Rolul frumuseţii în formarea bărbaţilor ca bărbaţi

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Jared M. Silvey
Traducere: Radu Capan
Sursa: CrisisMagazine.com, 18 decembrie 2014

Admirând frumuseţea naturii

Admirând frumuseţea naturii

A fost odată ca niciodată, în lumea occidentală, un timp în care expunerea la frumos era un element important în dezvoltarea şi formarea bărbaţilor. Bărbatul ideal era de asemenea un om educat, iar un om educat aprecia şi ştia ceva despre arta bună, muzica bună, literatura bună şi bunul gust (şi poate şi vinul bun). Romanticii din secolul al XIX-lea adăugau la acestea şi capacitatea de a fi „intoxicat” de frumuseţea naturii. Multe dintre marile opere de artă şi muzicale din acea perioadă reflectă aceasta. Apoi gentlemanul preţuia frumuseţea în discurs şi în scriere, chiar dacă uneori limbajul său cobora într-o artificialitate mecanică.

Prin contrast, Occidentul ultra-tehnicizat, alimentat de fast-food şi materialist pune accentul pe bani, pe lucruri, pe eficienţă şi pe răsplata imediată, iar un rezultat este semnificativa scădere a importanţei ce pe vremuri era acordată la ceea ce pare astăzi o entitate fără valoare practică, numită de filosofi, intelectuali şi artişti prăfuiţi ca fiind „frumuseţea”. Arhiepiscopul Fulton J. Sheen a surprins bine această mentalitate modernă când spunea: „Sfinţii sunt ineficienţi; artiştii şi filosofii sunt ineficienţi. Lumea are loc doar pentru cei eficienţi.”

Cine astăzi, în agitaţia şi zgomotul vieţii moderne, are nevoie de o plimbare în tăcere prin pădure, dimineaţa, imediat după ce soarele începe să străpungă ceaţa şi simfonia naturii ajunge la apogeul ei? Complică şi mai mult problema ironia că bărbatul modern fuge de orice discurs lung despre frumuseţe, într-o slabă încercare de a-şi proteja masculinitatea, imaginea de dur, când în realitate demonstrează cât de şubredă îi este această masculinitate.

În ciuda acestei situaţii, este adevărat şi astăzi ca întotdeauna că întâlnirea şi contemplarea frumuseţii trebuie să facă parte integrantă din formarea bărbaţilor, în special a bărbaţilor catolici. Aceasta deoarece, în primul rând, frumuseţea ajută la direcţionarea spre un ţel demn a impulsului masculin spre agresiune şi luptă. Observăm adesea în regnul animal faptul că masculul este mai agresiv, mai înclinat spre luptă, mai solid construit decât femela. Aceste caracteristici se regăsesc desigur şi la specia noastră. De aceea, atât între animale cât şi între oameni, adesea masculul este cel ce îşi asumă rolul principal de protector.

Ca dovadă a puternicei înclinaţii a bărbatului spre agresiune şi luptă avem faptul că bărbaţii domină în mod tradiţional sporturile cele mai agresive chiar şi în societăţile influenţate de feminismul modern. Un sondaj în departamentele de atletism ale colegiilor şi universităţilor americane va arăta că aproape fiecare sport are atât echipe masculine cât şi feminine… cu o excepţie notabilă: fotbalul (american). Această înclinaţie puternică spre luptă nu este, în sine, automat orientată spre bine sau spre rău. Are potenţialul de a merge în oricare dintre direcţii. Poate fi orientată spre bine, precum în lupta pentru apărarea ţării contra unei agresiuni nedrepte, sau spre rău, precum în cazul crimei, violului şi a altor acte de violenţă nedreaptă.

Frumuseţea intră în peisaj prin sprijinirea îndreptării spre un ţel demn a acestei înclinaţii masculine spre agresiune şi luptă. Aceasta deoarece frumuseţea reală se găseşte doar acolo unde este adevăr şi bunătate, şi întăreşte atracţia pe care aceste ultime două valori o exercită asupra persoanei umane. Împinge bărbatul să apere orice este bun şi adevărat. Prinţesa frumoasă este vraja puternică ce îl conduce pe cavaler pe câmpul de bătălie. Se poate spune că nu este cineva de care un duşman să se teamă mai mult decât de un bărbat ce intră în bătălie purtându-şi domniţa în inimă. Frumuseţea îi face pe oameni să lupte deoarece îi face mai întâi să iubească.

Frumuseţea îi învaţă de asemenea pe bărbaţi să aprecieze lucrurile în sine şi mai puţin utilitatea lor. Tendinţa masculului puternic de a înfrunta problemele într-o manieră mai mult sau mai puţin logică, strategică sau categorică poate face ca fiinţa să cadă în umbră în favoarea unei concentrări aproape exclusive pe utilitatea şi practicitatea acelei fiinţe. Frumuseţea contracarează această tendinţă şi revelează ceva ca având valoare pur şi simplu pentru că există sau pentru că este ceea ce este. Un bărbat ce a fost cucerit de frumuseţea miresei sale este în stare să moară pentru ea nu pentru că moartea ar avea vreun folos practic pentru el însuşi, ci pentru că prin frumuseţea ei (nu doar fizică, ci şi personală şi spirituală) el a văzut printr-o fereastră valoarea ei intrinsecă şi faptul că merită să moară pentru ea pentru simplul fapt că ea există şi este cine este.

Un alt rezultat al acestei tendinţe a frumuseţii de a pune în evidenţă fiinţa este aversiunea pe care o simt multe persoane faţă de a strica ceva frumos. Intervenţiile nenecesare asupra unui brad de Crăciun frumos împodobit par a fi acte de violenţă împotriva „perfecţiunii” lui imaculate. A umbla peste prima zăpadă proaspăt căzută provoacă regrete, deoarece distruge imaginea minunată a acestui peisaj de vis de iarnă ce l-a întâmpinat pe cel care s-a trezit devreme să îl vadă. În toate aceste cazuri, frumuseţea ne întoarce atenţia de la utilitate şi practicitate la minunăţia lucrului în sine.

Un al treilea motiv pentru importanţa frumuseţii în formarea bărbaţilor este acela că revelează şi aduce la viaţă un alt nivel de existenţă, dincolo de simpla supravieţuire – acesta fiind domeniul spiritual. Bărbatul nu este o pur şi simplu un animal. Animalele mănâncă, beau şi dorm pentru a trăi, şi în mare trăiesc pentru a mânca, a bea şi a dormi. Omul peşterilor, pe de altă parte, deşi îşi petrecea mult timp cu procurarea necesităţilor vieţii, găsea totuşi timp pentru a produce artă, precum minunatele picturi rupestre de la Lascaux, Franţa. În parte tocmai această atracţie spre o viaţă pe deplin umană a dus la apariţia civilizaţiilor, a economiei şi a diviziunii muncii. Persoana umană nu este satisfăcută cu existenţa circulară a căutării şi procurării celor necesare vieţii doar pentru a putea căuta şi procura cele necesare vieţii.

Aşa stând lucrurile, bărbaţii, fiind cei care în mod tradiţional asigură existenţa familiei, pot să cadă cu uşurinţă în capcana carierismului şi să se dedice exclusiv necesităţilor temporale ale vieţii. În plus, educaţia modernă s-a mutat de pe accentuarea artelor liberale (o cale tradiţională de introducere a oamenilor în spaţiul frumuseţii) spre o concentrare adesea exclusivă pe educaţia orientată spre carieră. Devenim rapid o societate de animale, în care slujirea nevoilor noastre şi a dorinţelor noastre este principalul fir narativ al existenţei.

Ţine de frumuseţe să scuture oamenii ce trăiesc o astfel de existenţă plată (sau, ca să împrumutăm o expresie a lui C.S. Lewis, când se referea la bucurie, să „administreze o doză de şoc”), făcându-i să se confrunte cu o realitate superioară şi mult mai minunată decât o viaţă a simplei subzistenţe. În cele din urmă, frumuseţea este un indicator spre realitatea viziunii beatifice. Aceasta va fi în cele din urmă experienţa viitoare: a participa la frumuseţea şi minunăţia Dumnezeului Treimic. Făcând o analogie, este experienţa unui cuplu care din când în când doresc doar să stea şi să se privească unul pe celălalt, delectându-se fiecare cu fiinţa celuilalt. O astfel de experienţă nu are vreun scop practic şi nici nu foloseşte supravieţuirii. Totuşi, astfel de experienţe sunt fără îndoială cele mai deplin umane şi ne amintesc că noi, oamenii, nu trăim doar cu pâine.

Întrebarea practică ce se pune este cum să integrăm această expunere la frumuseţe în formarea bărbaţilor. Această sarcină cade în parte chiar pe umerii bărbaţilor, precum şi ai celor responsabili cu formarea băieţilor şi bărbaţilor (fie ea formare educativă, spirituală, liturgică sau culturală). Pentru cei implicaţi în educaţie, înseamnă a acorda o anumită prioritate artelor liberale, în timp ce desigur se oferă elevilor o educaţie practică, orientată spre carieră. Formarea culturală, în timp ce recunoaşte importanţa culturii populare, va însemna de asemenea expunerea la cele mai importante opere ale spiritului uman. Băieţii şi bărbaţii trebuie de asemenea încurajaţi să părăsească lumea calculatoarelor, a tabletelor şi a jocurilor electronice pentru a experimenta emoţia mai puternică a naturii şi a vieţii în aer liber. În fine, bărbaţii catolici care se pregătesc pentru hirotonire vor vedea ca fiind misiunea lor să celebreze Liturghii care să ofere credincioşilor o întrezărire a frumuseţii transcendente a lui Dumnezeu.

Expunerea la frumuseţe este o componentă necesară a formării bărbaţilor ca bărbaţi. Dat fiind că băieţii şi bărbaţii de astăzi pregătesc scena unui viitor îngrijorător pentru cei de sex masculin, prin proliferarea jocurilor video şi a filmelor violente, a pornografiei, a consumerismului şi a materialismului, a venit vremea „administrării unei doze de şoc” de frumuseţe, revelând lumii strălucirea adevărului şi a bunătăţii. Există un element de adevăr în faimoasa afirmaţie a lui Dostoievski că „frumuseţea va salva lumea”.

Posted in Familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *