Mihea, profetul naşterii lui Mesia

Teme: Biblic.
.
Publicat la 30 octombrie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Paul Maiberger
Traducere: pr. Adrian Dancă
Sursa: ProFamilia.ro

Mihea

Mihea

Numele Mihea este o formă prescurtată din Mika-ja(hu) sau Mika-el şi înseamnă „Cine e ca Iahve/Dumnezeu (El)?”. Acest nume care exprimă o mărturisire de credinţă este un nume de persoană printre cele mai iubite şi frecvente din Vechiul Testament şi preamăreşte unicitatea lui Dumnezeul lui Israel, incomparabil între toate divinităţile. Astfel, în Isaia (44,6), Iahve declară: „Nu este un alt Dumnezeu în afară de mine” şi pune întrebarea: „Cine este ca mine?”. Un comentariu la acest nume se găseşte chiar în cartea lui Mihea, unde spre sfârşit se afirmă: „Care Dumnezeu este ca tine, care ştergi fărădelegea şi ierţi păcatul?”

Numele cu forma „Cine este ca… (numele divinităţii)?” este atestat în scrierile cuneiforme începând cu al treilea mileniu î.C. În urma săpăturilor din cetatea imperială Ebla, în nordul Siriei, au fost descoperite şi nume precum Mi-Ka-Ya (Ya aici nu este Jahve, ci un sufix hipocoristic, adică un element folosit pentru a compune forme de alint) şi Mi-Ka-Il, o dovadă suprinzătoare a faptului că numele Micha(el) este în uz de peste patru mii de ani.

Profilul istoric

Mihea, unul din cei doisprezece profeţi minori, este originar din Moreset, un mic centru locuit pe colinele din Iuda, situat la circa 35 km de Ierusalim. Nu avem alte ştiri despre el. Nu este transmis nici măcar numele tatălui său, cum se face de obicei în alte cazuri. Nu cunoaştem ocupaţia lui şi nimic nu ni se spune despre experienţa vocaţiei, nici unde nici în faţa cui a vorbit ca profet. Potrivit antetului cărţii care-i poartă numele, el a fost activ sub domnia regilor din Iuda Iotam (739-734), Ahaz (734-728) şi Ezechia (728-699). A fost aşadar contemporan al profetului Amos şi al profetului Isaia, activ acesta din urmă, în regatul din Sud, a cărei predicare cade între anii 739 şi 701. Din câte se pare, Mihea a fost mai prezent în timpul lui Ezechia, pentru că în Ier 26,18 se vorbeşte despre el în următorii termeni: „Mihea din Moreset, care a fost profet în timpul lui Ezechia, regele lui Iuda”.

Greutatea de a fi profet în vremuri tulburi

Cartea sa începe cu o ameninţare adresată Samariei (1,2-7), prin care anunţă cetăţii propria distrugere: „De aceea, voi reduce Samaria la o grămadă de ruine, la un câmp de plantat vie”. Pentru că începând cu campania militară condusă în Palestina de regele asirian Tiglat Pileser al III-lea (745-727) în anul 734, dispariţia regatului de Nord se profila în termeni tot mai clari, până când la sfârşit, capitala Samaria, pe care Salmanassar al V-lea (727-722) a înconjurat-o în stare de asediu din 725 până în 722, în 722 a fost cucerită de Sargon al II-lea (722-705), Mihea trebuie să fi desăşurat activitatea sa de profet între anii 733-723.

Dar posibilitatea căderii Samariei comporta o perspectiva unui destin analog pentru Ierusalim şi Iuda. De aceea, Mihea îi îndeamnă pe conaţionalii săi, stabiliţi la Sefela, la o lamentaţie penitenţială (1,8-16), să umble „goi şi desculţ”, sub aparenţa unui prizonier dezonorat, plângând şi lamentând dispariţia temută a ţării.

Mihea a fost un profet de nenorociri, constrâns să ameninţe cu nimicirea Samariei, a Ierusalimului şi a lui Iuda din vina capilor politici, a principilor şi a judecătorilor, a preoţilor şi a profeţilor: „ei urăsc binele şi iubesc răul, devorează poporul meu, smulg piele de pe oameni şi le sfărâmă oasele” (3,2). Iniţial, Mihea se dăruieşte cu compasiune şi zel în favoarea persoanelor asuprite şi exploatate din patria sa. Aici, miniştrii, oficialii şi soldaţii garnizoanelor vecine au smuls de la oamenii simpli casele şi ogoarele, privându-i de propriul pământ (2,1-11). Faptul că Mihea este angajat cu atâta ardoare şi curaj pentru salvarea drepturilor celor neapăraţi din faţa violenţei şi ambiţiei celor puternici, dă de înţeles că era un om de prestigiu, probabil un bătrân al satului, care în această funcţie reprezenta exigenţele comunităţii sale chiar şi la Ierusalim. Aici, el condamnă aviditatea profeţilor (3,5-8), corupţia judecătorilor, febrila activitate de construcţii finanţată cu sânge şi nedreptate (3,9-11). Mai mult, în mijlocul unor asemenea activităţi, mai au curajul să proclame încrederea în Dumnezeu: „Nu este oare Domnul în mijlocul nostru? Nu ne va lovi niciun rău!”(3,11). Dar acestei camarile ipocrite şi complăcută, Mihea vesteşte o pedeapsă nemaiauzită: „Ierusalimul va deveni o grămadă de dărămături, muntele templului un deal sălbatic” (3,12), un oracol care trebuia să răsune ca prăbuşirea unui munte. Niciun profet nu a îndrăznit vreodată să vorbească astfel despre Ierusalim. Ce efect nebănuit putea să aibă acest oracol fără egal se poate vedea din faptul că chiar şi o sută de ani mai târziu populaţia îşi va aduce aminte de el (cf Ier 26,18), când Ieremia exprimă aceeaşi ameninţare. Dacă poporul iritat în faţa acestor cuvinte decide să-l elimine pe Ieremia, ne putem imagina în ce măsură Mihea a pus degetul pe rană, expunându-se la reacţii furibunde.

Povară şi mântuire

Mihea a vestit însă şi mântuirea, chiar da nu în mod direct. Cartea care poartă numele lui cuprinde şapte capitole şi are nu doar oracole de ameninţare (capitolele 1-3 şi 6-7,7) dar şi două nuclee de făgăduinţe, care urmează ameninţărilor (4-5 şi 7,8-20). În timp ce culegerea de cuvinte din capitolele 1-3 (cu excepţia 2,12-13) este atribuită de aproape toţi cercetătorii lui Mihea, celelalte capitole, mai ales 4-5, sunt discutate şi unii le datează, în totalitate sau parţial, din perioada post-exilică. Astfel, 4,9-14 presupune cucerirea Ierusalimului din 586 î.C. şi deportarea în Babilon; 4,1-4 presupune reconstruirea templului din 515; versetul 7,11 care vorbeşte despre zidurile reconstruite ale Ierusalimului, trebuie să fi fost compus cu puţin timp înainte de Esdra, în timpul căreia zidurile au fost reedificate, în anul 458. În acest fel, fondul istoric al cărţii lui Mihea îmbrăţişează un arc de timp de aproximativ 300 de ani.

Pasajul care vorbeşte despre pelerinajul popoarelor spre Sion (4,1-5) cuprinde oracolul citat foarte des, dar care de fapt trebuie raporta la sfârşitul timpurilor: „vor preface săbiile lor în fiare de plug şi lăncile lor în cosoare” (v.3); acelaşi vers se găseşte şi în Is 2,2-4, dar foarte probabil nu este nici al profetului Isaia nici al lui Mihea. Această expresie post-exilică despre viitoarea preamărire a Sionului a fost pus în mod intenţionat de redactorul sacru, ca un contrast, imediat după vestirea distrugerii Ierusalimului, pentru a da expresie speranţei că Dumnezeu, în cele din urmă, nu vrea distrugerea, ci reînnoirea radicală a omului.

Lectura posterităţii

Din cartea lui Mihea este cunoscută mai ales profeţia referitoare la Mesia, care provine de la Betleem, la care fac referinţă cărturarii regelui Irod (Mt 2,4-6): „Şi tu, Betleeme Efrata, atât de mic pentru a fi între cetăţile reşedinţă ale lui Iuda, din tine îmi va ieşi cel care trebuie să fie stăpânitor peste Israel; obârşia lui este din vechime, din zilele veşniciei” (5,1). Dacă această prezicere mesianică provine efectiv de la Mihea, cum consideră unii, este problematic întru cât presupune în mod clar (ca în 4,8) sfârşitul dinastiei davidice.

Şi faţă de ameninţările din 6,1-7,7, atribuite recent aproape în întregime lui Mihea, s-au ridicat unele obiecţii. Aici găsim un vers renumit, imprimat în memoria creştinilor pentru că face parte din reproşurile cântate în Vinerea Sfântă, în timpul adoraţiei Sfintei Cruci, cu dojana şi plânsul lui Cristos faţă de poporul său infidel: „Poporul meu! Ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat? Răspunde-mi! (6,3).

Dar cuvintele cele mai citate sunt din 6,8, care cuprind în mod minunat şi concis chintesenţa unei vieţi plăcute lui Dumnezeu: „Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce cere Domnul de la tine: să practici dreptatea, să iubeşti bunătatea şi fidelitatea, să mergi cu smerenie înaintea Dumnezeului tău!”



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *