Tobia, la braţ cu îngerii din cer

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Paul Maiberger
Traducere: pr. Adrian Dancă
Sursa: ProFamilia.ro

Tobia

Tobia

Numele ebraic „Tobiia”, preluat în greacă prin „Tobias”, înseamnă „Iahve este bun”; numele lui se întâlneşte şi în scrierile de la Qumran şi mai poate însemna „om din Tob”, o regiune aramaică din estul izvoarelor Iordanului.

Tobia este tânărul protagonist al cărţii omonime, o scriere tardivă a Vechiului Testament, compusă direct în greacă. Tobia este fiul lui Tobi sau Tobit, dar în Biblia latină se foloseşte pentru amândoi numele Tobia.

La Ninive

Tobi era un iudeu pios şi fidel faţă de Legea Domnului, din tribul lui Neftali, în Galilea. După căderea regatului din Nord, în 722 î.C., el a ajuns împreună cu soţia Ana şi fiul Tobia între israeliţii exilaţi în capitala asirienilor Ninive, pe fluviul Tigri. Aici, ocupându-se cu comerţul la curtea regelui, a ajuns un nivel atât de ridicat de bunăstare încât putea să încredinţeze unui prieten cu numele Gabael, în oraşul mezilor Rage (astăzi, în apropiere de Teheran), cifra deloc indiferentă de 10 talanţi de argint. Departe de patrie, Tobi nutrea un ataşament profund pentru cetatea sfântă a Ierusalimului şi dovedea o fidelitate exemplară faţă de Lege. Făcea tot ce-i era cu putinţă ca să-i ajute pe membrii suferinzi ai tribului său şi nu se temea să-i înmormânteze pe iudeii justiţiaţi de Senaherib (705-681), lucru pentru care a fost apoi denunţat. Numai prin fugă a reuşit să-şi salveze viaţa, dar prin aceasta şi-a pierdut şi averea. Graţie ocrotirii lui Achikar, un nepot ajuns la contabilitatea curţii regale a lui Asarhadon (681-668), a reuşit să se întoarcă la Ninive. Într-o noapte, întors acasă după ce a înmormântat mai mulţi defuncţi, fiind impur, s-a dus să doarmă afară şi necurăţia unei păsări i-a căzut în ochi şi a orbit. Această nenorocire a adus mai multă suferinţă soţiei decât directului interesat: în loc să-l compătimească, aceasta continua să-i ceară disperată şi cu glas de dojană la ce i-au folosit toate faptele lui de milostenie şi iubirea faţă de aproapele. Tobi, în schimb, a considerat că cele întâmplate sunt spre ispăşirea păcatelor sale şi ale părinţilor lui, s-a adresat lui Dumnezeu în rugăciune şi, cu sufletul mâhnit, şi-a dorit să moară în curând.

La Ecbatana

În acelaşi timp, în îndepărtata Ecbatana (în apropiere de actualul oraş persan Hamadan), Sara, fiica lui Raguel, se ruga şi ea lui Dumnezeu cerându-şi moartea, pentru că Asmodeu (în persană, „duh rău”) i-a ucis pe cei şapte soţi în timpul primei nopţi a căsătoriei. Atunci, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Rafael („Dumnezeu a vindecat”) pentru a a-i elibera pe amândoi de nenorocirea care s-a abătut asupra lor.

Tobi şi-a amintit de banii depuşi la Rage şi l-a trimis acolo pe fiul său Tobia ca să-i aducă. În vederea unei lungi călătorii într-o ţară străină, Tobia a căutat un însoţitor de încredere şi cunoscător, gâsindu-l, fără să ştie, în îngerul Rafael care luase asemănare umană şi se prezentase cu numele de Azaria („Dumnezeu a ajutat”). În timpul călătoriei, în timp ce făcea baie în Tigru, Tobia era în pericol: a fost atacat de un peşte de mari proporţii. La sfatul lui Azaria, Tobia a capturat peştele, l-a tăiat şi i-a luat inima, ficatu şi bila, pentru a face un medicament. La Ecbatana, cei doi l-au vizitat pe Raguel şi pe fiica acestuia Sara, frumoasă dar nefericită, pe care însă Dumnezeu o destinase să ajungă soţie a lui Tobia. Pentru că Tobia era singura rudă, numai lui îi revenea dreptul de a o lua în căsătorie pe Sara. După întocmirea documentelor pentru căsătorie, Tobia a fost condus în camera nupţială a Sarei, unde Asmodeu i-a ucis pe cei şapte soţi precedenţi. Tobia, însă, a urmat sfaturile lui Azaria şi a ars inima şi ficatul de peşte, prin care duhul necurat a fost alungat pentru totdeauna. Contrar a ceea ce toţi se temeau, a doua zi dimineaţă Tobia era încă în viaţă, astfel încât Raguel l-a lăudat pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi în bucuria lui îmbelşugată, a organizat o sărbătoare nupţială de 14 zile. Între timp, Azaria a mers la Rage să retragă banii lui Tobia. După ce şi socrul său i-a dăruit multe bunuri, Tobia cu soţia s-a întors fericit la Ninive, unde părinţii era îngrijoraţi, de acum, pentru lunga lui absenţă.

Din nou la Ninive şi apoi la Ecbatana

Urmând sfatul lui Azaria, Tobia a frecat ochii tatălui orb cu fierea peştelui şi tatăl a început din nou să vadă. Dar atunci când s-au hotărât să-l răsplătească în mod cuviincios pe Azaria pentru ajutorul său, acesta şi-a revelat adevărata identitate: Rafael, unul din cei şapte îngeri sfinţi (12,15), care a prezentat lui Dumnezeu rugăciunea lor. Asigurând că în realitate nu a mâncat şi băut niciodată şi că ceea ce ei au văzut era numai o aparenţă, a dispărut din ochii lor. În faţa rezultatului fericit al întregului şir de evenimente, Tobi a intonat o cântare de laudă şi mulţumire. Tobi a mai trăit mulţi ani după aceste lucruri şi cu puţin timp înainte de moarte l-a sfătuit pe Tobia să plece cu întreaga familie din Ninive, pentru că în curând cetatea avea să fie distrusă. Astfel, după moartea părinţilor, Tobia s-a mutat la socrul său Raguel, la Ecbatana, unde a murit la vârsta respectabilă de 127 de ani, după ce a văzut şi distrugerea cetăţii Ninive (612 î.C.).

Lectura posterităţii

Cartea lui Tobia, o capodoperă de artă narativă, nu este desigur o cronică istorică, ci o scriere edificatoare în genul nuvelei istorice, care şi-a însuşit motive legendare şi diverse materiale. Transmisă numai în greacă, această carte a fost compusă către anul 200 î.C., probabil în limba aramaică. Prin stilul parenetic, terminologia teologică şi caracterizarea lui Tobi, autorul datorează mult literaturii sapienţiale. Momentul didactic ocupă un rol foarte mare în partea exortativă, în proverbe şi rugăciuni. Chiar dacă povestitorul transferă evenimentele în diaspora orientală a secolului VII î.C., mâna lui este condusă însă de problemele timpului său. Tututor evreilor timpului, constrânşi să trăiască în ambiente ostile şi păgâne, autorul vrea să le propună în Tobi un exemplu de fidelitate faţă de credinţa moştenită şi de ascultare faţă de Lege chiar şi în condiţii vitrege. Tobi este un model de solidaritate faţă de coreligionari, iar încrederea lui în Dumnezeu nu s-a pierdut nici în timpuri de persecuţie sau de încercări personale, toate, acestea din urmă, instanţe care şi-au păstrat şi astăzi toată actualitatea. Cartea elogiază, în plus, o familie bună şi unită, iubirea pentru fii şi preocuparea părinţilor. Dar mai presus de toate, este lăudată providenţa lui Dumnezeu care se îngrijeşte de cei drepţi, în aceeaşi termeni în care se va exprima, peste secole, Sfântul Paul: „Ştim că toate se întâmplă spre binele celor care-l iubesc pe Dumnezeu” (8,28). După cum i s-a întâmplat lui Tobia, şi credincioşilor săi li se asigură compania unui înger bun (5,2), care să-i conducă dincolo de greutăţile şi pericolele vieţii.



Posted in Biblic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *