Suzana, când Dumnezeu face dreptate celor dispretuiţi

Teme: Biblic.
.
Publicat la 13 ianuarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Paul Maiberger
Traducere: pr. Adrian Dancă
Sursa: ProFamilia.ro

Suzana

Suzana

Numele propriu feminin ebraic „Şoşann” provine din egipteană şi înseamnă „floare de lotus”. Această floare, menţionată deseori în Cântarea Cântărilor a fost tradusă de Septuaginta prin „crin”, cum se întâmplă de altfel în cele mai multe traduceri actuale.

Povestirea despre casta Suzana era un motiv preferat de artiştii din trecut. Cuprinsă în capitolul 13 al cărţii lui Daniel, textul despre această femeie ni s-a transmis numai în limba greacă, semn că a fost adăugat mai târziu la cartea lui Daniel compusă în ebraică şi aramaică, iar deseori este definit ca deutero-canonic (nu aparţine, adică, la canonul Bibliei ebraice). Cu toate că în centrul povestirii este figura Suzanei, povestitorul evidenţiază cu predilecţie înţelepciunea şi dreptate lui Daniel.

Episodul Suzanei acuzate pe nedrept

Episodul este povestit cu mare fineţe psihologică şi sensibilitate lingvistică. El este plasat la Babilonia, în perioada robiei (secolul VI î.C.), unde trăia un evreu deportat (în 586, după distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor), cu numele de Ioiakim, căsătorit cu Suzana, renumită pentru frumuseţea şi pietatea ei. Ioiakim era un om extraordinar de bogat, proprietar al unei case cu o grădină vastă cât un parc, unde străjuiau pomi cu umbră deasă şi din care nu lipsea un bazin de apă pentru băi. Pentru că Ioiakim se bucura de mare consideraţie în rândul evreilor, în locuinţa lui veneau toate personalităţile de vază şi printre ei, doi judecători bătrâni ai poporului, dar care erau profund nedrepţi şi corupţi. Aceştia se îndrăgostiseră de Suzana şi de multă vreme aşteptau ocazia potrivită să o seducă.

Într-o zi caldă de vară, în timp ce Suzana făcea baie în grădină, ca de obicei, cei doi au ieşit din asunzătoare, de unde o urmăreau cu priviri bolnăvicioase, şi o invită să se culce cu ei, altfel, este ameninţată cu acuzaţia de adulter cu un tânăr. Suzana însă se declară dispusă să sufere urmările acestei calomnii răutăcioase şi să întâmpine moartea – pedeapsa prevăzută pentru un asemenea delict – decât să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu şi să se dăruiască poftelor acestor doi bătrâni corupţi. Amanţii respinşi pun în practică ameninţările lor şi o acuză de adulter pe Suzana, respectată de toţi ca femeie onorată, spre mai marea consternare a celor care o cunoşteau, care însă dau crezare cuvântului acestor doi, dată fiind funcţia lor de judecători şi bătrâni ai poporului.

Judecata lui Dumnezeu vine prin aleşii lui

În timp ce Suzana este condusă la locul execuţiei, ajunge Daniel şi dojeneşte poporul care a codamnat la moarte o persoană fără a fi procesată şi fără dovezi iar pe cei doi îi cheamă la un interogatoriul separat. Unuia, Daniel îi cere să spună locul unde Suzana a păcătuit şi acesta răspunde: „sub un cedru (în greacă „schinos”); Daniel, cu un joc de cuvinte, răspunde că un înger urma să „despice în două” (în greacă „schizein”) pe acuzator, datorită minciunii sale. Celălalt, în schimb, contrazicând spusele primului, afirmă că adulterul a fost consumat sub un stejar (în greacă „prinos”); Daniel, îi răspunde că un înger avea să-l „taie în două” (în greacă „prisai”). În acest fel Daniel, în înţelepciunea şi dreptatea sa, a demascat judecătorii înrăiţi şi i-a încredinţat morţii, salvând de la moarte pe Suzana, care rămâne astfel un model peren de fidelitate conjugală.

Înţelesul didactic se pretează la multiple aplicaţii concrete: mărturia falsă este aspru pedepsită de Dumnezeu, judecătorii corupţi nu pot continua la nesfârşit seria abuzurilor iar pe cel credincios şi statornic în bine, Dumnezeu nu-l lasă niciodată fără ajutor la timpul potrivit.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *