Viaţa, o telenovelă?

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Liviu Bălăşcuţi
Sursa: Actualitatea creştină, nr. 1/2004

Telenovelomanie

Telenovelomanie

Îmi amintesc că-n urmă cu câţiva ani, în parohia noastră programul repetiţiilor pentru cor a fost modificat în funcţie de ora de difuzare a unei telenovele. Anul acesta, mergând la sfinţirea caselor am observat că s-au înmulţit televizoarele în casele oamenilor. Când am întrebat: „de ce?” mi s-a spus că în felul acesta membrii familiei pot urmări nestingheriţi programele care le sunt pe plac, fără certuri între soţie, care vrea telenovela, copiii care vor „Atomic” şi soţ, care vrea un pic de ştiri şi fotbal cât cuprinde.

Am făcut chiar şi un studiu despre „fenomenul” telenovele, pe baza unui chestionar, şi ce-am aflat? Telenovela cea mai urmărită în prezent este: Valentina, grăsuţa mea frumoasă, iar 80% dintre intervievate au urmărit constant telenovele în ultimii trei ani. Ele dedică de altfel peste trei ore pe zi acestui lucru.

Ce este telenovela?

Un serial de televiziune sau radio, în sute şi chiar mii de episoade, în care se povesteşte viaţa mai multor familii ale căror destine se intersectează într-o ţesătură greu de desluşit, cu încurcături teribile şi răsturnări de situaţii, pericole, suspans afectiv şi mult, mult sentimentalism. Vă amintiţi cât succes a avut pe timpul lui Ceauşescu serialul Dallas? Regimul comunist l-a întrerupt la un moment dat, pentru că prezenta idealuri prea înalte pentru nivelul de trai din România, iar modelul de familie prezentat în film nu era cel potrivit doctrinei comuniste. La drept vorbind, modelul familiei Ewing nu se potrivea nici învăţăturii creştine, după cum nici telenovelele nu fac casă bună cu idealul creştin.

Cum şi când s-a născut telenovela?

Serialul fiction, melodramatic, s-a născut odată cu radioul comercial, în Statele Unite ale Americii. Prototipul dramei sociale a fost reprezentat de programe zilnice cu emisiuni de 15 minute fiecare (cele de la televiziune de 30 minute) transmise în prima parte a după-amiezei, când publicul principal era format din casnice. Aceste programe au fost numite soapopera(opera de săpun) pentru că erau sponsorizate de marile societăţi americane producătoare de săpun şi detergenţi. De exemplu, mult cunoscutul Procter &Gambel prezent şi astăzi în reclamele de televiziune era, în 1935, dominatorul pieţei publicitare radiofonice din Statele Unite.

Prima soap opera se numea Painted Dreams (Vise pictate), având ca autoare o învăţătoare – Irna Philipps. Aceasta a fost difuzată în 1930.

De ce au femeile „lipici” la telenovele?

În primul rând, pentru că de cele mai multe ori le este prezentat un model de femeie puternică, de succes şi independentă. Aceasta provoacă admiraţie şi determină publicul să se identifice cu ea. Este tipul de femeie pe care multe casnice ar vrea să-l imite, dar nu pot pentru că trăiesc, în general, într-un mediu familial patriarhal în care bărbatul este cel care domină, iar femeia trebuie să asculte.

Telenovelele prezintă elemente de suspans şi provoacă fanilor o serie de experienţe emotive, care devin după un timp nevoi tiranice, creează dependenţă. Se ajunge astfel la organizarea propriei vieţi în funcţie de orarul difuzării telenovelelor. Multe dintre comentariile sau dialogurile din telenovele sunt însuşite de femeile care le urmăresc. Nu doar replicile, ci şi eroii din telenovele atrag prin felul lor de a fi: patetici, sensibili faţă de femei, care vor să trăiască pentru dragoste, nu pentru bani sau pentru carieră. Ca şi personajele feminine din telenovele, telespectatoarele fug de bărbaţii răi şi „macho”, preferându-i pe cei buni, cu care ar vrea să semene partenerul de viaţă.

Este rău să te uiţi la telenovele?

Telenovela nu este rea în sine, dependenţa de aceasta este periculoasă. La început, în ţările din America Latină, telenovela a fost folosită în scop educaţional, în programe de alfabetizare, planificare familială sau pentru a combate abuzarea femeilor şi a copiilor în familii.

Astăzi, din păcate, s-a ajuns la o deviere de la sensul iniţial, căzându-se într-un fel de „telenovelomanie”, iar persoanele dependente de telenovele riscă să lase ca viaţa să treacă pe lângă ele în timp ce stau nedezlipite de „sticla colorată”, trăind viaţa unor personaje fictive care nici măcar nu ştiu că tu, care plângi în faţa ecranului, exişti. Pentru producătorii şi eroii acestor seriale tu eşti un număr din audienţă care le măreşte bugetul şi faima. Şi, în timp ce tu încerci să uiţi de propria-ţi poveste luând zilnic o porţie dintr-o istorie de viaţă care nu-ţi aparţine, în lumea ta se întâmplă evenimente cărora ar merita să le dai cu adevărat atenţie. Ajungi să te intereseze mai mult ce se întâmplă în Grăsuţa mea frumoasă sau în Amor real şi mai puţin sau deloc ce se întâmplă cu rudele, prietenii, colegii, vecinul sau vecina care locuieşte alături de tine.

Cred că multe dintre simpatizantele telenovelelor au problemele lor greu de rezolvat şi că, sub pretextul că se odihnesc uitându-se la câte un serial, de fapt se refugiază într-o lume iluzorie în care, pentru 45 de minute, uită de probleme sau caută rezolvare la necazurile lor. Din păcate nu este o soluţie, pentru că „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din telenovelă”, de aceea îngăduiţi-mi să vă rog: Nu vă risipiţi în istorii fictive, fiţi eroinele propriilor voastre poveşti de viaţă, pe care nici un regizor nu ar putea fi atât de iscusit încât să le aducă pe ecran şi ştiţi de ce? Pentru că istoriile dumneavoastră sunt viaţă adevărată, nu baloane de săpun!

Posted in Media.

One Comment

  1. Cautati pe internet, eventual pe YouTube, Virgiliu Gheorghe, despre influenta televiziunii in general, dar si despre dependenta de calculator, internet si cel mai grav, de pornografie. Veti gasi o multime de interviuri bine documentate si argumentate stiintific, in care se regasesc aproape toate ideile expuse in acest articol. Totul prezentat apoi si din perspectiva crestina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *