Esdra, preot pentru popor

Teme: Biblic.
.
Publicat la 20 ianuarie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Paul Maiberger
Traducere: pr. Adrian Dancă
Sursa: ProFamilia.ro

Esdra

Esdra

Numele „Esdra” înseamnă „sprijin, ajutor”, unde Dumnezeu este subînţeles. El are la bază încrederea fermă că Dumnezeu îi sprijină pe cei care cred în el. Numele propriu de persoană poate fi pus în legătură cu numele lui Dumnezeu după cum reiese din alte nume teofore: „Eli-ezer” (El, Dumnezeu este ajutor). Verbul corespunzător revine şi în alte nume de acelaşi gen: El-azar (Lazăr, în Noul Testament) care înseamnă „El, Dumnezeu, a ajutat” sau Azar-iah „Iah(-ve) a sprijinit”.

Esdra a activat ca preot şi scrib în comunitatea post-exilică din Ierusalim, mobilizându-se pentru cultul divin şi purificarea credinţei. Despre activitatea lui ne informează, întocmai, cartea omonimă şi o parte a cărţii lui Nehemia.

Cartea lui Esdra începe cu edictul regelui persan Cirus din 538 î.C., prin care se permite iudeilor deportaţi în Babilonia să se întoarcă la Ierusalim şi să reconstruiască templul distrus în 586 î.C.. Cirus a încredinţat unui funcţionar fidel tezarurul templului, un total de circa 5.400 de vase de aur şi de argint, pe care Nabucodonosor îl luase de la templul din Ierusalim. În lista repatriaţilor, în care sunt enumeraţi mai întâi laicii, apoi preoţii şi leviţii, reiese că edictul a permis întoarcerea a 42.360 de persoane, care – se spune în mod lapidar – s-au stabilit în cetăţile lor. Dar întoarcerea în patrie păstrează în continuare un văl peste nenumăratele suferinţe şi adversităţile întâlnite. Autorul nu se interesează atât de renaşterea socială şi economică, ci mai ales de renaşterea religioasă. Şase luni după ce au ajung în patrie, preotul Iosue şi capul Zorobabel au reconstruit altarul în acelaşi loc de înainte şi au început jertfa arderii de tot (holocaustul) în fiecare dimineaţă şi seară. După alte şase luni au început lucrările de reconstrucţie al aşa numitului „al doilea templu”, care în ciuda iniţiativelor contrare a variaţi duşmani, graţie profetului Aggeu şi Zaharia, dar şi sprijinului financiar al regelui persan Darius, în 515 a fost terminat şi consacrat. Ştirea următoare ne spune că sub Nehemia, guvernator al Iudeii între 445-433, în timpul regelui Artaxerxe I (465-423), au fost reconstruite zidurile Ierusalimului.

În ce-l priveşte pe Esdra, el a ajuns la Ierusalim în anul al şaptelea al domniei lui Artaxerxe. Dacă este vorba de Artaxerxe I, atunci Esdra ar fi sosit chiar mai înainte de Nehemia, în 458, ceea ce concordă cu expunerea pe care o găsim în cărţile lui Esdra şi Nehemia. Alţi exegeţi, în schimb, susţin că Esdra ar fi ajuns la Ierusalim sub Artaxerxe al II-lea, ceea ce ar însemna că suntem la o generaţie după Nehemia, în anul 398. Opera istorică a Cronicarului, inversând ordinea cronologică a faptelor, ar fi dat întâietate lui Esdra, pentru că era preot şi s-a dedicat restaurării cultului şi purificării credinţei poporului. Pentru teologia acestei viziuni edificarea comunităţii de credinţă era mult mai importantă decât destinul comunităţii civile, care pentru Nehemia este pe primul loc.

Esdra porneşte spre Ierusalim

Preotul Esdra, a cărei genealogie este descrisă pînă la Aron „era un învăţător (scrib) priceput în legea lui Moise”, „preot şi învăţător al legii Domnului”. În calitate de „cărturar al legii Dumnezeului cerurilor”, cum îl descrie edictul oficial al persanilor, era competent în afacerile religioase ale evreilor din Babilonia. Un document al lui Artaxerxe îl trimitea pe Esdra la Ierusalim, cu puteri depline, cu mandatul de a reglementa situaţia religioasă şi cultuală a comunităţii iudaice post-exilice din Palestina, care provoca nu puţine probleme. Esdra trebuia să se prezinte la Ierusalim cu daruri în aur şi argint, precum şi cu oferte votive din partea regelui şi a iudeilor din provincia de Babilonia, oferte destinate templului şi jertfelor. În plus, trebuia să garanteze personalului de la templu scutirea de impozite şi, cu ameninţarea unor pedepse severe, să asigure respectarea legii lui Iahve şi a legislaţiei regale. Însoţit de circa 1500 de iudei, la care s-au alăturat 238 de leviţi şi slujitori ai templului, Esdra a pornit în călătorie şi după patru luni au ajuns la Ierusalim. Aici a început imediat lucrarea de reformă, procedând mai ales cu mare determinare împotriva căsătoriilor mixte. În cadrul unei adunări populare, a convins peste o sută de bărbaţi să rupă căsătoria cu femeile străine, chiar dacă aveau copii cu acestea. În Neh 8 aflăm că Esdra, în piaţa de la Poarta Apelor, se urca la o tribună de lemn construită anume şi citea fragmente din „Legea lui Moise”. Foarte probabil era vorba de material legislativ din actualul Pentateuh. Trebuie notat faptul că forma de lectură publică a Torei (Legea lui Moise) cuprinde elemente din cultul sinagogal succesiv: sulul Torei este purtat în faţa adunării, învăţătorul urcă pe o platformă unde este instalată un amvon, deschide sulul cărţii şi citeşte, lectura se încheie cu o formulă de binecuvântare la care comunitatea răspunde „Amin”. Observaţia potrivit căreia „ei citeau cartea Legii lui Dumnezeu pe bucăţi separate şi cu explicarea sensului şi astfel ajutau la înţelegerea lecturii” (Neh 8,8) nu se referă atât la o exegeză a textului, cât mai ales la o traducere vers cu vers din ebraică – în acel timp greu de înţeles pentru popor – în aramaică, „lingua franca” pe care iudeii o învăţaseră în robia babilonică. Limba aramaică va continua să fie principalul mijloc de comunicare chiar şi în timpul lui Isus. Este probabil ca în Neh 8 să avem o referinţă la practica cultului sinagogal din timpul compunerii textului (adică între 300 – 200 î.C.), ritual frecvent şi în timpul lui Isus.

Când în timpul lecturii publice s-a ajuns la prescrierea de a celebra, în luna a şaptea, sărbătoarea corturilor (cf Lev 23,33-36), Esdra a invitat poporul să-şi procure ramuri de măslin, migdal, palmier şi pomi cu frunză deasă şi să construiască corturi. În acest fel a revenit la viaţă, după o lungă vreme de dispariţie, această tradiţie. În cadrul unei liturgii penitenţiale, toţi îşi mărturiseau păcatele şi „se angajau cu jurământ să păstreze Legea lui Dumnezeu” (Neh 10,30).

Esdra a scris un memorandum despre activitatea sa, asemeni unei dări de seamă pentru cancelaria persană, pe care Cronistul a elaborat-o într-o nouă formă şi a încorporat-o în cartea canonică a lui Esdra.

Alături de cărţile canonice ale lui Esdra şi Nehemia, există şi alte două cărţi apocrife ale lui Esdra, transmise în Septuaginta şi Vulgata sub acest nume. În Vulgata, cărţile lui Esdra şi Nehemia, care iniţial formau o singură unitate, sunt numite 1 Esdra şi 2 Esdra (în Septuaginta 2 şi 3 Esdra). Prima carte apocrifă a lui Esdra figurează aici ca 3 Esdra (în Septuaginta, 1 Esdra). Altă scriere apocrifă, numită 4 Esdra, este numită şi Apocalipsa lui Esdra. Aceasta a fost scrisă de un autor evreu, impresionat de distrugerea cetăţii şi a templului din anul 70 d.C., spre sfârşitul secolului I.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *