Când este munca pentru om?

Teme: Teologie.
.
Publicat la 14 octombrie 2014.
Partea 9 din 24 din seria Catehezele Mons. Martinelli.
Print Friendly

Autor: Mons. Raffaello Martinelli
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Ercis.ro

Munca

Munca

Care sunt aspectele pozitive ale muncii?

Munca are dimensiuni multiple şi complementare:

1. Dimensiunea umană: munca este una din formele cele mai înalte de:

– creştere umană;

– exprimare şi afirmare de sine şi a calităţilor proprii;

– exercitare a responsabilităţilor sociale;

– recalificare şi actualizare personală şi comunitară;

– deschidere şi solidaritate cu lumea.

2. Dimensiunea familiară: constituie un mijloc esenţial care face posibilă întemeierea unei familii, ale cărei mijloace de subzistenţă se obţin tocmai prin muncă.

3. Dimensiunea socială: îmbunătăţeşte societatea, favorizând condiţii economice şi sociale mai bune, mai ales în folosul celor nevoiaşi.

4. Dimensiunea cosmică: este izvor de îmbogăţire şi de transformare a creaţiei. Prin muncă omul guvernează lumea împreună cu Dumnezeu, împreună cu el este stăpânul ei, şi face lucruri bune pentru sine şi pentru alţii, valorizând resursele naturale.

Care este raportul dintre persoana umană şi muncă?

Muncind, persoana umană:

1. Se perfecţionează în umanitatea sa.

2. Exprimă dăruirea de sine liberă şi rodnică.

3. Exercită facultăţile sale fizice, intelectuale şi spirituale:

– creând opere de artă şi de gândire;

– descoperind lucruri noi;

– producând bunuri şi servicii;

4. Se face folositor altora.

5. Scoate mijloacele de susţinere pentru propria viaţă, pentru a celor din familia sa şi pentru comunitatea umană.

6. Are dreptul la un salariu just.

7. Transformă natura, respectând-o.

În ce mod munca este pentru persoană?

1. Munca este un drept şi nu un privilegiu: accesul la muncă trebuie să fie deschis tuturor fără nici o discriminare nedreaptă. Orice persoană are dreptul la o muncă cinstită şi sigură, chiar dacă nu este singura şi nici principala motivaţie de viaţă.

2. Munca este şi o obligaţie pentru orice persoană: „Cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (2Tes 3,10).

3. Orice muncă, dacă este cinstită, este vrednică de stimă.

4. Persoana este subiectul şi destinatarul muncii: munca este actus personae, este pentru om, şi nu omul pentru muncă. Persoana este metrul demnităţii muncii: munca provine de la persoană şi este şi în mod esenţial orânduită şi finalizată spre ea.

5. Persoana în muncă:

– îl consideră pe celălalt ca „un alt el însuşi” şi nu ca pe un concurent sau un sclav. Muncitorul este şi trebuie să fie cu alţii şi pentru alţii şi nu împotriva altora;

– foloseşte roadele muncii ca ocazii de schimburi, de relaţii şi de întâlnire;

– apreciază, colaborează şi respectă talentul şi experienţa pe care numai cei mai în vârstă pot să o aducă în muncă.

Care sunt condiţiile pentru o muncă bună?

1. Iată principalele condiţii pentru o muncă bună:

– respectare şi promovare a demnităţii persoanei şi a drepturilor inalienabile ale muncitorului;

– libertatea de a crea şi de a participa la asociaţii publice pentru a promova şi a apăra propriile valori şi drepturi;

– acces şi participare adecvată la progresul economic, la gestionarea şi la câştigurile propriei munci;

– achitarea contribuţiilor (stabilite de autorităţile legitime) la organismele de siguranţă socială;

– retribuirea egală care:

a. să ţină cont şi de vârsta, sexul, capacităţile personale ale muncitorului, ca şi de exigenţele eventualei familii a lui, îndeosebi ale copiilor săi;

b. să caute un echilibru just între merit şi necesitate;

– ocupaţie deplină;

– limitarea orelor de muncă: orare umane de muncă;

– o conciliere mai mare între timpurile de muncă şi cele dedicate relaţiilor umane şi familiare;

– odihnă legitimă;

– promovarea siguranţei şi a sănătăţii muncitorilor;

– formarea permanentă umană şi tehnică;

– respectarea ierarhiei valorilor, care pune pe primul loc persoana care munceşte;

– starea igienico-sanitară corespunzătoare a locurilor de muncă;

– respectarea ambientului natural.

2. Fiecare, în funcţie de propriile posibilităţi şi competenţe, trebuie să se străduiască pentru a crea şi/sau a mări, pentru sine şi pentru alţii, aceste condiţii pozitive care favorizează o muncă bună.

Care sunt, în muncă, aspectele negative care trebuie evitate sau eliminate?

1. Iată principalele:

– mortificarea demnităţii persoanei;

– exploatarea proprie, a altora, a naturii;

– şomajul, care ofensează demnitatea persoanei şi ameninţă echilibrul vieţii şi posibilitatea de a crea şi de creşte propria familie;

– recurgerea nejustificată la dubla muncă şi/sau la munca suplimentară, mai ales atunci când este făcută pentru a obţine „prisos”: ele fac să scadă locurile de muncă pentru alţii şi în afară de aceasta iau posibilitatea de energii şi de timp care trebuie dedicat dezvoltării dimensiunilor personale (mai ales religioase-spirituale), propriei familii, iniţiativelor de voluntariat;

– absenteismul, lipsa de angajare;

– creşterea nediscriminată a muncii în zi de sărbătoare;

– degradarea ambientală;

– irosirea de timp, de resurse, pierderile de capital, fraudele;

– sistemele financiare abuzive dacă nu chiar cămătăreşti, relaţiile comerciale nedrepte;

– excesiva acaparare şi centralizare a bunurilor de producţie, de distribuire şi de consum;

– folosirea necinstită a mijloacelor de comunicare;

– concedierea nejustificată;

– lipsa locului de muncă, îndeosebi în rândul tinerilor: „Atunci când lipsa locurilor de muncă nu permite tinerilor să-şi construiască o familie, dezvoltarea autentică şi completă a societăţii este serios compromisă” (Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru a 45-a Săptămână Socială a Catolicilor Italieni, 18.10.2007);

– lupta de clasă;

– greva nediscriminată.

2. Mai trebuie recunoscut că, în pofida angajării fiecăruia şi a tuturor, va fi imposibil de eliminat complet şi toate aceste aspecte negative. Creştinul ştie că eliminarea lor totală şi definitivă se va realiza atunci când, la sfârşitul acestei lumi, Dumnezeu va face „ceruri noi şi un pământ nou” (2Pt 3,13).

Ce se înţelege prin bun comun, pentru care este menită orice muncă?

1. Se înţelege ansamblul acelor condiţii ale vieţii sociale care permit grupurilor, ca şi fiecărui membru, să ajungă la propria perfecţiune mai deplin şi mai curând. El comportă trei elemente esenţiale:

– respectarea persoanei, a drepturilor sale fundamentale şi inalienabile, cum ar fi de exemplu: posibilitatea de a acţiona conform conştiinţei sale drepte, apărarea vieţii private, libertatea justă şi în domeniul religios;

– bunăstarea socială şi dezvoltarea bunurilor spirituale şi materiale ale fiecăruia, ale familiei şi ale societăţii;

– pacea, adică stabilitatea şi siguranţa unei ordini juste.

2. În acelaşi timp trebuie ţinut cont că bunăstarea economică a unui popor nu se măsoară în mod exclusiv după cantitatea de bunuri produse, ci ţinând cont şi de:

– modul în care ele sunt produse;

– gradul de echitate în distribuirea venitului;

– obţinerea dezvoltării integrale a oricărei persoane.

Cum se comportă creştinul în muncă?

Creştinul, muncind, în afară de faptul că realizează şi completează aspectele pozitive citate deja, valabile pentru orice persoană:

1. Realizează propria identitate de fiinţă umană creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Munca aparţine condiţiei originare a omului, constituit de Dumnezeu păzitor al creaţiei şi precedă păcatul strămoşesc; de aceea, nu este nici pedeapsă, nici blestem.

2. Colaborează cu planul providenţial al lui Dumnezeu creator şi răscumpărător: Dumnezeu îl cheamă pe om să „cultive şi să păzească” (Gen 2,15) bunurile create de el. Omul nu este stăpânul, ci administratorul, chiriaşul, chemat să reflecteze în propria muncă amprenta celui a cărui imagine este.

3. Îl imită pe Isus Cristos, tâmplarul din Nazaret, care a dedicat muncii materiale cea mai mare parte a anilor vieţii sale pe pământ.

4. Cooperează cu el în opera sa răscumpărătoare: urmând învăţăturile lui Cristos şi ale Bisericii despre muncă şi muncind cu angajare şi suferinţă, creştinul se dovedeşte discipol al lui Cristos purtând crucea în fiecare zi.

5. Recunoaşte că munca, în truda şi suferinţa sa, este somn şi rod al păcatului strămoşesc: de atunci pământul devine avar, ingrat, ostil în mod surd (cf. Gen 4,12), comportă sudoarea frunţii omului (cf. Gen 3,17.19).

6. Se angajează împreună cu ceilalţi să elimine sau măcar să diminueze aspectele negative ale muncii.

7. Este părtaş de arta şi de înţelepciunea divină şi face mai frumoasă creaţia, cosmosul ordonat deja de către Dumnezeu Tatăl.

8. Îi ajută pe cei mai slabi şi nevoiaşi.

9. Se sfinţeşte pe sine însuşi şi pe alţii.

10. Recunoaşte că munca este esenţială, dar că Dumnezeu, nu munca, este izvorul vieţii şi scopul omului.

11. Dă slavă lui Dumnezeu.

12. Regăseşte o ocazie de contemplaţie şi de rugăciune: Ora et labora („Roagă-te şi munceşte”).

13. Slujeşte comunitatea familiară şi socială conform planurilor lui Dumnezeu.

14. Construieşte împărăţia lui Dumnezeu.

Ce raport există între munca omului şi integritatea creaţiei?

„Porunca a şaptea cere respectarea integrităţii creaţiei. Animalele, ca şi plantele şi fiinţele neanimate, sunt în mod natural destinate pentru binele comun al omenirii trecute, prezente şi viitoare. Folosirea resurselor minerale, vegetale şi animale ale universului nu poate să fie separată de respectarea exigenţelor morale. Stăpânirea asupra fiinţelor neanimate şi asupra celorlalte vieţuitoare, acordată omului de către Creator, nu este absolută; trebuie să se măsoare cu grija pentru calitatea vieţii aproapelui, inclusiv cea a generaţiilor viitoare; cere un respect religios faţă de integritatea creaţiei” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2415).

Ce anume cere solidaritatea în muncă?

Solidaritatea cere:

1. Angajarea fiecăruia să colaboreze cu ceilalţi în realizarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi ale societăţii.

2. Repartizarea egală a bunurilor şi a roadelor muncii.

3. Angajarea pentru o ordine socială mai dreaptă, în care tensiunile şi conflictele să fie rezolvate cu negocierea şi dialogul.

4. Colaborarea între toţi: între bogaţi şi săraci, între întreprinzători şi angajaţi, între naţiuni şi între popoare, respingând ura şi lupta de clasă a unora împotriva altora.

5. Posibilitatea de asociaţii libere (de exemplu sindicale, întreprinzătoare…) evitând revendicări corporative excesive.

6. Angajarea în favoarea celor mai săraci.

7. Valorizarea aspectelor pozitive ale globalizării, cu scopul de a ajunge la un umanism al muncii la nivel planetar.

8. Virtutea solidarităţii, care realizează împărtăşirea bunurilor spirituale mai mult decât a celor materiale.

Ce virtuţi trebuie realizate în muncă?

În muncă, „respectarea demnităţii umane cere practicarea virtuţii cumpătării, pentru a modera alipirea de bunurile din lumea aceasta; a virtuţii dreptăţii, pentru a respecta drepturile aproapelui şi a-i da ceea ce i se cuvine; şi a solidarităţii, urmând regula de aur şi conform liberalităţii Domnului care, bogat cum era, s-a făcut sărac pentru noi, pentru ca noi să devenim bogaţi prin intermediul sărăciei sale” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2407).

Ce tipuri de primat trebuie respectate în domeniul muncii?

Trebuie respectat primatul:

1. Omului asupra muncii şi asupra lucrurilor.

2. Spiritului asupra materiei.

3. Eticii asupra tehnicii: nu tot ceea ce se poate face din punct de vedere tehnic este şi acceptabil din punct de vedere moral.

4. Muncii asupra capitalului, care rămâne numai un instrument sau cauză instrumentală a muncii. În acelaşi timp există între muncă şi capital o anumită complementaritate: nici capitalul nu poate sta fără muncă, nici munca fără capital.

5. Destinaţiei universale a bunurilor asupra libertăţii legitime fie de iniţiativă economică, fie de proprietate privată.

Pe ce se întemeiază şi ce comportă destinaţia universală a bunurilor?

Destinaţia universală a bunurilor:

1. Se întemeiază pe faptul că Dumnezeu, creând, a dat pământul, cu toate bunurile sale, întregului neam omenesc.

2. Comportă:

– distribuirea egală a bunurilor în cadrul fiecărei ţări şi între ţări;

– coresponsabilitatea tuturor faţă de creaţie şi faţă de generaţiile trecute, prezente şi viitoare;

– faptul că autoritatea statală să fie în slujba fiecăruia şi a tuturor.

Ce caracteristici are dreptul persoanei la proprietatea privată?

1. Există un drept la proprietatea privată, obţinută sau primită în mod corect. El se concretizează în posesia de bunuri materiale, de mijloace de producţie, de bunuri de consum, de accesul liber la cunoştinţele şi aplicaţiile ştiinţei şi tehnicii.

2. Acest drept are aceste caracteristici:

– este valabil pentru toţi;

– trebuie să fie garantat şi reglementat cu legi civile adecvate, pentru a evita şi eventuale abuzuri (de exemplu latifundiarismul);

– este în slujba creşterii integrale a persoanei.

3. Dreptul la proprietatea privată trebuie realizat în mod corect, practicând virtuţile:

– cumpătării, pentru a modera alipirea de bunurile din lumea aceasta;

– dreptăţii, pentru a respecta drepturile aproapelui şi a-i da ceea ce i se cuvine;

– solidarităţii, pentru a împărţi cu generozitate cu acela care are mai puţin decât noi.

4. Acest drept nu este absolut: trebuie să se măsoare cu grija faţă de necesităţile altora, calitatea vieţii aproapelui şi cu respectarea integrităţii creaţiei.

5. Este subordonat dreptului folosirii comune şi destinaţiei universale a bunurilor. „Omul, folosind bunurile create, trebuie să considere lucrurile exterioare pe care le posedă în mod legitim, nu numai ca ale sale, dar şi comune, în sensul că pot să folosească nu numai lui, ci şi altora” (Conciliul al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, nr. 69).

Care sunt aspectele pozitive ale dreptului la proprietatea privată?

Proprietatea privată are o legitimitate naturală proprie, deoarece poate să favorizeze următoarele aspecte pozitive:

– loc necesar pentru autonomia personală şi familiară;

– expresie şi prelungire a libertăţii umane;

– contribuţie la siguranţa existenţială personală;

– mijloc de satisfacere a necesităţilor vieţii, pentru sine şi pentru proprii membri ai familiei;

– rod legitim al propriei economii;

– ocazie pentru contribuţia personală adusă societăţii şi economiei;

– stimulent pentru o hărnicie mai mare;

– mijloc pentru a crea noi locuri de muncă.

Care sunt criteriile pentru a stabili salariul just?

„Munca trebuie remunerată în aşa fel încât să garanteze mijloacele suficiente pentru a permite fiecăruia şi familiei sale o viaţă demnă pe un plan material, social, cultural şi spiritual, corespunzător cu tipul de activitate şi grad de rentabilitate economică al fiecăruia, ca şi condiţiilor de activitate şi ale binelui comun” (Conciliul al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, nr. 67).

Când este legitimă recurgerea la grevă?

Iată câteva condiţii pentru legitimitatea recurgerii la grevă:

– mijloc extrem, ieşit din comun sau cel puţin necesar în vederea unui avantaj proporţionat;

– realizarea ei după ce s-au dovedit ineficiente toate celelalte modalităţi de depăşire a conflictelor;

– desfăşurarea sa cu metode paşnice, evitând orice violenţă;

– respectarea libertăţii celuilalt: refuzarea pichetării şi a boicotării producţiei;

– respectarea drepturilor fundamentale ale comunităţii (mai ales ale celor mai slabi şi lipsiţi de apărare);

– asigurarea serviciilor fundamentale ale societăţii;

– urmărirea obiectivelor legate de condiţiile de muncă şi care respectă binele comun.

NB: Pentru a aprofunda tema, să se citească şi următoarele documente pontificale:

1. Leon al XIII-lea, Rerum novarum, 1892;

2. Ioan Paul al II-lea, Laborem exercens, 1981;

3. Catehismul Bisericii Catolice (CBC), nr. 531-533; 2184-2188; 2427-2435; Compendiul CBC, nr. 503-520;

4. Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, Compendiul doctrinei sociale a Bisericii, 2004, pag. 144-177.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *