CFE: Prezenţa determină diferenţa

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 3 februarie 2015.
Partea 57 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Burdufuri de vin

Burdufuri de vin

Cateheza 57
Prezenţa determină diferenţa
Text de bază: Mc 2,18-22

Dragi prieteni,

Şi de această dată Isus Domnul vrea să petrecem timpul în mod plăcut în compania Lui şi să ne ajute să reflectăm mai mult asupra semnificaţiei prezenţei Sale, asupra semnificaţiei faptului de a se afla în mijlocul nostru.

Dar să ne lăsăm provocaţi de Cuvântul care ne este oferit de evanghelistul Marcu, cap. 2, vers. 18-22:

18 Discipolii lui Ioan şi fariseii posteau. Au venit şi i-au spus: „De ce discipolii lui Ioan şi discipolii fariseilor postesc, iar discipolii Tăi nu postesc?” 19 Isus le-a spus: „Pot oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei? Cât timp au mirele cu ei, nu pot să postească. 20 Vor veni însă zile în care mirele va fi luat de la ei şi atunci, în ziua aceea, vor posti. 21 Nimeni nu coase un petic dintr-o stofă nouă la o haină veche; altfel, peticul nou trage din haina veche şi ruptura devine mai mare. 22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul va sparge burdufurile şi se vor pierde şi vinul şi burdufurile. Însă vinul nou se pune în burdufuri noi”.

Ceea ce iese în evidenţă, încă de la început, este noutatea adusă de prezenţa lui Isus. Ba mai mult, tocmai aici atingem elementul care determină deosebirea de oricare altă formă de cult, vreau să spun faţă de oricare altă religie. Deja aici, în introducerea acestei Evanghelii, se observă o deosebire. Discipolii lui Ioan şi fariseii postesc, şi aceasta constituie pentru ei viaţa religioasă, în timp ce răspunsul pe care-l dă Isus arată imediat elementul determinant care face diferenţa când spune: „Pot oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei?” Prin urmare am putea spune imediat cu exactitate că ceea ce determină diferenţa faţă de oricare altă formă religioasă este prezenţa, aceasta e noutatea.

Nu este vorba de a-l preamări pe Domnul într-o manieră ori alta, de a practica un rit ori altul, ci Dumnezeul pe care noi îl cunoaştem ca şi Creatorul cerului şi al pământului, Dumnezeu a devenit vizibil, a devenit prezent. Ce anume determină diferenţa? Mirele este cu ei! Domnul e prezent cu ei. Prin urmare izvorul vieţii creştine, noutatea vieţii creştine, originalitatea vieţii creştine nu sunt practicile religioase, nu sunt devoţiunile. Am putea diversifica în mii de feluri modul nostru de a ne ruga, de a construi rituri specifice, însă ceea ce determină diferenţa este prezenţa. Religia, credinţa creştină este credinţa într-o prezenţă. Isus a înviat, e prezent, e viu.

Ca şi în viaţa unui cuplu, nu lucrurile care se fac în casă determină diferenţa, ci dacă este sau nu este soţul sau soţia, dacă sunt singur ori căsătorit. Şi dacă există un partener, un soţ, aceasta este deosebirea esenţială. La fel şi în credinţa noastră, nu suntem nişte solitari care se adună împreună ca să se roage, ceea ce face deosebirea este că există o prezenţă. Este prezenţa cea care îmi schimbă viaţa. Ca şi în viaţa unui cuplu, ne gândim la o anumită persoană care, din nenorocire, şi-a pierdut soţul şi e văduvă, acea persoană poate face toate acele lucruri pe care le făcea şi înainte, toate la fel ca înainte. Atunci care este diferenţa? Că mai înainte exista o prezenţă, iar mai apoi nu mai este.

La fel şi în cazul nostru, ce determină diferenţa în acest moment, faptul că suntem împreună, că suntem cu unii prieteni? Care este deosebirea dintre noi şi un grup de prieteni care servesc o cină extraordinară într-o altă casă? Care e diferenţa? Că ei mănâncă şi noi în acest moment nu mâncăm? Ceea ce determină diferenţa este prezenţa! Noi credem că, uniţi în numele Său, Isus e prezent, aceasta este forţa noastră!

După ce intrăm apoi de-a dreptul în inima Evangheliei, în centrul acestor rânduri pe care le-am ascultat, ne dăm seama ce fel de prezenţă vrea Isus să experimentăm. Ce fel de prezenţă ne oferă? Se identifică printr-un cuvânt: „Pot oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei?” El vorbeşte despre sine ca despre un mire, de o prezenţă ca aceea a unui mire. Aceasta înseamnă că vorbeşte despre sine ca despre prezenţa celui care are o iubire atât de mare în acest moment încât iubeşte fiecare persoană ca parte din sine, ca parte a propriei vieţi, aşa cum mirele îşi iubeşte mireasa. Aceasta vrea să spună, că tipul de prezenţă a lui Isus în acest moment, în această întâlnire a noastră, e o prezenţă nupţială care vrea să ajungă cât mai repede posibil la o cât mai înaltă unitate în relaţia cu noi. Înseamnă că nu vrea să fie considerat doar ca un prieten, ci mult mai mult. Şi acest mod de a fi prezent al lui Isus ne este confirmat de atâtea alte pasaje din Evanghelie.

Reflectaţi la unele expresii ca acestea: „Dacă Mă iubeşte cineva, Mă voi arăta lui”. Aceasta înseamnă că dacă tu mă iubeşti, Eu voi face să fiu recunoscut de tine, Eu te voi umple cu prezenţa Mea, înţelepciunea Mea va locui în tine, Cuvântul Meu va locui în tine. Şi „Cel te ascultă pe tine, pe Mine mă ascultă”. „Dacă mă iubeşte cineva… Eu şi Tatăl vom veni la el şi vom locui împreună cu el”, adică cine mă iubeşte este cu Mine. Sau când vorbeşte de Euharistie: „Cine mă mănâncă pe Mine va trăi şi el din Mine”, ca şi când ar spune că prin Euharistie ajungem la o unitate nupţială extraordinară prin El. Sau atunci cu apostolii, în momentul în care devine tot mai accentuată tristeţea pentru plecarea Sa, revine pentru a spune: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii”, „Eu sunt cu voi”. Imaginaţi-vă ce mire ar putea spune miresei sale: „Eu sunt cu tine în fiecare zi, în fiecare ceas până la sfârşitul zilelor tale!” Acesta este Mirele care stă cu noi, care ajunge să se identifice cu noi, cu fiecare dintre discipolii Săi: „Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei… Mie mi-aţi făcut”, ca şi când ar spune: cine se atinge de voi, se atinge de Mine.

Reflectaţi cât de mult se identifică Isus cu persoana pe care o iubeşte, cu fiecare dintre noi. Acesta este Isus care determină diferenţa. Prin urmare, nu avem numai o imagine despre Isus. Acea Sfântă Scriptură a lui Isus, acea lumânare aprinsă pe care o aveţi înaintea voastră la această întâlnire sunt un semn care arată prezenţa Sa, dar e o prezenţă vie, dinamică, puternică, nupţială. O aşa prezenţă, cu această imagine a Mirelui, încât a dorit să existe un Sacrament care să fie o prelungire a prezenţei Sale ca Mire al mirilor. La orice nuntă, în orice căsătorie, pe toată durata acelei căsătorii, Isus a dorit să fie o prezenţă. Aproape că a ales fiecare căsătorie ca o prelungire a Sa, pentru a spune tuturor voinţa Sa nupţială, de a se uni cu toţi, de a merge spre toţi, de a-i iubi pe toţi, de a-i iubi cu intensitatea iubirii mirelui faţă de mireasă. De aceea, fiecare Sacrament există pentru a da mărturie şi pentru a întări că Isus este prezent mereu în mijlocul nostru.

Închipuiţi-vă numai că în acest moment nu am fi în adevăr dacă am concepe un Isus mai puţin iubitor, mai puţin pasionat faţă de fiecare dintre noi. Isus e aprins de dragoste faţă de mine, Isus m-a ales, Isus m-a chemat, Isus mă ia în considerare la modul cel mai serios. De aici derivă a descoperi încontinuu semnificaţia cea mai profundă a comunităţii noastre familiale. Înseamnă a reuşi să vedem în profunzime şi suntem fericiţi pentru că El, Mirele, se află în mijlocul nostru. Şi atunci, da, putem face tot ritualul, dar ceea ce contează este inima. De ce am venit aici, în această seară? Desigur, pentru că am fost invitat, pentru că îmi face plăcere, dar răspunsul cel mai profund, mai ales pentru cel care vine de-acum de atâta timp la comunitate, este că am certitudinea că prin unitatea comunităţii Îl întâlnesc pe Isus Domnul, Mirele; am certitudinea că de fiecare dată El vorbeşte inimii dacă Îi permit să vorbească; am certitudinea că El este cel care mă atrage, pentru că pe El vrem să-l aşezăm în centru.

Iată de ce uneori mă auziţi amintindu-vă să nu vă pierdeţi în discuţii, să nu vă daţi răspunsuri unul altuia; concentraţi-vă pe singurul Învăţător, pe singurul Mire care este prezent în mijlocul nostru, pe singurul care poate da un răspuns. Iată de ce totul trebuie spus şi făcut pentru a scoate în evidenţă prezenţa Lui!

În momentul în care începe întâlnirea comunităţii, Îl lăudăm pe Domnul pentru a-l arăta mai apoi prezent în timpul zilei, în săptămâna care a trecut, pentru a spune altora: „Vezi, şi eu l-am văzut pe Isus Domnul!”, de aceea „Laudă Ţie, Doamne!” L-am întâlnit în acea mică împrejurare, în acea situaţie, în acel cuvânt, în acea privire, în acel surâs: „Mulţumesc, Doamne, fii binecuvântat Doamne!” Să deschidem ochii pentru a spune: „Da, este, a fost de-a lungul acestei săptămâni şi e prezent în mijlocul nostru!”

Apoi vine momentul în care spun ce am făcut eu pentru El şi ce a făcut El pentru mine. Şi aici, să am capacitatea să-l văd în lucrurile mici, să nu-l caut în lucrurile mari. „Cine este credincios în puţin va fi credincios şi în mult”. În lucruri mici am fost fidel, şi am fost în stare să descopăr prezenţa lui Isus în lucruri mici. Cine ştie să citească cele mai mici litere ale alfabetului, ştie să citească şi o carte mare, plină de cuvinte. Dar cine nu ştie să citească primele litere ale alfabetului, „a, b, c”, cum va putea să citească o carte întreagă? Dacă ştiu să citesc micile semne ale prezenţei Domnului în viaţă, înseamnă că ştiu citi şi semnele mari ale prezenţei Lui în istoria personală a vieţii noastre, şi aceasta înseamnă să Îl punem în evidenţă, să Îl punem în centru! Prin urmare nu atât să răspundem, să ridicăm probleme, ci să vedem cum a acţionat Cristos în acea persoană, în aceasta, în cealaltă; iar Isus, care acţionează în alte persoane, acţionează şi în mine. Spunând ce a făcut Isus pentru mine, eu ajut un frate să înţeleagă ce a făcut Isus pentru el. În schimb tăcerea mea îi împiedică pe frate şi pe soră să înţeleagă că poate Isus a făcut ceva şi pentru ei.

Apoi, mai departe, ascultăm Cuvântul Domnului. E chiar Cuvântul Său luat din Evanghelia Sa, unde avem siguranţa matematică, exactă, că e El, Cuvântul viu. Urmează apoi imediat ecoul, pentru a înţelege că Domnul pune Cuvântul Său într-un limbaj diferit al fiecăruia dintre noi. E frumos să descoperi că Isus Domnul vorbeşte fiecăruia dintre cei prezenţi în comunitate. Se poate întâmpla cineva să spună: „Mie nu mi-a spus nimic”, sau „Eu prefer să nu spun”, sigur, în deplină libertate şi respectând pe toţi, dar cert e că Isus vorbeşte tuturor.

De aici, încrederea care ne vine în a-i prezenta lui Isus rugăciunile noastre de cerere. Şi dacă am arătat prezenţa lui Isus iubitor – imaginaţi-vă aici, în acest moment, pe Isus iubitor – cum îi priveşte Isus pe cei din afara acestei comunităţi, pe cei care nu cred, pe cei care nu sunt practicanţi, că se unesc la glasul Său, la glasul lui Isus? „Tată, pentru aceştia mă rog, pentru cei care vor asculta glasul Meu, Tată, te rog pentru cei care încă nu au înţeles, Tată, ca toţi să fie una!” Şi-atunci, glasul vostru devine glasul lui Isus, care îl roagă pe Tatăl pentru ca aceşti fii ai Săi să redescopere iubirea lui Isus, pentru ca aceşti fii să se reîntoarcă în casa Tatălui.

În continuare se arată, prin rugăciunea asupra unui frate prezent, prezenţa lui Isus care-şi întinde mâna Sa asupra fratelui. „Întinzând mâna l-a atins”, „întinzând mâna l-a vindecat”. E Isus cel care, încă prezent în persoană şi în toţi participanţii care-şi întind mâna asupra unui frate aflat în necesitate, e El cel care vine pentru a-i spune: „Curaj, credinţa ta te mântuieşte! Iar Eu sunt aici, lângă tine, ca frate, pentru a mă ruga şi a mărturisi credinţa în Domnul care mântuieşte.”

Iată de ce discipolii nu pot posti câtă vreme Mirele este cu ei! Iată de ce e mereu o sărbătoare a ne întâlni împreună o dată pe săptămână şi e experienţa cea mai mare din întreaga săptămână, a-l întâlni pe Isus Domnul! Aşa să fie pentru fiecare dintre noi!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *