Despre originea „speciilor” de atei

Teme: Analize.
Etichete: .
Publicat la 8 ianuarie 2015.
Print Friendly

Autor: Alianţa Familiilor din România
Sursa: Buletinul informativ, 8 ianuarie 2015

Originile ateismului

Originile ateismului

În doar ultimii puţini ani prezenţa ateismului în spaţiul public a luat o amploare nemaiîntâlnită în Occident, dar mai ales în Statele Unite, unde ateii au înregistrat succese majore în tribunale, iar prezenţa lor în spaţiul public devine tot mai pregnantă. În acelaşi timp însă, intelectualii atei publica un număr tot mai mare de cărţi şi materiale cărora media seculara le acordă un spaţiu generos. Într-o oarecare măsură scrierile lor au efect. În Europa Occidentală numărul persoanelor care se declară fără Dumnezeu ori neagă existenţa lui Dumnezeu este în creştere, în timp ce de cealaltă parte a Atlanticului numărul ateilor încă rămâne mic, dar constant. Numărul cărţilor dedicate istoriei ateismului este şi el în creştere. Cu toate că de la o vreme cărţile care tratează acest subiect tind să devină monotone şi adăugă tot mai puţină valoare la ceea ce s-a scris deja asupra subiectului, unele dintre ele examinează subiectul din perspective unice, ceea ce îl ţine pe cititor interesat în lecturarea în întregime a cărţii.

O nouă apariţie editorială

O astfel de carte a fost publicată anul trecut de britanicul Nick Spencer sub un titlu care intrigă: „Atheists: The Origin of the Species” (Ateii: originea speciilor) Aşa după cum titlul indica, Spencer examinează originea „speciilor de atei”, afirmând încă de pe primele pagini că ateismul nu este un monolit şi nu poate fi tratat ca atare. De-a lungul istoriei, ateismul s-a manifestat în forme multiple, oamenii au dat ateismului înţelese diferite, iar cei care l-au promovat nu au fost neapărat persoane care nu au crezut în existenţa lui Dumnezeu sau a divinităţii. Iar unii intelectuali proeminenţi occidentali, între ei T. S. Eliot, au declarat ateismul o religie în sine, o variantă a creştinismului, un crez aparte cu un ritual specific lui. Iar dacă ateismul are origini, motivul principal pentru care încă există este existenţa teismului, adică a credinţei în divinitate. Cu alte cuvinte, atâta timp cât oamenii vor manifesta o credinţă în Dumnezeu ori în divinitate, conchide Spencer, ateismul şi ateii vor exista şi ei. În acest sens, ateismul nu este original ci reacţionar. Este o reacţie împotriva şi la adresa celor care cred în Dumnezeu.

Originile ateismului

La început însă, nu a fost aşa. Învăţăm lucruri interesante despre originile ateismului în cartea lui Spencer. Ateismul era cunoscut în lumea antică. Originile lui exacte nu sunt cunoscute, dar Biblia îl menţionează. Vechiul Testament îi numeşte pe atei „nebuni”. („Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu!”, Psalmul 14,1) Ateismul era cunoscut şi în Grecia antică. Plato, ne informează Spencer, ne spune că în vremea lui erau trei tipuri de ateism. Prima variantă este cea clasică, ce neagă în totalitate existenţa lui Dumnezeu. Al doilea ateism nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar presupunea că între zei ori Dumnezeu şi oameni nu există nici o legătură, între ei fiind o separare totală, unde oamenii nu sunt preocupaţi de zeităţi iar zeităţilor nu le pasă de oameni şi de soarta lor. A treia formă de ateism, însă, este probabil şi cea mai periculoasă: zeii sunt creaţi după chipul şi asemănarea oamenilor, nu invers. Adică oamenii îşi creează dumnezei după imaginaţiile şi moravurile lor şi le atribuie caractere asemănătoare oamenilor. Cartea lui Spencer este interesantă tocmai pentru că trasează evoluţia gândirii ateiste din aceste trei perspective.

Ateismul modern

Despre un ateism modern se poate vorbi doar de 150 de ani încoace, după enunţarea teoriei evoluţioniste şi a credinţei omului în puterea ştiinţei şi a raţiunii. Dacă până acum 150 de ani oamenii aşteptau salvarea (ori mântuirea) din partea lui Dumnezeu, de atunci încoace au o alternativă: ştiinţa şi raţiunea. Acestea din urmă au devenit, în sec. XX, fundamentul secularismului şi al societăţii seculare. Dar să nu ne lăsăm înşelaţi, atenţionează Spencer. Pretenţia ateismului că, asemenea lui Prometeu, a descătuşat pe om de Dumnezeu, de frânghiile şi lanţurile Bisericii, a religiei ori a credinţei, spune Spencer, este o minciună. Este un „mit”. De fapt, adăugă el, ateismul are mai puţin de-a face cu raţiunea şi ştiinţa şi mai mult cu politica. Ateismul modern a fost în primul rând o cauză politică şi socială a intelectualilor deranjaţi de poziţia dominantă a Bisericii în lumea occidentală. Pentru a surpa poziţia Bisericii, afirma Spencer, ateii aveau nevoie de o teorie care să atragă masele şi să le întărâte împotriva Bisericii. Teoria asta a fost ateismul. La început o formă de anticlericalism, anticlericalismul a recurs la evoluţionism, raţiune şi ştiinţa şi s-a transformat într-o doctrină mai mult sau mai puţin coerentă care se numeşte „ateism”. Spune Spencer: „cartea aceasta argumentează că ateismul modern a avut în principal o cauză politică şi socială, şi dezvoltarea lui în Europa a avut mai mult de-a face cu abuzul autorităţii politice legitimate la nivel teologic, decât cu descoperirile în ştiinţă şi filosofie”.

Ce este ateismul?

Spencer încearcă şi o definiţie a istoriei ateismului: „istoria ateismului este cel mai bine înţeleasă ca un set de dezbateri despre autoritate, concepţie în care se suprapun diverse preocupări – există Dumnezeu?, cum ştim aceasta? cum să ne trăim viaţa? de cine să ascultăm?” În plus, Spencer numeşte ateismul o „învăţătură parazită”, care nu are un eşafod original, şi se defineşte nu prin ceea ce ar avea propriu, căci nu are, ci prin atacurile la adresa celor care cred în Dumnezeu. Atacurile virulente împotriva credinţei în Dumnezeu, a lui Dumnezeu şi împotriva celor care cred în Dumnezeu, au fost mereu, şi încă rămân, dieta zilnică a ateismului. Nu există varietate în manifestările ideologice ale ateismului. Există o limită a modalităţilor prin care se poate promova şi explică fraza, banală, „nu există Dumnezeu”. Şi tocmai acesta este falimentul ateismului şi al secularismului clădit pe el. Ateismul pretinde să demoleze credinţa în Dumnezeu dar este incapabil să o înlocuiască, să umple vidul. Din această perspectivă, ateismul se afla în aceeaşi poziţie în care s-a aflat teismul la început: este mereu atacat pentru poziţiile lui şubrede.

Cine este ateul?

Cititorii acestor rânduri probabil vor fi surprinşi să afle că ateii în Europa sunt menţionaţi încă din sec. XV, iar începând cu sec. XVI numărul cărţilor şi pamfletelor care denunţau credinţa în Dumnezeu, la acea vreme publicate ilegal, a crescut vertiginos. Arhivele istoriei arată că termenii de „ateu” şi „ateism” au apărut în scrierile europene pentru prima dată în prima parte a sec. XVI. Italia anului 1551 a fost descrisă de un călător englez că „ţara bolilor, a otrăviţilor şi a ateilor”. La fel şi Voltaire, în cartea lui „The Sage and the Atheist(Învăţatul şi ateul), scria că în sec. XVI Italia era „plină de atei”. Arhivele Inchiziţiei spaniole menţionează şi ele mii de cazuri de persoane arestate ori date în instanţă pentru „ateism”. La începutul sec. XVII, în Paris se estimează că trăiau 50.000 de atei. O carte publicată în Germania în 1713 pretindea că ateismul în Germania a apărut în sec. XII. La fel în Olanda, care vreme de multe veacuri a fost refugiul preferat al ateilor, infidelilor şi al celor răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Anglia sec. XVI era şi ea descrisă ca o ţară a „infidelilor şi ateilor”. Cărţi publicate atunci estimau numărul „infidelilor şi ateilor” în Anglia la 900.000, adică o şesime din întreaga populaţie a ţării. Ateismul s-a răspândit cu rapiditate nu doar între cei educaţi dar şi la masele needucate. Un scriitor de pe vremea aceea numea ateismul „un virus al minţii”.

Însă, înţelesul termenilor „ateu” şi „ateism” în sec. XV-XVII erau cu totul diferite de înţelesul acestor cuvinte astăzi. Cuvântul „ateu” era o etichetă vulgară aplicată oamenilor care îşi trăiau viaţa în neorânduială, imoralitate, păcătoşenie, ori batjocoreau învăţăturile Bisericii ori ale Bibliei. În alte cuvinte, erau oamenii care îşi trăiau viaţa „fără Dumnezeu”. Eticheta aceasta ar fi echivalentul, în zilele noastre, a cuvântului „depravat”. În categoria ateilor de atunci intrau beţivii, adulterii, cei care batjocoreau pe Dumnezeu, respingeau învăţăturile Bibliei, negau imortalitatea sufletului, negau învierea morţilor, existenţa raiului ori a iadului, ori doctrina creaţiei. Protestanţii includeau în categoria aceasta pe catolici şi catolicii pe protestanţi. Englezul Nicholas Brenton, într-o carte publicată în 1616, definea ateul ca „un pericol pentru societate, iubitor al vanităţii, uricios faptelor bune, ruşinea umanităţii… taverna este locul lui şi pântecele dumnezeul lui… nu cunoaşte pe Dumnezeu, nu se gândeşte la cer şi trece prin lumea aceasta ca diavolul spre iad…”

Cauzele ateismului european

Interesante, însă, sunt şi presupusele cauze care ar fi generat ateismul european. Scriitorii sec. XVI şi XVII le identifică în diviziunile teologice ale acelor vremuri, în scandalurile preoţeşti şi bisericeşti, în profanarea lucrurilor sacre, în bogăţiile şi prosperitatea Bisericii, şi în filosofie. În timp, ateismul european a evoluat în direcţii opuse, impunând revizuirea termenului de ateu şi ateism. Începând din sec. XVII, şi mai ales al XVIII-lea, termenul a început să fie atribuit în mod exclusiv celor care negau existenţa lui Dumnezeu. Cărţile lor, pe atunci încă publicate ilegal, au fost denunţate de Biserică, iar în 1549 Biserica Catolică a compilat un „Index al cărţilor interzise”. Erau cărţi care nu doar denunţau existenţa lui Dumnezeu, dar încurajau oamenii să trăiască pentru moment şi să îşi maximalizeze plăcerea fără teamă de o pedeapsă eternă ori de Judecata de apoi. Revoluţia Protestantă, susţine Spencer, a cauzat şi ea proliferarea ideilor ateiste, pentru că Biserica nu mai deţinea monopolul interpretării Scripturii. Încet, aceste idei au început să se suprapună, dând naştere ateismului occidental, care a precedat Revoluţia franceză din sec. XVIII.

Recomandăm o recenzie a cărţii lui Spencer publicată în iulie anul trecut în publicaţia Slate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *