CFE: Isus, o prezenţă ce trebuie să o păstrăm

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 18 ianuarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Îngerul îi vorbeşte lui Iosif

Îngerul îi vorbeşte lui Iosif

Cateheza 55
Isus, o prezenţă ce trebuie să o păstrăm
Text de bază: Mt 2,13-20

Dragi prieteni,

Continuăm drumul nostru pentru a gusta din prezenţa lui Isus. Sărbătorile Crăciunului au făcut să crească în noi o sensibilitate şi o atenţie specială faţă de acest Prunc şi faţă de tot ce pare sărac, şi se poate spune în mod simplu şi umil faţă de o prezenţă. Ni se perfecţionează auzul, ni se înnobilează inima în ce priveşte primirea prezenţei lui Isus. Însă, în timp ce se îmbunătăţeşte această sensibilitate, cu cât creşte apropierea noastră de Isus, cu atât se rafinează şi lucrarea diavolului, lucrarea celui care vrea să ne îndepărteze şi să distrugă această legătură profundă a noastră cu Domnul.

Prin urmare, iată propunerea care ne vine din Evanghelie asupra modului în care să ne comportăm pentru a nu pierde această comoară preţioasă. De aceea am putea intitula această scurtă reflecţie a noastră astfel: „Isus, o prezenţă pe care trebuie să o păstrăm”.

Şi începem deci cu Evanghelia lui Matei, cap. 2, vers. 13-18

13 După ce au plecat magii, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a zis: „Scoală-te, ia copilul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă”. 14 Sculându-se, a luat copilul şi pe mama Lui în timpul nopţii şi a plecat în Egipt. 15 A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt l-am chemat pe fiul Meu. 16 Atunci Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleem şi în toate împrejurimile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.17 Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia:
18 Un ţipăt s-a auzit în Rama.
Plângere şi tânguire mare.

Rahela îşi plânge copiii
şi nu vrea să fie mângâiată,
pentru că nu mai sunt
.
19 După ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif în Egipt 20 şi i-a spus: „Scoală-te, ia copilul şi pe mama Lui şi mergi în ţara lui Israel, pentru că au murit cei care căutau să ia viaţa copilului”.

După cum aţi putut remarca, evenimentul cel mai mare care a putut avea loc în lume, prezenţa cea mai extraordinară pe care am putut-o avea între noi e ameninţată de forţele răului. Nu există nimic atât de mare încât nu poate cădea, nimic atât de temeinic încât nu se poate sfărâma. Nici măcar Fiul lui Dumnezeu, Isus, nu a vrut să se dea înapoi de la ceea ce reprezintă partea rea a voinţei oamenilor, permiţând ca întreaga libertate a oamenilor să se poată exprima, chiar şi atunci când aceasta înseamnă răutate, chiar şi atunci când aceasta însemnă dorinţa de a ucide. Iar acest fapt vrea să ne spună nouă că nu e suficient să-l fi aflat pe Isus o dată, nu e suficient să ne fi convertit o dată, nu e suficient că l-am întâlnit într-un anume moment deosebit, la un curs de exerciţii spirituale, într-o întâlnire cu prietenii, într-o întâlnire în comunitate, într-un moment de intensitate spirituală maximă, în biserică, nu e suficient aceasta!

Şi voi ştiţi bine, mă învăţaţi voi pe mine, nu e suficient doar să fi făcut căsătoria pentru a spune că totul merge bine. O relaţie, o iubire reciprocă trebuie păstrată, trebuie apărată, trebuie ajutată să crească. Şi astfel, observăm în acea prezentare a lui Irod care se preface că îl caută pe Prunc pentru a-l adora că în realitate nu-l recunoaşte în Prunc pe Domnul, dimpotrivă, Pruncul îl deranjează. Şi între noi, şi în ţinutul nostru, Pruncul deranjează, avem impresia că vrea să ne ia ceva, careva simte că vrea să-i fure locul, că vrea să-i ia ceva. Şi acum, ca şi atunci, există ceva care ar vrea să ni-l ia pe acest Prunc, să-l anihileze. Irod reprezintă sinteza a tot ceea ce ar putea elimina Pruncul, e reunirea tuturor forţelor care încearcă să ne ia Pruncul, să-l scoată din circuit, să nu se vadă, să nu se audă despre El, să nu se vorbească.

Gândiţi-vă de exemplu la grabă; de câte ori graba nu încearcă să ne fure Pruncul, ni-l ia pe Isus, ne face să uităm de El. Da, graba este al doilea nume al lui Irod în ce priveşte Pruncul. Ori oboseala: „mă voi ruga mâine, pentru că nu e chiar atât de important Isus. La urma urmei, viaţa e a mea, ce să-i fac, acum sunt mort de oboseală”. Şi astfel oboseala ni-l poate fura pe Isus, legătura cu El. Apoi lenea sau păcatul, unele alegeri! „Nu, Isuse, nu vreau să ţin cont de Tine, Tu nu eşti în casa mea, e corect ca să decid eu ce trebuie să fac, cu soţia mea, cu soţul meu, Tu nu exişti! De ce trebuie să te întreb pe Tine?” Şi astfel îl anulăm înlăuntrul nostru, îl omorâm încă înainte de a deschide gura, ori îl punem în congelator, îl reducem la tăcere.

Sau frecventarea anumitor ambiente în care ne lăsăm atraşi. Ne gândim la bârfirea răutăcioasă care se întâmplă la coafor, în anumite săli de aşteptare, la bar, micile bârfe făcute pe trotuarul din faţa casei ori aşteptând să plătesc cumpărăturile. Aici, în mod subtil, delicat, cu fire de pânză de păianjen, treptat, treptat, îl imobilizăm pe Isus. „Stai pe loc, Isuse, nu vorbi! Stăpâneşte-ţi pornirile, am eu grijă!” Şi astfel este împiedicat să acţioneze şi ajungem să reacţionăm de-a dreptul ca Petru care, înaintea provocării slujitoarei, spune: „Nu-l cunosc pe omul acesta, nu am fost niciodată cu El”.

Uneori şi noi, eventual pentru a da bine în public, facem câte-o glumă împotriva Bisericii, împotriva preoţilor, împotriva lui Isus, pentru că ar fi putut face mai mult. Suntem şi noi înrudiţi cu Irod, care reduce la tăcere o prezenţă incomodă. Noi însă tocmai aceasta vrem să spunem, aici e partea cea mai frumoasă în comunitatea noastră, cu noi toţi, cu fiecare dintre noi, vrem să fim ca şi Iosif. Intuieşte chiar şi în vis că sunt pericole şi se decide imediat: „Ridică-te, ia cu tine Pruncul şi pe Maria.” Ridică-te! În acel loc? Nu! În acel fel? Nu! Ridică-te! În acea situaţie în casă? Nu! Ridică-te, schimbă, mergi! Ia cu tine Pruncul şi pe mama Lui şi fugi! Vrem să fim ca şi Iosif şi să apărăm prezenţa lui Isus.

Dragi prieteni, privind de la începutul şi până la sfârşitul vieţii voastre, spuneţi-mi, ce rămâne? Nu rămâne oare ceea ce e mai preţios? Încercaţi să priviţi dincolo de moartea voastră; care este lucrul cel mai preţios care vă rămâne? Dacă veţi purta sau nu inelul pe deget când veţi fi aşezaţi în sicriu? Dacă soţul vostru sau soţia voastră vă permite să duceţi aurul în mormânt? Acesta este realitatea cea mai preţioasă pe care o veţi lua cu voi? Care este realitatea cea mai preţioasă care va rămâne dincolo de toate? Această realitate preţioasă trebuie păstrată acum: „Domnul este partea mea de moştenire!” El este realitatea mea cea mai preţioasă!

Şi vrem să fim şi ca Maria, aşa cum ne-o aminteşte Luca în cap. 2 vers. 51: Şi Maria, după ce a trăit această experienţă puternică a conceperii, a naşterii lui Isus, vizita păstorilor, a îngerilor, vizita magilor, spune Evanghelia: „Maria păstra toate aceste lucruri, meditându-le în inima ei”. Este foarte frumoasă această expresie: Maria păstra toate aceste lucruri în inima ei, meditându-le, gustându-le, contemplându-le, reîmprospătându-le în memorie. Dar cum putem să trăim prin urmare şi noi ca şi Maria, care păstrează toate aceste lucruri? Să vedem cum putem.

Gândiţi-vă doar la cât de util este să facem adoraţie, să stăm cu El. „Da, sigur, Isus e important în viaţa mea, desigur, o rugăciune scurtă dimineaţa şi una seara”. Luaţi-vă deci timp să staţi un sfert de oră, jumătate de oră în faţa Lui. Încercaţi să spuneţi în faţa ostiei: „Tu eşti Dumnezeu!„, şi vă veţi da seama cât drum avem de făcut. „Tu eşti Dumnezeu!” A adora ne ajută să-l păstrăm pe Isus.

Ori rugăciunea făcută în casă dimineaţa sau seara, să ascult un CD când merg în maşină, un CD cu cântări religioase, cu explicarea Evangheliei ori cu o meditaţie. Sau să iau în mână Evanghelia, puţin din Cuvântul lui Isus, sau să fac un gest de caritate, cu discreţie, faţă de cineva, un gest de iubire faţă de soţ, faţă de soţie, poate nu-şi va da seama, dar nu contează, aceasta ţine vie în mine iubirea faţă de Isus.

Şi vă învăţ cum să-l comunicaţi pe Isus. Credinţa creşte transmiţând-o! Credinţa creşte transmiţând-o! Întipăriţi-vă bine în minte aceasta, acest mod prin care îl păstrăm pe Isus, comunicându-l, vestindu-l altora. Apoi aducându-i laudă şi preamărire, de-a lungul zilei, în maşină, în picioare, în timp ce lucrăm, la chiuvetă, la serviciu, cu instrumentele de lucru în mână, lăudaţi-l! Lăudaţi-l pentru copii, pentru casă, pentru iubire! Invocaţi-l apoi pe Spiritul Sfânt pentru ca să păstreze vie această legătură. Spiritul este unitatea dintre Tatăl şi Fiul, Spiritul e cel care face să crească unitatea dintre mine şi Isus, Spiritul mă ajută să păstrez aceste lucruri.

Vrem efectiv să remarcăm de fiecare dată când există vreo rudă de-a lui Irod care încearcă să ne facă să ştergem figura lui Isus, importanţa, rolul pe care El îl are în viaţa mea ca persoană, în viaţa noastră ca şi cuplu. Şi de cealaltă parte vrem să le observăm pe toate pentru a trăi cu El. „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii”. Să facem tot posibilul pentru ca această prezenţă să iasă în evidenţă, să se manifeste şi atunci ne vom da seama ce dar preţios este să fi celebrat aceste sărbători ale Crăciunului. Să continuăm să celebrăm prezenţa Pruncului care se află în casă, în comunitatea familială şi de asemenea, cu trecerea zilelor, să păstrăm această prezenţă a lui Isus prin aceste moduri diferite pe care vi le-am spus.

Să păstrăm prezenţa lui Isus făcând să crească prietenia, unitatea dintre voi şi cu toate persoanele pe care le întâlniţi. A păstra această prezenţă a lui Isus ne va umple inima, ne va umple viaţa!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *