Biblia răspunde: Biserica

Teme: Apologetică.
.
Publicat la 5 februarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: IPS Ioan Ploscaru
Sursa: Editura Viaţa Creştină

Petru predică de Rusalii

Petru predică de Rusalii

Biserica, sau poporul lui Dumnezeu, are în Sfânta Scriptură diferite denumiri:

  • Biserica mea (Matei 16,18);

  • Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 10,9);

  • Cetatea lui Dumnezeu (Ev. 12,22);

  • Casa lui Dumnezeu (I Tim. 3,15; I Petru 4,17; Matei 12,4);

  • Templul lui Dumnezeu (Efeseni 2,21);

  • Poporul dobândirii (I Petru 2,9);

  • Ierusalim (Apocalips 3,12; 21, 2,10);

  • Trupul lui Cristos (Efes. 4,12; 1,23; Rom. 12,5; I Cor. 12,12; Colos. 1,18,24);

  • Stâlp şi întărire a adevărului (I Tim. 3,15);

  • Turmă (Ioan 10,16).

Biserica a fost întemeiată de Isus Cristos pe Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). Petru va fi ajutat de către ceilalţi Apostoli: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer!” (Matei 18,18).

La început, Biserica s-a format în trei locuri:

  • La Ierusalim, unde a numărat la început 120 de credincioşi (Fapte 1,15), apoi se ridică numărul la 3000 de suflete (Fapte 2,41), iar mai pe urmă „o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă” (Fapte 6,7);

  • Al doilea centru este Antiohia (Fapte 11,19). Aici au primit pentru prima dată numele de „creştini” (Fapte 11,26);

  • Al treilea centru este Roma, cu Biserica întemeiată de Sf. Petru.

Când Sf. Pavel a scris epistola către Romani, nu fusese încă la Roma, dar constată că credinţa lor este vestită în toată lumea (Rom. 1, 8). Aici erau cei mai mulţi creştini. Scriitorul păgân, Tacitus, scrie că au fost omorâţi „nenumărată mulţime de creştini” (ingens multitudo christianorum – cf. Anale V, 44). La Roma au murit Sf. Petru şi Pavel în anul 67 d. Cr. De aici s-a răspândit credinţa în toată lumea.

Iată cum s-a format Biserica:

  • Mântuitorul a ales 12 apostoli (Marcu 3,16) pe care îi face „pescari de oameni” (Marcu 1,17);

  • Pe aceştia îi învaţă credinţa (Marcu 4,34);

  • Le dă căpetenie pe Petru (Matei 16,16-19; Luca 22,31-32; Ioan 21,15-17);

  • Le dă sacramentul Preoţiei la Cina cea de Taină, zicând: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea mea” (Luca 22,19).

Aceasta este Biserica învăţătoare de care trebuie să asculte credincioşii: „Cel ce nu ascultă de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18,17).

Obiecţie. Ca să îndepărteze pe credincioşi de Biserică, sectarii spun că nu trebuie să mergi la biserică, pentru că Biserica o formează credincioşii, nu zidurile.

Răspuns. Biserica este adunarea credincioşilor care au aceeaşi credinţă, aceleaşi sacramente şi acelaşi conducător. Deci, este adevărat că Biserica este formată din credincioşi, nu din pietre. Clădirii în care se adună credincioşii i se spune tot biserică, după cum şcoala este formată din profesori şi elevi, dar clădirii i se zice şcoală; tot aşa se zice: primărie, judecătorie etc.

Obiecţie. Nu Biserica te mântuieşte, ci credinţa.

Răspuns. Când mărturisim în Crez „Cred într-Una Sfântă… Biserică”, nu în ziduri sau adunare credem, ci în învăţătura dată de Mântuitorul, pe care o păstrează şi o învaţă Biserica, adică credinţa, poruncile şi Sfintele Taine. Această instituţie care păstrează, împlineşte şi răspândeşte credinţa, este mărturisită de noi: „El zicea: pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3,2); „Atunci împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12,28); „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat…” (Matei 13,24; 13,31,33,45,47); „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu” (Marcu 4,11; 26,30); „Trebuie să vestesc Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu” (Luca 4,43; 12,32).

„Împărăţia cerurilor”, cum este uneori numită Biserica în Evanghelii, câteodată are înţeles de harul lui Dumnezeu (Matei 22,2; 25,1; Luca 17,21; Rom. 14,17). Alteori are înţeles de fericirea cerească, sau rai (Matei 5,3; 19,14; 7,21; 5,20). Când nu are înţeles de har şi rai, este vorba de Biserică, în care credem noi, adică în împărăţia lui Dumnezeu.

Obiecţie. Biserica este sufletul omului, deci fiecare se poate ruga acasă, fără să meargă la biserică. Sf. Pavel scrie: „Nu ştiţi că sunteţi Biserica lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?” (I Cor. 3,16). „De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe acela Dumnezeu, căci Biserica lui Dumnezeu este sfântă, care sunteţi voi” (I Cor. 3,17). „Doar voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu celui viu” (II Cor. 6,16); „Nu ştiţi că trupul vostru este Biserica Sfântului Duh care locuieşte întru voi, pe care l-aţi primit de la Dumnezeu şi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor. 6,19).

Răspuns. Creştinul, prin Botez şi prin Sfântul Mir, primeşte pe Sfântul Duh care locuieşte în sufletul fără păcat ca într-o biserică. De aceea scrie Sf. Pavel: „Nu ştiţi că sunteţi Biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?” (I Cor. 3,16). De aceea ne şi rugăm noi în rugăciunea Împărate Ceresc: „Vino şi te aşează întru noi…” De aici nu înseamnă că nu trebuie biserică, fiindcă citim şi în Faptele Apostolilor: „Fiind în toate zilele cu toţii în biserică” (2,46).

Biserica se mai numeşte şi Casa Domnului, cum este scris: „Cum a intrat în Casa Domnului şi a mâncat pâinile punerii înainte” (Matei 12,4); „Ori biserica lui Dumnezeu o dispreţuiţi” (I Cor. 11,22). Sunt unele limbi în care se face deosebire între clădirea bisericii şi comunitate. În româneşte, nu. Dar, când se scrie despre edificiu, se scrie cu literă mică, iar când e vorba de instituţie, se scrie cu literă mare.

Obiecţie: „Domnul nu locuieşte în case făcute de mâini omeneşti”, cum zice profetul (Fapte 7,48).

Răspuns: Aceasta se înţelege aşa: Dumnezeu este necuprins şi, întrucât este nemărginit, nu-l poate cuprinde o casă făcută de mâini omeneşti. Aceasta o spune şi împăratul Solomon, la sfinţirea templului din Ierusalim: „Nici cerurile şi cerurile cerurilor nu te pot cuprinde” (II Cronici 6,18). Totuşi, Dumnezeu a primit templul ce l-a zidit Solomon şi-i spune: „Eu am auzit rugăciunea ta şi am ales acest loc ca o masă de jertfă” (II Cron. 7,12). De aceea se şi numeşte Casa Domnului.

Dumnezeu este prezent în lume în mai multe feluri:

a) Este de faţă pretutindeni, fiindcă este nemărginit. „Cerul şi cerul cerurilor nu-l pot cuprinde” (I Regi 8,27; Psalm 145/144); „Dumnezeul nostru este mare şi plin de putere, înţelepciunea lui este nemărginită” (Ps. 147/146); „Poţi tu să pătrunzi adâncimea lui Dumnezeu, poţi pătrunde desăvârşirea celui atotputernic?” (Iov 11,7-9); „Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ” (Deuteronom 4,39).

b) Dumnezeu este de faţă şi în membrii Bisericii care formează Trupul Mistic (de taină) al Mântuitorului: „Aşa, mulţi suntem un trup în Cristos” (Rom. 12,5); „El este capul trupului Bisericii” (Col. 1,18); „Dar nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos?” (I Cor. 6,15).

c) Dar, mai ales, Isus este de faţă în Sfânta Cuminecătură, care este Trupul şi Sângele Domnului, necontenit prezent pe altarele noastre.

Exemplu: Marius Victorinus, un vestit avocat roman, a devenit creştin, dar, fiindcă avea mare clientelă între păgâni, nu a îndrăznit să se mărturisească în public, să se ştie că este ucenicul Răstignitului. Într-o zi i-a spus Sfântului Simplicianus: „Şi eu sunt creştin, dar numai în secret!” – „Tu nu eşti creştin, căci nu te-am văzut niciodată în biserică!” – „Dar pietrele unei clădiri fac pe om creştin?” – „Nu, a răspuns Simplicianus, pietrele nu-l fac pe om creştin, dar mărturisirea credinţei este necesară. Isus a spus: Cel ce se ruşinează de mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Sa” (Luca 9,26).” Marius Victorinus a luat şi a citit acest text din Evanghelie şi a meditat, devenind un bun creştin (Spirago, pag. 73).

Isus este prezent în Sfânta Euharistie (Cuminecătură). Sf. Francisc de Sales (1569-1622) discuta cu un calvin din Annecy despre prezenţa reală a lui Isus în Sfânta Euharistie. I-a citit din Sfânta Scriptură ce a promis Domnul: „Cel ce mănâncă Trupul meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică” (Ioan 6,54). Apoi cum a întemeiat Sfânta Euharistie (Luca 22, 19,20), dar opozantul nu credea. În ziua următoare, când s-a dus la biserică pentru adoraţie, a auzit înapoia sa un zgomot; întorcându-se, mirat, l-a văzut pe calvinul cu care discutase în ziua precedentă. „De ieri m-am lăsat încuiat aici în biserică să văd ce faci când eşti singur cu Isus. Crezi că e de faţă! Acum am constatat credinţa ta! Sunt convins, acum cred şi eu!”



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *