Cum consideră Biserica Catolică religiile necreştine?

Teme: Teologie.
.
Publicat la 10 decembrie 2014.
Partea 13 din 24 din seria Catehezele Mons. Martinelli.
Print Friendly

Autor: Mons. Raffaello Martinelli
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Ercis.ro

Alte religii

Alte religii

Înainte de toate, Biserica Catolică are o viziune pozitivă faţă de religiile necreştine.

* Pe ce se întemeiază această viziune pozitivă?

Această viziune pozitivă este astfel exprimată şi motivată de Conciliul Vatican II:

– Având o singură origine: Dumnezeu, şi având şi un singur scop: Dumnezeu, religiile necreştine conţin raze de bunătate, „elemente de adevăr şi de har ca printr-o prezenţă secretă a lui Dumnezeu” (AG 9).

– Ca expresii ale revelaţiei pe care Dumnezeu a făcut-o prin intermediul cosmosului şi a umanităţii, aceste religii pot într-un anumit mod să pună în raport cu Dumnezeu pe cei care le profesează şi le trăiesc cu inimă dreaptă şi sinceră.

– În afară de aceasta, religiile necreştine mărturisesc (într-un mod insuficient şi incomplet, dar adevărat), prezenţa şi acţiunea lui Dumnezeu, sau cel puţin despre sacru, în lume, şi numai Dumnezeu ştie câtă nevoie este mai ales astăzi când trăim într-o lume care tinde să şteargă şi să extirpe orice semn şi gest al divinului.

– Ele sunt, de asemenea, expresie a căutării din partea omului a unui răspuns la întrebările sale fundamentale. Aşa cum spune Conciliul, oamenii aşteaptă de la diferitele religii „răspunsul la enigmele ascunse ale condiţiei umane care, astăzi ca şi odinioară, tulbură adânc inima omenească: Ce este omul? Care este sensul şi scopul vieţii noastre? Ce este binele şi ce este păcatul? Care este originea şi rostul suferinţei? Care este calea spre adevărata fericire? Ce este moartea, judecata şi răsplata după moarte? În sfârşit, ce este acel ultim şi inefabil mister care ne cuprinde existenţa, din care ne tragem şi spre care ne îndreptăm?” (NA 1).

– „Biserica Catolică nu respinge nimic din ce este adevărat şi sfânt în aceste religii. Ea priveşte cu respect sincer la acele moduri de a acţiona şi a trăi, la acele reguli şi doctrine care, deşi se deosebesc în multe privinţe de ceea ce ea însăşi crede şi povăţuieşte, reflectă totuşi adesea o rază a adevărului care luminează pe toţi oamenii” (NA 2).

– De aceea, Biserica Catolică recunoaşte că în tradiţiile religioase necreştine există „lucruri adevărate şi bune” (OT 16), „lucruri preţioase, religioase şi umane” (GS 92), „germeni de contemplaţie” (AG 11, 15), „raze ale adevărului care luminează pe toţi oamenii” (NA 2).

De aceea ele merită atenţia şi stima creştinilor şi patrimoniul lor spiritual este o eficace invitaţie la dialog nu numai cu privire la elemente convergente dar şi la elemente care diferă.

* Care sunt principalele caracteristici pozitive, comune diferitelor religii?

– Religiile sunt expresii ale culturilor popoarelor şi păstrează bogăţiile lor spirituale;

– ele au transmis şi transmit comori de înţelepciune şi religiozitate şi astfel au putut să susţină drumul uman şi spiritual al atâtor generaţii;

– prin intermediul lor fiecare a putut să stabilească un raport cu Dumnezeu, cu transcendentul, să găsească resurse pentru angajarea morală şi să nutrească o speranţă pentru viaţa de dincolo;

– în religii se realizează şi se dezvoltă acea dorinţă naturală de a-l vedea pe Dumnezeu, care este comună oricărui om şi constituie baza oricărei atitudini religioase: acesta este un adevăr pe care teologia catolică l-a afirmat mereu şi pe care sfântul Toma de Aquino l-a expus foarte bine în primele pagini din Summa Theologica.

* Biserica Catolică observă şi negativităţi în religiile necreştine?

Pe de altă parte, nu trebuie uitat şi nici nu trebuie ţinut sub tăcere că religiile necreştine conţin şi elemente false, erori teoretice şi practice, malformaţii, deformări, distorsiuni, viziuni reductive…

* Care sunt motivele acestor negativităţi?

– Aceste negativităţi, prezente în religiile necreştine, depind nu atât şi nu numai de modul în care aceste religii sunt profesate sau întrupate de diferitele persoane sau de diferitele popoare, în diferitele timpuri şi culturi. Acest lucru se întâmplă şi în credinţa creştină.

– Însă aceste negativităţi, aceste elemente neautentice se datorează în mare parte şi însăşi naturii religiilor necreştine.

– De fapt, aceste religii (cu excepţia religiei ebraice), sunt cel mult rodul şi efectul eforturilor şi tentativelor făcute de om pentru a ajunge la Dumnezeu şi pentru a se pune în contact cu el, chiar dacă nu se exclude faptul că, în unele cazuri, fondatorii lor au putut să primească şi vreun dar special de sus.

– Tocmai datorită acestei origini umane a lor, este uşor ca ele să conţină elemente deformate, eronate, incomplete, de multe ori datorate faptului că divinităţile îl oglindesc pe om, sunt după chipul şi asemănarea înseşi limitelor şi defectelor omului. Istoria religiilor atestă că în multe cazuri omul şi-a făcut, şi-a imaginat şi construit divinităţi după chipul şi asemănarea sa. Dimpotrivă, Biblia, încă de la Cartea Genezei, ne aminteşte că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa şi că îl cheamă pe om să împărtăşească viaţa sa, dăruindu-i şi capacitatea şi forţa pentru a realiza acest obiectiv.

– Riscul de a face să apară şi să se mărească aceste negativităţi este şi mai mare dacă se consideră că omul este păcătos şi trăieşte sub influenţa păcatului personal şi al lumii şi a „principelui răului”: diavolul.

* Faţă de ceea ce este pozitiv şi negativ prezent în religiile necreştine, ce face Biserica Catolică?

Biserica Catolică:

– respectă şi „asumă” tot ceea ce este bun şi pozitiv în diferitele religii;

– în acelaşi timp găseşte-purifică-eliberează, în lumina evangheliei, de cruste şi de elemente străine ceea ce este asumat, denunţând în mod onest ceea ce este non-valoare, dezumanizant, ne-evanghelic în el;

– afirmă absoluta noutate şi originalitate a credinţei creştine, care constă în faptul că în creştinism nu omul se apropie de Dumnezeu, ci Dumnezeu se apropie de om şi că mai ales se face om în Isus Cristos, care, tocmai prin moartea sa pe cruce şi învierea sa, vrea să mântuiască pe orice om, dăruindu-i-l pe Duhul Sfânt care face din om fiul lui Dumnezeu.

În acest sens, credinţa creştină nu spune că oamenii se reconciliază cu Dumnezeu, ci că „Dumnezeu a împăcat lumea cu sine în Cristos” (2Cor 5,19).

* Cum s-ar putea sintetiza cele spuse mai sus?

Religiile necreştine şi tradiţiile religioase în general:

* Ce anume exprimă?

– neliniştea inimii umane

– dorinţa spre absolut

– răspunsul la marile întrebări ale existenţei.

* Ce raport au cu creştinismul?

– sunt căi spre adevăr

– conţin semina Verbi (germenii cuvântului lui Dumnezeu: Isus Cristos).

* Sunt cuprinse:

– de paternitatea misterioasă a lui Dumnezeu Tatăl faţă de toţi

– de eficacitatea universală a lui Cristos, mântuitor unic şi definitiv

– de prezenţa activă a Duhului Sfânt, care umple totul şi pe toţi.

* Pozitivul religios prezent în ele:

– provine de la Dumnezeu

– este dar al lui Cristos, rază şi reflexie a adevărului său

– face parte din ceea ce realizează Duhul în inima oamenilor şi în istoria popoarelor, în culturi şi în religii

– poate asuma un rol de pregătire evanghelică, deoarece este ocazie sau pedagogie în care inimile oamenilor sunt stimulate să se deschidă la acţiunea lui Dumnezeu.

* Pentru aceasta, acest pozitiv, prezent în celelalte religii, din partea creştinilor trebuie să fie:

– cunoscut

– respectat

– valorizat.

* Şi totuşi, acest pozitiv este:

– în aşteptare de purificare / împlinire / plinătate în Cristos

– în situaţie obiectivă deficitară

– amestecat cu negativitate

– ne-eficace ex opere operato (acţiunea, semnul nu realizează, prin sine însuşi şi de la sine însuşi, ceea ce semnifică).

* Care sunt principalele caracteristici ale Bisericii Catolice?

* Biserica Catolică:

– îl vesteşte şi îl comunică pe Cristos care este unicul Mântuitor al tuturor

– este singura adevărată Biserică a lui Cristos, care subzistă în Biserica catolică şi apostolică

– oferă omului, din orice timp, vârstă, cultură, naţiune… posibilitatea de a realiza în mod deplin şi autentic acea plinătate de adevăr şi de fericire la care aspiră fără încetare

– este semn şi instrument de mântuire pentru toţi oamenii. Prin urmare, şi adepţii celorlalte religii sunt rânduite spre Biserică şi cu toţii sunt chemaţi să facă parte din ea.

* De aceea, credinţa creştină are în ea însăşi un obiectiv „în plus” faţă de celelalte religii (chiar dacă, din păcate, creştinii nu oglindesc mereu, în gândirea şi acţiunea lor, acest „în plus”).

* Cum se mântuiesc cei care aparţin religiilor necreştine?

„Aceia care, necunoscând, fără vina lor, evanghelia lui Cristos şi Biserica sa, îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia lui cunoscută prin glasul conştiinţei, pot dobândi mântuirea veşnică” (LG 16).

* Cei care se mântuiesc, se mântuiesc mereu graţie lui Cristos şi Bisericii sale?

Desigur, chiar dacă nu ştiu aceasta.

De fapt, orice mântuire vine de la Cristos, Capul, unic Mântuitor, prin intermediul Bisericii care este trupul său. Aşadar este de datoria Bisericii să vestească tuturor că „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1Tim 2,4), prin intermediul lui Isus Cristos care este unicul Mântuitor al tuturor.

* Pentru ce Isus Cristos este unicul Mântuitor?

* Deoarece:

– prin voinţa lui Dumnezeu Tatăl, „nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fap 4,12);

– nimeni nu poate să cunoască, să intre în comuniune cu Dumnezeu-Treime decât prin intermediul lui Isus Cristos (cf. In 16,6);

– Dumnezeu a spus şi s-a dăruit în întregime pe sine însuşi în Fiul său Unul-Născut Isus Cristos. Pentru aceasta nu trebuie aşteptată nici o altă nouă revelaţie sau dar: ar fi o ofensă la adresa lui Cristos;

– Cristos este revelatorul deplin şi definitiv al Tatălui şi Mântuitor al oamenilor: este mediatorul şi singura cale a mântuirii;

– El este cel care, ca Fiu Unul-Născut al lui Dumnezeu Tatăl, poate să dea împlinire foamei şi setei de adevăr şi fericire a inimii omului.

* Isus Cristos este „strălucirea gloriei” unicului Dumnezeu Tată. El este Fiul în sens deplin al lui Dumnezeu Tatăl şi este, deci, cel care ni-l face cunoscut în mod perfect pe Dumnezeu, îl face prezent în mijlocul omenirii. El este lumină şi viaţă, aşa cum proclamă sfântul Ioan, în prologul evangheliei sale: „În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (In 1,4).

NB: Pentru a aprofunda tema, să se citească (în afară de cateheza despre tema: „De ce este necesar să-l vestim pe Isus Cristos?„) următoarele documente pontificale:

* CONCILIUL VATICAN II:

Lumen gentium (LG)

Ad gentes (AG)

Nostra aetate (NA)

Optatam totius (OT)

* IOAN PAUL AL II-LEA, Redemptoris missio, 1991;

* CONGREGAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI, Mysterium Ecclesiae, 1973.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *