CFE: Petru: de la cel care a fost pescuit la cel care a devenit pescar

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 23 februarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Sf. Petru

Sf. Petru

Cateheza 60
Petru: de la cel care a fost pescuit la cel care a devenit pescar
Text de bază: Luca 5,1-11

Dragi prieteni,

Nu obosim niciodată să ascultăm Cuvântul Domnului, mai ales atunci când inima noastră e gata să-l primească, cu siguranța că doar El e în stare să reînnoiască toate lucrurile. Noi putem repara, putem aranja, putem coase, putem reapropia, dar doar El poate face toate lucrurile noi. Ne încredințăm Lui, Cel care e în stare să ne redea o inimă nouă.

Să ascultăm ceea ce i s-a întâmplat lui Petru. Am putea da acestui fragment evanghelic un titlu care chiar poate exprima toată această transformare pe care Domnul e în stare s-o înfăptuiască. Astfel mi se pare că am putea pune acest titlu, care reprezintă întreaga sinteză a acestei cateheze: Petru: de la cel care a fost pescuit la cel care a devenit pescar. Ce transformare a avut loc în Petru?

Să ascultăm Evanghelia lui Luca, cap. 5, vers. 1-11:

1 Pe când mulțimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar El stătea lângă lacul Genezaret, 2 a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâți din ele, spălau năvoadele. 3Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Așezându-se, învăța mulțimile din barcă. 4 Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „Înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!” 5 Răspunzând, Simon i-a spus: „Învățătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul Tău, voi arunca năvoadele”. 6 Și, făcând aceasta, au prins așa o mare mulțime de pești încât li se rupeau năvoadele. 7 Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde. 8 Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus spunând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”. 9 Pentru că îl cuprinsese teama pe el și pe toți care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, 10 la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoțitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”. 11 După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe El.

Ce fel de transformare a avut loc în Petru? De la toată intenția sa de a trăi din munca proprie pe mare, la faptul de a lăsa totul pentru Isus, ce s-a întâmplat? Care au fost pașii prin care Petru a înfăptuit această transformare, de la cel care a fost pescuit la cel care a devenit pescar? Ce se află la mijloc? Din pescar de pești în pescar de oameni? Ce s-a întâmplat? Cuvântul Domnului scoate foarte mult în evidență acest fapt și tocmai acesta e mesajul care ne este dat și nouă.

Primul aspect: Petru se încredințează cu totul în cuvântul lui Isus, cu toate că era contrar sau diferit de experiența lui. A acceptat să-i intre în inimă Cuvântul lui Isus, s-a lăsat atins în interior. Adesea însăși experiența noastră ne închide ca într-o carapace. Efectiv, această carapace o avem adesea încă de când suntem adolescenți, tineri, tineri adulți. Adesea, cineva căsătorit de câțiva ani știe deja cum trebuie să meargă totul, cum trebuie să funcționeze căsătoria, cum e făcută femeia, cum e făcut bărbatul, cum sunt copiii, cum se întreține o familie, știe deja cum e viața, acesta e un fapt concret. Și dacă cineva spune ceva diferit, spune despre acela că e cu capul în nori sau nu a încercat niciodată. „Eu am experiență…” e ca și când ai spune: „Nu-mi mai spune nimic, pentru că prin capul acesta nu poate trece nimic diferit de ceea ce gândesc eu”, de aceea ne structurăm întreaga viață și viitorul nostru ca și când am fi ajuns deja la 80 de ani, pentru că „am experiență, știu”.

Un pescar matur ca și Petru, care-și câștiga pâinea din pescuit, nu putea să se lase intimidat de un novice care vine și spune „Fă așa!”… Desigur, era uimit de cum vorbea Isus, dar acele cuvinte ale lui Isus nu puteau absolut să-l ducă cu gândul că Isus ar fi avut de spus ceva despre pescuit, despre cum se pescuiește. Aici se află aspectul deosebit, în ciuda faptului de a fi plin de experiență, în ciuda faptului de a ști cum se pescuiește – cum să fii mamă, cum să fii tată, cum se fac lucrurile, cum se lucrează, cum se tratează cei dependenți, cum să te comporți cu prietenii apropiați, cu rudele – în ciuda faptului că avea toată această experiență în pescuit, Petru a permis să-i intre în inimă cuvântul lui Isus, s-a lăsat atins în interior. Aceștia sunt pașii de făcut: să te lași atins în interior. Fiți atenți însă la carapacea dimprejur, care adesea e mai dură decât cea a unei broaște țestoase de o sută de ani.

Lasă-te atins în interior, încearcă să spui înaintea Cuvântului lui Isus: „Nu știu nimic, spune-mi Tu ce trebuie să fac!” „La cuvântul Tău voi arunca…”, adică încerc să fac ceva bazat pe cuvântul lui Isus. Intuiesc că Isus va permite să fac o alegere, încerc să o fac ținând cont de acea intuiție, chiar dacă e împotriva simțului comun. Intuiesc că acel pas, acea iertare, le-aș putea oferi, dar… „nu trebuie s-o fac, știu bine, am făcut-o deja de atâtea ori…” Încerc să urmez această inspirație, care e în afara oricărui calcul. „Dar nici nu se pune problema să-i vorbesc acelei persoane de Evanghelie, de Isus…! Am încercat deja și cu alte ocazii, e o persoană rea, e o persoană pe care n-o poți nicicum convinge…”, și Isus îți propune: „Vorbește acelei persoane!” Să încercăm să facem gesturi bazându-ne pe Cuvântul lui Isus, pe ceea ce ne inspiră Evanghelia.

Al doilea pasaj pe care-l observăm în această Evanghelie, care l-a transformat pe Petru din cel pescuit în pescar: a înțeles diferența, distanța dintre el și Isus, a înțeles micimea sa, păcatele sale, a înțeles non-sensul, marea lucrurilor comune și repetabile din care a fost pescuit pentru ca să trăiască. Adică și-a dat seama că viața sa avea atât de multe goluri, atâta non-sens, atâta repetitivitate, o mare de lucruri de făcut, dar o mare de îndepărtare, de îndepărtare de viață. „Constrâns să port un jug, constrâns să alerg pe o șină…”, a înțeles distanța dintre el și Isus, a înțeles propriile limite, propriul păcat.

După părerea voastră, celui autosatisfăcut de sine ce mai trebuie să-i dea Isus? Rangul de cavaler și nimic mai mult! Cine poate fi satisfăcut de sine? Cine spune despre sine: „Sunt suficient de bun, sunt destul de bun, n-am nimic să-mi reproșez…!” Credeți că Isus poate să-i mai dea ceva? Într-un vas plin se mai poate adăuga ceva? Dacă eu sunt satisfăcut de mine, inclusiv de defectele mele – eu m-am acceptat așa cum sunt, așa sunt eu – dacă cineva e mulțumit deja, chiar dacă strâmbă din gură, chiar dacă-i contrariat, celui care e satisfăcut de sine, Isus îi mai poate adăuga ceva?

Cel care însă se descoperă nevoiaș – „îndepărtează-te de mine, că sunt un om păcătos” – pentru că simte reflexiile golului, simte frigul non-sensului în atâtea lucruri, simte mecanicitatea lucrurilor ce se repetă și-n acest an ca și anul trecut, simte frigul morții de a sta pe loc – dacă simt aceasta, am curajul să spun: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos”. Simt distanța, și atunci simt Cuvântul, simt chemarea. Dar dacă cred că sunt mereu bine, ce chemare vrei să simt? Mă leg mereu de aceleași lucruri pe care le-am făcut mereu, dar nu de lucruri noi.

Doar dacă mă las atins în inimă de Cuvântul Său și descopăr că există o diferență, atunci îl las pe Isus să vorbească. Mă las chemat, pentru că și eu caut un pământ, caut și eu ceva diferit. „Ieși din pământul tău și du-te!”, dar dacă sunt satisfăcut?! „Doamne, mie-mi lipsește doar ca fiica mea să se simtă mai bine”, adică am nevoie de Isus doar ca să rezolve acel lucru aparte, pe care nu reușesc să-l fac eu! „Am nevoie de puțin Spirit Sfânt, pentru că este acel lucru aparte… dacă aș reuși să-i schimb mintea soțului meu, atunci totul ar merge bine!” Aceasta nu e încredere în Isus, ci încrederea e a te lăsa chemat într-un alt pământ!

A te lăsa chemat și a deveni din cel care a fost pescuit în cel care devine pescar! „Mi-ajunge peștișorul de soț, mi-ajunge acel peștișor…” Dacă rămâi în marea ta, ce vrei să-ți mai spună Isus? Isus te cheamă să ieși din acea mare, pentru a te face să trăiești, te pescuiește ca să-ți dea viață. Cunoașteți semnificația cuvântului „a pescui”… La început, însemna a lua pe cel viu și a-l lăsa să trăiască. Se referea nu la pești, ci la prizonierii de război. Pentru că unii dintre ei, datorită demnității lor, importanței lor, trebuiau lăsați să trăiască. Erau luați prizonieri dar nu pentru a fi uciși ci pentru a fi lăsați să trăiască, prinși pentru a fi lăsați vii.

În continuare vine al treilea pasaj, ca semn al noutății întâmplate: din cei care am fost pescuiți devenim pescari. Acesta este semnul că am ieșit din mare. Am fost pescuiți, acesta este semnul că există un alt pământ. „Ieși din țara ta și du-te”! Ca și Abraham, dacă suntem capabili de a spune și a da viață altora, dacă suntem și noi în stare să pescuim. Să pescuim alte persoane, să le scoatem din non-sens, din fugă, să le scoatem din rău, să le scoatem din anonimat, din răceala repetitivității, din monotonia cotidianului, pentru a-i face să trăiască o viață nouă.

Dacă eu am experimentat că Isus mă scoate din marea lucrurilor de zi cu zi pentru a mă face să trăiesc în fiecare zi cu o inimă nouă, atunci sunt în stare să o spun și altora. Dacă ați experimentat viața nouă, spuneți-o și altora. Dacă faceți tăcere și nu spuneți nimănui niciodată, să aveți dubii că aveți viață nouă în voi! Îl aveți doar pe Isus care aranjează lucrurile pe care nu le reușiți voi. „Doamne, eu nu ajung să iau lucrul acela de acolo de sus, ia-l Tu, Doamne”. Dacă, în schimb, ați simțit viața nouă, nu puteți să nu vestiți!

Dovada că Petru începe această viață nouă este faptul că pleacă imediat. Observați cum „a făcut semne însoțitorilor lor”, celor care erau cu el, și mai apoi, ”părăsind toate l-au urmat pe El”. Adică dacă eu în casă mă comport diferit, e logic să își dea seama de acest lucru vecinii, rudele, cunoscuții, colegii de muncă. Dacă plec, dacă mă mișc, dacă fac zece pași, cineva mă va întreba: de ce ești cu zece pași înainte? De ce zâmbești în fața acestor lucruri? Dacă stau pe loc, mă văd ca pe toți ceilalți și nu trebuie să-și pună nicio întrebare. Dar dacă iert, dacă sunt în stare să spun: da, Isus este cu noi, aduc cu mine pe însoțitorii mei. Petru pleacă, îl urmează pe Isus, dar îi ia cu sine și pe însoțitorii săi. Aș vrea să vă întreb acum pe fiecare dintre voi: voi ați chemat, ați adus cu voi vreun însoțitor, adică vreun vecin, sau o rudă, sau un prieten, sau un cunoscut, sau un coleg, sau părinții prietenilor copiilor?

Și ultima dovadă că Petru nu s-a căit niciodată de această alegere a sa și că intuise bine când l-a urmat pe Isus este ceea ce vom auzi spus de către el puțin mai târziu când, fiind provocat de Isus, Petru răspunde: „La cine să mergem, Doamne, numai Tu ai cuvintele vieții veșnice”! „Doamne, înțelegi că după ceea ce am înțeles, nu mai am nici un chef să mă întorc la pescuit? Dar nu pentru că nu-mi place să muncesc, ci pentru că vreau să lucrez cu Tine, Doamne! Nu mai pot să mă reîntorc la ceea ce făceam mai înainte.” Și atunci când va fi cuprins de slăbiciunea umanității sale – aici toți trebuie să-i mulțumim Sf. Petru – când va percepe slăbiciunea sa, fragilitatea sa umană, când își va da seama că va păcătui, că încă va mai greși, când își va fi dat seama că l-a trădat pe Isus însuși, ce va face? Ce îi va răspunde lui Isus? „Doamne, Tu știi că te iubesc!”

Așa să facem fiecare dintre noi, în această seară, simțind propria slăbiciune, propria dificultate a acestei treceri de la cel pescuit la pescar, a trecerii pentru a spune, pentru a vesti viața nouă, să-i spunem lui Isus: „Doamne, Tu știi că te iubesc!” „Doamne, Tu știi că te iubesc!”

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *