Papa Francis: Dumnezeu mi-a dăruit o doză sănătoasă de inconştienţă

Teme: Interviu, Personalităţi.
Etichete: .
Publicat la 11 decembrie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Elisabetta Pique
Traducere: Lucian T
Sursa: La Nacion, 7 decembrie 2014

Papa Francisc

Papa Francisc

În primul său interviu acordat unei publicaţii argentiniene, Papa a vorbit despre provocările Bisericii Catolice: familia, reforma curiei, căsătoria homosexualilor şi divorţul. „Dumnezeu este bun cu mine, El mi-a dăruit o doză sănătoasă de inconştienţă. Fac doar ceea ce trebuie să fac. De la început, mi-am spus: Jorge, nu te schimba, rămâi ceea ce eşti, pentru că a te schimba la vârsta ta ar însemna să te faci de ruşine!” Acestea sunt unele dintre lucrurile pe care Papa Francisc le-a spus, relaxat şi cu umor, în timpul interviului exclusiv cu publicaţia argentiniană La Nacion, la aproape 21 de luni după ce a fost ales Papă.

Chiar dacă nu o arată, fostul Arhiepiscop de Buenos Aires va împlini 78 de ani în 17 decembrie. El a afirmat că reforma Curiei Romane nu se va termina în noul an, aşa cum se presupunea. În acelaşi timp, a recunoscut că „mai este mult” până la a pune capăt muncii de curăţenie la Vatican şi a vorbit cu naturaleţe despre rezistenţa de care a dat, dar despre care spune că nu-l îngrijorează. „O anumită rezistenţă a ieşit la suprafaţă. Cred că este un semn bun atunci când lucrurile sunt discutate în mod deschis şi nu secret, în cazul în care oamenii nu sunt de aceeaşi părere. Este bine să fie discutate lucrurile în mod deschis, e sănătos”, a spus joia trecută într-un interviu cu durata a 50 de minute în apartamentul 201 de la etajul doi al Casa „Santa Marta” de la Vatican, casa lui de când s-a urcat pe tronul Sfântului Petru la 13 martie 2013.

În ciuda zilei foarte încărcate, cu întâlniri şi audienţe de la orele dimineţii, Papa Francisc (care nu şi-a pierdut accentul de Buenos Aires) a fost prietenos, în stare de spirit bună şi relaxat. Nu a ocolit nici o problemă sensibilă, cum ar fi controversele pe marginea Sinodului extraordinar al Episcopilor pe tema familiei care a avut loc în luna octombrie. Această Adunare Generală a permis ca diviziuni interne să iasă la suprafaţă – diferenţe despre cum să se răspundă la anumite provocări, de exemplu problema catolicilor divorţaţi şi recăsătoriţi pe care Papa i-a definit ca „excomunicaţi de facto„. „Cardinalul german Water Kasper a spus că trebuie să căutăm ipoteze, deschizând drumul. Şi unii s-au speriat”, a explicat el. Pentru a-i linişti pe aceia care cred ca Sinodul a creat confuzie, Papa a insistat că Sinodul este „un proces” şi că „doctrina Bisericii despre căsătorie nu s-a discutat deloc”. „Nu mă tem să merg pe drumul sinodalităţii („sinod” provine din grecescul „syn” şi „odos”, a umbla împreună) pentru că aceasta este calea pe care Dumnezeu aşteaptă să umblăm. Într-adevăr, Papa este garantul final.”, a afirmat el.

În ceea ce priveşte numărul imens de argentinieni care zboară spre Roma şi inundă oraşul cu speranţa de a-şi face o fotografie cu el, a avertizat că, în lumina următoarelor alegeri de anul viitor, el a decis să nu mai primească politicieni în privat, ci să îi primească doar la sfârşitul audienţelor generale de miercuri din Piaţa „Sfântul Petru”. „Argentina trebuie să îşi sfârşească mandatul prezidenţial în mod paşnic. O fractură a sistemului democratic, a constituţiei, ar fi o greşeală la acest moment. Toţi trebuie să coopereze şi să-şi aleagă noile autorităţi. Nu vreau să influenţez acest proces; de aceea nu mai primesc alţi politicieni în audienţe private”, a afirmat. În plus, a confirmat faptul că nu va călători în Argentina în iulie 2016 cu ocazia Congresului Euharistic din Tucumán pentru că este foarte apropiat de Ziua Mondială a Tineretului, ţinută în Polonia. Intenţionează, totuşi, să viziteze Argentina în acelaşi an, dar cu o altă ocazie. A descoperit faptul că va călători spre alte trei ţări latinoamericane (pe care a preferat să nu le menţioneze) în 2015 şi, pentru prima oară, spre Africa.

De asemenea, a afirmat ca IOR, Institutul pentru Opere Religioase (numit şi Banca Vaticanului), care a fost reformat de el după ce a fost pentru decenii în centrul acuzaţiilor şi suspiciunilor de spălare de bani şi implicare a mafiei, „funcţionează foarte bine”. A spus şi că „reforma spirituală, reforma inimii” e ceea ce-l interesează pe el acum. Papa Francisc a acordat acest interviu exclusiv publicaţiei La Nacion cu câteva zile înainte de o dată cheie: 12 decembrie, ziua sărbătoririi Fecioarei de la Guadalupe, patroana Americii Latine, în timpul căreia va celebra Liturghia în Bazilica „Sfântul Petru” şi în timpul căreia muzicieni argentinieni vor interpreta Misa Criolla, compusă de Ariel Ramírez acum 50 de ani. Fiul compozitorului, Facundo Ramírez, şi cântăreaţa Patricia Sosa vor dirija şi cânta alături de un cor din Roma. „Când am ascultat Misa Criolla pentru prima dată, eram student, cred că studiam teologia la acea vreme; nu-mi amintesc bine. Mi-a plăcut mult! Mi-a plăcut mult ‘Mielul lui Dumnezeu’ care e de o frumuseţe impresionantă. Nu voi uita niciodată că am auzit-o pe Mercedes Sosa cântând-o.”, a afirmat papa.

– Primul Papă latinoamerican este o mare onoare pentru toate America Latină. La ce vă aşteptaţi din partea Americii Latine?

– America Latină a mers deja o bună bucată de drum de la prima întâlnire a Conferinţei Episcopale Latinoamericane (CELAM). Monseniorul Larraín, primul preşedinte al CELAM, i-a dat un mare impuls. La început a fost conferinţă de la Río, apoi Medellín, apoi Puebla, Santo Domingo şi Aparecida. Au fost pietre de hotar pe care episcopatul latinoamerican le-a aşezat în mod colegial, cu metodologii diferite, la început timid. Acest drum de 50 de ani nu se poate ignora pentru că este un drum de construire a conştiinţei unei Biserici în America Latină şi de maturizare în credinţă. Împreună cu acest drum, a apărut şi o mare nelinişte de a studia mesajul de la Guadalupe. Cantitatea studiilor despre Fecioara din Guadalupe, despre imagine, despre amestecarea raselor, despre Nican Mopoua [lucrare în limbă aztecă ce conţine relatările apariţiilor] este impresionantă, constituie teologie fundamentală. Din acest motiv, atunci când celebrăm ziua Fecioarei din Guadalupe, patroana Americilor, pe 12 decembrie, precum şi a cincizecea aniversare a Misei Criolla, comemorăm un drum al Bisericii latinoamericane.

– Un studiu recent (Pew) a confirmat că, în ciuda „efectului Francis”, catolicii încă părăsesc Biserica.

– Cunosc datele statistice apărute la Aparecida; acestea sunt unicele pe care le am. În mod evident, există factori care intervin în aceasta, externi Bisericii. De exemplu, teologia prosperităţii, oferă multe propuneri religioase care-i atrag pe oameni. Dar, apoi, aceşti oameni ajung în mijlocul drumului. Dar, lăsând la o parte aceşti factori externi Bisericii, mă întreb ce anume facem în cadrul Bisericii care îi face pe credincioşi să nu se simtă satisfăcuţi? Aceasta este lipsa apropierii şi clericalismul. Astăzi, apropierea înseamnă a-i chema pe catolici, a ieşi şi a ne face apropiaţi oamenilor, problemelor lor, realităţilor lor. Clericalismul, o spun Episcopii din CELAM la Río de Janeiro, a frânat maturizarea laicilor în America Latină. Acolo unde laicii sunt maturi în cel mai înalt grad este în expresia pietăţii populare. Clericalismul a fost întotdeauna o problemă pentru organizaţiile laicilor. Eu am vorbit despre aceasta în «Evangelii Gaudium».

– Reînnoirea Bisericii, la care aţi chemat de când aţi fost ales, are ca ţintă căutarea oilor pierdute şi oprirea „sângerării” catolicilor în afară Bisericii?

– Nu-mi place imaginea „sângerării” pentru că este o imagine foarte legată de prozelitism. Nu-mi place să folosesc termeni legaţi de prozelitism pentru că nu asta nu este conform adevărului. Îmi place să folosesc imaginea spitalului de campanie; există oameni foarte răniţi care aşteaptă să venim să le vindecăm rănile, răniţi pentru mii de motive. Şi, de fapt, trebuie să mergem să vindecăm răni.

– Este, atunci, aceasta strategia pentru a-i recupera pe cei care au plecat?

– Nu-mi place cuvântul „strategie”. În schimb, aş vorbi despre chemarea pastorală a Domnului căci, dacă nu, totul pare un ONG. Este chemarea Domnului aceea ce se cere în Biserică, dar nu ca strategie pentru că Biserica nu face prozelitism. Biserica nu vrea să facă prozelitism pentru că Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie, aşa cum spunea Benedict. Biserica trebuie să fie un spital de campanie şi să meargă să vindece răni, precum Bunul Samaritean. Există oameni răniţi de lipsa de atenţie, de abandon de către însăşi Biserica, oameni care îndură orori…

– Dumneavoastră sunteţi un Papă care obişnuiţi să vorbiţi clar, lucru care vă ajută să faceţi clar cursul pontificatului dumneavoastră. De ce credeţi că există sectoare care sunt dezorientate, care spun că „barca e fără cârmă”, în special după recentul Sinod pe tema familiei?

– Mă miră aceste expresii. Nu ştiu să fi fost folosite. În media, apar ca şi cum ar fi fost spuse. Totuşi, până să-l întreb pe cel interesat „Dumneavoastră aţi spus asta?”, îmi menţin îndoiala frăţească. În general, acest lucru se întâmplă pentru că oamenii nu citesc faptele. Cineva mi-a spus odată: „Sigur că discernământul explicat ca ceea ce e bine de făcut e un lucru bun, dar avem nevoie de lucruri mai clare”. Şi eu i-am spus: „Uite, am scris o enciclică, e adevărat, multă treabă, şi o exhortaţie apostolică. În continuu fac declaraţii, ţin predici, iar acest lucru este muncă de învăţător. Ce este acolo e ceea ce eu cred, nu ce spune media că eu cred. Mergi acolo şi o să găseşti ce cred eu şi e foarte clar. «Evangelii Gaudium» e foarte clară.”

– În media, unii au vorbit despre „sfârşitul lunii de miere”, referindu-se la divizarea care a apărut în timpul sinodului.

– Nu a fost o divizare împotriva Papei; altfel spus, ea nu s-a referit la Papă pentru că aici Papa a căutat să deschidă jocul şi să-i asculte pe toţi. Faptul că, la final, discursul meu a fost acceptat cu mult entuziasm de către părinţii sinodali indică că problema nu era cu Papa, ci era între diverse poziţii pastorale.

– Oricând se face o schimbare de status quo, aşa cum a fost venirea dumneavoastră la Vatican, e normal să existe rezistenţă. După aproape 20 de luni de la acest eveniment, această rezistenţă, silenţioasă la început, pare că a devenit evidentă într-un grad mai înalt.

– Dumneavoastră aţi spus cuvântul. Rezistenţa devine evidentă acum, dar, pentru mine, e un semn bun că se eliberează, că nu se vorbeşte pe ascuns atunci când cineva nu e de acord. E sănătos să se elibereze aceste chestiuni. E foarte sănătos.

– Are de-a face rezistenţa cu curăţenia pe care o faceţi, cu restructurarea internă a Curiei Romane?

– Consider rezistenţa precum puncte de vedere distincte, nu precum un lucru murdar. Are de-a face cu decizii pe care le iau acolo, asta da. Sigur, există decizii care ating chestiuni economice, altele – mai pastorale…

– Sunteţi îngrijorat?

– Nu, nu sunt îngrijorat. Totul îmi pare normal, pentru că mi-ar părea anormal să nu existe puncte divergente. Ar fi anormal să nu se întâmple nimic.

– Aţi terminat munca de curăţenie său ea continuă?

– Nu-mi place să vorbesc despre „curăţenie”. Aş vorbi despre a face Curia sa meargă în direcţia în care sesiunile generale au cerut-o. Nu, încă lipseşte mult. Lipseşte, lipseşte. Căci, în sesiunile generale de dinaintea Conclavului, noi, Cardinalii, am cerut multe lucruri şi trebuie să mergi înainte în toate astea.

– Ceea ce aţi găsit făcând curăţenie este mai rău decât v-aţi aşteptat?

– În primul rând, nu m-am aşteptat la nimic. Mă aşteptam să mă întorc la Buenos Aires {râsete}. Şi după aceea… cred că… nu ştiu… În asta, Dumnezeu e bun cu mine; îmi dă o doză sănătoasă de inconştienţă. Fac ceea ce trebuie să fac.

– Dar cum merge munca în curs?

– Păi, e totul public; se ştie. IOR [Institutul pentru Opere Religioase] funcţionează fenomenal şi face o treabă bună. Cele economice merg bine. Dar reforma spirituală este ce ceea ce mă preocupă în acest moment cel mai mult, reforma inimii. Pregătesc acum alocuţiunea de Crăciun pentru membrii Curiei. O să am două alocuţiuni de Crăciun: una pentru prelaţii Curiei şi una pentru tot personalul de la Vatican, cu toţi asistenţii, în Aula Paul al VI-lea, cu familiile lor, pentru că ei, de asemenea, mişcă lucrurile înainte. Exerciţiile spirituale pentru prefecţi şi secretari sunt un pas înainte. Este un pas înainte să stăm şase zile închişi, rugându-ne, şi, precum în anul trecut; o s-o mai facem o dată în prima săptămână a Postului Mare. O să o facem în aceeaşi casă.

– Săptămâna următoare se vor întâlni G9 [grupul de 9 Cardinali asistenţi ce ajută în procesul de reformă a Curiei şi în guvernarea universală a Bisericii]. Va fi gata faimoasa reformă a curiei pentru anul 2015?

– Nu, procesul e lent. Ieri am avut o reuniune cu şefii dicasterelor şi s-a făcut propunerea de a se uni Dicasterele pentru Laici, Familie, Dreptate şi Pace. Am discutat aici, fiecare a exprimat ceea ce credea şi acum chestiunea s-a întors la G9. Asta înseamnă că reforma curiei va lua mult timp; acum e partea cea mai complexă…

– Înseamnă că nu va fi gata în 2015?

– Nu, se face pas cu pas.

– Este adevărat că un cuplu căsătorit ar putea fi la conducerea acestui nou dicaster care va rezulta din unirea Consiliilor Pontificale pentru Laici, pentru Familie şi pentru Dreptate şi Pace?

– Se poate, nu ştiu. La conducerea dicasterelor sau al secretariatului vor fi oamenii cei mai potriviţi, fie ei bărbaţi sau femei sau un cuplu…

-… şi nu neapărat un Cardinal sau un episcop…

– Ei bine, într-un dicaster precum Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, cel pentru Liturghie sau cel nou care va cuprinde Laicii, Familia şi Dreptatea şi Pacea va fi întotdeauna la conducere un Cardinal. Trebuie să fie aşa din cauza aceleiaşi apropieri în relaţia cu Papa ca colaborator în acest sector. Dar secretarii de dicastere nu au de ce să fie Episcopi căci o problemă care apare aici atunci când trebuie să schimbi un secretar-Episcop e unde să fie trimis; trebuie să fie căutată o Dieceză, dar uneori nu sunt potriviţi pentru o Dieceză, ci sunt potriviţi pentru munca lor. Am numit doar doi secretari-Episcopi: secretarul guvernoratului, ca „paroh” al acestuia, şi secretarul general al Sinodului Episcopilor pentru ceea ce înseamnă episcopalitatea acolo.

– A fost un an intens: multe excursii importante, Sinodul Extraordinar, rugăciunea pentru pace în Orientul Mijlociu în Grădinile Vaticanului… Care a fost cel mai bun moment şi care – cel mai prost?

-N-aş şti. Toate momentele au ceva bun şi ceva ce pentru moment nu este atât de bun. Nu? {linişte} De exemplu, întâlnirea cu bunicii, cu vârstnicii, a fost de o frumuseţe impresionantă.

– Papa emerit Benedict al XVI-lea a fost acolo, şi el…

– Mi-a plăcut mult această întâlnire, dar nu a fost cea mai bună pentru că toate sunt frumoase. Nu ştiu… nu înţeleg asta… nu mi s-a întâmplat să mă gândesc la asta…

– Şi despre a fi Papă: ce vă place cel mai mult şi ce vă displace cel mai mult?

– Un lucru. Şi asta e adevărat şi asta-mi place să spun. Înainte de a veni aici, eram în proces de a mă retrage din viaţa activă. Asta înseamnă că atunci când urma să mă întorc la Buenos Aires, m-am înţeles cu nunţiul să se facă deja lista de trei candidaţi pentru ca, până la sfârşitul anului, noul Arhiepiscop să fie instalat. Aveam mintea concentrată pe confesionalele unde aveam de gând să spovedesc. Exista inclusiv intenţia de a petrece două sau trei zile în Luján [loc de pelerinaj în apropierea capitalei Argentinei] şi restul în Buenos Aires [capitala Argentinei], căci Luján înseamnă mult pentru mine şi spovezile din Luján sunt un har. Când am venit aici, a trebuit să o iau de la capăt. Şi un lucru pe care mi l-am spus încă din primul moment a fost: „Jorge, să nu te schimbi; continuă să fii acelaşi; căci a te schimba la vârsta ta înseamnă a te face de râs.” De asta am continuat să fac ceea ce făceam în Buenos Aires; cu greşelile de acolo care se pot presupune. Dar prefer să fiu aşa cum sunt. Evident, asta produce nişte schimbări în protocol; nu în protocolul oficial căci pe acesta îl respect cu conştiinciozitate. Dar modul meu de a fi chiar şi în cadrul protocolului e acelaşi cu cel din Buenos Aires; se vede că acel „să nu te schimbi” mi-a încadrat bine viaţa.

– La întoarcerea din Coreea de Sud, în răspunsul la o întrebare, aţi spus că în doi sau trei ani veţi „merge la casa Tatălui” şi multă lume a rămas îngrijorată de sănătatea dumneavoastră, crezând că poate eraţi bolnav din cauza modului în care aţi spus-o. Cum staţi cu sănătatea? Cum vă simţiţi? Arătaţi extraordinar…

– Am durerile mele şi la vârsta asta durerile se simt, dar sunt în mâinile lui Dumnezeu. Până acum pot să muncesc mai mult sau mai puţin bine.

– Un segment conservator din SUA crede l-aţi dat afară pe Cardinalul nord-american Raymond Leo Burke de la Tribunalul Suprem al Signaturii Apostolice fiindcă el a fost liderul unui grup care a rezistat modificărilor de orice tip în Sinodul Episcopilor. Este adevărat?

– Într-o zi, Cardinal Burke m-a întrebat ce va face căci încă nu a fost confirmat în poziţia sa, în ceea ce priveşte partea juridică, şi fusese confirmat doar cu formula donec alitur provideatur („până ce se va dispune altceva”). Şi i-am spus: „Acordă-mi puţin timp pentru că se consideră o restructurare juridică în G9.” Şi i-am explicat că încă nu s-a făcut nimic şi că încă era sub considerare. Apoi, a apărut chestiunea Ordinului de Malta şi acolo lipsea un american deştept care se putea mişca în acest cerc şi mi-a venit el în minte pentru această însărcinare. I-am făcut propunerea cu mult înainte de Sinod. Şi i-am spus: „Asta va fi după Sinod pentru că vreau ca dumneavoastră să participaţi la sinod drept cap al dicasterului.”; căci drept capelan de Malta nu putea. Şi, bine, mi-a mulţumit mult, în termeni pozitivi, şi a acceptat, ba chiar cred că i-a plăcut. Căci el e un om care se mişcă mult, care călătoreşte, şi acolo va avea de lucru. Asta înseamnă că nu e adevărat că l-am dat afară pentru cum s-a purtat la Sinod.

– Aveţi planuri pentru a şaptezeci şi opta aniversare a zilei de naştere în 17 decembrie? Veţi sărbători cu barboni [oameni fără adăpost în limba italiană] cum aţi făcut în anii trecuţi?

– Nu eu i-am invitat pe barboni, mi i-au adus cei ce se ocupă de activităţi caritabile. Ei?… Şi a fost un gest frumos. Şi aici, la fel, s-a iscat mitul că aş fi luat micul dejun cu barboni. Dar eu am luat micul dejun cu tot personalul casei şi erau şi barboni acolo. Sunt dintre lucrurile fantasmagorice care mi s-au pus în cârcă… Când cade o zi în care nu am liturghie jos, în capelă, pentru că e miercuri şi sunt audienţele generale, mergem să prânzim împreună toţi angajaţii casei. Pentru mine, va fi o zi absolut normală, ca toate celelalte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *