Biblia răspunde: Drepţii şi păcătoşii

Teme: Apologetică.
.
Publicat la 7 februarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: IPS Ioan Ploscau
Sursa: Editura Viaţa Creştină

Isus cu păcătoşii

Isus cu păcătoşii

Unii sectari, pornind de la un singur verset al Sfintei Scripturi, susţin că păcătoşii trebuie scoşi din Biserică pentru că, zic ei, citind pe Sf. Ioan Botezătorul: „Tot pomul care nu face rod, este tăiat şi aruncat în foc” (Matei 3,10) şi că Sf. Apostol Pavel precizează: „Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de necurat să nu vă atingeţi şi eu vă voi primi pe voi” (II Cor. 6,17).

Hermas, care a trăit pe la anul 145 d. Cr., în cartea sa Păstorul, face o comparaţie: Oamenii, până trăiesc în lumea aceasta, sunt ca lemnele în pădure iarna; nu ştii care-i uscat şi care-i verde. Dar, îndată ce vine primăvara, cel verde înfrunzeşte, iar cel uscat este tăiat pentru foc. Aşa şi credincioşii, numai la Judecata din urmă se va vedea care-i drept şi care-i păcătos. Păcătoşilor cunoscuţi public, Biserica nu le dă Sfintele Taine, dar aşteaptă întoarcerea lor.

Păcătoşii, deşi sunt membri morţi, se ţin de Biserică. Însuşi Mântuitorul ne spune că în ţarina sa este grâu şi neghină: „Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa, iar când dormeau oamenii, a venit duşmanul şi a semănat neghină în grâu şi s-a dus” (Matei 13,24-30). Neghina numai la seceriş se va smulge. „Iarăşi asemănatu-s-a împărăţia cerurilor năvodului aruncat în mare şi care a adunat tot felul de peşti; după ce s-a umplut, l-a scos la ţărm şi, şezând, a ales pe cei buni în coşuri, iar pe cei răi i-a lepădat afară” (Matei 13,47). Astfel, numai la sfârşitul lumii, îngerii îi vor despărţi pe cei răi de cei buni.

Isus osândeşte păcatul, dar are milă de păcătoşi. „Şi a fost când şedea El în casă, au venit mulţi vameşi şi păcătoşi, care şedeau cu Isus şi cu ucenicii Lui” (Matei 9,10); „Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii ca să-l audă, iar fariseii şi cărturarii cârteau zicând: Acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă împreună cu ei” (Luca 15,12); „Fariseii ziceau ucenicilor Lui: Pentru ce mănâncă învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Iar Isus auzind, a zis: Nu trebuie medic celor sănătoşi, ci celor bolnavi” (Matei 9,11-12); „Şi a fost când şedeau în casa lui Levi la masă, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau cu Isus şi cu ucenicii Lui” (Marcu 2,15-15); „Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: Acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei… Şi le-a zis pilda aceasta: Care din voi, având o sută de oi şi va pierde una din ele, nu va lăsa pe cele nouăzecişinouă în pustie şi va merge după cea pierdută până o află?” (Luca 15,2-4). Tot atunci le spune şi parabola cu drahma cea pierdută şi cu Fiul risipitor (Luca 15,8-32).

La fel s-au scandalizat fariseii când a intrat în casa lui Zacheu: „Toţi ziceau şi cârteau că la un păcătos a intrat să locuiască!” (Luca 19,7). Isus permite să fie numit de către evrei „prietenul vameşilor şi al păcătoşilor” (Matei 11,19); iar Evanghelistul Luca zice: „A venit Fiul Omului mâncând şi bând şi ziceţi: Iată om mâncător şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Luca 7,34). Isus a venit să mântuiască pe cei păcătoşi. „Duceţi-vă şi învăţaţi ce este: milă voiesc nu jertfă, că nu am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (Matei 9, 13; Marcu 2,17; Luca 5,32); „Adevărat este cuvântul, şi de toată primirea vrednic, că Isus Cristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, între care cel dintâi sunt eu”, spune Sf. Pavel (I Tim. 1,15).

Isus se bucură de întoarcerea păcătoşilor, zicând: „Mai mare va fi bucuria în cer de un păcătos care se întoarce, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi, cărora nu le trebuieşte pocăinţă” (Luca 15,7,10). Chiar pe Isus îl numesc păcătos. Unii din farisei ziceau: „Acest om nu este de la Dumnezeu, că nu ţine sâmbăta!” Alţii ziceau: „Cum poate omul păcătos să facă astfel de minuni?” (Ioan 9,16). Isus se poartă cu blândeţe faţă de oamenii păcătoşi: Este milostiv cu femeia cananeancă (Ioan 4,7-42); Când îl cheamă la apostolie pe Sf. Matei, suportă acuzele că stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii (Matei 9,9-17); pe tâlharul de pe cruce îl primeşte, după pocăinţă (Luca 23,43); pe femeia prinsă în adulter şi târâtă în faţa lui, o iartă (Ioan 8, 2-11).

Sf. Pavel spune că toţi oamenii sunt păcătoşi: „Pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom. 5,8-18; Gal. 2,17). Isus voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască: „Mântuitorul nostru care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului” (I Tim. 2,4). Cei care spun că ei nu sunt ca ceilalţi oameni „văd paiul în ochiul fratelui lor, dar nu văd bârna din ochiul lor”. Acestora le răspunde Sf. Ioan: „Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este în noi” (I Ioan 1,8).

Exemplu: Sfânta Matilda, regina Angliei, în 1118, a avut o vedenie: inimile tuturor oamenilor erau candele mici, legate de inima lui Isus, din care se vărsa în ele ulei şi le umplea. Unele din candele (inimile oamenilor) erau foarte drepte, ţinute de trei lănţişoare. Tot uleiul ce le alimenta era în ele. Alte inimi nu erau ţinute decât de două lănţişoare, cu cea mai mare parte din ulei vărsată. Altele atârnau ţinute numai într-un lănţişor, cu tot uleiul vărsat. Cele trei lănţişoare însemnau cele trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea (I Cor. 13,13). Candelele ţinute de toate cele trei lănţişoare, erau sufletele în statul harului; cele ţinute în două, erau sufletele care au pierdut iubirea, având numai credinţa şi speranţa în Dumnezeu; cele cu un singur lănţişor, erau cele care nu mai aveau decât credinţa. Unele erau căzute într-o prăpastie; acestea sunt sufletele total despărţite de Dumnezeu.

Credinciosul rău, merge rău şi pe o cale bună, iar necredinciosul bun, merge bine şi pe o cale rea.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *