu sunt! Dacă eu am o referință stabilă care este soția ori soțul, nu se poate să nu se vadă, pentru că natural e să se vadă, la fel este să evanghelizez. E ca și când ai purta inelul în deget și ai spune „sunt căsătorit”, e ca și când ai spune „eu am această lumină”. Și observați că acest lucru este valabil atât pentru cei căsătoriți cât și pentru cei necăsătoriți. Nu se poate să nu se vadă la cine facem referire! Eu la cine fac referire?

Din păcate, am ajuns la un stil al vieții în care a face referire la Evanghelie este doar în interior, doar pe ascuns. Se vede că cineva e credincios doar dacă merge la biserică, pentru că după aceea, în afara bisericii, toți sunt egali. În acest caz sarea nu mai are gust și lumina nu mai luminează! Dacă eu cred în Isus, cum vorbesc? Cum acționez? Cum aleg? Cum iubesc? Isus Domnul ne cere să fim această Evanghelie permanentă! Mai mult spune: „nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, sub masă, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toți cei din casă”. Aici îmi place să văd această imagine a luminii de pe masă. În fiecare comunitate, chiar în toate întâlnirile, se ține o lumânare aprinsă pe masa împrejurul căreia sunteți uniți în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, a Bibliei deschise.

Acea lumânare aprinsă să vă amintească tocmai de acest pasaj evanghelic de la Matei: lumina este pusă pe masă ca să lumineze pe toți cei din casă, în candelabru, ca să lumineze totul în jur. Îmi place să văd Comunitățile familiale unite în jurul mesei și să văd că acea lumină pusă pe masă e un simbol care arată de fapt o Comunitate reunită ce pune în evidență lumina. Rugăciunile voastre de laudă nu scot oare în relief Lumina care e Isus, Vestea cea Bună? Isus e între noi, a acționat și în această săptămână, mi-a marcat viața, a înfăptuit aceasta…! Prin acea rugăciune de laudă noi arătăm că lumina e în mijlocul nostru.

Și apoi, când împărtășiți credința, „Ce-a făcut Isus pentru mine în săptămâna care a trecut?”, nu înseamnă de asemenea să punem lumina pe masă ca să se vadă? Știu că vreunuia îi vine mai greu să facă rugăciunea de laudă, ori să împărtășească „Ce a făcut Isus pentru mine?„… Să avem însă răbdare, nu trebuie să forțăm pe nimeni, dar e frumos să punem lumina pe masă! Să pun pe masă „ce a făcut Isus pentru mine”. Este încă și mai frumos să ne formăm pentru a vedea „Ce a făcut Isus pentru mine în timpul săptămânii„. Nu doar să povestim la întâlnirea Comunității familiale, ci să-l descoperim: „Isuse, te-am văzut, erai ascuns în acea situație, în cealaltă…! Părea că nu ești, dar de fapt erai, părea că nu ai vorbi, dar de fapt îmi vorbeai la inimă. Părea că nu te-ar interesa, în schimb Tu, prin acea persoană, prin acea situație, ți-ai întins încă o dată mâna pentru a spune: ‘Dă-mi să beau, fii aproape de Mine, mi-e sete!'”

A-l descoperi pe Isus înseamnă a-l scoate în evidență, înseamnă a aprinde o candelă. Mai apoi, între voi spuneți ce v-a spus vouă acest Cuvânt – înseamnă iarăși a scoate în evidență lumina. Și când vă rugați apoi cu rugăciunea de mijlocire e pentru ca această lumină să ajungă la toți. Rugați-vă pentru cei care nu cred, pentru nepracticanți; priviți împrejur, în inima voastră, puneți-i în rând în acea listă a inimii, extindeți-o, numai să fie loc pentru cei care nu au lumina. Pentru că cine are lumina nu poate să nu lumineze, nu poate să nu aibă această dorință.

În continuare este cealaltă expresie foarte frumoasă, când se spune: „Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte”. Aici se face referire la cetatea luminată. Orașul nostru este luminat de lumina Domnului. Să vă puneți această întrebare: „Eu, acolo unde merg la muncă, sunt lumina Domnului – nu pentru că vorbesc, ci pentru că am un mod diferit de a vedea lucrurile, de a privi, un mod diferit de a vorbi despre alții?” Nu vin cu prostii fără sens, am un mod diferit de a-mi prezenta viața. Nu sunt dintre aceia care bucuros povestesc glume de prost gust despre soț și despre soție, pentru că am acasă o soție pe care o iubesc, un soț pe care-l iubesc și nu vreau nici măcar să se râdă de acest fapt, pentru că e un lucru prea serios!

Eu sunt lumină pentru oraș, eu sunt lumină pentru strada pe care locuiesc, în blocul meu. Dar nu pentru că fac ceva deosebit, ci pentru că îi salut pe toți, spun: „Bună ziua!… Bună seara!” tuturor; pentru că pentru toți am un surâs, o înclinare a capului; pentru că încerc să alung umbrele, suspiciunile, calomniile… Lumină pentru oraș. Gândiți-vă dacă Comunitățile noastre familiale ar putea fi lumină peste întreg orașul nostru. Să ajungă să spună cât de frumos este să-l cunoști pe Domnul. Dar această lumină trebuie să aibă spațiu întru totul în noi. Așa înțelegem și pasajul concluziv și observați toate conexiunile: pentru ca „ vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”.

Vă amintiți pașii principali pentru a evangheliza, vi-i amintesc cu deosebită atenție pentru aceia dintre voi care sunt noi în Comunitățile familiale. A evangheliza e pasiunea inimii, să știi să iubești cu inima lui Isus, să nu mai pierzi din vedere pe niciunul, chiar și ultima oiță pierdută, e a ta, e a ta, ca și pentru Isus! Dar cum se evanghelizează? Întâi de toate, pe aceste persoane îndepărtate le pui într-o listă a inimii; una, două, trei, patru. Și pentru aceste persoane începi să te rogi – „Doamne sunt ale tale aceste persoane, îți amintesc! Doamne, cu Spiritul Tău, binecuvântează-le, Doamne, umple-le cu harul Tău!” – și merg în biserică și mă rog pentru aceste persoane. Seara, înainte de a adormi, le încredințez Domnului și intră în inima mea mereu tot mai mult, primesc un loc în inima mea, acesta e primul secret.

Urmează al doilea pas. După ce le-am pus în inimă pe acele două, trei, patru persoane, ce fac? Încep să pun mici semințe, foarte mici semințe invizibile, luminițe invizibile, fără cuvinte, doar slujirea, să slujesc aceste persoane. Gesturi foarte mici, imperceptibile, de atenție, de salut, fără a exagera! Nu! Lucruri foarte normale; creștinii sunt oameni foarte normali. Un gest, un cuvânt, fără a ține discursuri… Atenție la graba de a invita imediat în comunitate! Nu! Așteptați, să guste iubirea voastră, să guste relația voastră, să guste apropierea voastră! Un gest, o relație de prietenie… „Vin cu tine, hai pe la mine… Pot să te ajut cu ceva? Ai nevoie de ceva? Cum de ești trist? Te duc cu mașina…”

Toate lucruri foarte mici, o infinitate! Ar trebui curând să pregătim un dicționar de prim ajutor, adică de lucruri foarte mici, imperceptibile. Să dau o mână de ajutor, să car sacoșa de la magazin… lucruri foarte mici, dar care arată atenția, arată iubirea. Un telefon, o privire în plus, un pas în plus făcut cu acea persoană, să arăt slujirea. Faptele voastre bune… să vadă faptele voastre bune! Să vadă roadele copacului vostru! Trebuie să vadă roadele copacului vostru! Dragi prieteni, cu aceasta se începe: rugăciunea, slujirea! „Dar eu nu știu să evanghelizez…” – încearcă să te rogi, încearcă să începi apoi să faci mici gesturi față de persoane necunoscute, nu necunoscute în sens uman, ci în sensul că sunt necunoscute Domnului.

Apoi, văzând faptele voastre bune, să aducă preamărire! Sosește momentul, dar e ultimul moment, în care invitați o persoană în comunitate. „Vino cu mine! Noi ne întâlnim ca să ne rugăm Domnului, să-l lăudăm pe Domnul!” Ce spuneți? Dacă cineva a fost slujit prin gesturi foarte mici, timp de o lună, două, trei, patru luni, și el vrea să vă mulțumească – „mulțumesc, ești amabil, ești bun” – și în ziua în care îl invitați în comunitate aude: – „Te laud Doamne, îți mulțumesc Doamne, te binecuvântez Doamne, cât ești de mare Doamne, toți te laudă Doamne pentru că faci lucruri mari, pentru că ne ești aproape”…?! Va descoperi legătura strânsă care există între slujirea primită, iubirea primită și preamărirea Domnului, și va descoperi că în spatele chipului vostru era chipul Domnului care iubea, care insista, care-i devenea aproape și va spune: „Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai pus aproape acea persoană care m-a iubit!

Pentru ca văzând „faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”! Și când voi îi veți fi descoperit unei persoane pe Tatăl, îl veți elibera de însușirea de orfan. E acea însușire spirituală de orfan pe care mulți o trăiesc aici. Da, au părinți, tineri sau bătrâni – da, desigur, dar există o însușire spirituală de orfan care întristează. E sufletul fără legături, e barca fără vâsle care merge dar nu știe încotro, de ce curent e împinsă…

Să descoperi cuiva că există un Tată care este în ceruri! Ce har, ce dar! Acest Tată care este în ceruri să ne binecuvânteze pe toți!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *