Extremismele care rănesc Biserica

Teme: Ecumenism.
.
Publicat la 1 martie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Giovanni Zavatta
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 28 februarie 2015

Respingerea fundamentalismului

Respingerea fundamentalismului

„Este momentul ca ierarhii ortodocşi şi responsabilii laici să proclame în manieră generală că a recurge la Părinţii Bisericii nu înseamnă a adera în mod servil la un ansamblul de propoziţii fosilizate, folosite pentru a autopromovare. Importanţa Părinţilor se află în atitudinea lor sinceră şi profundă de căutare a lui Dumnezeu şi în voinţa lor de a o împărtăşi cu lumea. Lectura fundamentalistă a Părinţilor şi a Bibliei nu conduce la Dumnezeu, ci la idolatrie”. Într-un articol publicat în urmă cu câteva zile pe „Parlons d’orthodoxie” (blog colectiv şi platformă liberă de discuţie a Bisericii ortodoxe ruse din Franţa), George Demacopoulos, profesor de teologie istorică şi director co-fondator al Centrului de studii creştin ortodox la Fordham University din New York, lansează un strigă de alarmă: „În aceşti ultimi ani fie clerici, fie monahi ortodocşi fac declaraţii care reflectă o apropiere «fundamentalistă» de Părinţii Bisericii. Dacă conducătorii Bisericii ortodoxe nu se unesc pentru a denunţa această tendinţă, întreaga Biserică ortodoxă riscă să fie târâtă de aceşti extremişti”.

Teza lui Demacopoulos – care de către patriarhia de Constantinopol a fost onorat cu demnitatea cea mai înaltă, aceea de arhonte – este pe larg împărtăşită de Vladimir Golovanow, cunoscut analist al blogului (legat de dieceza de Chersoneso şi apoi de patriarhia de Moscova): dacă nu se împiedică radicalizarea curentului fundamentalist, ortodoxia „riscă să meargă spre o nouă importată schismă ca aceea a Vechilor credincioşi care în urmă cu trei sute cincizeci de ani s-au despărţit de Biserica rusă”, ca semn de protest împotriva reformelor ecleziastice introduse de patriarhul Nikon. Aşadar, teama este „complet justificată” şi se reflectă şi în rezultatele unui sondaj lansat pe „Parlons d’orthodoxie”: numai şapte la sută dintre cititori consideră că unitatea Bisericii ortodoxe este suficient vizibilă şi clar afirmată astăzi; toţi ceilalţi au răspuns „nu”, explicând că Biserica ortodoxă are dificultăţi de a o manifesta şi că unitatea este ascunsă de un autocefalism exacerbat.

Nimeni nu pune în discuţie că respectul faţă de Părinţii Bisericii (de la sfântul Vasile cel Mare la sfântul Grigore Teologul, la sfântul Maxim Mărturisitorul) este una dintre pietrele unghiulare ale ortodoxiei şi că gândirea lor rămâne călăuza esenţială pentru viaţa şi credinţa creştinilor ortodocşi, dar a reduce – afirmă Demacopoulos – „toată învăţătura la un sub-ansamblu de axiome teologice şi a măsura acceptarea altora conform acelor criterii” este profund greşit. Egumenul Pierre Meschtcherinov de la mănăstirea „Sfântul Daniel” din Moscova, citate de Golovanow, este pe aceeaşi lungime de undă când vorbeşte despre „subcultură normativă”, despre ecleziologie superficială, despre pietate liturgică rigidă, despre practici de direcţiune spirituală autoritare. În schimb ar fi necesar „să se analizeze în mod critic formulările Părinţilor, să se separeu esenţa Bisericilor de contingenţele politice-economice-ideologice actuale şi să se elibereze de povara istoriei pentru a înţelege Biserica în manieră mai personală. În sinteză extremă, se vrea o lectură a Părinţilor Bisericii deschisă la reflecţie şi în căutarea de răspunsuri la provocările lumii actuale.

Conform lui Demacopoulos, eroarea intelectuală cea mai mare a fundamentalismului ortodox se află în ideea că Părinţii Bisericii ar fi de acord cu privire la toate chestiunile teologice şi etice. Eroare legată de ipoteza că, în timp, teologia ortodoxă nu s-a schimbat niciodată. Expertul semnalează alte argumentări false: că întotdeauna comunitatea monastică a fost gardianul învăţăturii ortodoxe; că Părinţii Bisericii ar fi anti-intelectuali; că adeziunea la învăţăturile lor implică în mod necesar tot ceea ce provine de la Occident. Iată, aşadar, că pretenţia (corectă) de a ocroti credinţa ortodoxă de corupţia modernităţii se extinde, ajungând să se năpustească împotriva oricui (persoane, instituţii, întregi ramuri ale Bisericii ortodoxe) care „nu satisface normele autoproclamate ale învăţăturii ortodoxe”. Face parte din aceste manifestări fundamentaliste „neliniştea” comunităţii monastice de pe Muntele Athos provocată de vizita papei Francisc la Phanar la 29-30 noiembrie 2014 şi de îmbrăţişarea sa cu patriarhul de Constantinopol, exprimată recent într-o scrisoare adresată lui Bartolomeu însuşi. Poziţii care influenţează negativă şi asupra dialogului ecumenic, nutrite cum sunt – afirmă părintele Vladimir Zelinskij, din arhiepiscopia pentru Bisericile ortodoxe ruse din Europa occidentală (exarhat al patriarhiei ecumenice) – de „obsesia purităţii confesionale, mereu unită cu ideologia apăsătoare a vechilor neîncrederi, răni, ofense, supărări, ostilităţi”. Atunci când, scrie Papa Francisc în Evangelii gaudium „suntem noi cei care pretindem diversitatea şi ne închidem în particularismele noastre, în exclusivismele noastre, provocăm diviziunea şi, pe de altă parte, atunci când suntem noi cei care vrem să construim unitatea cu planurile noastre umane, ajungem să impunem uniformitatea, omologarea. Acest lucru nu ajută misiunea Bisericii” (nr. 131).

Într-o epocă în care atâţia tineri sunt total dezinteresaţi de apartenenţa lor religioasă – conclude Demacopoulos – „progresele ideologiei fundamentaliste în parohii conduc la o situaţie în care tinerii noştri sunt determinaţi să aleagă între extremismul religios şi lipsa totală a religiei”.

Alexandre Schmemann, unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi din secolul al XX-lea, scria că „teologia ortodoxă trebuie să păstreze fundamentele sale patristice, dar şi să meargă dincolo de Părinţi, dacă vrea să răspundă la o nouă situaţie creată de secole de dezvoltare filozofică. Şi în această nouă sinteză de reconstrucţie, tradiţia filozofică occidentală (izvor şi mamă a filozofiei religioase ruse din secolele al XIX-lea şi al XX-lea), mai mult decât cea elenică, trebuie să furnizeze teologiei un cadru conceptual”. Este vorba de „«a transpune» teologia într-o altă «cheie» şi această transpunere este considerată ca misiune specifică şi vocaţie a teologiei ruseşti”.

Traducere preluată de pe Ercis.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *