Biblia răspunde: Cinstirea Sfinţilor

Teme: Apologetică.
Etichete: .
Publicat la 12 februarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: IPS Ioan Ploscaru
Sursa: Editura Viaţa Creştină

Sfinţii

Sfinţii

De la început trebuie să facem deosebire între adoraţie sau cultul de latrie, ce se dă numai lui Dumnezeu, şi cultul de hiperdulie, ce se dă Preacuratei Fecioare Maria şi sfinţilor. Cuvântul hiperdulie este de origine grecească şi înseamnă „cel mai înalt servitor”, iar dulie, tot cuvânt grecesc, înseamnă cinstire de servitor. Deci, pe sfinţi îi cinstim ca servitori ai lui Dumnezeu.

Obiecţie: Protestanţii şi neoprotestanţii (sectele) se leagă de cuvântul Sf. Pavel şi spun că respectă Sfânta Scriptură când combat cultul sfinţilor. „Unul este Dumnezeu şi unul mijlocitor între Dumnezeu şi om, Omul Isus Cristos” (I Tim. 2,5).

Răspuns: Sfinţii se roagă pentru noi în cer. Astfel, citim: „Şi iată care a fost vedenia: El a văzut pe Onia, cel care mai înainte fusese arhiereu, om virtuos şi bun, cucernic şi blând, hotărât în cuvânt şi din pruncie spre virtute sârguindu-se, cu mâinile ridicate rugându-se pentru tot poporul iudeilor… […] Onia zicea: Acest om este prietenul fraţilor tăi, care se roagă mult pentru popor şi pentru cetate” (II Macabei 15,12-14). (Cărţile Macabeilor nu sunt cuprinse în Biblia evreiască; ele au fost scrise în greceşte, dar chiar dacă unii sectari nu le ţin de canonice, trebuie să le admită ca istorie).

Sfinţii din Vechiul Testament nu au ajuns la fericirea veşnică decât după moartea Domnului pe cruce, aşa că nu este mirare că nu este răspândit cultul lor.

În Noul Testament: Isus vorbeşte cu mare cinste de Moise: „Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii” (Matei 23,2); „Căci Moise a zis: cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Marcu 7,10); „Şi precum Moise a înălţat şarpele în pustiu…” (Ioan 3,14,26; 5,45; 7,23). Tot cu cinste vorbeşte Isus de Regele şi profetul David: „Ce vi se pare vouă de Cristos? Al cui fiu este?” îi ziseră lui: „Al lui David” (Matei 22,42,43); precum şi de alţi patriarhi: „Mulţi vor veni şi vor sta la masă cu Avram, Isac şi Iacov…” (Matei 8,11; 22,23; Luca 16,22). Prin aceste cuvinte Isus vrea să arate că ei sunt în unire cu Dumnezeu. Sânul lui Avram este raiul, loc de fericire eternă.

Apostolii ne dau model pe sfinţii din Legea veche. Astfel: „Avram a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit aceasta ca dreptate…” (Rom. 4, 3; Gal. 3, 6 şi urm.) În capitolul 11 de la Evrei, Sf. Pavel îi arată pe toţi sfinţii Vechiului Testament. „Iată că noi fericim pe cei ce au răbdat cu tărie…” (Iacob,5); „Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzecişipatru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor” (Apoc. 5,8).

Ajutorul îngerilor: „Atunci a deschis Domnul ochii lui Balaam şi acesta a văzut pe îngerul Domnului” (Num. 22, 31-32); „Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum! Atunci Iosua a căzut cu faţa la pământ…” (Iosua 5,14,15); „S-a dus Tobia să caute omul şi s-a întâlnit cu Rafael. Acesta era un înger, dar el nu ştia”… „Căci un înger bun va merge împreună cu el şi va avea izbândă la drum şi se va întoarce sănătos” (Tobia 5,1-22). Tânărul Tobia este condus de înger. (Menţionăm că unele Biblii nu au cartea lui Tobia).

Rugăciunile sfinţilor de pe pământ: „Şi apropiindu-se Avram a zis: Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?” (Fac. 18,23-33). Aşa se interpune Avram pentru cetăţile Sodomei şi Gomorei. „Şi s-a rugat Avram lui Dumnezeu şi Dumnezeu a vindecat pe Abimelec…” (Fac. 20,17). „Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, căci multe poate rugăciunea fierbinte a dreptului” (Iacob 5,16).

Veneraţia ce se da oamenilor sfinţi până erau în viaţă: „Când Obadia mergea pe drum, iată i-a ieşit înainte Ilie. Obadia l-a cunoscut şi a căzut cu faţa la pământ…” (Împăraţi I, Regi III 18,7). (În unele Biblii, Cartea I şi II Samuel sunt considerate I şi II Regi. În aceste cazuri avem patru „Cartea Regilor”). „Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei şi au ieşit înaintea lui şi i s-au plecat până la pământ…” (Împ. II, sau Regi IV 2,14). De asemenea, în Noul Testament, Elisabeta exclamă: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Luca 1,42,45).

Invocarea sfinţilor: „Adu-ţi aminte de Avram, de Isac şi de Israel, slujitorii tăi, la care te-ai jurat pe tine însuţi” (Ieşire 32,13), se roagă Moise. „Atunci a strigat Moise către Domnul: Doamne, rogu-te tămăduieşte-o!” (Num. 12,13), s-a rugat Moise pentru sora sa. „Dumnezeu a hotărât să-i nimicească, însă Moise, alesul său, stând împotrivă înaintea lui, i-a întors mânia” (Ps. 106, 23); „Fiii lui Israel i-au zis lui Samuel: Nu rămâne mut! Nu ne părăsi! Strigă către Dumnezeul nostru să ne scape din mâna Filistenilor!” (I Samuel 7,8); „Cât mă priveşte, ar fi un scârbos păcat împotriva Domnului să nu mă interpun pentru voi” (I Sam. 12,23). Şi David mijloceşte: „Doamne, adu-ţi aminte de David şi de toate necazurile lui” (Ps. 132,1). „Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta, ca s-o mântuiesc, din pricina mea şi din pricina robului meu David” (IV Regi 19,34);

„Roagă-te pentru noi Domnului Dumnezeului nostru” (Ier. 37,3), zice regele Sedechia, prin fiul său Iucal, profetului Ieremia; „Roagă-te ca Domnul Dumnezeul tău să ne arate calea pe care să mergem şi ce să facem” (Ier. 42,3), zic căpeteniile oştirii…; „Am căutat (zice Domnul) printre ei un om ca să se poarte cu dreptate şi să stea înaintea feţei mele, pentru ţara aceasta, ca să nu o pierd şi nu am găsit” (Ezechiel 22,30); „Robul meu Iov să se roage pentru voi, căci pe el îl voi primi şi nu voi face după nebunia voastră” (Iov 42,8); „Cheamă, cine-ţi va răspunde? La care din sfinţi te vei adresa?” (Iov 5,1); „Iar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el…” (Iov 33, 23); „Domnul a luat aminte şi i-a ascultat…” (Malahia 3,16,17).

Mijlocirea şi ajutorul sfinţilor: „Şi a zis Rafael către Tobia: Ia cu tine fierea peştelui… Şi Rafael a zis:… iată că se vor deschide ochii tatălui tău ca să vadă” (Tobia 11,1-7). Astfel s-a vindecat Tobia de orbire.

„M-am rugat pentru păcatele voastre cu care aţi greşit voi…”(Deut. 9,18); „Şi a văzut că nu este nici un om şi S-a mirat că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui i-a venit în ajutor…” (îs. 59,16); „Pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gabriel, pe care l-am văzut în vedenie, se apropie de mine pe vremea jertfei de seară şi a grăit aşa: Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea.” (Daniel 9,21,22). „Îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă…” (Daniel 10,13); „Şi s-a arătat un călăreţ cu haină albă, mergând înaintea lor, şi cu arme de aur sclipind…” (II Macabei 11,8).

Lauda sfinţilor: „Pentru că acei ce au păzit cu sfinţenie pravila sfântă se vor sfinţi şi cei ce vor învăţa-o vor şti ce să răspundă” (înţelepciunea lui Solomon 6,10); „… şi răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi proroci” (Înţelepciune 7,27); „Iar regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt” (Daniel 7,27); „Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii, vor fi ca stelele în vecii vecilor” (Daniel 12,3); „Nu te teme, Daniele, că din ziua cea dintâi, de când ţi-ai sârguit inima ta ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite…”(Daniel 10,12).

Mântuitorul aduce cuvinte de laudă Sfântului Ioan Botezătorul: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul…” (Matei 11,11).

Exemplu: Un erou al carităţii. Maximilian Kolbe, preot franciscan minorit polonez, după o activitate rodnică (şi din cauza acesteia) a fost internat de hitlerişti la Auschwitz, în lagăr. La sfârşitul lunii iulie 1941, la muncile de recoltare, un deţinut a reuşit să fugă. Urmările erau groaznice pentru cei rămaşi. Dacă nu era prins, zece deţinuţi erau ucişi în locul lui. De obicei, evadatul dispărea definitiv. Cei din camera 14 au fost aliniaţi în curte. Comandantul Lagărului, Fritsch, însoţit de ofiţerul Palitsch, a indicat pe cei zece care trebuiau omorâţi în locul celui fugit. Între cei zece se afla şi un deţinut numit Gajownizek; acesta a început să plângă: „Copiii mei, soţia mea!” Părintele M. Kolbe, care nu era între cei zece condamnaţi la moarte, a păşit în faţa comandantului cerând să ia locul lui Gajownizek. Comandantul a întrebat: „Ce vrea acest porc de polonez?” El a răspuns: „Dacă se poate, să iau locul acestui condamnat la moarte”. Comandantul a exclamat: Acceptat!

Părintele Maximilian Kolbe a fost dezbrăcat, împreună cu ceilalţi nouă şi băgat în buncărul subteran, fiind lăsaţi să moară de foame… În moartea înceată de sete şi foame, el s-a rugat cu ceilalţi, i-a pregătit şi întărit. După 2 săptămâni, patru din ei, între care şi Părintele Kolbe, mai erau încă în viaţă. Era ziua de 14 august. Fiindcă aveau nevoie de buncăr, infirmierul Bock l-a stropit pe Părintele Kolbe, pe braţul stâng, cu fenol (otravă puternică), aşa că a murit rapid. Şi-a dat viaţa pentru aproapele. La 17 octombrie 1971, când Pr. Kolbe a fost declarat „Fericit”, Francisc Gajownizek era de faţă. Părintele Maximilian Kolbe a împlinit cuvintele Mântuitorului: „Nimeni nu poate avea o dragoste mai mare, decât să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15,13).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *