Aminteşte-ţi de cele de pe urmă ale omului

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 6 februarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Ed Broom, OMV
Traducere: L.T.
Sursa: CatholicExchange.com, 3 februarie 2015

Cele de pe urmă

Cele de pe urmă

În contextul Exerciţiilor Spirituale, Sfântul Ignaţiu îi invită pe cei care participă la ele să mediteze asupra lucrurilor de pe urmă ale omului; aceste lucruri de pe urmă trebuie să fie printre cele mai importante lucruri din viaţa noastră spirituală. În teologia spirituală, cuvântul de specialitate este „escatologie”, care înseamnă studierea „celor de pe urmă”. Unii autori scriu despre patru lucruri de pe urmă, dar noi am dori să adăugăm un al cincilea. Care sunt, aşadar, aceste cinci lucruri de pe urmă ale omului? Ele se regăsesc aici pentru reflecţia şi meditaţia dumneavoastră: moartea, judecata, raiul, iadul şi, da, purgatoriul. Vom oferi aici o scurtă reflecţie pe marginea acestor lucruri de pe urmă care sunt, într-adevăr, lucruri foarte importante!

1. Moartea

Moartea este cel mai sigur lucru din condiţia umană, dar este şi cel mai nesigur. De ce această afirmaţie oarecum paradoxală? Pentru următorul motiv: nicio persoană care intră pe scena vieţii umane nu poate evita realitatea morţii. Fie că suntem scunzi sau înalţi, graşi sau slabi, inteligenţi sau deloc inteligenţi, bogaţi sau săraci, stafia morţii nu ţine cont de nimeni, absolut de nimeni. Persoana cea mai bogată care trăieşte pe pământ, precum şi cea mai săracă, vor ajunge în acelaşi loc: la câţiva metri sub pământ!

Sfântul Ignaţiu de Loyola, în bine cunoscuta sa meditaţie intitulată Principiu şi fundament, ne învaţă cum să înfruntăm realitatea inevitabilă a morţii. El ne aminteşte: „Nu trebuie să preferăm o viaţă lungă înaintea unei vieţi scurte; sănătatea înaintea bolii; bogăţiile înaintea sărăciei; onoarea înaintea umilinţelor. Mai degrabă, trebuie să alegem mijloacele care ne conduc cel mai bine la scopul pentru care am fost creaţi: mântuirea veşnică a sufletului nostru.” Cu alte cuvinte, cel mai important nu este să avem o viaţă lungă, ci o viaţă sfântă.

Sfânta Ecaterina de Siena ne aminteşte: „Cele mai importante două momente din viaţa noastră sunt clipa de acum şi ora morţii noastre.” Pare a fi ultima parte a rugăciunii Bucură-te, Marie / Născătoare de Dumnezeu! Prin urmare, trebuie să facem tot ce stă în puterea noastră pentru a trăi vieţi cinstite, devotate şi sfinte, pentru a muri o moarte sfântă. Atunci vom fi mântuiţi şi vom fi cu Domnul pentru veşnicie. Să începem chiar acum şi să ne străduim să ne ţinem mereu mintea, inimile şi sufletele noastre fixate spre cer, destinul nostru veşnic!

2. Judecata

În momentul în care vom muri, ne vom îndrepta spre judecata noastră. Isus ne va judeca pe toţi. Rostim în Crez sau Simbolul credinţei în fiecare duminică: „Şi iarăşi va să vină cu mărire să judece vii şi morţii”. Judecata noastră este momentul adevărului! Putem să-i minţim şi să-i înşelăm pe ceilalţi, putem să ne minţim rudele, prietenii şi pe cei dragi; putem chiar să ne minţim pe noi înşine. Acest lucru este, din păcate, pe de-a-ntregul adevărat! Cu toate acestea, cei mai pricepuţi dintre mincinoşi şi dintre amăgitori nu îl pot minţi pe Isus care este Calea, ADEVĂRUL şi Viaţa. Cu adevărat, judecata va fi momentul adevărului.

Tot ceea ce am făcut vreodată în viaţa noastră va fi pus înaintea ochilor noştri şi a lui Isus. Nimic nu va fi ascuns. Nu numai că vom vedea acţiunile, omisiunile, cuvintele noastre, ci ne vom vedea chiar şi gândurile, precum şi secretele şi intenţiile cele mai intime ale inimilor noastre! Cu adevărat, acesta este momentul adevărului. Dacă vreţi, judecata poate fi comparată cu un cinematograf. Va fi aşezat un imens ecran alb; atât tu cât şi Isus veţi vedea filmul. Tu şi doar tu vei fi actorul principal în această istorie şi dramă a vieţii tale. Evident, simplul gând la judecata noastră viitoare înaintea Domnului Isus ar trebui să ne împingă cu o undă de şoc înspre realitate şi să ne motiveze să renunţăm la tot ceea ce este necinstit, murdar, viclean şi înşelător în viaţa noastră, ştiind foarte bine că acest lucru va fi arătat în detaliu înaintea ochilor lui Dumnezeu Însuşi!

3. Iadul

Biserica Catolică învaţă despre existenţa şi realitatea iadului. Iadul este un lăcaş veşnic al suferinţei şi al chinului care nu se termină niciodată; el este pentru totdeauna. Există diverse suferinţe (citiţi Jurnalul milostivirii în sufletul meu al Sfintei Faustina). Unele dintre suferinţele menţionate sunt:

1. Remuşcare veşnică a conştiinţei;
2. Nicio posibilitate de a te schimba, ci a fi pentru totdeauna împietrit în rău;
3. Prezenţa veşnică a satanei şi a celorlalţi demoni;
4. Un foc care arde sufletul, dar nu îl consumă, aprins de mânia dreaptă a lui Dumnezeu;
5. Un miros respingător şi sufocant care îţi provoacă greaţă;
6. Strigăte de disperare şi de ură împotriva lui Dumnezeu ale celor condamnaţi;
7. Cea mai mare suferinţă este într-adevăr pierderea pentru toată veşnicia a lui Dumnezeu pentru care am fost creaţi!

Pe lângă aceste torturi, fiecare suflet va fi torturat în modul în care el a abuzat de trupul său şi de simţurile sale în această lume. Lucrarea clasică a lui Dante Divina Comedie, descrie acest lucru într-un mod plin de măiestrie. Cine merge în iad? Persoana care a murit în stare de păcat de moarte fără a se căi a meritat din propria vină această separare veşnică de Dumnezeu. Fecioara de la Fatima a avertizat lumea că multe suflete se pierd pentru că prea puţini oameni se roagă şi oferă sacrificii pentru păcătoşi. De asemenea, Fecioara a spus că cele mai multe suflete se pierd din cauza păcatelor împotriva virtuţii castităţii. Uitaţi-vă la lumea din jurul nostru şi vedeţi cât de adevărate au fost cuvintele şi profeţia Fecioarei de la Fatima!

4. Purgatoriul

În fiecare an, după Solemnitatea Tuturor Sfinţilor din 1 noiembrie, Biserica face Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi, în 2 noiembrie. Aceasta este ziua dedicată rugăciunii pentru sufletele din purgatoriu. Ce este purgatoriul? Spre deosebire de rai şi iad, purgatoriul este un loc temporar. Este destinat pentru acele suflete care au murit în starea harului sfinţitor dar încă nu sunt desăvârşite în iubire. Numai acele suflete care au fost desăvârşite în iubire, fără nicio pată pe sufletele lor, pot primi permisiunea de a intra în rai. Cei care merg în purgatoriu au încă păcate veniale pe haina de nuntă a sufletelor lor sau nu au ispăşit sau adus suficient împăcare pentru unele dintre păcatele lor trecute, veniale sau de moarte!

Doar cei cu inima cu totul curată vor intra în rai. Isus a spus: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8). Noi putem ajuta sufletele din purgatoriu! Cum? În multe feluri! Rugându-ne, postind pentru ele, făcând sacrificii, acte de caritate: toate acestea sunt mijloace pentru a ajuta la purificarea fraţilor noştri ţinuţi în purgatoriu. Totuşi, cea mai puternică rugăciune şi cel mai puternic mijloc pentru a uşura suferinţele fraţilor noştri care aşteaptă cu răbdare timpul Domnului este Sfânta Jertfă a Liturghiei. Cu o anumită ocazie, Sfântul Papă Grigore cel Mare a oferit timp de o lună Sfinte Liturghii consecutive pentru un prieten al său care a murit. Numai după o lună întreagă de Liturghii prietenul său a venit la sfântul Papă pentru a-i spune că a ajuns în rai! Niciodată nu putem greşi rugându-ne pentru sufletele din purgatoriu şi, chiar mai important, oferind Sfinte Liturghii pentru ele. Ele vor fi veşnic recunoscătoare pentru acest gest de caritate.

5. Raiul – adevărata noastră casă

Înainte de a părăsi acest pământ pentru a ne întoarce Tatăl Ceresc, Isus a făcut o promisiune foarte mângâietoare. El a spus: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus: Mă duc să vă pregătesc un loc? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt Eu” (Ioan 14,1-3).

Ce mesaj mângâietor! Isus a pregătit deja un loc pentru tine şi pentru mine în ceruri. Inimile noastre trebuie să tânjească spre cer. Cuvintele psalmistului să fie aspiraţiile cele mai arzătoare din inimile noastre: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmi 41,1). Trebuie să avem o adevărată frică de Domnul cu privire la realitatea şi posibilitatea iadului. Cu toate acestea, trebuie să avem o şi mai mare dorinţă pentru cer, adevărata noastră casă.

Amintiţi-vă cea mai fericită zi sau cea mai fericită oră din viaţa dumneavoastră. Acum amplificaţi această bucurie de un miliard de ori. Adăugaţi apoi la aceasta veşnicia. Aceasta este doar o simplă întrezărire ceea ce este cu adevărat raiul. Sfântul Pavel a exprimat caracterul inexprimabil al raiul cu aceste cuvinte: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El” (1Corinteni 2,9). Şi, de asemenea: „Eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela” (Romani 8,18).

Să ne ridicăm ochii, minţile, inimile şi sufletele spre Fecioara Maria, care este Regina Îngerilor, Regina Fecioarelor, Regina Martirilor, Regina Mărturisitorilor şi Regina tuturor îngerilor şi sfinţilor, şi să implorăm prin mijlocirea ei deosebit de puternică aceasta: ca, într-o zi, noi toţi să fim o bijuterie în coroana ei cerească pentru a-I contempla şi adora pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt pentru toată veşnicia. Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *