CFE: Şireţi pentru Domnul

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 22 noiembrie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Administratorul necinstit

Administratorul necinstit

Cateheza 49
Şireţi pentru Domnul
Text de bază: Lc 16,1-8

Dragi prieteni,

Iată-ne din nou aici, în jurul unei mese, toţi împreună pentru a-l asculta pe Domnul. Cu siguranţă ne va vorbi, doreşte să ne vorbească mai mult decât noi am fi gata, atenţi sau dornici de a-l asculta. Suntem siguri că, aşa ca întotdeauna, ne va surprinde dăruindu-ne un cuvânt care va deveni personalizat, care va avea rolul să surprindă, să scoată ce avem mai bun în noi. Unii se preocupă să scoată din noi ce avem mai rău, mânia, supărarea, nervozitatea. Domnul are privilegiul să scoată din intimitatea noastră ceea ce avem mai bun în noi. Vrem să-l auzim vorbind. Luăm fragmentul evanghelic din Luca, cap. 16, vers. 1-8. Să ascultăm:

1 Şi le-a mai spus discipolilor: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunţat că i-ar risipi averea. 2 El l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administraţia ta, căci de acum nu mai poţi fi administrator». 3 Atunci administratorul şi-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. 4 Ştiu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administraţie». 5 Şi, chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce eşti dator stăpânului meu?» 6 Acesta i-a spus: «Cu o sută de măsuri de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ţi chitanţa, aşază-te repede şi scrie cincizeci». 7 După aceea, i-a spus altuia: «Tu, cât datorezi?» Acesta a răspuns: «O sută de măsuri de grâu». El i-a spus: «Ia-ţi chitanţa şi scrie optzeci». 8 Stăpânul l-a lăudat pe administratorul necinstit pentru că a lucrat cu înţelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.

Am putea intitula foarte simplu învăţătura lui Isus într-o manieră diversă, foarte aproape de noi, am putea-o intitula astfel: Şireţi pentru Domnul. Pentru că vedem iubirea lui Isus, care devine fapt concret pentru noi în situaţiile cele mai simple. El vrea să stimuleze în noi şiretenia. Care dintre voi, adulţii, nu ar dori ca fiul să fie şiret, atent, intuitiv în diversele situaţii mai degrabă decât naiv, leneş, lipsit de intuiţie? La fel vrea Domnul şi pentru noi, doreşte să fim şireţi. Iată de ce am intitulat astfel acest fragment evanghelic: Şireţi pentru Domnul.

Să observăm textul: Isus laudă inteligenţa administratorului necinstit. Remarcaţi că laudă agilitatea, şiretenia administratorului, nu necinstea. Laudă şiretenia, isteţimea, pentru că administratorul s-a slujit de raporturile, relaţiile, de prieteniile interumane pe care le-a întreţesut pentru interesele sale. Adică, neavând capacitatea de a face altceva, să sape, să cerşească, spune: „Pe ce mă bazez? Mă bazez pe relaţiile mele, pe prieteniile mele, pe raporturile pe care le-am construit.”

Isus se întreabă şi ne întreabă: de ce fiii luminii nu folosesc relaţiile, raporturile, prieteniile lor pentru a răspândi lumina, Evanghelia, prezenţa Sa?! Să observăm relaţiile noastre interumane desenând chiar o reţea. Poate aţi văzut deja desenul cu acea reţea relaţională care pune în centru bărbatul şi femeia, soţii, o persoană şi, treptat, în jurul acestui nucleu, în jurul acestui punct central al reţelei, este o întreagă întreţesere de fire, de relaţii. În imediata apropiere se află rudele, diferitele categorii de rude, diferitele grade de rudenie. Se află apoi vecinii de pe lângă casă, cu care se leagă prietenii, legături. Apoi găsim colegii de muncă; treptat această reţea se măreşte, colegii de sport, colegii de hobby-uri, colegii de studiu. Sunt apoi prietenii fiilor şi părinţii lor.

O reţea de relaţii foarte mare. Cu unele dintre aceste persoane ne întâlnim foarte des, ne gândim de exemplu la colegii de muncă. Încercaţi, ca o temă de casă, să faceţi o listă a persoanelor pe care le întâlniţi o dată pe săptămână – careva dintre voi poate a făcut deja această listă, alţii nu – încercaţi să o faceţi. Veţi observa exact câte persoane întâlniţi într-o săptămână. Câte persoane întâlniţi de mai multe ori în fiecare săptămână.

Isus ne cere să ducem lumina credinţei în acest ambient, în interiorul acestei reţele de relaţii. Ca şi acel administrator necinstit, care s-a folosit de relaţiile pe care şi le-a făcut cât timp era administrator – şi s-o spunem deschis, a făcut-o pentru a se salva – la fel Domnul ne spune să ne folosim de reţeaua de relaţii umane, naturale. Astfel, acea reţea de relaţii devine preţioasă, pentru că prin acea prietenie, prin acea persoană, prin acel coleg de muncă, prin acea apropiere îi permiţi lui Dumnezeu să treacă, permiţi luminii să treacă! Fire întregi de relaţii prin care nu mai trece doar critica, nu trec doar observaţiile, asprimea, murmurul, ci poate trece Domnul. Încercaţi să vă gândiţi o clipă în inima voastră la multele relaţii pe care le aveţi, dacă pe aici poate trece Domnul… Cât de preţioasă face Domnul viaţa noastră, prezenţa noastră oriunde.

Observaţi o clipă acea listă, cel puţin în minte, acea listă lungă de persoane pe care le întâlniţi în fiecare săptămână, din diverse motive, pe unele mai mult, pe altele mai puţin. Dintre toate aceste persoane se poate întâmpla că cineva nu se va apropia, nu va cunoaşte niciodată nimic despre Domnul, dacă nu-i vorbiţi voi. Atunci, din această listă lungă de persoane, alegeţi trei sau patru persoane concrete. Iubirea Domnului e o chestiune de concreteţe, a-i fi aproape e ceva concret. Alegeţi din toată acea listă de persoane, căci nu vă puteţi îngriji de toate odată, alegeţi trei-patru persoane concrete.

Aceasta e ceea ce numim lista inimii. Adică, dintre toate persoanele pe care le întâlnesc în timpul săptămânii, aleg trei sau patru. Vedeţi că deja a alege trei sau patru persoane pe care să le punem în inima noastră, lista inimii, aceasta înseamnă a face deja ceva pentru Domnul. „Doamne, vreau să aduc lângă Tine una, două, trei, patru persoane. Acea persoană încă stă departe de Tine ori de-a dreptul chiar Te blestemă, nu Te cunoaşte, nu vrea să audă de Tine. Ştii ce fac, Doamne? Le port în inima mea şi prin inima mea, Doamne, vor sta aproape de Tine, cel puţin prin rugăciunea mea.” Aceasta e deja ceva concret ce eu pot face pentru Domnul.

De multe ori vă întrebaţi: „Ce pot să fac eu pentru Domnul?” Aceasta! În numele Domnului alegeţi trei-patru fraţi, începeţi să-i însoţiţi cu rugăciunea în inima voastră, începeţi să le purtaţi de grijă şi atunci devine frumos să aveţi o listă a inimii. Aceasta înseamnă a începe să lucrezi pentru Domnul, a începe să lucrezi de partea Domnului. Scrieţi eventual pe un caiet de notiţe orele. Scrieţi: acestea sunt orele, minutele lucrate pentru Domnul! Începeţi să-i oferiţi Lui din timpul vostru. Pentru aceste persoane începeţi să vă rugaţi, să le purtaţi de grijă cu rugăciunea. Prin urmare nu vor mai fi doar intenţii frumoase – eu vreau să fac binele, eu, care particip la comunitate, simt prezenţa lui Isus, am dorinţa să fac ceva pentru ceilalţi. Nu vă opriţi la dorinţe. Ştiţi că se spune că iadul e pavat cu intenţii bune. Nu servesc la nimic bunele intenţii, ci faptele concrete, atunci când încep să port de grijă unei persoane.

De mai multe ori m-am oprit deja asupra acestui argument; începeţi să vă întrebaţi: „Eu de cine mă îngrijesc în numele Domnului? De câţi fraţi? De câte surori? Cum le port de grijă?” Vă amintiţi istorioara despre Cain şi Abel? „Dumnezeu apare înaintea lui Cain şi îl întreabă: Unde este fratele tău? După ce acesta îl ucisese. Nu ştiu, sunt oare eu păzitorul fratelui meu?” Noi, în schimb, vrem să fim păzitorii fraţilor noştri.

Gândiţi-vă dacă ar fi în parohie 30 de comunităţi familiale de evanghelizare, care înseamnă în medie 10 persoane în fiecare comunitate, adică 300 de persoane. Gândiţi-vă că dacă aceste 300 de persoane, fiecare în parte, ar purta de grijă la trei-patru persoane şi le vom înmulţi imediat cu 300, ar fi peste 1000 de persoane care ar putea fi obiectul rugăciunilor, atenţiei, vor fi puşi în inimile altor credincioşi. Aşa se construieşte comunitatea.

Încearcă să faci comunitate şi tu în inima ta. Spune: „De aceştia unu, doi, trei port eu de grijă. Iar pe aceste persoane le însemnez tocmai cu rugăciunea mea.” Pentru aceste persoane din lista inimii încearcă să te rogi în fiecare zi. Ia-ţi cinci minute, fie în maşină, fie imediat după ce te-ai trezit, când eşti la serviciu, opreşte-te o clipă. Sau treci pe la biserică să faci puţină adoraţie, o decadă de Rozariu, un „Bucură-te, Marie”, sau în timp ce traversezi strada, le încredinţezi Domnului ca să le însoţească pe cale, poţi inventa mii de modalităţi.

Apoi aceste lucruri trebuie povestite în comunitatea familială. Pentru Isus am continuat să mă rog, pentru Isus mi-am amintit în acea împrejurare să mă rog pentru lista inimii, pentru acele persoane. Uneori puteţi spune cine sunt aceste persoane, dar nu e necesar să spun pentru cine mă rog. Cine vrea poate să spună, poate să amintească numai una, nu e nevoie toate trei, patru. Ceea ce contează este că mă angajez, mă rog, cer ceva concret Domnului.

În măsura în care se va multiplica rugăciunea pentru aceste persoane – o clipă de tăcere pentru aceste persoane, încercaţi să invocaţi binecuvântarea Domnului asupra acestor trei, patru persoane din lista inimii: „Doamne binecuvântează-le, Doamne primeşte-le, Doamne ajută-le cu Spiritul Tău!” – în măsura în care veţi face aceasta vă veţi da seama că vă vine dorinţa de a face ceva pentru aceste persoane. Dacă vă veţi intersecta pe drum cu ele, va fi inevitabil să fiţi mai amabili. Dacă începeţi să vă rugaţi şi această persoană vă va suna, veţi răspunde într-un anumit mod. Dacă e un coleg de muncă şi v-aţi rugat pentru acel coleg de muncă, veţi avea o inimă diferită.

Rugăciunea prin urmare sugerează, dă naştere unui gest diferit. Încercaţi să faceţi aceasta, dar nu pentru că v-am spus eu, e Domnul cel care spune: „Fiţi şireţi! Aveţi o infinitate de relaţii şi le consumaţi doar pentru vorbării, pentru a discuta, pentru a vorbi de unul sau de altul!” Câtă vorbărie inutilă în ţara aceasta! Dacă comunităţile familiale ar pricinui numai vorbe utile, cuvinte spuse pentru Domnul, de-am începe să investim timp pentru Domnul!

Încercaţi să trăiţi această provocare. Din rugăciune izvorăşte atenţie, slujire, delicateţe, gingăşie şi vă veţi da seama atunci că şi comunicarea experienţelor – „ce-am făcut eu pentru Isus în această săptămână?” – nu va mai fi ceva ciudat, ci va fi ceva foarte simplu. Să aveţi curajul simplităţii. Nu sunteţi chemaţi să construiţi biserici pentru Isus, nu sunteţi chemaţi să ţineţi predici pentru Isus, dar cel care va fi oferit şi numai un pahar cu apă… Spune numai: „Am dat un pahar cu apă cu plăcere, pentru că ştiam că i-l ofer lui Isus. Am pornit căldura mai devreme, pentru că vroiam ca acea persoană, care avea să intre în casă, să o găsească încălzită, am făcut-o pentru Isus. I-am surâs pentru că vroiam să-l fac să înţeleagă…” Spuneţi lucruri simple! Voi, bărbaţi şi femei, de câte ori nu aţi cerut soţului, soţiei voastre lucruri simple pentru a vă comunica iubirea?! Şi pentru Dumnezeu ce vreţi să faceţi?!

Nu foloseşte să căutăm căi complicate către Dumnezeu… Un gest cât de mic, un pahar cu apă, o vizită. Povestiţi aceste lucruri mici, simple, făcute pentru Isus, spuneţi despre lista inimii voastre şi veţi vedea că Dumnezeu va fi mândru de voi, pentru că vă cere: „Eu vreau să intru prin tine în inima persoanelor pe care le cunoşti, pot să am încredere în tine? Îmi dai o mână de ajutor pentru a intra în inima persoanelor? După ce abia ai ieşit din această comunitate, priveşte! Începând deja de mâine, câte persoane întâlneşti! Vreau să mă ajuţi să intru în inima acelor persoane.” Şi Isus însuşi ne va mulţumi şi ne va lăuda dacă vom fi şi noi administratori inteligenţi, curajoşi, capabili să dăm spaţiu Cuvântului Său!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *