Patru principii vitale pentru taţii catolici

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Randy Hain
Traducere: Radu Capan
Sursa: IntegratedCatholicLife.org, 19 martie 2015

Sf. Iosif

Sf. Iosif

„Este mai uşor pentru un tată să aibă copii, decât pentru copii să aibă un tată adevărat.” (Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea)

Mă simt adesea complet pierdut şi confuz ca tată catolic în lumea de astăzi. Cum să dau un exemplu bun? Cum să îmi ajut copiii să crească cu o credinţă catolică solidă? Cum îi pregătesc pentru o cultură care cel mai adesea învaţă şi răsplăteşte acţiuni care sunt contra la ceea ce noi credem şi la cum ar trebui să trăim? Una dintre cele mai frecvente rugăciuni ale mele, după ce îi mulţumesc lui Isus pentru soţie şi pentru copii, este să cer ajutor să trăiesc cum se cuvine vocaţia mea de soţ şi tată. Simţiţi şi voi la fel?

În timpul rugăciunii, reflectez adesea la exemplul Sf. Iosif, care este patronul taţilor şi cel mai bun model de urmat. Ce pot să învăţ de la acest mare sfânt? Ei bine, nu sunt un expert, dar mi se pare că dacă urmez exemplul Sf. Iosif, atunci voi avea priorităţile mele ordonate corect: Cristos primul, familia pe locul doi şi munca pe locul trei. Un tată care îl urmează pe Sf. Iosif petrece timp de calitate – şi deci nu orice timp – cu familia sa. Acest bărbat este model pentru familia sa în trăirea credinţei catolice şi este lumina lui Cristos pentru ceilalţi. Acest tată are bucuria în inimă şi este un om al rugăciunii. Acest părinte catolic îşi preţuieşte şi îşi iubeşte soţia şi ridică Sacramentul Căsătoriei în ochii copiilor săi ca ceva special şi sacru.

Ce fel de principii ar putea să urmeze acest tată catolic, care doreşte să îl imite pe Sf. Iosif, pentru a rămâne pe calea cea bună? Dacă ţinem cont de ce ceea ne învaţă Scriptura şi Biserica, atunci putem să luăm în considerare următoarele patru principii vitale drept călăuză.

  • Vocaţia noastră este să ne ajutăm familiile în drumul lor spre rai.
  • Copiii noştri ne urmăresc mereu. Foarte probabil vor repeta în viaţă ceea ce au învăţat acasă.
  • Suntem făcuţi pentru cer, nu pentru această lume. Să acţionăm atunci corespunzător.
  • Copiii noştri sunt darul lui Dumnezeu pentru noi. Iubirea şi grija pe care o arătăm faţă de ei constituie darul nostru înapoi către El.

Vă simţiţi copleşiţi? Şi eu! Ştiţi ce? Uneori trebuie pur şi simplu să ne străduim mai mult. Trebuie să dăm ce e mai bun din noi chiar şi atunci când simţim că nu putem. Trebuie să sacrificăm din timpul de lucru, din timpul de distracţie, din timpul personal, totul de dragul familiilor noastre. Este important (şi în acelaşi timp înfricoşător) să înţelegem că suntem urmăriţi de copii în tot ceea ce facem, şi că ei vor fi asemenea nouă într-o zi. Mă rog ca aceasta să fie spre binele lor.

Taţilor, vă încurajez să integraţi cele patru reguli de mai sus în rugăciunea voastră. Să nu lăsăm mândria să ne oprească de la a cere ajutor. Căutaţi mijlocirea Preacuratei Fecioare şi a Sf. Iosif. Să ne rugăm unii pentru alţii, să ne provocăm şi încurajăm reciproc. Să ne trăim vocaţia de tată cu curaj şi onoare. Arhiepiscopul Gomez de Los Angeles spunea: „Chiar şi după o zi lungă de muncă, chiar şi dacă ar prefera să facă altceva, tatăl va zâmbi şi va râde, va fi bucuros să petreacă timpul cu copiii şi să se joace cu ei. Pentru că aşa fac taţii. Ei îşi ţin promisiunea de a iubi.”

Dacă lipseşte acest angajament al taţilor, care sunt alternativele? Ce se poate întâmpla? După reflecţie şi rugăciune mi se pare evident că majoritatea taţilor au în faţa lor aceleaşi două opţiuni: A) Ne putem pasa responsabilităţile de taţi asupra altora. Pot fi alţii din familie, televizorul, internetul sau jocurile video, cultura materialistă lipsită de Dumnezeu, care să se ocupe de creşterea copiilor noştri, iar nouă nu ne rămâne decât să sperăm că va fi bine. Sau B) Ne trăim cum se cuvine responsabilitatea şi vocaţia de taţi. Suntem chemaţi să fim sfinţi şi vocaţia noastră clară este să ne ajutăm familiile să ajungă în rai. Este o poruncă dificilă şi cere curaj, muncă intensă, alegeri dificile şi multă rugăciune.

Cât de des spunem că dorim să mergem pe opţiunea a doua (B) dar pierdem direcţia, ne este distrasă atenţia şi ajungem la prima opţiune (A)? Dacă suntem oneşti cu noi înşine vom recunoaşte: prea des. Ce putem face pentru ca opţiunea a doua să devină opţiunea automată? Nimeni dintre noi nu este perfect, dar poate ne-ar ajuta respectarea următoarelor cinci principii pentru a rămâne pe drumul cel bun.

Fructificaţi la maxim de timpul petrecut împreună. Cu fiul meu cel mic am cele mai reuşite discuţii în drum spre baza de antrenament, respectiv când ne jucăm în curtea din faţa casei. Cu fiul cel mare fac plimbări lungi pentru discuţii importante. Trebuie să folosim fiecare minut cu copiii noştri ca oportunităţi de împărtăşire şi de călăuzire a lor spre decizii bune în viaţă. O altă modalitate importantă este respectarea timpilor de masă în comun în familie. Să nu uităm că eforturile lor de a ne capta atenţia sunt adesea potenţiale strigăte de ajutor. Copiii noştri au nevoie de noi – se pune întrebarea dacă suntem noi disponibili?

Ascultaţi înainte să predicaţi. Cât de dificil îmi este să fac aşa! Cea mai rapidă cale să îi opresc pe copiii mei din a împărtăşi ce simt sau ce gândesc este să le ţin o predică. Pot să le ţin predica mai târziu: important este ca mai întâi să aud ce au de spus şi să îi încurajez să se deschidă, comunicându-şi gândurile.

Fiţi modele catolice exemplare. Încă o dată subliniez: copiii noştri ne urmăresc fiecare mişcare. Conştientizăm noi aceasta? Ei îl vor iubi pe Dumnezeu, voi fi entuziasmaţi de Liturghie şi vor preţui credinţa catolică dacă noi facem toate acestea mai întâi. Similar, se vor ruga dacă şi noi ne rugăm. Şansele ca ei să respecte magisteriul Bisericii şi să nu adopte „catolicismul selectiv”, în care îţi alegi din patrimoniul catolic adevărurile şi normele care îţi convin, cresc dacă noi respectăm magisteriul şi dacă credinţa noastră este integrală.

Respectaţi Sacramentul Căsătoriei. Doriţi să vă vedeţi copiii căsătorindu-se şi având familii minunate? Iubiţi-vă soţiile şi fiţi model pentru felul de căsătorie pe care doriţi să îl aibă copiii voştri. Arătaţi afecţiunea pentru soţie, spuneţi „Te iubesc” şi asiguraţi-vă că copiii ştiu cât de mult o respectaţi pe cea cu care v-aţi căsătorit. Ne condamnăm copiii la un viitor fără căsătorie sau la o căsătorie cu divorţ dacă ei cresc într-o casă în care Sacramentul Căsătoriei nu este preţuit şi respectat.

Renunţaţi la cultura vremii şi căutaţi detaşarea. Dacă suntem obsedaţi de nu ştiu ce emisiune, cumpărăm lucruri de care nu avem cu adevărat nevoie, bârfim toată ziua cu vecinii şi altele asemenea, atunci este foarte probabil copiii noştri să adopte acest comportament. Încep să cred tot mai mult că fiecare minut petrecut în faţa televizorului sau internetului este un timp pierdut şi o oportunitate ratată de a interacţiona cu familia. Poate este cel mai dificil lucru de făcut din listă, dar putem face lucruri mai bune cu timpul nostru dacă ne eliberăm de ceea ce ne propune lumescul.

Fraţi bărbaţi, nu vi se pare că a fi un tată mai bun seamănă cu o repriză de wrestling care nu se mai termină? Eu unul aşa simt în rugăciunile mele zilnice, când cer harul discernerii şi al curajului de a face corect lucrurile. Alternativa la această luptă zilnică este să fiu apatic, ceea ce practic ar garanta faptul că copiii mei vor creşte purtaţi de vânt, fără o fundaţie solidă dată de credinţă, valori, de simţul a ce este cu adevărat important în viaţă. Copiii sunt ca lutul ce aşteaptă să fie modelat şi transformat în ceva. În absenţa noastră, cei care îi văd pe copiii noştri doar ca pe nişte consumatori sau care le doresc răul vor intra în spaţiul gol lăsat de noi.

Vă amintiţi al patrulea principiu vital? Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru noi. A avea grijă de ei, la nivel de excelenţă, este darul nostru înapoi pentru El.

Posted in Familie, Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *