CFE: Vindecarea: de la cei serviți la servitori

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 11 februarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Vindecarea soacrei lui Petru

Vindecarea soacrei lui Petru

Cateheza 58
Vindecarea: de la cei serviți la servitori
Text de bază: Luca 4,38-39

Dragi prieteni,

Dorim să retrăim bucuria de a-l asculta pe Domnul care ne vorbește. Treceți dincolo de vocea mea care încearcă doar să sublinieze și să aprofundeze mesajul care ne vine din Cuvântul lui Isus, Cuvânt al lui Isus care e mereu consistent și foarte bogat în semnificație. Sunt suficiente câteva rânduri ca să descoperim câtă bogăție este conținută în Cuvântul Domnului.

Tema pe care o dăm acestei învățături este: Vindecarea: de la cei serviți la servitori. Ne oferă ocazia să reflectăm asupra acestei teme Evanghelia lui Luca, cap. 4, vers. 38-39. Să ascultăm:

38 După ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de o febră mare și l-au rugat pentru ea. 39 Aplecându-se asupra ei, a poruncit febrei și aceasta a lăsat-o. Sculându-se îndată, ea a început să-i servească.

Întâi de toate observăm cum frecventează Isus casa, casele. În diverse pasaje evanghelice îl vedem pe Isus care intră în casă, se auto-invită în casă: „Zaheu, coboară! Astăzi vreau să vin în casa ta”. Să ne gândim de câte ori Isus a frecventat casa Martei și a Mariei, casa prietenului Lazăr. Casa este locul în care Isus lucrează, în care acționează, în care învață, în care explică parabolele, unde se retrage cu prietenii Săi, este locul în care Isus acționează.

La fel vrem să concepem și această casă, casa în care sunteți reuniți în această seară, casa oricărui cuplu de soți care sunt responsabilii Comunităților Familiale, e o casă în care Isus acționează. Acționează pentru că garanția prezenței lui Isus ne este dată de Sacramentul Căsătoriei, ne este dată de faptul că suntem reuniți în jurul Său, în numele Lui, iar El se arată prezent, Isus devine prezent prin Cuvântul Său. Isus acționează în casa aceasta în această seară, acesta este primul adevăr pe care vrem să-l punem la inimă, un adevăr care ne aduce mângâiere. Nu suntem reuniți doar pentru că suntem prieteni, ci este siguranța cea mai frumoasă aceea de a ști că Isus e prezent în această casă.

Să observăm însă un fapt particular care se petrece în acea casă, ca și în atâtea altele. Soacra lui Simon Petru e la pat cu friguri, e bolnavă, și deja aceasta ne face să surprindem viața obișnuită, viața făcută din suișuri și coborâșuri, făcută din suferințe, din boli. Dar dincolo de acea febră, ce se petrece? Febra o împiedică pe soacra lui Petru să întâmpine, să primească oaspeții, să slujească, o împiedică să fie disponibilă, e ca și cum s-ar spune: putem sta în casă, dar imobilizați, blocați, serviți. Ceilalți sunt pentru mine, ceilalți sunt la dispoziția mea, ceilalți trebuie să fie atenți cu mine, ceilalți trebuie să mă iubească, ceilalți trebuie să își dea seama dacă sunt sau nu, ceilalți trebuie să fie atenți la nevoile mele. E boală nu doar atunci când cineva e bolnav și constrâns să stea nemișcat, să fie servit, ci e boală și a aștepta să fii servit, a aștepta ca ceilalți să te iubească, a aștepta ca ceilalți să te remarce. E o febră, o febră teribilă cea a celui care pretinde doar să fie iubit, neștiind că o astfel de iubire, într-un singur sens, e deja o boală.

Să vedem cum continuă această întâlnire; spune Evanghelia: „L-au rugat pentru ea”, l-au rugat Petru și prietenii, apostolii care sunt cu El, Iacob și Ioan, îl roagă pentru ea, îi vorbesc de ea. Este cineva care se îngrijește de ea, este cineva care îi poartă de grijă, are grijă de cel imobilizat, de cel servit, de cel care nu este în stare să iasă din propria carapace pentru a fi atent la ceilalți, de cel care așteaptă doar să fie iubit. Boală teribilă, a aștepta doar să fim iubiți.

Este cineva care vorbește Domnului – și aici facem referire inevitabil la lista inimii. Eu oare îi vorbesc Domnului despre cineva? Observ că există poate cineva imobilizat, care nu este în stare să se miște spre alții, care așteaptă doar, întristat de viață? Îi vorbesc Domnului despre cineva? Lista mea a inimii e activă? Mă rog pentru cineva? Pentru că noi știm că Isus lucrează, acționează acolo unde e chemat! Desigur, este mereu, și în această seară e aici, prezent în mijlocul nostru, dar acționează dacă este solicitat. Se face simțit în inimă dacă eu îi spun: „Doamne, vreau să te ascult!” Isus nu se impune, Isus merge acolo unde este chemat, Isus se face prezent acolo unde este chemat, Isus acționează acolo unde este invocat, unde este cerut. Să-l considerăm cel puțin la fel ca pe un mecanic, ca pe un instalator ori un electrician care merge, acționează doar atunci când este chemat. Scuzați exemplul banal pe care l-am dat, dar Isus merge doar unde e chemat, doar unde e cerut. Vorbesc eu despre cineva lui Isus?

Să continuăm să aprofundăm aceste versete puține, dar atât de minunate, de viață spirituală. Isus, ne spune Evanghelia, s-a aplecat asupra ei. Să ne bucurăm de acest cuvânt care ne arată atitudinea lui Isus. „Aplecându-se asupra ei”; i-au vorbit despre ea și Isus s-a aplecat asupra ei. Când vorbim despre cineva lui Isus, Isus se oprește, se apleacă asupra acelei persoane. Este o oiță a Sa, este parte din trupul Său, persoană iubită deja de El. Isus se apleacă asupra acelei persoane, îi arată toată atenția Sa, toată preocuparea Sa. Și, continuă Evanghelia, „a poruncit febrei și aceasta a lăsat-o”. Acea persoană este vindecată, acea soacră este tămăduită, persoana bolnavă este îngrijită. Despre aceasta am putea da nenumărate exemple de citate evanghelice, despre persoane care se apropie de Isus și sunt vindecate, dar sunt vindecate în interior. Nu e vorba de a vindeca doar un picior, de a vindeca doar febra exterioară, persoana este vindecată în interior.

Să vedem cum este descrisă vindecarea, să observăm bine acel cuvânt: „Sculându-se îndată, ea a început să-i servească”. Două simple observații; prima: „sculându-se” este tradusă astfel, dar cuvântul originar este același cuvânt care îl descrie pe Isus ce se scoală din mormânt, pentru a spune „A înviat!” Sculându-se de fapt chiar învie, își schimbă viața, o viață nouă începe iarăși în ea. Același cuvânt care spune că Isus a înviat. E vorba de vindecarea interioară, e vindecarea care te face să-ți schimbi viața și te ajută să înțelegi cine este cel care și-a întins mâna asupra ta, cine te-a vindecat. De aceea, încă înainte de vindecarea vreunei laturi a sufletului ori a trupului, trebuie să-ți dai seama cine s-a apropiat de tine.

În continuare avem celălalt pasaj care este semnul adevăratei vindecări. Spune Evanghelia: „a început să-i servească”. Remarcați minunea: din cea slujită se transformă în cea care slujește, din cea iubită în cea care iubește, din cea care era în centrul atenției în cea în stare să ofere atenție, din cea în căutarea afecțiunii în cea în stare să ofere afecțiune. Aceasta este minunea, de la „pentru sine” la „pentru alții”, de la a fi slujiți la a sluji pe ceilalți, aceasta e minunea, aceasta e schimbarea, de la centrarea asupra propriei persoane, asupra propriilor cerințe, asupra propriilor boli, asupra propriilor suferințe, la centrarea asupra celorlalți, asupra celui care îmi trece pe alături, asupra celui care se află cu mine în casă, afară, la muncă.

Centrarea asupra propriei persoane este o boală, este o închidere, înseamnă a intra într-un mormânt solipsist singuri, înainte încă de a muri, înseamnă a se închide în propria singurătate înainte încă de a se întâmpla moartea fizică. Moartea fizică ne închide în ceea ce privește lumea, ceilalți, se oprește contactul, comuniunea cu fiecare lucru din exterior. Singurătatea este închiderea în sine, iar închiderea în sine însuși încă înainte ca aceasta să se petreacă în mod fizic noi o trăim din punct de vedere spiritual, ne închidem în noi înșine, suntem morți în interior.

Intervenția lui Isus duce la înviere – „sculându-se îndată” -, îți schimbă viața, perspectivele – „a început să-i servească„. Semnul este că încep să-mi dau seama de cei care sunt în afară de mine, îmi dau seama de cei care se află în jurul meu, încep să-i privesc în față. Încercați să priviți persoanele care se află în jurul vostru, încercați să spuneți în inimă celeilalte persoane: „Te iubesc!” Ieșiți din voi înșivă, încercați în această seară, când vă întoarceți acasă, în loc să vă gândiți că în casa aceasta nimeni nu mă iubește, să începeți să spuneți: „Te iubesc!” Spuneți „Te iubesc!” tuturor, și canarului dacă-l aveți, numai să începeți să spuneți, „Te iubesc!”, să ieșiți din voi înșivă. Și mâine la lucru – bine, dar aici nimeni nici măcar nu mă salută – încearcă tu să-i saluți pe cei care nu te salută, ieși din tine! „Sculându-se”, „ridicându-se”, „ieșind afară” a început să servească!

Vă amintiți de diversele etape ale evanghelizării:

1. Să localizez 2-3 persoane cu care vin în contact în mod frecvent.
2. Să încep să mă rog pentru aceste persoane, să-i vorbesc lui Isus despre aceste persoane. „I-au vorbit despre ea” – să mă rog pentru aceste persoane.
3. Să încep să servesc, să mă apropii, să fiu aproape, să arăt atenție, bunăvoință, apropiere, să-i invit la mine acasă ori să merg la ei acasă, să-i vizitez.

Și „a început să-i servească”; aceasta ne spune inima – că cine este îndreptat spre, atent la celălalt, cine are experiența ieșirii din sine, are experiența iubirii trinitare, are totul. Tatăl se îndreaptă spre Fiul, Fiul spre Spiritul Sfânt…, e o iubire totală, o ieșire înspre celălalt. Iar a merge spre celălalt naște mărinimia interioară a așteptării, a primirii, a ospitalității; dar aceasta presupune a ieși, nu a fi blocați în noi.

Fie ca Spiritul Sfânt, care e iubirea cea mai pură, care e slujire totală, dispoziție totală, să ne miște inimile pentru a ne îndrepta spre celălalt. Să începem să vorbim sau să reîncepem, să continuăm să-i vorbim lui Dumnezeu despre cineva. Să-i prezentăm pe cineva lui Dumnezeu, de mai multe ori într-o zi, să începem să-i slujim, aceasta este viața noastră. Din aceasta înțelegeți – ceea ce experimentați deja când începeți să trăiți în comunitate, să trăiți pentru evanghelizare – că vă înnoiți în interior. Și aceasta o spunem și celui care ar fi sosit în această seară în comunitate pentru prima dată. Prima experiență frumoasă este: a începe, a relua, a continua să iubesc, să arăt altora că iubesc, și aceasta te face să te simți persoană nouă.

Fie ca Tatăl să ne binecuvânteze, ca Isus să ne explice Cuvântul Său și ca Spiritul Sfânt să fie dragoste de viață în fiecare dintre noi!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *