Cateheze biblice: Rusaliile şi naşterea Biserici

Teme: Biblic.
Etichete: .
Publicat la 27 martie 2015.
Partea 11 din 12 din seria Cateheze biblice 2005-2006.
Print Friendly

Autor: Oficiul pentru Evanghelizare şi Pastoraţie Biblică, Iaşi
Sursa: Ercis.ro

Rusaliile

Rusaliile

Orice om se întreabă despre începuturile existenţei sale. La fel se întâmplă şi cu Biserica. Când s-a născut Biserica şi cum a fost începuturile ei? La această întrebare ne răspunde sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor care prezintă drept început al Bisericii cea de-a cincizecia zi după învierea lui Isus Cristos, când Duhul Sfânt coboară asupra celor adunaţi în cenacol. Era ziua Rusaliilor iudaice. Iată cum descrie sfântul Luca evenimentul care s-a petrecut în acea zi: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer” (Fap2,1-5).

1. Ziua de Rusalii şi Biserica din Ierusalim

Conform cărţii Faptele Apostolilor, după înălţarea lui Isus la ceruri apostolii au rămas la Ierusalim, aşteptând venirea Duhului Sfânt, după promisiunea lui Isus Cristos. Evenimentul Rusaliilor are loc la cincizeci de zile de la sărbătoarea Paştelui. De Rusalii evreii sărbătoreau iniţial încheierea recoltei şi bucuria pentru primele roade ale pământului iar mai târziu în aceeaşi zi se celebra alianţa de pe Sinai (2Cron 15,10-15). Şi în Rusaliile creştine se regăsesc cele două conţinuturi: în această zi noi celebrăm naşterea Bisericii, cea dintâi roadă a pătimirii, morţii şi învierii lui Isus. De asemenea celebrăm noua alianţă între Dumnezeu şi oamenii din toate popoarele pământului, aşa cum o prezintă cartea Faptele Apostolilor care menţionează lista naţiunilor prezente la Ierusalim în ziua de Rusalii (Fap 2,5-11).

Grupul de apostoli adunaţi în cenacol, baricadaţi acolo de frica autorităţilor iudaice, se transformă acum în Biserică proclamatoare. Uşile cenacolului se deschid şi apostolii, în frunte cu Petru, îl predică plini de curaj, pe Isus Cristos mort şi înviat. Cu Rusaliile începe vestirea Evangheliei, a Veştii celei Bune. Apostolii fuseseră aleşi de Isus în timpul vieţii sale publice şi investiţi cu puteri depline pentru a mărturisi învierea, însă încep să-şi exercite puterile numai după primirea Duhului Sfânt.

În predica lor, apostolii proclamă în primul rând învierea lui Isus, ca operă a Tatălui din ceruri (Fap2,24.39; 3,15; 4,10). Ei l-au văzut pe Isus înviat şi sunt martori ai învierii. Mărturia lor este confirmată de lucrările minunate înfăptuite prin mâinile lor: „Multe minuni şi semne se făceau prin apostoli” (Fap 2,43) Aceste fapte uimesc poporul care recunoaşte lucrarea lui Dumnezeu prin apostoli şi aduc slavă lui Dumnezeu. În discursurile lor, apostolii arată cum în Isus s-au împlinit profeţiile Vechiului Testament. Cristos este acela în care se împlinesc promisiunile timpurilor de pe urmă iar învierea este evenimentul escatologic vestit de profeţi. Ceea ce s-a împlinit în Isus este o lucrare a lui Dumnezeu iar iudeii trebuie să recunoască că s-au înşelat condamnându-l pe Isus şi nerecunoscând caracterul său divin şi demnitatea sa divină. Apostolii sunt persecutaţi de membrii Sinedriului şi sunt pedepsiţi dar răspunsul lor este clar: „Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit” (Fap 4,19-20).

2. Răspândirea Bisericii – Biserica misionară

Biserica se naşte la Ierusalim şi devine centrul din care mai apoi Vestea cea Bună se va răspândi în lumea întreagă. Ierusalimul joacă un rol însemnat în Evanghelia lui Luca şi în Faptelor Apostolilor. Cu moartea şi învierea lui Isus la Ierusalim, vechea alianţă îşi găseşte punctul culminant şi desăvârşirea sa, însă curând, din cauza necredinţei iudeilor, începe drumul noului popor al lui Dumnezeu în mijlocul lumii păgâne.

Prin venirea în lume a lui Isus şi prin lucrarea sa se împlinesc aşteptările vechii alianţe şi aspiraţia omenirii spre mântuire. Cu Isus, istoria mântuirii a intrat în ultima fază. Harul lui Dumnezeu a fost oferit cu plinătate omului iar puterea Satanei este zdrobită. Vestirea evangheliei ajunge acum la toţi oamenii (cf. Fap 10,37-43; 13,16-41; 17,22-31).

Faptele Apostolilor arată cum mesajul creştin se răspândeşte de la Ierusalim în toată lumea în mai multe etape. Biserica iudeo-creştină de la Ierusalim se răspândeşte mai întâi în Samaria şi parţial în zona de coastă, apoi misiunea se stabileşte între păgâni. Ultima parte a cărţii prezintă răspândirea Bisericii în Imperiul Roman. Misionari neobosiţi precum sfântul Paul pornesc în călătorii misionare şi fondează noi comunităţi. Sfântul Luca prezintă lumea păgână ca fiind deschisă pentru mesajul creştin (cf. 17,23 s).

3. Biserica începuturilor – o Biserică ideală

Pentru că Biserica participă la lucrarea lui Isus şi conduce această operă mântuitoare în puterea Duhului Sfânt, timpul în care trăieşte Biserica este timpul mântuirii. Acest timp este caracterizat de răspândirea universală a evangheliei şi de mărturia ei, pe care o realizează în puterea Duhului Sfânt. Timpul Bisericii este timpul ofertei de mântuire a lui Dumnezeu.

Biserica, adunată de Isus înviat şi răspândită în lume, este poporul adevărat şi definitiv al lui Dumnezeu. Până la venirea în glorie a lui Isus, Biserica este păstrătoarea şi continuatoarea lucrării mântuitoare a lui Isus (Fap 2,14-47).

Evenimentul Rusaliilor (vezi lista naţiunilor) arată că mesajul Bisericii şi darul Duhului pot reuni omenirea din nou în adevăr, dreptate şi pace. Sfântul Luca vrea să atragă atenţia asupra Bisericii ca factor unificator al omenirii. Descoperim în Faptele Apostolilor o Biserică animată de simţul iubirii fraterne şi capabilă de a se implica pentru cei nedreptăţiţi social. Afară de asta, voinţa lui Dumnezeu este de a crea prin Biserică o nouă comuniune a iudeilor cu păgânii, a tuturor popoarelor, a oamenilor din diferitele pături sociale.

Luca atrage atenţia asupra datoriei comunităţii creştine şi a creştinilor de a se implica pentru păstrarea şi menţinerea identităţii Bisericii în această lume. Nu este vorba de menţinerea Bisericii în viitor, dar de lupta pentru Biserică în prezent. Pentru Biserică, asta înseamnă să ţină la moştenirea apostolilor în faţa diviziunilor şi ereziilor, şi, în acelaşi timp, să continue cu îndrăzneală lucrarea misionară. Creştinilor nu le este ascuns că, „Trebuie să trecem prin multe încercări, ca să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (14,22).

Timpul începutului este un timp ideal al Bisericii iar acel „o inimă şi un suflet” care caracteriza Biserica începuturilor trebuie să inspire Biserica de astăzi. Modelele ideale ale autenticei existenţe creştine precum Petru, Filip, Ştefan, care moare asemenea lui Cristos (6,8-7,60) şi, mai ales, Paul (20,18-35) sunt exemple pentru creştinii din toate timpurile.

Este sugestiv că Faptele Apostolilor rămâne o carte „neterminată”. Evanghelistul Luca, deşi scrie această carte la mai mulţi ani după moartea de martiri a Sfinţilor Petru şi Paul, nu spune nimic despre moartea lor. El îşi încheie cartea simplu cu predica apostolului Paul în Roma, în inima imperiului. Pentru el este important că Vestea cea Bună despre Isus Cristos este predicată mai departe. Este posibil ca Autorul sacru să fi lăsat această carte neterminată pentru a sugera că alte pagini vor trebui să fie adăugate de mărturia generaţiilor care vor urma.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *