Toată frumoasă

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Claudiu Dumea
Sursa: Editura ARCB

Grota de la Massabielle

„Mi-ai răpit inima sora mea, mireasa mea, mi-ai răpit inima numai cu o privire!” (Cânt. Cânt. 4,9).

Misticii, îndrăgostiţii Sfintei Fecioare, întotdeauna i-au adresat Mariei aceste cuvinte pe care mirele din Cântarea Cântărilor le adresa miresei sale.

Vestea că Sfânta Fecioară se arătase unei copile în grota de la Massabielle se răspândise ca fulgerul în toată Franţa. Toate ziarele scriau despre acest lucru. Fiindcă citise în ziare că pe data de 16 iulie avusese loc o nouă apariţie şi că Fecioara zâmbise de mai multe ori şi cum nu locuia departe de Lourdes, contele de Bruissard, necredincios, a voit să meargă la Bernadeta şi să se convingă personal că toată povestea aceasta a fost o înscenare. A găsit-o pe Bernadeta şezând pe pragul casei ocupată cu cusutul. După ce schimbă câteva cuvinte cu ea, contele o întreabă: ” La urma urmelor, cum zâmbea Doamna ta?” Copila îl priveşte uimită: „Trebuie să fii în cer ca să imiţi zâmbetul ei”. „Totuşi, nu ai putea să-l imiţi pentru mine? Eu sunt ateu şi nu cred câtuşi de puţin în apariţiile tale”. Bernadeta se întristează: „În acest caz Domnule, vreţi să spuneţi că sunt o mincinoasă? Dar, pentru că sunteţi un om păcătos, voi încerca pentru dumneavoastră să imit zâmbetul Doamnei”. Se ridică liniştită, îşi împreunează mâinile, îşi înalţă ochii şi zâmbeşte. Faţa i se luminează de nişte raze care nu aparţin pământului. Convertit, contele de Bruissard avea să scrie mai târziu: „Am rămas fascinat: cred că am văzut zâmbetul Fecioarei pe faţa vizionarei. Din acea zi port în mine amintirea acelui zâmbet. Mi-am pierdut soţia şi cei doi fii, dar nu mă simt singur pe lume. Trăiesc cu zâmbetul Fecioarei care mi-a mângâiat sufletul”.

Cum arăta Sfânta Fecioară la chip? Nu ştiu, căci n-a fost nici fotografiată, nici filmată, iar icoanele atribuite Sfântului Luca, pictorul Maicii Domnului, nu trec dincolo de secolul VI. În secolul XIV, scriitorul grec Nichifor Calist, uzând de informaţii care ar proveni de la Sfântul Epifaniu din secolul IV, ne-o descrie astfel pe Maria: „Fecioara nu era înaltă de statură, deşi unii spun că depăşea statura medie. Faţa uşor bronzată de soarele ţării sale reflecta culoarea grâului. Părul lung, ochii strălucitori, pupilele asemănătoare cumva cu culoarea măslinelor. Sprâncenele arcuite şi negre. Nasul puţin alungit. Buzele roşii şi pline de suavitate când vorbeau. Faţa nici rotundă, nici ascuţită dar uşor ovală. Mâinile şi degetele fine…”

De ce Cărţile Sfinte nu ne redau trăsăturile chipului Mariei? De ce, în schimb, chipul ei este tot mai mult făcut cunoscut lumii prin vizionari în timpurile moderne? Singurul răspuns la aceste întrebări l-am găsit într-o pagină a Sfântului Louis Grignion de Montfort:

„Mântuirea lumii a început prin Maria; prin Maria trebuia să-şi găsească şi desăvârşirea. La prima venire a lui Isus Cristos, Maria aproape că nu apare pentru ca oamenii, deocamdată puţin instruiţi şi luminaţi la persoana Fiului său, să nu fie ţinuţi departe de adevăr, ataşându-se într-un mod prea sensibil şi grosolan de ea, ceea ce probabil s-ar fi întâmplat – dacă ea ar fi fost cunoscută – din cauza frumuseţii minunate pe care Dumnezeu i-a dat-o şi în exteriorul ei. E atât de adevărat acest lucru, de vreme ce Sfântul Dionisie Areopagitul notează că arunci când a văzut-o, ar fi crezut cu siguranţă că e o zeiţă – din cauza misterioasei puteri de atracţie şi a neasemuitei frumuseţi pe care o avea – dacă credinţa în care era bine ancorat nu i-ar fi spus contrariul.

Dar la a doua venire a lui Isus, Maria trebuie să fie făcută cunoscută şi revelată de Duhul Sfânt, pentru ca prin ea Isus Cristos să fie cunoscut, iubit şi slujit. Căci numai acestea sunt motivele care l-au determinat pe Duhul Sfânt să o ascundă pe mireasa sa pe când ea trăia pe pământ. În această ultimă fază a timpurilor, Dumnezeu vrea să o reveleze şi să o facă cunoscută pe Maria, capodopera mâinilor sale”.

Aceste cuvinte, Sfântul Louis Grignion de Monfort le scria la începuturile timpurilor moderne, adică acum circa 300 de ani în urmă. O profeţie care s-a împlinit întocmai şi se împlineşte în continuare.

Dostoievski are o vorbă celebră: „Frumuseţea va salva lumea”. Dar care frumuseţe? Răspunde un alt rus, Pavel Evdokimov: e frumuseţea răscumpărată, e frumuseţea pe care o implora Dionisie Areopagitul în rugăciunea pe care o adresa Maicii Domnului (Theotokos): „Doresc ca imaginea ta să se răsfrângă ca oglinda sufletelor pe care tu să le păstrezi curate până la sfârşitul veacurilor, să le ridici pe cele care sunt încovoiate asupra pământului şi să dăruieşti speranţa celor care contemplă şi imită modelul etern al frumuseţii”.

Despre frumuseţea Mariei, Papa Paul VI, în discursul de încheiere a Congresului Marian din 1975, spunea aceste cuvinte: Maria este „femeia înveşmântată în soare, în care razele preacurate ale frumuseţii umane se întâlnesc cu cele supraumane, dar accesibile, ale frumuseţii supranaturale”. Pentru artişti, în special pentru pictori, Maria a constituit întotdeauna modelul de frumuseţe şi sursa principală de inspiraţie. Din păcate, însă, arta lor, oricât de genială ar fi, se arată neputincioasă în a armoniza cele două tipuri de frumuseţe pe care le descria Paul VI: frumuseţea naturală şi cea supranaturală. Arta occidentală exprimă foarte bine frumuseţea fizică, umană a Mariei, fiind ameninţată uneori de naturalism; cea orientală accentuează frumuseţea mistică, harul, sfinţenia Mariei, în detrimentul frumuseţii fizice; şi cum se poate contempla frumuseţea mistică fără cea fizică? E interesantă experienţa pe care a făcut-o teologul rus Serghei Bulgakov. În 1898 a văzut prima dată Madona Sixtină a lui Raffaello, la Dresda. Povesteşte: „Acolo, ochii Reginei Cerului care se înalţă la cer cu dumnezeiescul ei Fiu m-au privit. Era în acei ochi o forţă infinită de puritate şi de dăruire voluntară… Mi-am pierdut simţurile, capul mi se învârtea; din ochi îmi curgeau lacrimi dulci şi amare totodată, care făceau să se topească gheaţa inimii mele… Nu era o tulburare ascetică; nu era o întâlnire, o nouă cunoaştere, un miracol. Era o contemplaţie (eram pe atunci marxist)…”

Mai târziu, în 1923, când de-acum Bulgakov se convertise şi devenise preot, aflându-se din nou în faţa Madonei lui Raffaello, aceasta nu-i mai spunea nimic. Acum Bulgakov nu se mai extazia decât în faţa icoanelor orientale.

În ceea ce priveşte frumuseţea Mariei, geniul artistic a intuit în special două aspecte: duioşia care îi înfrumuseţează chipul şi ochii. Duioşia ei este exprimată în celebra icoană „Eleusa” – în traducere: duioşie, milă. Maria, în această icoană atribuită Sfântului Luca, îl ţine pe copilul Isus în braţe, faţa ei lipită de faţa lui Isus, iar copilul cu o mânuţă o ţine pe mama de gât, cu cealaltă îi mângâie obrazul. Cu chipul „Eleusei”, Maria i-a apărut Bernadetei la Lourdes. Figurat vorbind, Dumnezeu are două inimi: una de tată, alta de mamă. Chipul Mariei reflectă chipul de mamă al lui Dumnezeu. E o realitate pe care Sfântul Ioan al Crucii o explică astfel: „Când Dumnezeu iubeşte un suflet (şi ce suflet a fost mai iubit ca cel al Mariei?) acel suflet devine atât de frumos, e înălţat atât de mult încât împărtăşeşte ceva din Dumnezeu… face cumva din acel suflet egalul său… Sufletul creşte din ce în ce mai mult în har şi frumuseţe” (Cântarea spirituală).

şi apoi urmează frumuseţea ochilor săi. Dumnezeu a privit la smerenia slujitoarei sale, sau, mai bine tradus, Dumnezeu a privit la slujitoarea sa smerită. Aruncându-şi privirea asupra Mariei, Dumnezeu a imprimat în ea toată frumuseţea ochilor săi. Dar în acelaşi moment, Fecioara şi-a îndreptat spre Domnul ochii ei nevinovaţi, ochi de copil, simpli, limpezi, încrezători, plini de iubire şi speranţă, ochi neumbriţi vreodată de orgoliu, de vanitate, neîntinaţi de vreo patimă sau de vreo imagine ruşinoasă. „Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă sub năframa ta… Mi-ai răpit inima sora mea; mireasa mea, m-ai rănit, mi-ai răpit inima numai cu o privire”. Comentând aceste cuvinte din Cântarea Cântărilor, aplicându-le Mariei, Sfântul Ioan al Crucii spune: „O singură privire a ochilor săi, a rănit inima Preaiubitului ei, inima lui Dumnezeu. Dumnezeu a devenit captivul privirii ei. Atunci s-a simţit rănit de iubire şi de aceea o introduce în abisurile iubirii sale. Duhul Sfânt coboară la botezul lui Isus cu chip de porumbel. Ochii Mariei sunt ochi de porumbiţă”. Ea a privit toate lucrurile şi toate evenimentele vieţi cu ochi spirituali, cu ochii Duhului Sfânt.

Contemplând cu ochii sufletului frumuseţea chipului Mariei, îi înălţăm această frumoasă rugăciune compusă de unul din marii oameni ai Bisericii în veacul trecut, Alfons Gratry:

„O, mamă iubitoare şi minunată, te rugăm priveşte la mizeriile noastre şi fie-ţi milă de noi. Priveşte la aceşti copii atraşi la rău, la aceşti tineri corupţi, la aceşti adulţi ramoliţi, la aceşti bătrâni terminaţi înainte de vreme. Priveşte la chipul neamului omenesc – aprins sau consumat de patimi – desfigurat de cele şapte vicii şi de cortegiul de boli şi de suferinţe care rezultă din ele. Priveşte la aceşti ochi stinşi sau ruşinaţi sau, mai rău încă, aprinşi de orgoliu, de prezumţie, de desfrâu şi de răutate”.

Cât de rar întâlnim printre oameni acea privire blândă, senină şi puternică, simbol al nevinovăţiei păstrate sau recucerite! Când ne va fi dat să mai întâlnim acea privire frumoasă, divină, a unui suflet care îl contemplă pe Dumnezeu şi care vede natura, lumea, oamenii, în Dumnezeu? Acea privire încărcată de toate razele vieţii, de curaj şi de forţă, de bunătate şi sinceritate, oglindă a sufletului atunci când sufletul este oglinda lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu nu-şi mai revarsă el, Soarele Infinit, toate razele sale în suflete? Da, le revarsă, dar noi le stingem pe toate. Noi nu mai permitem ca chipul lui Dumnezeu să strălucească pe chipul nostru.

O, Maică Neprihănită, unică frumuseţe desăvârşită, care nu ai stins niciodată vreo rază a lui Dumnezeu, dar le-ai primit pe toate pentru a le răsfrânge – lumină dumnezeiască – asupra lumii, roagă-te pentru noi!



Posted in Spiritualitate and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *