Ieremia, drama profeţiei

Teme: Biblic.
.
Publicat la 20 noiembrie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Paul Maiberger
Traducere: pr. Adrian Dancă
Sursa: ProFamilia.ro

Numele „Irmeia(hu)” înseamnă „Iahve (-ia/iahu) să ridice (irme) din sărăcie şi nevoi”. Este, aşadar, un nume care exprimă dorinţa, urarea, cererea de mântuire din asuprire. Are la bază convingerea exprimată în Ps 112,7: „Cel ce scoate din ţărână pe cel sărac şi ridică (iarim) din gunoi pe cel sărman”.

Ieremia, al doilea din cei „patru profeţi majori” a trăit într-o perioadă de mari frământări la nivel religios şi politic, cu fenomene decisive precum reforma cultului sub regele Iosia în 622 î.C. şi falimentul ei datorat morţii tragice a regelui în bătălia de la Meghido în 609 î.C., dispariţia puterii asiriene şi apariţia imperiului babilonez, nu în cele din urmă, distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor şi deportarea populaţiei în exilul babilonic în 586 î.C.

Profilul biografic

Cartea care poartă numele său, în special capitolele 26-45, oferă multe date despre destinul acestui profet, condiţiile externe dar şi despre viaţa sa personală.

Ieremia era de neam preoţesc şi s-a născut în jurul anului 650 î.C., fiul preotului Chelkia din Anatot, o cetate levitică la 6 km nord-est de Ierusalim, în teritoriul tribului lui Beniamin. În ciuda împotrivirii lui, fiind prea tânăr şi incapabil să vorbească, Dumnezeu îl asigură că l-a ales să fie profet chiar mai înainte de a se fi născut: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, eu te-am cunoscut deja, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit profet pentru popoare” (1,5). Din antetul cărţii, chemarea lui a avut loc în jurul anului 628 î.C., drept care el a fost activ ca profet la Ierusalim timp de peste 40 de ani, până la distrugerea cetăţii în 586. (…) Perioada activităţii lui profetice este împărţită în patru etape.

Prima perioadă îmbrăţişează timpul dintre vocaţia lui Ieremia până la reforma lui Iosia, între anii 628-622 î.C. Această primă fază a predicării profetice este cuprinsă în capitolele 1-6. Vocaţia de profet este strâns legată de două viziuni (1,11-19), destinate să-l conducă şi mai adânc în misiunea ce i-a fost încredinţată. În prima, viziunea însăşi şi cuvintele care o însoţesc sunt unificate pe baza sunetului sau a unui joc de cuvinte ebraice. Ieremia vede un ram de migdal (şaqed) care îi dă certitudinea că Dumnezeu „veghează” (şoqed) asupra cuvântului său ca acesta să se împlinească. În a doua viziune, Ieremia este în faţa unui cazan în clocot, înclinat spre miazănoapte, din care se varsă o parte a conţinutului; i se spune ca explicaţie că dinspre Nord se va vărsa nenorocirea asupra locuitorilor ţării. Acest duşman al regatului lui Iuda, fără să fie menţionat pe nume dar care mai târziu Ieremia îl va indica în Babilonia (20,4), va invada la timpul său Ţara Sfântă dinspre Nord şi va pedepsi cu asprime poporul necredincios prin vinovăţiile sale. Această viziune simbolică pune în faţa ochilor profetului, în mod drastic şi înspăimântător, nenorocirea pe care trebuia să o vestească poporului său. Ieremia se teme în faţa unei asemenea misiuni neplăcute şi se înfricoşează pentru viaţa sa, dar Dumnezeu îl încurajează asigurându-l că nu i se va întâmpla nimic: „Căci iată, Eu te-am făcut astăzi cetate întărită, stâlp de fier şi zid de aramă înaintea acestei ţări întregi” (1,18). Dar Ierusalimul nu a dat ascultare ameninţărilor şi avertismentelor profetului; cuvintele lui n-au avut niciun efect. Ieremia renunţă la misiunea sa, dezamăgit şi întristat din cauza insuccesului, până la moartea lui Iosia, pentru a ieşi din nou în public în timpului succesorului la tron, Ioiakim (609-598).

A doua perioadă a activităţii lui profetice cade sub domnia lui Ioiakim, până la prima cucerire a Ierusalimului în 609-597. Sunt datele cuprinse în capitolele 7-20, 26, 35-36. Imediat după întronarea lui Ioiakim, Ieremia a ţinut o cuvântare provocatoare, aşa numitul „discurs din templu” (7,1-5; 26,1-19). În timpul regelui precedent, templul de la Ierusalim devenise singurul sanctuar recunoscut, dar profetul, acum, în faţa păcatelor poporului său, defineşte templul „o peşteră de tâlhari” (7,11; cf Mt 21,13), destinat la aceeaşi soartă ca şi sanctuarul Arcei Legământului de la Şilo, distrus în jurul anului 1050 î.C. Dacă numai apropierea dintre templu şi cuib de tâlhari suna a sacrilegiu, vestirea distrugerii templului apărea o blasfemie atât de gravă încât toţi preoţii şi profeţii, chiar populaţia însăşi, căutau să-l elimine pe Ieremia. Numai intervenţia câtorva bătrâni a reuşit să-l salveze pe Ieremia de la moarte.

Dar nici ameninţările de moarte, nici atacurile perfide n-au reuşit să-l convingă pe profet să renunţe la mesajele lui de judecată. Alteori a conferit o mai mare vigoare şi incisivitate la cuvinte prin acţiuni simbolice. Astfel, pentru a ilustra vizibil distrugerea Ierusalimului, a sfărâmat o oală de lut (19,1-15). La porunca Domnului, nu a putut să se căsătorească nici să aibă copii, ceea ce în Vechiul Testament era considerată o ruşine. Apăsarea misiunii profetice l-a dus la limita oboselii psihologice. Zelul şi angajarea cu care vestea cuvântul lui Dumnezeu, răzvrătirea şi persecuţia care decurgeau de aici, au creat în el o tensiune insuportabilă, cum se observă în confesiunile sale de o profunzime cu totul a parte (a se vedea, în acest sens, pentru a cita numai un exemplu Ier 20, 7-18, unde profetul ajunge să blesteme chiar şi ziua în care s-a născut).

În 605 î.C., dupa victoria lui Nabucodonosor asupra faraonului Necao, stăpânirea lumii a trecut de la Egipt la Babilon, în care Ieremia individuase „duşmanul de la miazănoapte” (1,13; 6,22), destinat să săvârşească asupra Israelului judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru că, de acum, profeţiile lui începeau să se împlinească, era necesară conservarea lor, ca mărturie a validităţii şi actualităţii lor. Pentru aceasta, Ieremia s-a lăsat ajutat de ucenicul fidel Baruh, un fel de „secretar”, căruia i le-a dictat. Apoi, fiindu-i interzis accesul la templu, Ieremia l-a trimis pe Baruh să citească poporului sulul profeţiilor în ziua de post, în speranţa că va obţine în cele din urmă convertirea lor. Cuvintele profetului au avut un impact enorm asupra populaţiei şi a funcţionarilor, în timp ce regele Ioiakim, căruia i s-a adus sulul şi i s-a citit din el, a rămas indiferent şi l-a aruncat în foc. Pentru acest blestem, Dumnezeu a ameninţat sfârşitul regelui şi al cetăţii şi a poruncit lui Ieremia să înlocuiască sulul ars, astfel încât Baruh a redactat un altul – tot la dictarea lui Ieremia – adăugând câteva lucruri la textul precedent (capitolul 36). Regele, însă, a emis un mandat de arestare împotriva lui Ieremia şi a lui Baruh, şi chiar era hotărât să-i ucidă pe amândoi – după soarta profetului Urie – dacă ajutorul lui Dumnezeu nu i-ar fi scos din pericol.

A treia perioadă a profetului Ieremia este din timpul regelui Sedecia, între prima şi a doua cucerire a Ierusalimului (597-586). Despre aceste evenimente citim în capitolele 21-24; 27-29; 32; 37-39. La începutul domniei lui Sedecia se părea că tensiunea din jurul lui Ieremia era în scădere, ba chiar se bucura de o oarecare preţuire. Dar lupta împotriva lui devenea din ce în ce mai aspră şi a atins punctul culminant în timpul asediului Ierusalimului. Pe plan politic, sunt anii marcaţi de o ciocnire tot mai grea cu marea putere a timpului, Babilonia.

După victoria lui Nabucodonosor asupra egiptenilor, regiunea siro-palestiniană a ajuns sub domnia babiloniană, iar Ioiakim a devenit vasal al lui Nabucodonosor. Dar după trei ani, a rupt raportul de dependenţă şi după moartea lui, fiul său Ioiachin credea că poate continua aceeaşi politică de independenţă. Nabucodonosor a pornit împotriva Ierusalimului şi după un scurt asediu l-a cucerit în 597. Pentru a-şi arăta dreptul său de suveran şi a sufoca în faşă orice răzmeriţă, Nabucodonosor l-a depus pe Ioiachin, care astfel a rămas pe tron doar trei luni, şi l-a înlocuit cu Matania (un fiu al lui Iosia şi frate cu Ioiakim) căruia, ca semn al puterii absolute, i-a schimbat numele în Sedecia. Nabucodonosor a expoliat templul, palatul regal, iar pe Ioiachin şi familia lui i-a deportat la Babilonia, împreună cu mulţi funcţionari, oameni buni de luptă şi clasele de meşteşugari. Din Ier 52,28 rezultă un total de 3.023 de persoane, printre care preotul şi viitorul profet Ezechiel.

Profetul, omul simbolismului

Sedecia, iniţial s-a comportat ca un vasal fidel faţă de Nabucodonosor, dar apoi au înflorit tot mai mult grupările naţionaliste care au impus din nou orientarea lor în politica externă şi sperau să schimbe situaţia în favoarea lui Iuda. Ieremia, din nou, îi avertiza să nu rupă dependenţa de Babilonia. Printr-un gest simbolic, umbla în public purtând la gât un jug şi strigând poporului şi regelui: „plecaţi-vă gâtul la jugul regelui Babiloniei şi veţi scăpa cu viaţa” (27,12). În mod vehement, se răstea la toţi acei profeţi, ghicitori şi visători care vorbeau de o întoarcere imediată a deportaţilor şi de readucerea tezaurului templului furat, şi în caz de neascultare faţă de Babilonia, vestea ameninţarea cu moartea şi distrugerea. (…) Chiar şi în rândul deportaţilor în Babilonia şi-au făcut apariţia falşii profeţi care promiteau exilaţilor întoarcerea în patrie într-un viitor nu îndepărtat. De aceea, Ieremia scrie o scrisoare către cei din robie, în care îi invita să se stabilească în ţara exilului, pentru că robia lor avea să mai dureze încă mult timp, mai precis 70 de ani (29,1-23).

Ieremia, însă, vesteşte nu numai sfârşitul, dar şi mântuirea. În aşa numita „scriere de mângâiere” (30-31,40). Dumnezeu făgăduise să încheie un Legământ Nou cu poporul său şi să scrie legea sa nu pe table de piatră, ca pe Sinai, ci în inimă, în aşa fel încât omul să se simtă pornit să îl respecte din convingere interioară, în bucurie şi libertate (31,31-34; 32,40).

Dar când Sedecia, într-un context care devenea tot mai ameninţător, a vrut să-l consulte încă o dată pe Ieremia, profetul l-a sfătuit să se predea de bunăvoie babilonienilor, pentru a salva viaţa proprie şi a cetăţii. Dar pentru că regele se temea de iudeii trecuţi de partea duşmanului, nu luase nicio hotărâre în privinţa capitulării. Frica lui de oameni era mai mare decât încrederea în Dumnezeu. În acest fel, se îndrepta spre distrugere, târând cu sine şi poporul (38,14-28). După un an şi jumătate de asediu, babilonienii au reuşit să facă o deschizătură în zidurile cetăţii, de acum epuizată de foame şi mizerie, cucerind-o fără dificultate în 586 î.C. Regele Sedecia a fugit în timpul nopţii împreună cu ai săi, dar în apropiere de Ierihon a fost capturat şi dus înaintea lui Nabucodonosor. Acesta, mai întâi l-a constrâns să asiste la uciderea copiilor lui, apoi i-a scos ochii şi împreună cu nobilii şi meşteşugarii, l-a dus în robie la Babilon. Profetul Ieremia, din ordinul lui Nabucodonosor, a fost eliberat din închisoare (39, 11-14).

A patra perioadă din viaţa lui Ieremia acoperă spaţiul restrâns de timp de la căderea Ierusalimului la şederea forţată a profetului în Egipt, despre care se vorbeşte în capitolele 40-44. Ieremia, eliberat a doua oară, după ce fusese din nou închis, merge la Godolia, fiul unui înalt funcţionar care i-a oferit protecţia sa în timpul prigoanei lui Ioiakim. Profetul alege să rămână în patrie, împreună cu săracii ţării. Godolia, între timp, fusese numit guvernator al Iudeii. Cum Ierusalimul era distrus, profetul s-a dus la Miţpa, la 12 km nord de Oraşul Sfânt, unde invita populaţia să rămână spusă regelui Babiloniei. Dar un grup de naţionalişti, strânşi în jurul lui Ismael, un bărbat de neam regesc, l-au asasinat pe Godolia şi numeroşi babilonieni care au rămas ca forţă de ocupaţie. De frica răzbunării lui Nabucodonosor, asasinii lui Godolia au fugit de la ammoniţi spre Egipt. Ieremia, căruia i-au cerut să mijlocească la Dumnezeu ca să ocrotească fuga lor în Egipt, i-a rugat stăruitor să rămână în patrie, dacă nu vor să cadă victimă a judecăţii lui Dumnezeu. Dar ei l-au acuzat pe Ieremia de minciună şi de instigare, şi l-au constrâns să fugă alături de ei luîndu-l cu sine pe Baruh. Pentru că în Egipt, iudeii au căzut din nou în idolatrie şi au reluat sacrificiile la idoli, Ieremia a trebuit să le vestească drept pedeapsă pentru infidelitatea religioasă, distrugerea definitivă în Egipt. Când şi în ce mod avea să se împlinească, nu ştim, din lipsă de cunoştinţe istorice mai precise. Nici restul vieţii lui Ieremia nu ne este cunoscut, nici nu ştim câţi ani a mai trăit după aceste lucruri. Foarte probabil a murit în Egipt, unde a fost târât împotriva voinţei lui, împărtăşind astfel soarta poporului său.

În comunitatea creştină, numeroase texte ale profetului Ieremia au fost interpretate ca profeţie a pătimirii lui Cristos.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *