Biblia răspunde: Cultul Preacuratei Fecioare Maria

Teme: Apologetică.
.
Publicat la 13 februarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: IPS Ioan Ploscaru
Sursa: Editura Viaţa Creştină

Fecioara Maria

Fecioara Maria

Prin faptul că Preacurata Fecioară Maria a născut pe Dumnezeu în trup omenesc şi a suferit martiriul sufletesc la picioarele crucii, Dumnezeu a învrednicit-o de cea mai mare sfinţenie. De aceea ea este mai presus decât toţi îngerii şi decât toţi sfinţii. Maica Sfântă este numită preacurată pentru că a fost zămislită fără păcatul strămoşesc. Încă de la căderea lui Adam şi Eva în păcat, Dumnezeu a profeţit venirea ei în lume, că va fi mama lui Isus şi cea mai mare duşmană a diavolului, a şarpelui, pe care Apocalipsul îl numeşte „balaurul cel mare, şarpele cel de demult care se cheamă diavol şi satan” (Apoc. 12,9).

Duşmănia între ea şi şarpe înseamnă cea mai mare sfinţenie (Fac. 3,15). Ea este „plină de har”, cum o numeşte îngerul Gavril (Luca 1,28), adică are toată sfinţenia pe care Dumnezeu o poate da unei făpturi. De aceea se numeşte „Imaculata Concepţiune” sau „Neprihănita Zămislire”. Fecioară a fost înainte de a-l naşte pe Isus, în timpul cât l-a născut şi după naşterea lui, căci citim la Isaia: „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi-i va da numele Emanuel” (Is. 7, 14), iar la Matei scrie: „Fiind logodită mama lui, Maria, cu Iosif, mai înainte de a trăi ei împreună s-a aflat în pântece de la Duhul Sfânt” (1,18).

Din cele ce ne istoriseşte Evanghelistul Luca, vedem că ea însăşi şi-a înfăşat pruncul şi l-a culcat în iesle, semn că nu a avut dureri: „Şi a născut pe fiul ei cel întâi născut, şi l-a înfăşurat, şi l-a culcat în iesle” (Luca 2,7).

Fecioara Maria nu a fost supusă blestemului de la facerea lumii. „Voi înmulţi foarte suferinţele sarcinii tale! Întru dureri vei naşte fii” (Fac. 3,16). Această pedeapsă dată de Dumnezeu Evei nu o putea afecta pe Fecioara Maria, căci ea este destinată pentru a aduce în lume pe însuşi Mântuitorul lumii. Nici porunca purificării (Lev. 12,2-8; Ieşire 13,3; Num. 13,15) nu o privea; ea se supune, însă, din umilinţă, ca să nu se vadă marea ei demnitate.

„Atunci Maria zice către înger: Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1,34). Din aceste cuvinte se vede votul de feciorie pe care-l avea. Care femeie, căsătorită sau necăsătorită, ar răspunde aşa? Dimpotrivă, ar înţelege că se va căsători şi va avea un copil. Arhanghelul Gavril o salută cu rugăciunea pe care i-o adresăm şi noi: „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei…” (Luca 1,28), iar vara ei, Elisabeta, zice: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta ca Maica Domnului meu să vină la mine?” (Luca 1,42).

Preacurata ştie că o vor ferici toate neamurile: „Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1,48). Deci, dacă îngerul Gavril o salută atât de frumos, iar vara ei, Elisabeta, de asemenea, se cuvine să o fericim şi noi.

Ea este Mama lui Dumnezeu, adică a Cuvântului făcut trup: „Şi Cuvântul trup s-a făcut şi a locuit între noi” (Ioan 1,14). Maria l-a născut pe Isus şi El a fost fiul ei, cum citim: „Ea a născut pe fiul ei cel întâi născut şi a chemat numele lui Isus” (Matei 1,25). Că a fost Mama lui Dumnezeu o numeşte Elisabeta, inspirată de Sfântul Duh: „Şi de unde mie aceasta să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1,43). Noi o numim, pe bună dreptate, Maica Domnului. Rugăciunile Maicii Sfinte sunt ascultate de fiul ei, cum vedem la nunta din Cana Galileii (Ioan 2,1). Deşi „nu i-a venit timpul”, totuşi Mântuitorul face minunea, la cererea Mamei sale.

Maria este mama noastră; pe ea ne-a dat-o Isus prin cuvintele rostite pe cruce: „Femeie, iată fiul tău” (Ioan 19,26). Noi, credincioşii, formăm trupul mistic al lui Isus, cum ne spune Sf. Pavel: „Noi cei mulţi, un trup suntem în Cristos” (Rom. 12,5; Cor. 10,17; 12,12-27 etc). Iar mama trupului lui Cristos este Maria, deci ea este mama noastră. Ea a primit să fie mama Mântuitorului, zicând: „Iată roaba Domnului, să-mi fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38). Tot ea a suferit „sabia în suflet” – profeţită de Dreptul Simion în templu -, prin participarea la Patimile Fiului său.

Obiecţie: Potrivnicii Preacuratei zic: Isus nu a cinstit-o pe mama sa, căci îi răspunde: „Ce este mie şi ţie, femeie; încă nu a venit ceasul meu” (Ioan 2,4).

Răspuns: Mântuitorul, de câte ori vorbeşte unei femei, foloseşte cuvântul „femeie”: „O, femeie, mare este credinţa ta!” (Matei 15,28); „Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta” (Luca 13,12); „Femeie, crede-mă că va veni vremea” (Ioan 4,21; 8,10,20,15). Acelaşi cuvânt îl spune şi mamei sale, sub cruce: „Femeie, iată fiul tău” (Ioan 19,26). Pe timpul Mântuitorului şi în toată antichitatea, acest cuvânt avea înţeles de cinste. Vezi: Iliada 3, 204; Dion Casius, Hist. 51, 12. Aşa că „femeie”, în rostirea Mântuitorului, este cuvânt de cinste, ca Frau, în nemţeşte, sau Donna în italiană. Trebuie să avem în vedere şi puţinele expresii de vocabular folosite pe vremea aceea.

Cât priveşte expresia „ce este mie şi ţie”, aceasta este proprie limbii evreieşti (mah li valak) şi se întâlneşte destul de des în Sfânta Scriptură. „Fiii Ţeruiei, a zis regele, ce ne priveşte aceasta pe mine şi pe voi?” (II Regi 16,10); „Fiii Ţeruiei, ce este între mine şi voi?”, a zis David” (II Regi 19,22); „Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu?” (III Regi 17,18); „Şi Iehu a răspuns: Ce-ţi pasă de pace. Treci înapoia mea” (II Regi 9,18); „Şi Neco i-a trimis soli să-i spună: Ce am eu cu tine, împăratul lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi…” (II Cronici 35,21).

În Noul Testament cuvintele lui Isus: „Ce este mie şi ţie” ar însemna: „Nu te îngrijora” sau „lasă că văd eu…” Preacurata a înţeles că a fost ascultată, de aceea a şi poruncit: „Faceţi orice vă va zice” (Ioan 2,5). Isus, la rugămintea mamei sale, a grăbit „ceasul său” şi a făcut „începătura semnelor” (Ioan 2,11).

Obiecţie: Sectarii zic: S-ar părea că Isus nu a cinstit pe mama sa, din cuvintele: „Mama mea şi fraţii mei aceştia sunt, care aud cuvântul lui Dumnezeu şi-1 împlinesc” (Luca 8,21); „Căci oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă” (Matei 12,50); „Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă” (Marcu 3,35).

Răspuns: Aceste cuvinte nu micşorează, ci măresc cinstea Preacuratei, căci ea îi era, în acest caz, de două ori mamă, o dată că l-a născut, apoi că ea s-a supus cuvântului lui Dumnezeu ca nimeni altul… Cum am şi îndrăzni să ne imaginăm că Isus şi-a ales o mamă care să nu caute să facă voia lui Dumnezeu în cel mai înalt grad posibil? Ar fi o jignire adusă Fiului!

Obiecţie: Sectarii zic: La Sf. Matei se spune: „Şi nu a cunoscut-o pe ea până ce a născut pe fiul ei” (Matei 1,25). De aici s-ar presupune că, după aceea, a cunoscut-o, adică n-ar fi rămas fecioară după naştere.

Răspuns: Cuvintele „până ce”, nu înseamnă că după aceea a cunoscut-o. Întâlnim aceste expresii tipice limbajului din acea vreme şi în alte cazuri din Vechiul Testament: „Apoi s-a dus Samuel la Rama, iar Saul s-a dus la casa sa în Ghibeea lui Saul. Şi nu s-a mai văzut Samuel cu Saul până.în ziua morţii sale” (I Regi 15,34); „Şi Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii sale” (II Regi 6,23). Aceasta nu înseamnă că după ziua morţii s-au mai văzut, ori a mai avut copii. Nu ne îndoim nici o clipă că Isus şi-a iubit Mama. Dacă oamenii – păcătoşi fiind – îşi cinstesc părinţii, oare Isus, perfecţiunea divină, ar fi putut să nu o iubească?

Preacurata Fecioară Maria a fost pregătită din eternitate să fie Mama lui Isus-Dumnezeu. Singură ea a fost salutată de un înger din cer astfel: „Bucură-te cea plină de har” (Luca 1,28). „Plină de har” înseamnă că nu mai încape nimic. Toate virtuţile sunt la maxim, ca la nici o altă făptură. Pentru că Isus nu a vorbit de Mama Sa, nu înseamnă că nu a iubit-o, ci ne demonstrează stadiul de umilinţă pe care Mântuitorul îl voieşte sufletelor contemplative, sufletelor gata de jertfă, dându-le ca model pe însăşi Mama Sa, pe care a iubit-o mai presus de orice făptură.,

Dacă am considera pe Fecioara Maria ca o femeie obişnuită, am jigni demnitatea şi atotputernicia lui Dumnezeu care nu putea admite ca Fiul Său, însăşi sfinţenia Preasfintei Treimi, să se nască dintr-o femeie supusă păcatului strămoşesc. Dumnezeu a putut, şi a făcut, ca Maica Sfântă să fie o fiinţă unică, pe care umbra păcatului nu a atins-o. Dovada clară a sfinţeniei Mariei sunt minunile pe care le face neîncetat în lumea întreagă. Ca o adevărată Mamă, ea ajută şi pe cei care se îndoiesc de puterea şi dragostea ei.

Exemple: Henri Lasserre, celebru avocat din Paris, se îmbolnăveşte grav de o boală de ochi. Este în pericol să-şi piardă vederea. Un prieten protestant, M. Freycinet (viitor ministru) îl sfătuieşte să meargă la Lourdes. Dar Lasserre se gândeşte că dacă Fecioara Maria îl vindecă, el trebuie să-şi schimbe viaţa, şi nu era dispus la aceasta. În 1862 boala se agravează. Prietenul său îi procură apă de la izvorul miraculos de la Lourdes. H. Lasserre, după ce face o rugăciune fierbinte către Preacurata, se spală la ochi. În acel moment primeşte vederea. Este uimit şi impresionat, ia o carte şi citeşte, fără oboseală, câteva ore în şir. Este vindecat. Medicii nu găsesc nici o explicaţie ştiinţifică acestei vindecări instantanee. Era data de 10 octombrie 1862. Vederea nu i-a mai slăbit până la moarte, în anul 1900.

Drept mulţumire H. Lasserre va aduna toate vindecările miraculoase de la Lourdes, întărite cu martori, în 10 volume mari, deplasându-se personal. Cartea este întitulată „Notre Dame de Lourdes”, o carte magistrală care a făcut înconjurul lumii. M. Artus, un bogătaş francez, a cărui nepoată, declarată de medici incurabilă, dar vindecată la Lourdes în 1870, a depus suma de 150.000 franci la dispoziţia celui care ar dovedi că un singur caz descris de Lasserre nu ar fi adevărat, ori s-ar putea explica pe cale naturală. Dar nu s-a găsit nimeni până astăzi.

Minunile permanente pe care le face Maica Sfântă în diferite locuri de pelerinaj (Lourdes, Fatima, Guadalupe, La Sallette, Damasc, Radna etc), dovedesc marea putere ce o are înaintea Fiului său preaiubit. Aşa se explică marile convertiri, cum a fost aceea a evreului Alfons-Ratisbonne, care, împreună cu fratele său, de asemenea convertit, întemeiază Ordinul „Notre Dame de Sion”, pentru convertirea evreilor.

Convertirea unui adventist. Bruno Cornaciola, născut la Roma în 1913, era funcţionar la Societatea de tramvaie din Roma. Născut în religia catolică, îşi pierde credinţa în timpul războiului civil din Spania, unde merge voluntar în anul 1936. A fost atras întâi la Baptişti, apoi a trecut la Adventişti, devenind un zelos predicator. Era tatăl a trei copii şi arăta o mare duşmănie faţă de Biserica Catolică. În după amiaza zilei de 12 aprilie 1947, Bruno ieşi la plimbare cu cei trei copii ai săi: Isola de 10 ani, Carlo de 7 ani şi Gianfranco de 4 ani. Se îndreptară spre mica localitate Tre Fontane de lângă Roma. Copiii se jucau cu mingea, iar Bruno îşi pregătea predica pentru viitoarea adunare adventistă, la umbra unui copac.

Era ora 4 după amiază. Copiii au rătăcit mingea şi Bruno s-a ridicat să caute mingea pierdută. Cel mai mic dintre copii, apropiindu-se de o mică grotă, rămase cu ochii aţintiţi asupra unui colţ al grotei, strigând: „Ce Doamnă frumoasă!” Alergară şi ceilalţi doi copii. Căzând în genunchi, răpiţi de vederea minunată, plini de admiraţie, strigară şi ei: „Ce Doamnă frumoasă!” Bruno se sperie. Crezând că văd vreun duh rău, îşi zise: „Doamne, ai milă de ei!” Se apropie şi el de peşteră. Deodată, peste ochii săi trecură două mâini albe, voind, parcă, să înlăture un văl, iar în clipa următoare se trezi înconjurat de o lumină cerească. În faţa lui stătea o femeie nespus de frumoasă, înconjurată de lumină. Avea haina albă, acoperită de o manta verde şi un brâu roz. Figura ei emana o bunătate de nedescris, dar umbrită de o uşoară tristeţe. Ea i se adresă lui Bruno, vorbind îndelung, spunându-i: „Eu sunt Fecioara revelaţiei divine, mă aflu în preajma Sfintei Treimi. Tu mă persecuţi, dar de acuma ajunge! Intră în turma cea sfântă. Cele două vineri în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus, te-au salvat. Oamenii să se roage mult, să recite rozariul pentru întoarcerea păcătoşilor şi pentru unirea bisericilor. Rugăciunea Ave Maria, rostită cu credinţă şi iubire, este ca o săgeată de aur care ajunge la Inima lui Isus…”

Sfânta Fecioară i-a dezvăluit lui Bruno multe taine. Prevăzând îndoielile lui, i-a indicat un semn, numind un preot cu care, întâlnindu-se, îi va confirma această apariţie. I-a mai prezis multe încercări şi persecuţii. Nu va fi crezut la început. I-a recomandat prudenţă şi statornicie în credinţă. Preacurata l-a asigurat de ocrotirea şi ajutorul ei. Copiii, deşi au văzut pe frumoasa Doamnă, nu au auzit nimic din conversaţie. După ce Doamna a dispărut, Bruno improviză din ierburi o mătură cu care curăţă grota, iar copiii au adunat flori şi au împodobit-o. Predicatorul adventist era cu totul schimbat, iar seara, a îngenuncheat, împreună cu soţia şi copiii, rugându-se Preacuratei.

Au încercat să păstreze secretă această apariţie de care, uneori, Bruno se îndoia. Dar, la 28 aprilie, printr-o providenţială întâlnire, i-a ieşit în cale preotul numit de Sfânta Fecioară. La 6 mai 1947, Bruno a făcut act de lepădare de sectă, reintrând în Biserica Catolică. În aceeaşi zi, vizitând grota, are a doua arătare a Sfintei Fecioare. Ştirea a început să se răspândească. La 23 mai, Bruno a văzut pentru a treia oară pe Fecioara Maria, fiind de faţă copiii şi un tânăr preot care a rămas foarte impresionat de extazul lui Bruno şi de un sentiment puternic al prezenţei cereşti. După a patra apariţie, la 30 mai, ziarele au început să publice faptele senzaţionale care se petreceau la Tre Fontane: apariţiile, mireasma cerească ce se simţea la grotă şi vindecările de diferite boli care au început să se facă acolo. Mulţimile începură să se perinde fără încetare. Se aprindeau lumânări şi se recita Rozariul. Pământul adunat din jurul grotei era tămăduitor de boli. Ancheta bisericească s-a desfăşurat favorabil. S-a ridicat un frumos sanctuar şi călugării franciscani au preluat amenajarea şi îngrijirea acestui loc de veneraţie. Bruno a devenit un mare propagator al credincioşilor cultului Fecioarei Maria.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *