Aron, preotul Domnului pentru poporul său

Teme: Biblic.
.
Publicat la 10 august 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Paul Maiberger
Traducere: pr. Adrian Dancă
Sursa: ProFamilia.ro

Aron

Aron

Semnificaţia numelui ebraic Aharon este neclară. Probabil, acest nume este de origine egipteană. Nu există un motiv întemeiat pentru a considera acest nume legat într-o oarecare măsură de „aron” „arca legământului”.

Aron este cunoscut mai ales pentru faptul că pe muntele Sinai a fost consacrat mare preot sau primul preot al cultului lui Iahve. În această funcţie este reprezentat de cele mai multe ori în arta creştină, îmbrăcat cu veşmintele marelui preot, cu turban, pectoral şi cădelniţă, uneori purtând în mână şi o vargă înflorită.

Aron apare în majoritatea pasajelor biblice în compania lui Moise, mai ales în Pentateuh (de la Exod la Numeri), în timp ce este menţionat rareori în celelalte cărţi ale Vechiului Testament. Ca şi în cazul lui Moise, nici pentru Aron nu mai avem la îndemână trăsăturile lui istorice. În tradiţia cea mai veche pare să fi fost iniţial un consilier şi aghiotant al lui Moise (cf Ex 17,8ş.u.), transformat apoi, în decursul timpului, în fratele său.

Aron, personaj istoric cu trăsături teologice

În prezentarea Pentateuhului au convenit diverse surse care pe parcurs erau mai mult sau mai puţin interesate de aspectele teologice. Astfel, în redactarea stratului literar cel mai recent, Codul sacerdotal (apărut în timpul robiei babilonice în jurul anului 550 î.C) tot cultul şi întreaga legislaţie a Israelului au fost retrodatate şi prezentate ca provenind de pe Sinai. Acest element trebuie considerat nu în sens istorico-topografic ci mai degrabă în sens teologic, întru cât Sinai, ca loc de manifestare a lui Iahve, vrea să afirme că legea şi cultul au propria origine în Dumnezeu. În acest fel şi în privinţa lui Aron, numai în Codul sacerdotal figura lui, transmisă de tradiţia antică, apare alături de cea a „fratelui” său Moise, ca primul om în istorie care a fost numit şi consacrat preot de Dumnezeu însuşi. La fel şi în ce priveşte părinţii lui, prima care face numele lor – Amram şi Iochebed – este din nou tradiţia sacerdotală. Aron era căsătorit cu Elisheba (Elisabeta), care i-a născut patru fii: Nadab, Abiu, Eleazar şi Itamar (Ex 6,20.23; cf Num 26,59-61). Nu se ştie mai nimic despre tinereţea lui. În istoria lui Israel, Aron apare întotdeauna ca un om bătrân.

Alături de Moise, chemat din rugul aprins ca să-l elibereze pe Israel din robia egipteană şi hotărât să se retragă din faţa acestei chemări pentru că nu se considera adecvat, Dumnezeu îl pune pe Aron „levitul” care va trebui să fie pentru el „gură” şi „profet” în faţa faraonului (Ex 4,14-16, 7.1). Moise avea 80 de ani şi Aron 83 când au început negocierile cu faraonul pentru eliberarea israeliţilor (Ex 7,7). În povestirea sacerdotală, Aron nu este numai purtătorul de cuvânt al lui Moise, dar intervine împreună cu el în plăgile egiptene. După exodul din Egipt, pe cale spre Sinai, atunci când în oaza de la Refidim israeliţii au fost atacaţi de amaleciţi, Aron şi Ur au susţinut braţele lui Moise ridicate în rugăciune, pînă când Israel nu a învins pe duşmanii săi (Ex 17, 8-16). Pe Sinai, lui Aron i-a fost permis să urce pe muntele sacru împreună cu fratele Moise (Ex 19,24). A revenit mai târziu aici, cu Moise, fiii Nadab şi Abiu şi cu alţi 70 de bătrâni, şi întregului grup i-a fost acordată o viziune divină (Ex 24,9-11).

Preotul, hotar între credinţă şi idolatrie

În ciuda experienţei intense a apropierii şi măreţiei lui Dumnezeu, Aron s-a lăsat tentat de cultul idolatric. Permanenţa prelungită a lui Moise pe Sinai, unde primea tablele legii, a indus poporul să-l considere dispărut pentru totdeauna şi, în îndoială, să insiste la Aron pentru ca el să le toarne un viţel de aur, în jurul căruia israeliţii au început să danseze, preamărind această figură ca pe Dumnezeul care i-a eliberat (Ex 32; Deut 9). În ciuda acestei vine atât de mari, odată ce a fost instituit sanctuarul în pustiu şi s-au construit instrumentele de cult, în timpul unei acţiuni sacrificale solemne, Aron împreună cu fiii lui, a fost consacrat preot. Moise i-a făcut să se atingă de pragul cortului revelaţiei, i-a spălat cu apă şi i-a îmbrăcat cu haine preoţeşti. „Apoi, a vărsat Moise mir pe capul lui Aron şi l-a uns pentru a-l consacra” (Lev 8,12; cf Ps 133,2).

Veşmintele preoţeşti, obligaţie a unei trăiri speciale

Paginile din capitolele 28 şi 39 din cartea Exodului, descriu cu precizie detaliile hainelor marelui preot Aron iar în Sir 45,6-22 el ne iese în întâmpinare în toată splendoarea şi demnitatea lui. Dar aici, figura descrisă în persoana lui Aron este efectiv cea a marelui preot corespunzătoare perioadei post-exilice. Se spune în această pagină (vv. 8-12): „A întărit cu el legătură veşnică şi i-a dat preoţia poporului. L-a fericit pe el cu bună podoabă şi l-a încins cu haină de mărire. L-a îmbrăcat cu săvârşire de laudă şi l-a întărit cu armele virtuţii. Şi i-a dat lui veşmântul coapselor, şi tunica şi efodul şi a cusut de veşmânt, de jur împrejur, rodioare de aur şi printre ele clopoţei. Ca să răsune clopoţeii la umblarea lui şi a auzit să să facă sunetul în templul Domnului, amintindu-i de fiii poporului său. L-a îmbrăcat în veşmânt sfânt ţesut din aur şi iacint şi din porfiră, lucru de meşter ţesător, cu engolpionul în care erau Urim şi Turim. (…) Mai avea cunună de aur deasupra mitrei, închipuirea peceţii sfinţeniei, mărirea cinstei, lucrul virtuţii, desfătarea ochilor, împodobite înfrumuseţat”. În jurul turbanului, Aron purta o coroană de aur pe care erau întipărite aceste cuvinte: „Consacrat lui Dumnezeu”.

Preotul, ales al Domnului

Iahve a reconfirmat preoţia lui Aron şi privilegiile lui prin sentinţă divină, împotriva leviţilor rebeli Core, Datan şi Abiram, care din cauza răzvrătirii lor au fost înghiţiţi de pământ (Num 16), un episod destinat să fie avertisment şi descurajare, pentru ca nimeni dintre cei ce nu coboară din Aron („casa lui Aron” – Ps 115,10.12 şi 118.3), să nu îndrăznească să se apropie de Domnul. Pentru a sfărâma orice formă de rezistenţă, printr-un semn miraculos Dumnezeu a dat o dovadă vizibilă şi grăitoare a alegerii lui Aron. A cerut să fie aduse în cortul revelaţiei câteva bastoane, unul pentru fiecare trib israelitic, având scris pe fiecare numele tribului respectiv. A doua zi „varga lui Aron”, care reprezenta casa lui Levi, a devenit verde: din ea au dat muguri, flori şi roade mature (Num 17,23).

La apele de la Meriba, Moise şi Aron n-au arătat suficientă încredere în Dumnezeu şi ca pedeapsă le-a fost interzis să intre în ţara făgăduită (Num 20,1-13). Aron a murit la vârsta de 123 de ani pe muntele Or, la hotarele Edomului, după ce şi-a depus hainele preoţeşti şi l-a îmbrăcat pe fiul lui Eleazar (Num 20,23-29; 33,39).

Lectura posterităţii

În Noul Testament, Aron este menţionat numai în Scrisoarea către evrei. Aici se spune că Aron nu şi-a însuşit din proprie iniţiativă demnitatea de mare preot, la care a fost chemat întocmai de Dumnezeu (5,4) şi că printre altele el a fost doar o imagine ştearsă a marelui preot adevărat şi veşnic, Isus Cristos.

În timpul lui Isus, comunitatea de la Qumran, în apropiere de Marea Moartă, alături de un mesia regal din casa lui David aştepta şi un mesia sacerdotal din casa lui Aron, căreia îi era recunoscută o demnitate eminentă şi care se bucura de prerogative majore în raport cu mesia davidic.

Un aspect decisiv, inclus în trăirea preoţiei divine la care a fost chemat de Dumnezeu însuşi, este raportul preotului cu lucrurile materiale. Se spune în Sir 45,29-30: „Iar în pământul poporului, Aron nu va avea moştenire şi nici stăpânire în popor. Că Dumnezeu este partea moştenirii lui”. Iar în Deut 18,1-2: „Preoţii, leviţii şi toată seminţia lui Levi nu vor avea parte şi moştenire cu Israel; aceştia să se hrănească cu jertfele Domnului şi cu partea lui. Iar moştenire nu va avea el între fraţii săi, căci Domnul însuşi este moştenirea lui, precum i-a grăit El”.

Nu în ultimul rând, trebuie amintit că tatăl Sf. Ioan Botezătorul, Zaharia, era preot din grupul lui Abia, în timp ce Elisabeta, soţia sa, era descendentă directă a lui Aron (Lc 1,5): din ei s-a născut Înaintemergătorul, despre care Isus avea să spună că „dintre cei născuţi din femeie, nu s-a ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt 11,11).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *