Întrebări despre euharistie

Teme: Teologie.
Etichete: .
Publicat la 19 noiembrie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Conferinţa Episcopală din Pennsylvania, SUA
Sursa: ProFamilia.ro

Euharistia

Euharistia

Materialul următor a fost conceput de Conferinţa Episcopilor din Pennsylvania, fiind publicat în septembrie 2000 spre ajutorul credincioşilor. Sperăm să fie de ajutor şi cititorilor români.

1. Ce ne învaţă credinţa noastră despre Euharistie?

Credinţa noastră ne învaţă că ceea ce mărturisim în Euharistie, moartea şi învierea lui Cristos, este şi actualizat în acea acţiune prin puterea dragostei şi bunătăţii lui Dumnezeu. Aceasta este esenţa credinţei noastre în Sacramentul pe care-l numim Euharistie, jertfa sfântă a Liturghiei, prezenţa reală a lui Cristos.

2. Care sunt câteva modalităţi prin care este descrisă Euharistia?

Catehismul Bisericii Catolice începe articolul despre Euharistie cu o reflexie asupra numelor prin care este identificat Sacramentul. Aici citim că fiecare nume „evocă anumite aspecte” ale Sacramentului. Este numit „Euharistie, pentru că este aducere de mulţumire lui Dumnezeu” (1328). Câteodată este referit ca „frângerea Pâinii” pentru că Isus a folosit acest ritual, înainte de toate, la Cina cea de Taină (1329). Euharistia este de asemenea numită „memorialul pătimirii şi învierii Domnului… Sfânta Jertfă”, pentru că actualizează jertfa unică a lui Cristos Mântuitorul şi include ofranda Bisericii (1330).

3. De ce este atât de importantă Euharistia pentru Biserică?

Euharistia se află în centrul vieţii Bisericii. În celebrarea acestui mister al credinţei, Cristos însuşi este prezent în mijlocul poporului Său. Bogată în simbolism şi mai bogată în realitate, Euharistia poartă în ea întreaga realitate a lui Cristos şi mijloceşte pentru noi opera Sa de mântuire. Pe scurt, când Biserica se adună pentru a-i aduce cult lui Dumnezeu şi pentru a oferi sacrificiul euharistic, nu numai că Cristos este în mod real prezent sub chipul pâinii şi al vinului, ci el de asemenea continuă opera de mântuire a oamenilor.

4. Ce este cu adevărat prezent în Euharistie?

În Euharistie, Isus a instituit Sacramentul în care chiar suferinţa, moartea şi învierea prin care a trecut sunt actualizate în vieţile noastre într-un fel care ne face capabili să ne împărtăşim de binefacerile crucii. Vorbim despre moartea noastră pentru păcat şi ridicarea la o nouă viaţă pentru că participăm la misterul morţii şi învierii lui Isus. Biserica foloseşte cuvântul „actualizează” (făcut din nou prezent) pentru a vorbi despre ceea ce se întâmplă la Liturghie. Termenul „Sfânta Jertfă” a Liturghiei este de asemenea exact, pentru că, sacramental, moartea şi învierea lui Isus sunt actualizate. Sacrificiul lui Cristos şi sacrificiul Euharistiei sunt un singur sacrificiu.

5. Când şi de ce a fost instituită Euharistia?

Cu mare claritate, Constituţia despre liturgie a Conciliului Vatican II ne învaţă: „La Cina cea de Taină, în noaptea în care a fost vândut, Mântuitorul nostru a instituit jertfa euharistică a Trupului şi Sângelui Său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor jertfa crucii până la a doua sa venire, şi pentru a încredinţa astfel Miresei Sale preaiubite, Biserica, memorialul morţii şi al învierii Sale: sacrament al pietăţii, semn al unităţii, legătură a carităţii, ospăţ pascal în care îl primim pe Cristos, sufletul este copleşit de har şi ne este dată chezăşia gloriei viitoare” (SC 47).

6. Care este legătura între Euharistie şi Cina cea de Taină?

Originea Euharistiei se află în Cina cea de Taină. Catehismul ne învaţă că „pentru a le lăsa apostolilor o chezăşie a iubirii, pentru a nu fi niciodată departe de ai Săi şi pentru a-i face părtaşi la Paştele Său, El a instituit Euharistia ca memorial al morţii şi învierii Sale şi a poruncit apostolilor s-o celebreze până la venirea Sa, instituindu-i atunci preoţi ai Noului Testament” (1337). În contextul Cinei celei de Taină, Isus a instituit o nouă jertfă de aducere aminte. Ca o amintire continuă a morţii şi Învierii sale, în timpul mesei Pascale cu apostolii Săi, a luat pâinea „şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu” (Matei 26,26). De asemenea a luat potirul cu vin „după ce a cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22,20). La sfârşit le-a poruncit: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (1 Corinteni 11,24).

Ca şi masa Pascală, această jertfă de aducere aminte a legii noi este atât sacrificiu cât şi masă sfântă. Ambele aspecte rămân în mod inseparabil părţi ale aceluiaşi mister. Într-o actualizare nesângeroasă a jertfei crucii şi în aplicarea puterii ei mântuitoare, Domnul este oferit în sacrificiul Liturghiei atunci când prin cuvintele consacrării şi revărsarea Spiritului Sfânt, Cristos este prezent într-o formă sacramentală sub chipul pâinii şi al vinului, pentru a deveni hrană spirituală pentru credincioşi.

7. Ce înseamnă că Isus a murit o dată pentru totdeauna?

Este adevărat că există o singură jertfă – oferirea de sine a lui Cristos pe crucea de pe Calvar. O dată pentru totdeauna, Isus, care a fost victimă pentru păcatele noastre, s-a oferit pe sine pentru mântuirea noastră. „Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice” (Evrei 9,15).

Acest mare sacrificiu a fost îndeplinit de Isus, preot şi victimă, care s-a oferit pe sine pe altarul crucii pentru mântuirea noastră. Sacrificiul nu trebuie şi nu poate fi repetat, dar poate fi actualizat pentru ca noi să putem, sacramental şi spiritual, să intrăm în el şi să primim hrană spirituală din el. Deşi este adevărat că nu putem fi prezenţi în mod fizic pe Calvar, există o modalitate reală, sacramentală şi spirituală, de a fi prezenţi, prin participarea la Euharistie, din moment ce meritul obţinut pentru noi prin moartea lui Isus ne este aplicat în ceea ce numim misterul pascal – trecerea de la moarte la viaţă.

8. De când celebrează creştinii Euharistia aşa cum se celebrează astăzi?

Unul dintre cel mai uimitoare aspecte ale celebrării Euharistiei este faptul că s-a schimbat atât de puţin de-a lungul a douăzeci de secole. Elementele esenţiale se găsesc în relatarea din Evanghelii a instituirii Euharistiei. Structura liturgică a acelei celebrări s-a dezvoltat foarte rapid la începutul vieţii Bisericii, aşa cum vedem în prima scrisoare a Sfântului Pavel către Corinteni (1 Corinteni 11,26), şi elementele esenţiale au rămas neschimbate. Chiar şi în multe detalii, găsim în celebrarea de astăzi a Liturghiei o identitate cu ceea ce a fost înaintea noastră cu atât de multe secole.

Aşa cum învăţăm din Instrucţiunile Generale ale Misalului Roman, Biserica a considerat întotdeauna că porunca lui Cristos de a pregăti camera cea mare unde va celebra masa Pascală cu apostolii şi va institui jertfa Trupului şi Sângelui Său (Marcu 14,12-16; Matei 26,17-19; Luca 22,7-13) îi impune responsabilitatea de a da instrucţiuni pentru pregătirea minţii adoratorilor şi a locului, ritului şi textului celebrării Sfintei Euharistii. Normele folosite în misal pentru celebrarea Liturghiei după Ritul Roman „sunt o nouă dovadă a marii atenţii, a credinţei şi a dragostei neschimbate pe care Biserica o arată Euharistiei” (Instrucţiuni Generale, Introducere, 1).

9. Ce dovezi istorice există referitor la celebrarea Euharistiei în primele comunităţi creştine?

Vorbind despre continuitatea celebrării de astăzi a Liturghiei faţă cele mai vechi forme, Catehismul reţine spre examinare textul Sfântului Iustin Martirul, care a trăit în secolul al doilea al erei creştine: „Încă din secolul al doilea, avem mărturia Sfântului Iustin Martirul cu privire la liniile majore ale desfăşurării celebrării euharistice. Ele au rămas aceleaşi până în zilele noastre în toate marile familii liturgice” (1345). Astăzi rânduiala Liturghiei cheamă preotul care prezidează şi comunitatea cu care el va celebra să se adune, în mod special şi particular duminica. Aceasta este ziua în care se sărbătoreşte învierea lui Cristos, şi de aceea este pentru creştini ziua Domnului, ziua noastră sfântă, timpul pentru a celebra amintirea morţii şi învierii Sale, lucru pe care Cristos ni l-a cerut să îl facem în amintirea sa.

10. Ce se înţelege prin Liturghia Cuvântului în celebrarea Euharistiei?

Liturghia este împărţită în două părţi: Liturghia Cuvântului şi Liturghia Euharistică. În duminici şi în zilele de sărbătoare solemnă se citesc trei lecturi. În mod obişnuit, o lectură este din Vechiul Testament; una din Faptele Apostolilor, Epistole sau Apocalipsă; şi a treia este întotdeauna din una dintre cele patru Evanghelii. În zilele de peste săptămână se citesc în mod obişnuit două lecturi. Prima este din Vechiul sau din Noul Testament (din altă carte decât din Evanghelii); a doua este din una dintre Evanghelii. Sf. Iustin scrie: „se citeşte din amintirile apostolilor şi din scrierile profeţilor, atât cât îngăduie timpul” (CBC 1345).

În instrucţiunile pentru celebrarea Euharistiei în zilele noastre, citim „Când se citesc Scripturile în Biserică, Dumnezeu însuşi vorbeşte poporului Său, şi Cristos, prezent în propriul Său cuvânt, proclamă Evanghelia” (Instrucţiuni Generale, Capitolul II, 9).

O parte integrantă importantă a celebrării Liturghiei Cuvântului este predica sau comentariul preotului asupra lecturilor sau asupra altor elemente ale credinţei şi vieţii Bisericii. De vreme ce atât de mult din cultura noastră se schimbă cu rapiditate, este esenţial ca învăţătura lui Cristos să fie aplicată la circumstanţele zilelor noastre, astfel încât să permită credinciosului să vadă toate implicaţiile mărturisirii sale de credinţă. Instrucţiunile Generale ne spun că „predica, ca parte integrantă a Liturghiei, măreşte eficacitatea cuvântului” (Capitolul II, 9).

În acest punct al Liturghiei, este recitat Crezul, ca un rezumat al mărturisirii noastre de credinţă, recunoscând ceea ce am citit ca şi cuvânt al lui Dumnezeu, şi vestind adeziunea noastră la învăţătura lui Cristos şi la mărturisirea de credinţă a Bisericii sale, astfel încât să putem continua cu vrednicie celebrarea Euharistiei. Preotul invită apoi credincioşii să ofere rugăciunile lor pentru nevoile Bisericii, ale comunităţii şi ale lor personale. Aceasta este numită rugăciunea credincioşilor.

11. Ce se înţelege prin Liturghia Euharistică?

Liturghia Euharistică este chiar centrul Liturghiei. Folosind una dintre rugăciunile Euharistice aprobate, preotul se roagă asupra darurilor, cere revărsarea Spiritului Sfânt asupra lor, recită cuvintele consacrării, ridică ostia şi potirul pentru a fi adorate de credincioşi şi continuă cu rememorarea suferinţei, a învierii şi a întoarcerii glorioase a Domnului Isus. Prin acest act sfânt, sacramental, pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele lui Cristos şi noi, prin participarea noastră la acest mister al credinţei, participăm în mod spiritual la moartea şi învierea lui Isus. Sfântul Iustin descrie această măreaţă rugăciune de mulţumire şi notează apoi: „atunci când el a încheiat rugăciunile şi aducerile de mulţumire, toţi cei prezenţi dau glas unei aclamaţii spunând: ‘Amin.'”

Catehismul, descriind Liturghia Euharistică, ne spune că „împlinim această poruncă a Domnului prin celebrarea memorialului jertfei sale. Făcând aceasta, oferim Tatălui ceea ce El însuşi ne-a dat: darurile creaţiei, pâinea şi vinul, devenite, prin puterea Spiritului Sfânt şi prin cuvintele lui Cristos, Trupul şi Sângele lui Cristos: în felul acesta Cristos se face prezent în mod real şi tainic” (1357).

Apoi urmează împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos. Citim în Instrucţiunile Generale că, în acest punct al Liturghiei, „preotul arată credincioşilor pâinea euharistică pentru împărtăşire şi, împreună cu ei, recită rugăciunea umilinţei, din cuvintele Evangheliei. Este cel mai de dorit ca credincioşii să primească Trupul Domnului din ostii consacrate la aceeaşi Liturghie şi, în împrejurările în care este permis, să se împărtăşească din potir. Atunci chiar şi prin semne comuniunea va fi evidenţiată, cu mai multă claritate, ca o împărtăşire a jertfei ce se oferă cu adevărat” (Capitolul II, 56 g, h).

Dacă ne întoarcem la Catehism, citim că „Împărtăşania sporeşte unirea noastră cu Cristos”. Principalul rod al primirii Euharistiei în Sfânta Împărtăşanie este o unire intimă cu Isus Cristos. Într-adevăr, Domnul spune: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6,56). Viaţa în Cristos îşi are fundamentul în ospăţul euharistic: „Precum m-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan 6,57) (1391).

12. Ce se înţelege prin prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie?

Credinţa Bisericii cu privire la prezenţa reală a lui Isus în Euharistie, sub forma pâinii şi a vinului, îşi are originea în cuvintele lui Isus însuşi, consemnate în Evanghelia Sfântului Ioan. În cuvântarea euharistică după înmulţirea pâinilor, Domnul nostru compară pâinea obişnuită cu o pâine care nu este din lumea aceasta, dar care conţine viaţa veşnică pentru cei care o mănâncă. El spune: „Eu sunt pâinea vieţii… Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6,48,51).

Ceea ce Isus ne oferă este prezenţa sa continuă, durabilă, de fiecare dată când celebrăm Euharistia. Pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele Său. „Acesta este Trupul meu… acesta este potirul Sângelui Meu.”

Modul în care Isus este prezent în Euharistie nu poate fi explicat în termeni fizici, deoarece depăşeşte nevoia obişnuită de spaţiu şi măsură. Este un mister supranatural faptul că persoana care devine pe deplin prezentă în Liturghie este acelaşi Mântuitor Înălţat care stă de-a dreapta Tatălui. Devenind prezent în mod sacramental, condiţia lui Cristos nu se schimbă. El nu trebuie să părăsească cerul pentru a deveni prezent pe pământ.

13. Ce se înţelege prin transsubstanţiere?

În a explica această doctrină a credinţei, Catehismul citează Conciliul din Trento, aşa cum rezumă el credinţa noastră catolică. „Deoarece Cristos, Răscumpărătorul nostru, a spus că ceea ce oferă sub chipul pâinii este cu adevărat Trupul Său, a existat în Biserică întotdeauna convingerea, pe care Sfântul Conciliu o declară din nou, că prin consacrarea pâinii şi a vinului se înfăptuieşte preschimbarea întregii substanţe a pâinii în substanţa Trupului lui Cristos Domnul nostru şi a întregii substanţe a vinului în substanţa Sângelui Lui; această preschimbare, Biserica Catolică a numit-o în mod just şi adecvat transsubstanţiere” (1376).

14. De ce este păstrată Euharistia în tabernacol?

Prezenţa reală dăinuie după celebrarea Liturghiei Euharistice. Pentru acest motiv există un tabernacol în biserică. Odată Împărtăşania distribuită, ostiile rămase sunt aşezate în tabernacol pentru a asigura viaticul pentru cei care apelează la Biserică pe patul de moarte, şi de asemenea pentru a oferi un punct central pentru rugăciune şi adorarea lui Cristos în prezenţa sa reală.

Cu trecerea timpului, reflecţia respectuoasă a condus Biserica la îmbogăţirea devoţiunii sale euharistice. Credinţa că Isus este cu adevărat prezent în Sacrament îi conduce pe credincioşi să îl adore pe Cristos care rămâne în mod continuu cu noi în Sacramentul Euharistiei. Oriunde este Sacramentul, acolo este şi Cristos, care este Domnul şi Dumnezeul nostru; de aceea El trebuie adorat mereu în acest mister. Un astfel de cult este exprimat în mai multe feluri: prin îngenuncheri, prin adorarea Euharistiei şi prin multele forme ale devoţiunii euharistice nutrite de credinţă.

Popularitatea sărbătorii Corpus Christi (Trupul şi Sângele Domnului), cu cântările pline de voioşie şi procesiunile publice, a încurajat în plus dezvoltarea devoţiunilor euharistice. În anumite momente, Preasfântul Sacrament este scos din tabernacolul în care este păstrat în mod obişnuit şi aşezat pe altar pentru adorare. Aceste perioade de expunere sunt extinse uneori la ore sfinte. Se bucură de o deosebită popularitate tradiţia parohială a zilei sau zilelor euharistice (de exemplu devoţiunea de patruzeci de ore), cu expunerea Preasfântului Sacrament şi o omilie care atrage în mod deosebit atenţia asupra acestui dar minunat, divin. La încheierea unei asemenea devoţiuni, adunarea este binecuvântată cu Euharistia. Binecuvântarea este cunoscută ca Binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament.

15. De ce este important să mă pregătesc pentru a primi Euharistia?

Pentru a răspunde invitaţiei Domnului de a mânca Trupul Său şi de a bea Sângele Său, credinciosul trebuie să fie pregătit. Sfântul Paul ne îndeamnă să ne examinăm conştiinţa. „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului” (1 Corinteni 11,27). Înainte de a ne apropia de masa Domnului, este important să reflectăm asupra vieţii noastre, să-i cerem iertare lui Dumnezeu pentru greşelile noastre, şi, dacă este nevoie, datorită păcatelor grave, să ne folosim de spovada sacramentală.

Sondaje recente indică faptul că un număr semnificativ de catolici nu înţeleg pe deplin Euharistia şi în mod special prezenţa reală a lui Cristos în Preasfântul Sacrament. Oricare ar fi cauza acestei neînţelegeri a credinţei, toţi cei care se apropie de masa Domnului trebuie să recunoască semnificaţia acţiunii lor şi importanţa pregătirii lor spirituale. Uneori devine sarcina membrilor mai în vârstă ai familiei, în mod special a părinţilor, de a revedea cu cei tineri ce anume se întâmplă la Liturghie şi pe cine primim în Sfânta Împărtăşanie. În unele situaţii bunicii au un rol unic şi privilegiat de învăţători ai credinţei, pentru o vârstă la care conştientizarea prezenţei reale nu este atât de puternică.

16. Cum trebuie să mă pregătesc pentru a primi Euharistia?

Conform unei tradiţii care se bucură de o renaştere în multe parohii, mai multe persoane vin la biserică mai devreme pentru a se pregăti în linişte pentru experienţa spirituală a Liturghiei Euharistice şi pentru primirea Domnului nostru în Împărtăşanie. Aceasta este o practică pe care fiecare dintre noi o poate adopta ca o modalitate de a întări credinţa noastră şi de a aprecia mai profund misterul în care suntem invitaţi să intrăm când ne apropiem de prezenţa lui Dumnezeu între cu noi în Euharistie. Acele câteva minute de pregătire în tăcere au efectul spiritual de a face inimile noastre „căi ale Domnului”. Tot ceea ce ni se cere este puţin timp pentru a ne reculege, pentru a ne reaminti ceea ce facem şi pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru prezenţa reală a lui Isus Cristos în Euharistie.

17. Oricui îi este permis să primească Euharistia?

Deseori la căsătorii, înmormântări sau alte ocazii religioase unde sunt prezenţi şi cei care nu împărtăşesc credinţa noastră, există tentaţia printre cei prezenţi de a încerca să evite orice tip de stângăcie invitând pe non-catolici să primească Euharistia. Totuşi, acelora care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica nu li se permite să participe la masa Domnului ca şi cum ar fi membri deplini, părtaşi la întreaga viaţă sacramentală a Bisericii. Primirea Împărtăşaniei creează percepţia publică că cel care îl primeşte pe Domnul este în unitate deplină cu Biserica Catolică. Liniile directoare pentru primirea Împărtăşaniei, aprobate de Episcopii Statelor Unite, se găsesc la sfârşitul acestor reflexii.

Pentru a-i ajuta atât pe catolici cât şi pe cei care nu împărtăşesc credinţa noastră să răspundă potrivit, Conferinţa Naţională a Episcopilor Catolici a emis linii directoare pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Acestea amintesc catolicilor despre nevoia de a fi într-o dispoziţie corespunzătoare, de a ţine post de cel puţin o oră înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii, şi de a căuta să trăiască în spirit de caritate şi iubire cu aproapele. Pentru ceilalţi creştini, textul evidenţiază că „este o consecinţă a tristei diviziuni a creştinătăţii faptul că nu putem extinde la ei o invitaţie generală de a primi Împărtăşania. Catolicii cred că Euharistia este o acţiune a comunităţii care celebrează, semnificând unitatea comunităţii în credinţă, viaţă şi cult. Primirea Euharistiei de către creştini care nu sunt în deplinătate uniune cu noi ar implica o unitate care nu există încă şi pentru care trebuie să ne rugăm cu toţii”.

18. Cum ne face Euharistia Poporul lui Dumnezeu?

Aşa cum în mod individual suntem aduşi la uniunea cu Cristos prin participarea noastră la misterul pascal şi prin împărtăşirea noastră cu pâinea şi vinul consacrate, tot astfel Biserica devine noul popor al lui Dumnezeu, prin celebrarea Euharistiei. Noi suntem un popor făcut una cu Cristos şi una unul cu celălalt tocmai prin Euharistie. De aceea Catehismul ne învaţă: „Euharistia semnifică şi realizează comuniunea de viaţă cu Dumnezeu şi unitatea Poporului lui Dumnezeu, prin care Biserica este ea însăşi” (1325).

19. De ce trebuie să particip la Liturghie şi să primesc Euharistia?

De vreme ce noi constituim familia lui Dumnezeu – poporul lui Dumnezeu – Biserica Sa – tocmai prin participarea noastră la Euharistie, nu putem creşte în noul Trup al lui Cristos ca membri deplini şi sănătoşi fără să ne împărtăşim cu Euharistia. În fiecare duminică, care este o sărbătorire a zilei în care Isus a înviat din morţi, credincioşii se adună nu doar pentru a-şi mărturisi credinţa, ci şi pentru a reînnoi viaţa lui Cristos din lăuntrul lor. Ne adunăm nu ca indivizi izolaţi unul de altul şi aflaţi în legătură doar cu Dumnezeu, ci tocmai ca familie a lui Dumnezeu, aflaţi în legătură unul cu celălalt, şi, prin Biserică, cu Dumnezeu – făcuţi una în Euharistie.

De aceea Biserica îi cheamă pe credincioşi să celebreze în fiecare duminică marele dar al faptului că Dumnezeu este cu noi în Euharistie. A lipsi de la Euharistia de duminică înseamnă a-ţi diminua propria viaţă spirituală – propria comuniune cu Trupul nou al lui Cristos, Biserica. Celebrăm duminica Euharistia ca o familie de credinţă – ca Biserică – pentru că aici ne găsim identitatea, unitatea şi chiar existenţa ca membri ai Trupului lui Cristos, membri ai Bisericii Sale.

20. Câteva gânduri de încheiere

În încheierea învăţăturilor despre Euharistie, Catehismul ne reaminteşte că aceasta este de asemenea „promisiunea gloriei ce va veni”. „Nu avem o chezăşie mai sigură şi nici un semn mai evident pentru această mare speranţă, a cerurilor noi şi a pământului nou în care va locui dreptatea, decât Euharistia” (1405). Catehismul încheie referindu-se la cuvintele Sfântului Ignaţiu de Antiohia: „ori de câte ori se celebrează acest mister ‘se împlineşte lucrarea răscumpărării noastre’ şi noi ‘frângem aceeaşi Pâine care este leac de nemurire, antidot împotriva morţii, hrană a vieţii veşnice în Isus Cristos'” (1405).

Sfântul nostru Părinte, Papa Ioan Paul al II-lea, în minunata lui Exortaţie Apostolică Biserica în America ne învaţă: „Euharistia este momentul deosebit al întâlnirii cu Cristos cel Viu. De aceea, prin predicile şi cateheza lor, păstorii Poporului lui Dumnezeu din America trebuie să se străduiască să dea celebrării euharistice duminicale o nouă forţă, ca izvor şi apogeu al vieţii Bisericii, garanţie a comuniunii Trupului lui Cristos şi o invitaţie la solidaritate ca expresie a poruncii Domnului: ‘Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi'” (Ioan 13,34) (35). Cuvintele sale trebuie să ne ajute pe noi toţi, Episcopi, preoţi, diaconi, bărbaţi şi femei din viaţa consacrată şi credincioşi laici, să ne reînnoim angajamentul nostru de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru extraordinarul dar al prezenţei lui Isus în Euharistie.

21. Linii directoare pentru primirea Comuniunii

În 14 noiembrie 1996, Conferinţa Naţională a Episcopilor Catolici a aprobat următoarele linii directoare pentru primirea Împărtăşaniei. Liniile directoare caută să reamintească tuturor acelora care pot participa la Liturghiile catolice disciplina prezentă a Bisericii cu privire la împărtăşirea euharistică.

Pentru catolici

Ca şi catolici, noi participăm deplin la celebrarea euharistică atunci când primim Sfânta Împărtăşanie. Suntem încurajaţi să primim Împărtăşania des şi cu devoţiune. Pentru a fi într-o dispoziţie corespunzătoare pentru a primi Împărtăşania, participanţii trebuie să nu aibă conştiinţa încărcată cu păcat grav şi în mod normal să fi postit o oră. O persoană care are pe conştiinţă un păcat grav nu poate primi Trupul şi Sângele Domnului fără spovada sacramentală anterioară, cu excepţia unor motive întemeiate când nu există posibilitatea spovedirii. În acest caz, persoana trebuie să respecte obligaţia de face un act de căinţă perfectă, care include intenţia de a se spovedi cât mai curând posibil (canonul 916). O primire frecventă a Sacramentului Spovezii este încurajată pentru toţi.

Pentru ceilalţi creştini

Îi considerăm bineveniţi la această celebrare a Euharistiei pe ceilalţi creştini, ca fraţi ai noştri. Ne rugăm ca Botezul nostru comun şi acţiunea Spiritului Sfânt în această Euharistie să ne apropie mai mult unii de alţii şi să risipească tristele diviziuni care ne separă. Ne rugăm ca acestea să se micşoreze şi în final să dispară, în concordanţă cu rugăciunea lui Cristos pentru noi: „ca toţi să fie una” (Ioan 17,21).

Deoarece catolicii cred că celebrarea Euharistiei este un semn al realităţii unităţii de credinţă, viaţă şi cult, membrii acelor Biserici cu care nu suntem încă în deplină unitate nu sunt în mod obişnuit admişi la Sfânta Împărtăşanie. Împărtăşirea euharistică în circumstanţe excepţionale a altor creştini necesită o permisiune în conformitate cu directivele Episcopului diecezan şi cu prevederile dreptului canonic (canonul 844 secţiunea 4). Membrii Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Asiriene a Răsăritului, şi ai Bisericii Catolice Naţionale Poloneze sunt îndemnaţi să respecte disciplina propriilor Biserici. În conformitate cu disciplina romano catolică, Codul de Drept Canonic nu obiectează faţă de primirea Împărtăşaniei de către creştinii acestor Biserici (canonul 844 secţiunea 3).

Pentru cei care nu primesc Sfânta Împărtăşanie

Toţi cei care nu primesc Sfânta Împărtăşanie sunt încurajaţi să exprime în inimile lor dorinţa evlavioasă de unitate cu Domnul Isus şi cu ceilalţi.

Pentru necreştini

Sunt de asemenea bineveniţi la această celebrare cei care nu împărtăşesc credinţa noastră în Isus Cristos. Deşi nu pot fi admişi la Sfânta Împărtăşanie, le cerem să îşi ofere rugăciunile pentru pacea şi unitatea familiei umane.

2 Comments

  1. Foarte complicata terminologie, cam academica, greu de inteles!
    Painea si vinul care-s trupul Mantuitorului unde-s? Ca la impartasit nu se vad, ci doar ceva simbolic, rotunjorul acela alb. Domnul a frant paine si a dat vin din potir, deci unde primimesc credinciosii asa ceva? Credinciosii catolici de ce nu primesc sangele Domnului ca la crestinii de rit ortodox, adica de ce sunt discriminati?
    Daca cineva nu are nici un pacat grav, nu mai trebuie sa se spovedeasca niciodata?
    Nu ar trebui sa postim macar o zi (daca suntem sanatosi) daca avem respect pentru ceea ce zicem ca este trupul si sangele Mantuitorlui, adica nu s-ar cuveni sa facem mai mult efort, sa ne jertfim si noi comoditatea noastra?

  2. 1) Pâinea şi vinul sunt… tot acolo, ca aparenţă. Nu este nimic simbolic în transsubstanţierea ce are loc la Prefacere/Consacrare. Sub chipul pâinii şi al vinului este în mod real Trupul şi Sângele Domnului.
    2) Ostia folosită de romano-catolici este tot o pâine, nedospită. Deci se foloseşte tot pâine şi vin.
    3) Credincioşii romano-catolici nu sunt lipsiţi de nimic: în orice bucăţică/firimitură/picătură din pâinea şi vinul consacrate se află Cristos întreg. Nu este ca şi cum ei ar primi Trupul nu şi Sângele. Îl primesc pe Cristos ÎNTREG.
    4) Cine nu are păcate de moarte pe suflet nu, nu trebuie să se spovească pentru a se împărtăşi. Poate, dar nu trebuie.
    5) Fiecare este liber să postească atât cât doreşte şi poate. Biserica Catolică recomandă un minim de o oră. A cere mai multe ore ar însemna a pune pentru mulţi o piedică în calea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Dar, încă o dată, cine vrea mai mult să postească o poate face.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *