Îngerii: cine sunt şi ce fac?

Teme: Teologie.
Etichete: .
Publicat la 15 iulie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mons. Raffaello Martinelli
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Ercis.ro

Îngerii

Îngerii

Cine sunt îngerii?

„Îngerii sunt creaturi pur spirituale, netrupeşti, invizibile şi nemuritoare, fiinţe personale cu inteligenţă şi voinţă. Ei, contemplându-l fără încetare pe Dumnezeu faţă în faţă, îl preamăresc, îl slujesc şi sunt mesagerii săi în împlinirea misiunii de mântuire pentru toţi oamenii” (Compendiu CBC, 60).

„Cu toată fiinţa lor, îngerii sunt slujitori şi mesageri ai lui Dumnezeu. Pentru că «văd pururi faţa Tatălui… care este în ceruri» (Mt 18,10), ei sunt «înfăptuitorii cuvântului său, cei ce ascultă glasul poruncilor sale» (Ps 103,20).

Ca făpturi pur spirituale, ei au inteligenţă şi voinţă: sunt făpturi personale şi nemuritoare. Întrec în desăvârşire toate făpturile văzute. Este mărturie strălucirea slavei lor” (CBC, 329-330).

Sfântul Augustin spune în privinţa lor: „«Angelus» officii nomen est, […] non naturae. Quaeris nomen huius naturae, spiritus est; quaeris officium, angelus est: ex eo quod este, spiritus est, ex eo quod agit, angelus – Cuvântul «înger» desemnează rolul, nu natura. Întrebi cum se numeşte această natură? Spirit. Întrebi despre rolul ei? Înger: este spirit după ceea ce este, în timp ce după ceea ce face este înger” (Sfântul Augustin, Ennarratio in Psalmum 103, 1, 15: CCL 40, 1488).

Existenţa îngerilor este un adevăr de credinţă?

Desigur. „Existenţa fiinţelor spirituale, netrupeşti, pe care Sfânta Scriptură le numeşte în mod obişnuit îngeri, este un adevăr de credinţă. Mărturia Scripturii este la fel de clară ca şi caracterul unanim al Tradiţiei” (CBC, 328).

Ce fac îngerii în Vechiul Testament?

• Vechiul Testament descrie diferite intervenţii ale îngerilor în viaţa Poporului lui Israel:

• De exemplu:

– lupta lui Iacob cu îngerul (Gen 32,25-29);

– scara străbătută de îngeri, visată de Iacob (Gen 28,12);

– cei trei îngeri găzduiţi de Abraham (Gen 18);

– intervenţia îngerului care opreşte mâna lui Abraham care urma să-l sacrifice pe Isaac;

– îngerul care aduce mâncare profetului Ilie în deşert;

Apoi este urgentă invitaţia pe care o citim în Ps 148 (Lauda cosmică): „Lăudaţi-l pe Domnul din ceruri, lăudaţi-l întru cei de sus! Lăudaţi-l, voi, toţi îngerii lui, lăudaţi-l, toate oştirile sale!… Să laude numele Domnului, căci el a poruncit şi au fost create” (Ps 148,1-5).

Dar Noul Testament cum vorbeşte despre îngeri?

• Şi Noul Testament vorbeşte frecvent despre îngeri. A se vedea de exemplu:

– vestea, din partea îngerilor, adusă păstorilor despre naşterea lui Cristos;

– îngerul care-i apare în vis lui Iosif, sugerându-i să fugă cu Maria şi cu Pruncul;

– îngerii care-l adoră şi-l slujesc pe Isus după ispitirile din deşert;

– îngerul care vesteşte Mariei Magdalena şi celorlalte femei Învierea lui Cristos;

– eliberarea sfântului Petru din închisoare şi din lanţuri la Roma;

– Apocalipsa.

• Îndeosebi este emoţionantă afirmaţia lui Isus cu privire la îngeri, în apărarea celor mici: „Aveţi grijă să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci vă spun că îngerii lor în ceruri privesc mereu faţa Tatălui meu care este în ceruri” (Mt 18,10).

Care este relaţia dintre Isus Cristos şi îngeri?

• „Cristos este centrul lumii îngereşti. Îngerii sunt ai săi: «Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii săi […]» (Mt 25,31).

– Sunt ai lui fiindcă au fost creaţi prin el şi pentru el: «Pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie principate, fie puteri: toate au fost făcute prin el şi pentru el» (Col 1,16).

– Sunt şi mai mult ai săi fiindcă i-a făcut mesageri ai planului său de mântuire: «Oare nu sunt ei toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o misiune în folosul acelora care vor moşteni mântuirea?» (Ev 1,14).

• Ei sunt prezenţi încă de la creaţie şi de-a lungul întregii istorii a mântuirii, vestind de departe sau de aproape această mântuire şi slujind împlinirea planului mântuitor al lui Dumnezeu (…).

• De la întrupare la înălţare, viaţa Cuvântului întrupat este înconjurată de adoraţia şi de slujirea îngerilor. Când Dumnezeu «îl introduce pe primul născut în lume, spune: Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu» (Ev 1,6). Cântarea lor de laudă la naşterea lui Cristos a răsunat fără încetare în lauda Bisericii: «Glorie lui Dumnezeu…» (Lc 2,14). Ei ocrotesc copilăria lui Isus, îl slujesc în pustiu, îl mângâie în agonie, deşi ei l-ar fi putut elibera din mâinile duşmanilor, ca pe Israel odinioară. Tot îngerii sunt cei care evanghelizează, aducând vestea cea bună a întrupării şi a învierii lui Cristos. Ei vor fi de faţă la întoarcerea lui Cristos, pe care o vestesc, în slujba judecăţii sale” (CBC, 331-333).

Ce înseamnă fraza evanghelică: „Veţi vedea pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului” (In 1,51)?

Origene, preot şi teolog din antichitate, care a trăit între 185-253 d.C., ilustrează astfel această frază:

„Îngerii coboară deoarece Cristos coborâse cel dintâi; ei se temeau să coboare înainte ca să le fi poruncit Stăpânul puterilor cereşti şi al tuturor lucrurilor (Col 1,16). Dar când l-au văzut pe Principele oştirilor cereşti locuind pe pământ, atunci, pe această cale deschisă, a ieşit în urma Stăpânului lor, ascultând de voinţa celui care i-a stabilit ca păzitori ai celor care cred în numele său (…).

Pentru aceasta, atunci când s-a născut Cristos, era «o mulţime de oaste cerească, lăudându-l pe Dumnezeu» (Lc 2,13)” (Origene, Omilii despre Ezechiel I, 7: SCh 352, 71-73).

În ce mod sunt prezenţi îngerii în viaţa Bisericii?

„Întreaga viaţă a Bisericii se bucură de ajutorul tainic şi puternic al îngerilor. În liturgia sa, Biserica se uneşte cu îngerii pentru a-l adora pe Dumnezeul cel de trei ori sfânt; ea invocă sprijinul lor (astfel în In Paradisum deducant te angeli… – Îngerii să te conducă în paradis… – în liturgia pentru răposaţi, sau în «Imnul heruvic» din liturgia bizantină) şi celebrează în mod deosebit comemorarea anumitor îngeri (sfântul Mihail, sfântul Gabriel, sfântul Rafael, îngerii păzitori). De la începutul până în ceasul morţii, viaţa omului este înconjurată de ocrotirea şi de mijlocirea lor” (CBC 334-336).

„Biserica se uneşte cu îngerii pentru a-l adora pe Dumnezeu, invocă asistenţa lor şi celebrează în liturgie comemorarea unora dintre ei” (Compendiu CBC, 61).

În ce mod credincioşii, imitându-i pe îngeri, pot să-l adore pe Dumnezeu?

• A adora înseamnă a aduce cult lui Cristos Domnul prezent realmente cu trupul său în tabernacol. Acest cult de adoraţie (sau de latrie) este rezervat exclusiv numai lui Dumnezeu, ca termen de onoare, de recunoaştere a superiorităţii sale şi a supunerii noastre.

• Adoraţia euharistică provine:

1. din celebrarea Euharistiei: jertfa sfintei Liturghii este cu adevărat originea şi scopul cultului care este adus Euharistiei în afara sfintei Liturghii, care de aceea este intim legat de celebrarea euharistică, este prelungirea sa naturală şi este rânduită spre ea;

2. din credinţa în prezenţa reală a Domnului: ea duce în mod natural la manifestarea externă, publică şi privată a acestei credinţe;

3. din certitudinea că Domnul este mereu cu noi: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).

• Adoraţia preasfântului sacrament poate să fie atât personală cât şi comunitară, în diferitele sale forme, inclusiv expunerea preasfântului sacrament, în ostensoriu sau în pixidă, în formă prelungită sau scurtă. Ea, recomandată de Biserică păstorilor şi credincioşilor, exprimă în mod deosebit legătura existentă între celebrarea jertfei Domnului (care în ea însăşi este cel mai mare act de adoraţie a Bisericii) şi prezenţa sa permanentă în ostia consacrată.

• A-l adora pe Isus Cristos prezent în Euharistie în afara Liturghiei, şi ca reparaţie, este o consecinţă a credinţei noastre în misterul celebrat. De aceea adoraţia trebuie înţeleasă ca pregătire pentru sfânta Liturghie, ca atitudine celebrativă a sfintelor taine şi ca mulţumire pentru darul Euharistiei.

Există alte moduri pentru a-l adora pe Domnul?

În afară de formele de adoraţie, despre care s-a vorbit deja, trebuie amintit că iubirea noastră faţă de Euharistie se poate exprima în alte forme, cu care îl adorăm pe Domnul, cum ar fi:

– adoraţia perpetuă, cea de patruzeci de ore sau în alte forme, care cuprind o întreagă comunitate parohială sau călugărească, sau o asociaţie euharistică, şi dau ocazia pentru numeroase exprimări de evlavie euharistică;

– simpla vizită la preasfântul sacrament pus în tabernacol: scurtă întâlnire cu Cristos sugerată de credinţa în prezenţa sa şi caracterizată de rugăciunea tăcută;

– binecuvântarea euharistică, aceea care în mod obişnuit încheie procesiunile şi adoraţiile euharistice, atunci când este preot sau diacon. Deoarece binecuvântarea cu preasfântul sacrament nu este o formă de evlavie euharistică de sine stătătoare, trebuie să fie precedată de o scurtă expunere, cu un timp corespunzător de rugăciune şi tăcere. De aceea este interzisă expunerea făcută numai pentru a împărţi binecuvântarea;

– procesiunile euharistice pe drumurile cetăţii pământeşti: ele îi ajută pe credincioşi să se simtă popor al lui Dumnezeu care merge împreună cu Domnul său, proclamând credinţa în Dumnezeul cu noi şi pentru noi. Acest lucru este valabil mai ales pentru procesiunea euharistică prin excelenţă, cea de la Corpus Domini. În procesiuni totul trebuie să colaboreze la scoaterea în evidenţă a demnităţii şi reverenţei faţă de preasfântul sacrament: comportamentul, împodobirea străzilor, omagiul cu flori, cântările şi rugăciunile trebuie să fie o manifestare a credinţei în Domnul şi a laudei adusă LUI;

– congresele euharistice: ele, semn de credinţă şi de caritate, se pot considera ca o „statio” adică un fel de oprire de angajare şi de rugăciune, la care o comunitate invită Biserica Universală sau o Biserică locală invită celelalte Biserici din aceeaşi regiune sau din aceeaşi naţiune sau din lumea întreagă, pentru a aprofunda împreună vreun aspect al misterului euharistic şi a-i aduce un omagiu de veneraţie publică.

Cine sunt arhanghelii?

• În credinţa creştină, între îngeri se identifică şi trei arhangheli. De fapt, în Biblie, şi îndeosebi în cartea lui Tobia, se citeşte că arhanghelii sunt cei care stau în prezenţa lui Dumnezeu, contemplă gloria sa şi-l laudă neîncetat. Biserica Catolică recunoaşte trei arhangheli:

– Mihail: etimologic înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”, „Măreţia lui Dumnezeu”, „Marele Dumnezeu” sau „Asemenea lui Dumnezeu”. Este arhanghelul luminii şi al focului; este în fruntea oştirilor cereşti. El e cel care l-a răsturnat pe Lucifer departe de paradis. Pentru aceasta, în iconografia creştină este reprezentat ca un tânăr puternic, tânăr şi frumos, îmbrăcat cu o armură. Este identificat ca ocrotitorul Bisericii Catolice Romane, ca şi sfânt patron al naţiunii ebraice. Liturgia pentru răposaţi îl vrea ca însoţitor al sufletelor.

– Gabriel: numele său din punct de vedere etimologic înseamnă „Puterea lui Dumnezeu”, deoarece se presupune că a luptat cu Iacob rupându-i femurul (cf. Gen 32). I-a apărut lui Zaharia ca „acela care stă în faţa lui Dumnezeu” (Lc 1,19). I-a apărut Fecioarei Maria, vestindu-i naşterea lui Isus (Buna Vestire). Pentru aceasta este considerat în fruntea ambasadorilor, ca şi înger al revelaţiei. În iconografia creştină este reprezentat ca un tânăr elegant, maiestuos, îmbrăcat în haine bogate. Frecvent este reprezentat şi îngenuncheat în faţa sfintei Fecioare Maria cu braţele încrucişate pe piept sau ţinând în mână un pergament, un sceptru sau un crin.

– Rafael: numele său înseamnă „Vindecător divin”, sau „Dumnezeu vindecă”, „Mântuirea lui Dumnezeu”, este citat în cartea lui Tobia şi l-a însoţit pe tânărul Tobia în călătoria sa în Mesopotamia pentru a recupera banii tatălui, a eliberat-o pe Sara de un diavol şi a favorizat căsătoria acesteia cu Tobia. Adesea este considerat ca îngerul păzitor prin excelenţă, conducătorul îngerilor păzitori, îngerul providenţei care veghează asupra întregii omeniri. Adesea este reprezentat, în iconografia creştină, împreună cu tânărul Tobia şi cu câinele său, care însoţeşte cu fidelitate şi constant. Este identificat ca ocrotitor al pelerinilor, adică al celor care fac un pelerinaj la un loc religios sau şi mai bine al celor care sunt în drum spre Dumnezeu. Este reprezentat pentru aceasta ca un călător care călătoreşte cu baston şi sandale, bidonul cu apă şi traista pe umăr.

• Biserica celebrează sărbătoarea acestor trei arhangheli la 29 septembrie.

Ce fac îngerii păzitori?

• În cartea Exodului citim astfel: „Aşa spune Domnul: Iată, eu trimit un înger înaintea ta pentru a te păzi pe drum şi pentru a te introduce în locul în care l-am pregătit. Să respecţi prezenţa lui, să asculţi glasul lui şi să nu te răzvrăteşti împotriva lui” (Ex 23,20-21).

• „Fiecare credincios are alături de el un înger ca ocrotitor şi păstor, pentru a-l conduce la viaţă” (Sfântul Vasile cel Mare, Adversus Eunomium, 3,1: SCh 305,148).

• „De la începutul său până în ceasul morţii, viaţa omului este înconjurată de ocrotirea şi de mijlocirea lor” (CBC, 336).

• Citim în cartea Psalmilor: „El (Dumnezeu) va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale” (Ps 90,11).

Sfântul Bernard comentează astfel această frază biblică: „Aceste cuvinte, câtă reverenţă trebuie să trezească în tine, câtă evlavie trebuie să-ţi aducă, câtă încredere să reverse în tine! Reverenţă pentru prezenţă, evlavie pentru bunăvoinţă, încredere pentru păzire. Sunt prezenţi, aşadar, şi sunt prezenţi la tine, nu numai cu tine, ci şi pentru tine. Sunt prezenţi pentru a te ocroti, sunt prezenţi pentru a-ţi fi de folos. (…) Să-i iubim cu afecţiune pe îngerii lui Dumnezeu, ca pe aceia care într-o zi vor fi împreună moştenitori cu noi, în timp pe parcurs sunt călăuzele noastre şi tutorii noştri, constituiţi şi puşi pentru noi de către Tatăl. (…) Nu pot să fie înfrânţi, nici seduşi şi cu atât mai puţin nu pot să seducă, ei care ne păzesc pe toate căile noastre. Sunt fideli, sunt prudenţi, sunt puternici. De ce să tremurăm? Numai să-i urmăm, să stăm aproape de ei şi să rămâne în ocrotirea Dumnezeului cerului” (Sfântul Bernard, abate, Discursul 12 despre Psalmul 9, în: Opera omnia, ed. cisterc. 4 [1966] 458-462).

• Cultul îngerilor păzitori apare din secolul al XVI-lea ca sărbătoare în sine în multe Biserici. În calendarul roman este introdus în anul 1615.

Care rugăciuni ne invită Biserica să le adresăm lui Dumnezeu prin îngerii păzitori?

• În ziua liturgică a îngerilor păzitori (2 octombrie), Biserica se roagă astfel la celebrarea euharistică:

„Dumnezeule, care în providenţa ta negrăită, binevoieşti a-i trimite pe sfinţii îngeri să ne păzească, ascultă rugăciunea celor care te imploră: dă-ne să fim pururi apăraţi prin ocrotirea lor şi să ne bucurăm în veci, alături de ei, în ceruri.

Primeşte, Doamne, darurile pe care ţi le oferim în cinstea sfinţilor îngeri; ocrotirea lor să ne mântuiască de orice pericol şi să ne conducă fericiţi în patria cerească.

O, Tată, care în acest sacrament ne dăruieşte pâinea pentru viaţa veşnică, condu-ne, cu asistenţa îngerilor, pe calea mântuirii şi a păcii. Prin Cristos Domnul nostru”.

• Tradiţia populară creştină ne-a transmis această simplă, dar frumoasă rugăciune către îngerul păzitor:

„Înger al lui Dumnezeu, care eşti păzitorul meu, luminează-mă, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi cârmuieşte-mă pe mine, care-ţi sunt încredinţat ţie prim mila lui Dumnezeu. Amin”.

NB: pentru a aprofunda tema, iată câteva documente pontificale:

Catehismul Bisericii Catolice, 326-336; 350-352; 391-393; 1023-1029.

Compendiul CBC, 59-61.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *