CFE: Invitaţii care nu acceptă

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 27 ianuarie 2015.
Partea 56 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Invitaţia la nuntă

Invitaţia la nuntă

Cateheza 56
Invitaţii care nu acceptă
„Se poate fără de Dumnezeu!”
Text de bază: Lc 14,15-24

Dragi prieteni,

Iată-ne din nou în jurul acestei mese cu lumânarea aprinsă şi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a asculta cu inimă curată Cuvântul Domnului. Şi tocmai pentru a ne concentra mai bine pe ascultarea Cuvântului, după cum am scris deja cuplurilor responsabile din fiecare comunitate, e bine ca de fiecare dată, înainte de ascultarea Cuvântului Domnului, să se cânte un cântec la Spiritul Sfânt, tocmai pentru a ne încredinţa Celui despre care Isus a spus: „El vă va conduce la tot adevărul”, adică doar Spiritul Sfânt ne poate introduce în inima Cuvântului, acolo unde Dumnezeu vorbeşte inimii.

Întăriţi prin urmare de puterea Spiritului Sfânt prin cântul pe care l-aţi făcut deja, să ascultăm Cuvântul Domnului pe care l-am putea intitula după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Invitaţii care nu acceptă”, dar care, fără probleme după părerea mea, ar putea avea ca subtitlu: „Se poate fără de Dumnezeu!”

Să-l ascultăm din Evanghelia lui Luca cap. 14, vers. 15-24:

15 Când a auzit acestea, unul dintre cei care erau la masă, i-a spus: „Fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu!” 16 Dar El i-a zis: „Un om a dat o cină mare şi i-a invitat pe mulţi, 17 iar la ora cinei l-a trimis pe servitorul său să spună celor pe care îi invitase: «Veniţi, deja este gata!» 18 Dar, unul după altul, au început toţi să se scuze. Primul i-a spus: «Mi-am cumpărat un ogor şi trebuie să merg să-l văd. Te rog, primeşte scuzele mele!» 19 Un altul a spus: «Am cumpărat cinci perechi de boi şi merg să-i încerc. Te rog, primeşte scuzele mele!» 20 Iar un altul i-a spus: «Tocmai acum m-am însurat şi nu pot să vin». 21 Întorcându-se, servitorul a spus acestea stăpânului său. Atunci, stăpânul casei s-a înfuriat şi i-a spus servitorului: «Mergi îndată prin pieţele şi pe străzile cetăţii şi adu-i aici pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi». 22Servitorul i-a spus: «Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit şi încă mai este loc». 23 Atunci, stăpânul i-a zis servitorului: «Ieşi pe drumuri şi cărări şi constrânge-i să intre pentru ca să mi se umple casa.24 Căci vă spun că nici unul dintre oamenii care fuseseră chemaţi nu va gusta din cina mea»”.

Aţi auzit foarte bine, este contextul unei cine la care participă şi Domnul. Şi în timpul acestei invitaţii la cină sau la prânz Isus vorbeşte, comunică cu cei care sunt în jurul Lui. Şi acel prânz, acea cină devine tot mai frumoasă, tot mai interesantă, până la punctul în care unul din cei care erau la masă – sunt cuvintele pe care le-am ascultat – spune: „Fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu!” Aceasta înseamnă că cel care stătea la masă cu Isus a gustat o altfel de pâine, a simţit un altfel de gust. Şi-a dat seama că nu a fost o participare la un prânz ori o cină la care varietatea felurilor de mâncare şi jovialitatea amicilor îţi umplu inima.

Ci a participat la un prânz ori la o cină unde prezenţa lui Isus, modul Său de a vorbi, modul Său de a te face să te simţi bine, părerea Lui despre ceea ce se petrece, l-a făcut pe unul dintre cei care erau cu El la masă să guste o altfel de hrană. L-a făcut să participe la o altfel de masă, o altfel de întâlnire, o altfel de săturare, aceea care nu derivă de la burta plină, ci o săturare care e menită să savureze altfel de mâncare, ce reiese din acea expresie foarte frumoasă: „Fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu!”

Tocmai la acest banchet, Isus Domnul, şezând la masă, îşi continuă învăţătura Sa, la acest banchet în stare să umple inimile. Această parabolă relatează despre un stăpân care vrea să-i invite pe toţi la masă, toţi sunt invitaţi, reţineţi acest „toţi”. Dar care este reacţia la această invitaţie la cină? Sunt tot felul de scuze pentru a nu participa, am putea spune că sunt persoane care nu au nevoie de acea cină, se satură cu ei înşişi. Am soţie, mi-am cumpărat un ogor, am lucruri de făcut, nu am timp, sunt deja ocupat sau trebuie să-mi iau soţie, în orice caz o serie de scuze care par să spună: „Mă pot lipsi de acea cină”.

De aici reiese acel subtitlu pe care l-aş fi dat: „Se poate fără de Dumnezeu!”, „Dumnezeu nu-mi adaugă nimic, pot şi să nu merg la Liturghie, pot şi să nu mă opresc să vorbesc despre Dumnezeu, pot şi fără Comunităţi familiale şi fără toate lucrurile ce se fac pentru Domnul, pentru că eu sunt deja sătul! Eu mă satur cu lucrurile mele, ce-mi poate adăuga Dumnezeu?” Da, garanţia unei binecuvântări, face bine; da, scoatem şi ramurile binecuvântate în Duminica Floriilor, fiindcă ne pot apăra de Cel Rău, bine; mai punem şi o iconiţă cu Maica Domnului. Dar eu mă satur cu mine însumi, mă descurc şi fără Dumnezeu, mă realizez eu însumi. „Ştiu ce-mi lipseşte: dac-aş avea puţin mai mult, sau dacă aş avea o casă aşa cum vreau eu, sau… Ştiu ce-mi lipseşte, muncesc pentru ce-mi lipseşte, mă descurc singur!”

Şi atunci vine invitaţia acelui Stăpân al casei faţă de slujitori: „Mergeţi în căutare, mergeţi şi aduceţi-i aici pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi, mergeţi!” Se merge în căutarea celui care nu se poate mântui de unul singur! Cel şchiop nu-şi mai poate adăuga nimic, cel orb nu-şi poate reda vederea, săracul nu-şi poate adăuga bogăţia. Mergeţi la aceştia care nu se pot realiza singuri, mergeţi la cel care nu mai are posibilitatea să se realizeze singur, mergeţi la cel care în interiorul său îşi plânge neîmplinirea că nu se mai poate realiza, nu-şi poate da mai mult decât ceea ce are şi trăieşte sentimentul incompletudinii. Mergeţi, pentru că nu mai sunt capabili să se mântuiască singuri, mergeţi, chemaţi-i la banchet, spuneţi-le că există o modalitate diferită de a acţiona!

Aici am putea deja actualiza acest cuvânt pentru noi. Înseamnă înainte de toate că atunci când noi realizăm că nu ne putem mântui singuri, există un banchet al Împărăţiei care ne invită, este cineva care ne invită să acţionăm. Vezi Comunitatea Familială, vezi Cuvântul Domnului, vezi Euharistia, vezi pe Isus care mântuieşte! „Dacă eu singur mă mântuiesc, Dumnezeu nu mai are nimic să-mi dea, nu mai are nimic de adăugat, sunt suficient de bogat, sunt destul de mântuit, mă completez singur, nu am nevoie de nimeni, pot şi fără Dumnezeu!”

Oricine poate fi acea persoană care găseşte mii de scuze. „Dar chiar nu am timp, sunt foarte ocupat, să am grijă de toată casa, am soţie, am copii! Trebuie să-mi caut propriile interese în ceea ce priveşte casa mea, cum pot să am timp pentru Dumnezeu?! Realitatea este că eu consider că Dumnezeu nu-mi dă nimic. De ce ar trebui să-i ofer timp, pentru că sunt sătul cu mine, cu ceea ce am!” „Dumnezeu risipeşte pe cei mândri în inima lor, îi dă jos pe cei puternici”.

În acelaşi timp, acest Cuvânt pe care l-am ascultat ne spune şi către cine să ne îndreptăm. Nu te îndrepta spre cel care-şi este suficient sieşi, îndreaptă-te spre cel care se simte rău, care nu mai poate adăuga nimic vieţii sale, spre cel care nu găseşte răspuns la suferinţa sa. Îndreaptă-te spre cel care se simte rău, îndreaptă-te spre cel care nu mai aşteaptă nimic de la viaţă. Acestora spune-le că există un banchet, că există o invitaţie. Că e un banchet diferit care nu satură doar foamea, care nu satură doar pofta, ci are un gust diferit în stare să dea răspuns cerinţelor celor mai profunde ale vieţii, aceasta suntem chemaţi să spunem.

Gândindu-mă la evanghelizarea fraţilor, spre aceştia să ne îndreptăm spunând că Domnul a săturat o foame pe care eu credeam că nimeni nu ar putea-o sătura. Domnul mi-a dat acele răspunsuri pe care nimeni altul nu mi le-ar fi putut da. Aceasta să povestiţi, aceasta să spuneţi: Domnul m-a ajutat să împărtăşesc cu alţi prieteni din Comunităţile Familiale ceea ce niciodată nu aş fi împărtăşit, deoarece credeam că am să găsesc doar judecători, doar persoane curioase. În schimb am găsit un loc pentru împărtăşirea credinţei, pentru împărtăşirea suferinţei, pe care altfel nu l-aş fi întâlnit.

Avem apoi ultima parte a acestei Evanghelii. E destul de preocupant când mai sunt încă locuri libere şi stăpânul trimite slujitorii şi le spune: „Mergeţi, constrângeţi-i pe toţi să vină, să intre!” Şi casa se umplu. Cum trebuie să citim acest verset evanghelic? Întâi de toate trebuie să-l citim prin faptul că în spatele acelei invitaţii se află inima unui tată. Nu e vorba de a umple casa, ci faptul că în acea casă se află o inimă care vrea să iubească lumea întreagă.

Prin urmare loc este pentru toţi. „Mergi, invită, pentru că este mai multă pâine decât foame! Invită pentru că există mai multă iubire decât cei care ar voi să o descopere, invită pentru că aici există mai multe resurse decât s-ar putea consuma!” Mergi, invită, aici nu suntem săraci, aici e abundenţă: va pregăti „un ospăţ cu cărnuri grase, un ospăţ cu vinuri alese, cu cărnuri pline de măduvă, cu vinuri vechi şi limpezite” (Isaia 25,6), e Dumnezeu cel care pregăteşte banchetul, mergi şi invită!

Să înţelegeţi că a voastră comunitate familială nu este săracă, nu sunteţi săraci! „Dar cine suntem noi?! Sunteţi banchetul lui Dumnezeu!” Mergi, invită şi pe alţii să participe, pentru că aici este o inimă mare. Nu este inima noastră, cine suntem noi? Este inima lui Dumnezeu care doreşte să împartă ceva cu alţii. Şi atunci de ce întârzii să inviţi şi pe alţii? Este o inimă mare care vrea să împartă, care vrea să se dea cu totul pe sine!

Dragi prieteni, noi nu avem o cameră de împărţit cu alţii, ci în comunitatea familială avem inima lui Dumnezeu de împărtăşit. Inima lui Dumnezeu care vorbeşte celui care suferă, inima lui Dumnezeu capabilă să facă să comunice între ele persoane care mai înainte nici măcar nu se cunoşteau. Priviţi împrejur, eraţi prieteni înainte? Aceasta e inima lui Dumnezeu care invită la participare.

De aici impulsul pe care trebuie să-l daţi, evanghelizarea! Nu ţineţi doar pentru voi inima lui Dumnezeu! Nu-l ţineţi pe Spiritul Sfânt închis în colivie! Nu puneţi în congelator inima lui Dumnezeu! Deveniţi purtători! Mergeţi, invitaţi, pe uliţe, pe străzi! Pare că El însuşi, rugător, ne spune: „Mergi, spune şi tu cuiva că îl aştept, spune şi tu cuiva că îl iubesc, spune şi tu cuiva că este un loc în care se poate trăi împărtăşirea” Şi astfel comunităţile noastre vor creşte nu pentru că trebuie să se înmulţească în număr, ci vor creşte pentru că în interior se află inima lui Isus Domnul, care vrea să te invite la nuntă. Să te invite nu pentru a-ţi oferi ceva de mâncare, ci pentru a ţi se dărui pe sine însuşi în schimbul iubirii!

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze şi să facă să crească în inimile noastre ecoul pentru acest cuvânt pe care l-am ascultat!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *