Ester, când Domnul înalţă pe cei dispretuiţi

Teme: Biblic.
.
Publicat la 30 decembrie 2014.
Partea 36 din 42 din seria Marile figuri ale Vechiului Testament.
Print Friendly

Autor: Paul Maiberger
Traducere: pr. Adrian Dancă
Sursa: ProFamilia.ro

Ester

Ester

Numele acestei femei, înţeles o vreme ca „stea” bazându-se pe cuvântul persan „stareh” (greacă „aster”), astăzi este pus în legătură cu termenul paleo-indian „stri” şi interpretat ca „tânără femeie”.

Ester, femeie evreică, era soţia regelui persan Xerxe (485-465 î.C.) şi graţie rangului ei înalt, a reuşit să împiedice o persecuţie a iudeilor în regatul persan. Acest eveniment este celebrat şi astăzi de evrei în întreaga lume cu bucurie şi pace la sărbătoarea Purim.

Cartea biblică

Despre aceste fapte ne vorbeşte cartea care poartă numele eroinei, o povestire structurată cu mare măestrie şi artă, compusă între anii 300 – 80 î.C. De aceea, Cartea lui Ester este mai degrabă un „roman istoric”. Acţiunea este inventată în mod liber, dar situaţia minorităţii ebraice în diaspora persană este fotografiată cu precizie istorică. Iudaismul se răspândise de acum în toată lumea locuită, datorită diversităţii lui imposibil de trecut cu vederea („un popor ostil, diferit în legile sale de oricare altă naţiune” – 3,13), dar întâmpina tot mai mult neînţelegeri şi asuprire, ba chiar ură şi persecuţii, reacţii care trebuiau să aibă ca motiv, printre altele, şi bunurile materiale (cf 3,9). Au fost, în orice caz şi vremuri, precum cele din timpul lui Ester, în care era mai bine să fie ascunsă propria origine ebraică (cf 2,10.20).

Contextul cărţii

Scena acţiunii este curtea persană de la Susa. Regele Asuer – denumirea ebraică a lui Xerxe – organizează o sărbătoarea somptuoasă pentru guvernatorii tuturor provinciilor şi pentru mai marii regatului său. Dar regina Vasti refuză să participe, drept care regele înfuriat – la îndemnul sfetnicilor săi – o repudiază şi îşi caută o nouă regină între cele mai frumoase tinere ale regatului. Niciuna nu-i place atât de mult ca Ester, o tânără evreică pe numele ei etnic Hadasa (migdal), dar care nu spune nimic despre originea ei. Frumoasă şi graţioasă, tânăra era fără părinţi şi a fost crescută de unchiul ei Mardoheu (Mordecai), ai cărui străbuni au fost târâţi în robia babilonică. Într-o zi, pe când Mardoheu lucra la palatul regal, a reuşit să dejoace o conjuraţie împotriva regelui, fapt care a fost scris în registrele regale.

Mardoheu, însă, a refuzat să îngenuncheze înaintea lui Aman, un descendent al casei lui Agag, neamul regal al amaleciţilor şi duşmani de moarte ai Israelului (Est 17,16; Dt 25,17-19), pe care regele l-a înălţat la mare demnitate şi l-a numit al doilea bărbat al regatului. Aflând că Mardoheu refuză să-i acorde cinstea cuvenită din cauza convingerilor religioase ebraice, a reuşit să obţină un edict regal care poruncea ca în ziua a 13 a lunii Adar (februarie-martie), o zi stabilită prin tragere la sorţi (ebr. „pur”), toţi iudeii regatului persan să fie „exterminaţi, ucişi şi dezrădăcinaţi, iar bunurile lor să le fie luate” (3,13).

Ester intervine pentru salvarea poporului ei

Mardoheu a implorat-o pe Ester să nu ţină cont de protocolul de la curte şi să meargă direct la rege ca să obţină neaplicarea edictului: „Cine ştie dacă tu nu ai ajuns regină tocmai în vederea unei situaţii ca aceasta?” (4,14). Ester se pregăteşte prin post şi rugăciune şi îl invită pe rege împreună cu Aman la un banchet, dar hotărăşte să posticipeze cererea la ziua următoare, cu ocazia unui alt banchet. Între timp, Aman pregătise deja o spânzurătoare înaltă de 15 coţi pentru evreul Mardoheu, un semn în plus al acţiunii programate de eliminare a poporului evreu. Pentru că regele în timpul nopţii nu reuşea să adoarmă, a cerut să i se citească din paginile registrului de la curte. Când a auzit că Mardoheu nu a fost încă răsplătit în niciun fel pentru a fi dejucat conjuraţia împotriva regelui, s-a hotărât să treacă imediat la acţiune. Lui Aman, care intra chiar în acel moment ca să ceară permisiunea de a-l spânzura pe Mardoheu, regele i-a pus această întrebare: ce ar trebui făcut unui om pe care regele doreşte să-l răsplătească în mod deosebit? În vanitatea lui, Aman credea că acele cuvinte se referă chiar la el şi a răspuns că ar trebui acordate onoruri publice, enumerându-le din belşug. Regele, atunci, i-a poruncit lui Aman să pună în practică toate acestea în favoarea lui Mardoheu, ceea ce a stârnit adânca dezamăgire şi umilire a lui Aman. La al doilea banchet, la care Aman a fost din nou invitat, Ester a cerut regelui să anuleze decretul de exterminare a evreilor. Regele s-a informat cu privire la persoana care a dat un asemenea ordin, iar Ester i-a răspuns că era „Aman cel rău”, care din acel moment a început să tremure pentru propria viaţă. Când apoi Aman, disperat, s-a aruncat pe divanul lui Ester, implorând să mijlocească pentru viaţa lui. regele a înţeles greşit gestul acestuia, interpretându-l ca o tentativă de violare a reginei şi s-a înfuriat şi mai mult cu Aman, poruncind să fie spânzurat în furca pregătită lui Mardoheu.

Eliberarea de duşmani şi un nou început

Regele i-a dat lui Ester bunurile lui Aman şi Mardoheu i-a preluat dregătoria. Pentru că nicio lege persană nu putea să fie abrogată, ca să salveze într-un fel viaţa evreilor, un nou edict regal acorda evreilor dreptul de a se răzbuna pe duşmanii lor, lucru pe care l-au făcut cu entuziasm. În tot regatul persan, au ucis circa 75.000 de mii de duşmani; în plus, cei zece fii ai lui Aman, au fost şi ei spânzuraţi. Pentru că aceste fapte s-au întâmplat pe 13 Adar, chiar în ziua în care Aman hotărâse prin tragere la sorţi exterminarea evreilor, aceştia, începând de atunci, pe 14 Adar, ziua în care au început să trăiască din nou în pace şi linişte, celebrează cu mare bucurie sărbătoarea numită „Purim”.

Observaţii

Întru cât povestirea lui Ester intenţionează să explice de ce evreii celebrează în întreaga lume sărbătoarea Purim, nu surprinde mult faptul că în cartea ebraică a lui Ester nu se vorbeşte nici măcar o dată despre Dumnezeu. La această lipsă surprinzătoare, au încercat să pună remediu adăugirile ulterioare în limba greacă, mai ales rugăciunile lui Mardoheu (4,17a-i) şi ale lui Ester (4,17k-z). Dumnezeu este menţionat indirect o singură dată, când Mardoheu în faţa progromului iminent, îşi exprimă speranţa că dacă încercarea lui Ester va da greş, evreilor le „va veni ajutor şi mântuire din altă parte” (4,14). Dar dincolo de această observaţie, întreaga carte este dominată de ideea lucrării ascunse a lui Dumnezeu, pusă în act în ciuda tuturor intrigilor şi a răutăţilor umane. Ester prezintă un exemplu al modului în care o persoană simplă, în mod neaşteptat şi miraculos, poate fi destinată să devină instrumentul mântuirii lui Dumnezeu.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *