Cum consideră Biserica Catolică relaţiile homosexuale?

Teme: Bioetică.
Etichete: .
Publicat la 13 martie 2015.
Partea 21 din 24 din seria Catehezele Mons. Martinelli.
Print Friendly

Autor: Mons. Raffaello Martinelli
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Ercis.ro

Relaţii homosexuale

Relaţii homosexuale

Conform moralei catolice, care este diferenţa între orientare şi act în homosexualitate?

* O orientare (tendinţă/înclinaţie) homosexuală, deşi fiind din punct de vedere obiectiv o dezordine morală, nu trebuie considerată păcătoasă în sine însăşi: este păcătoasă numai în sensul că poate conduce la un act sexual.

* În schimb, actul homosexual este păcat contrar castităţii în mod grav. De fapt, el exclude darul vieţii. Nu este rodul unei adevărate complementarităţi afective şi sexuale. În nici un mod nu poate fi aprobat.

Care este atitudinea Bisericii Catolice faţă de relaţiile homosexuale?

* Biserica spune DA:

– respectării persoanei homosexuale, căreia, tocmai ca persoană, i se cuvine demnitate, primire, ajutor. De fapt, nu se poate uita că persoana umană, fiind creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, precede şi transcende propria sexualitate, propria orientare sexuală;

– distincţiei:

§ dintre păcătos şi păcat

§ dintre orientare şi act homosexual

– respectării drepturilor specifice ale fiecărei persoane, drepturi pe care le au şi homosexualii ca persoane şi ca cetăţeni nici mai mult nici mai puţin decât celelalte persoane umane, şi nu pentru că sunt homosexuale;

– educaţiei şi, pe cât posibil, vindecării persoanei homosexuale;

– pornirii iniţiativelor pastorale concrete în favoarea homosexualului;

– chemării la castitate şi la sfinţenie a homosexualului;

– rugăciunii şi vieţii sacramentale, ca lumină şi ajutor pentru ca homosexualul să poată trăi în castitate.

* Biserica spune NU:

– aprobării comportamentului homosexual şi a relaţiei homosexuale;

– considerarea homosexualităţii ca o dimensiunii cu totul în afara sau deasupra normelor morale;

– legalizării sau echivalării relaţiei homosexuale cu căsătoria;

– conferirii sacramentului Preoţiei unei persoane homosexuale sau cu tendinţă homosexuală;

– oricărei forme de discriminare nedreaptă, oricărei eventuale forme de refuz, de marginalizare sau de dispreţuire faţă de persoana homosexuală.

Ce roade dau naştere iubirea heterosexuală şi relaţia homosexuală?

* Iubirea dintre un bărbat şi o femeie are puterea de a da naştere la „iubiri” diferite şi complementare: iubirea conjugală, cea parentală, cea fraternă şi cea filială.

* Relaţia homosexuală nu are această amplitudine de viaţă. Se epuizează în relaţia dintre două persoane.

* Bogăţia de viaţă pe care o produce relaţia heterosexuală în persoane şi binefacerile pe care le dăruieşte societăţii nu sunt echivalabile cu viaţa şi binefacerile unei relaţii homosexuale.

Se poate stabili o analogie între Căsătorie şi unirile homosexuale?

Nu există nici un fundament pentru a asemăna sau a stabili analogii, nici măcar îndepărtate, între unirile homosexuale şi planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie şi familie. Căsătoria este sfântă, în timp ce relaţiile homosexuale contrastează cu legea morală naturală. În Sfânta Scriptură relaţiile homosexuale sunt condamnate ca depravări grave (cf. Rom 1,24-27; 1Cor 6,10; 1Tim 1,10).

Pentru ce motiv unirile sexuale nu trebuie legalizate?

Din motive diferite şi complementare:

* Motivul natural: legea civilă nu poate intra în contradicţie cu raţiunea corectă fără a pierde forţa de a obliga conştiinţa. Orice lege, făcută de oameni, are motivaţie de lege numai întrucât este conformă cu legea morală naturală, recunoscută de raţiunea corectă şi întrucât respectă îndeosebi drepturile inalienabile ale oricărei persoane. Legislaţiile favorabile unirilor homosexuale sunt contrare raţiunii corecte, deoarece conferă unirii între două persoane de acelaşi sex garanţii juridice analoge cu cele ale instituţiei matrimoniale.

* Motivul biologico-antropologic: În unirile homosexuale sunt total absente acele elemente biologice şi antropologice proprii căsătoriei şi familiei.

De fapt, în unirea homosexuală:

– lipseşte diferenţierea genitală-sexuală, care este datul obiectiv de realitate cu care venim în lume: bărbat sau femeie. Acest dat originar este scris în trup, în creier, în inimă;

– este total absentă dimensiunea conjugală, care reprezintă forma umană şi ordonată a relaţiilor sexuale. De fapt, ele sunt umane atunci când şi întrucât exprimă şi promovează ajutorul reciproc al diferitelor sexe în căsătorie;

– nu sunt realizate procreaţia şi supravieţuirea speciei umane;

– absenţa bipolarităţii sexuale creează obstacole în calea dezvoltării normale a copiilor eventual inseraţi în cadrul acestor uniri homosexuale. Lor le lipseşte experienţa maternităţii sau a paternităţii. A insera copii în unirile homosexuale prin intermediul adopţiei înseamnă de fapt a provoca violenţă acestor copii, în sensul că se profită de starea lor de slăbiciune pentru a-i introduce în ambiente care nu favorizează deplina lor dezvoltare umană. Desigur, o astfel de practică ar fi în mod grav imorală şi ar fi în contradicţie deschisă cu principiul, recunoscut şi de Convenţia internaţională a ONU cu privire la drepturile copiilor, conform căreia interesul superior care trebuie ocrotit în orice caz este cel al copilului, partea cea mai slabă şi lipsită de apărare.

* Motivul social:

– Dacă unirile homosexuale ar fi legalizate, aceasta ar însemna:

§ a aproba un comportament deviant

§ a-l face să devină un model în societate

§ a întuneca valori fundamentale, cum sunt căsătoria şi familia. De fapt, conceptul de căsătorie ar suferi o schimbare radicală, cu detriment grav al binelui comun: ar pierde referinţa esenţială la factorii legaţi de heterosexualitate, ca de exemplu îndatorirea procreatoare şi educativă

– În afară de aceasta, există motive bune pentru a afirma că aceste uniri homosexuale sunt nocive pentru dezvoltarea corectă a societăţii umane, mai ales dacă ar creşte incidenţa lor efectivă asupra ţesutului social.

– Subzistă mereu şi pericolul ca o legislaţie care face din homosexualitate o bază pentru a avea drepturi să poată încuraja de fapt o persoană cu tendinţă homosexuală să declare homosexualitatea sa sau chiar să caute un partener cu scopul de a exploata dispoziţiile legii.

* Motivul juridic: Deoarece cuplurile matrimoniale desfăşoară rolul de a garanta ordinea generaţiilor şi deci sunt de interes public eminent, dreptul civil le conferă o recunoaştere instituţională. În schimb, unirile homosexuale nu cer o atenţie specifică din partea orânduirii juridice, deoarece nu îmbracă rolul amintit mai sus pentru binele comun. Homosexualii, ca persoane şi ca cetăţeni, pot mereu să recurgă – ca toţi cetăţenii şi pornind de la autonomia lor privată – la dreptul comun pentru a tutela situaţii juridice de interes reciproc.

Ce anume cere Biserica Catolică statului să facă faţă de relaţiile homosexuale?

* Biserica Catolică cere statului:

– să afirme clar caracterul imoral al acestui tip de unire;

– să oprească fenomenul în limite care să nu pună în pericol ţesutul moralităţii publice;

– să amintească faptul că tolerarea răului este ceva foarte diferit de aprobarea sau de legalizarea răului;

– să demaşte folosirea instrumentală sau ideologică ce se poate face cu tolerarea justă faţă de persoanele homosexuale;

– să nu treacă la legalizarea unirilor homosexuale sau la echivalarea lor legală cu căsătoria, cu acces la drepturile care sunt proprii acesteia din urmă;

– să respecte principiul de egalitate, în virtutea căruia nu se pot atribui aceleaşi binefaceri şi avantaje subiecţilor care nu sunt în aceeaşi situaţie juridică. De fapt, în timp ce subiecţii legaţi de căsătorie sunt angajaţi să respecte o sumă de îndatoriri şi obligaţii prevăzute de dreptul familiei, subiecţii din unirile de fapt se sustrag, prin alegere liberă, de la aceste angajamente. Prin urmare, statul ar încălca principiul de egalitate conferind subiecţilor din unirile de fapt binefaceri pe care legea le prevede pentru unirile conjugale familiare.

* Angajarea comună a statului şi a Bisericii, deşi pe planuri diferite şi cu mijloace diferite, este mai ales aceea de a nu expune generaţiile tinere unei concepţii eronate a sexualităţii şi a căsătoriei, care le-ar priva de apărările necesare şi, în afară de aceasta, ar contribui la răspândirea fenomenului însuşi.

Cineva spune: eventuala legalizare a unirii homosexuale nu obligă pe nimeni să profite de această lege. Deci, de ce să nu se vină în întâmpinarea celui care vrea să profite de această lege?

* În acest sens, trebuie reflectat asupra diferenţei existente între comportamentul homosexual ca fenomen privat şi acelaşi comportament ca relaţie socială legal prevăzută şi aprobată, până a deveni una din instituţiile orânduirii juridice. Al doilea fenomen nu numai că este mai grav, dar capătă o însemnătate mult mai vastă şi profundă şi ar ajunge să aducă modificări ale întregii organizări sociale care ar fi contrare binelui comun.

* Legile civile sunt principii care structurează viaţa omului în cadrul societăţii, pentru bine sau pentru rău. Ele desfăşoară un rol foarte important şi uneori determinant în promovarea unei mentalităţi şi a unui obicei. Formele de viaţă şi modelele exprimate în ele nu numai configurează în exterior viaţa socială, ci tind să modifice în noile generaţii înţelegerea şi evaluarea comportamentelor. De aceea, legalizarea unirilor homosexuale ar fi destinată să provoace întunecarea perceperii unor valori morale fundamentale şi devalorizarea instituţiei matrimoniale.

Cum trebuie să se comporte politicienii catolici faţă de legislaţiile favorabile unirilor homosexuale?

* În cazul în care se propune pentru prima dată Adunării legislative un proiect de lege favorabilă recunoaşterii legale a unirilor homosexuale, parlamentarul catolic are datoria morală de a exprima clar şi public dezacordul său şi să voteze împotriva proiectului de lege. A acorda propriul vot unui text legislativ aşa de nociv pentru binele comun al societăţii este un act în mod grav imoral.

* În cazul în care este deja în vigoare o lege favorabilă unirilor homosexual, el trebuie să se opună în modurile posibile lui şi să-şi facă cunoscută opoziţia sa. Dacă nu ar fi posibilă abrogarea totală a unei legi de acest fel, el ar putea în mod licit să ofere propriul sprijin pentru propuneri care au ca scop limitarea daunelor unei asemenea legi şi să-i diminueze efectele negative pe planul culturii şi al moralităţii publice, cu condiţia ca să fie clară şi cunoscută tuturor opoziţia sa personală absolută faţă de legi făcute astfel şi ca să fie evitat pericolul de scandal.

NB. Pentru a aprofunda această temă, a se citi următoarele documente pontificale:

* Congregaţia pentru doctrina credinţei:
– Consideraţii cu privire la proiectele de recunoaştere legală a unirilor dintre persoane homosexuale, 3 iunie 2004
Persona humana, 29 decembrie 1975, nr. 8
– Scrisoare cu privire la îngrijirea pastorală a persoanelor homosexuale, 1 octombrie 1986
– Câteva consideraţii referitoare la răspunsul dat la propuneri de lege cu privire la nediscriminarea persoanelor homosexuale, 24 iulie 1992;

* Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2357-2359, 2396.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *