Eşti prea ocupat să te rogi?

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 3 iulie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Sf. Francisc de Sales
Traducere: George Farcaş
Sursa: CatholicExchange, 1 iulie 2014

Timp pentru rugăciune

Timp pentru rugăciune

Durata rugăciunilor voastre ar trebui măsurată prin cantitatea de muncă pe care o faci, şi, aşa cum i-a plăcut Domnului să te aşeze într-un mod de viaţă în care eşti mereu distras, ar trebui să te obişnuieşti să faci rugăciuni scurte, şi să devină aceasta un obicei de la care nu trebuie să existe excepţii, decât în cazuri rare. Dimineaţa, când te trezeşti, pleacă-ţi fruntea înaintea lui Dumnezeu, pentru a-l adora, fă Semnul sf. Cruci, şi cere-i să te binecuvânteze pentru a începe o nouă zi; acest lucru îţi ia cât ai te-ai ruga „Tatăl nostru” o dată sau de două ori.

Dacă participi la Sf. Liturghie, este suficient pentru tine să o asculţi cu atenţie şi cu evlavie. Seara, înainte de masă, sau după ea, poţi cu uşurinţă să găseşti timp pentru a face câteva rugăciuni profunde, abandonându-te în faţa lui Dumnezeu – acest lucru durează atâta timp cât ai recita un „Tatăl nostru”; cu greu poţi spune că eşti atât de ocupat încât să nu găseşti atâta timp. Seara târziu, înainte de culcare, poţi, în timp ce faci alte lucruri şi oriunde te-ai afla, să faci o cercetare a cugetului, a ceea ce ai făcut în timpul zilei, iar apoi, când mergi la culcare, pune-te în genunchi, şi cere-i iertare lui Dumnezeu pentru toate păcatele pe care le-ai făcut şi roagă-l să vegheze asupra ta şi să îţi dea binecuvântarea Sa. Acest lucru ar dura cât a-i recita „Bucură-te Marie”.

Mai presus de toate, în timpul zilei, înalţă-ţi inima la Dumnezeu, spunându-i câteva cuvinte scurte de fidelitate şi dragoste.

Perseverenţa în adorare

Trebuie să crezi cu tărie că nu ai nici o dorinţă contrară voinţei lui Dumnezeu – adică dorinţe pentru păcatul venial – chiar dacă anumite imperfecţiuni şi înclinaţii spre rău te surprind din când în când. Nu înceta să primeşti Sf. Euharistie. Lasă îndoiala deoparte, şi angajează-ţi inima să fie credincioasă în practicarea sărăciei în mijlocul bogăţiilor, a blândeţii şi liniştii în mijlocul zgomotului, a încredinţării a tot ce ţi se întâmplă în providenţa lui Dumnezeu. Când îl avem pe Dumnezeu cu noi, de ce altceva am mai avea nevoie?

Este mai bine pentru tine să participi zilnic la Sf. Liturghie, decât să nu participi, pe motivul că ai mai mult timp să te rogi acasă. Este mai bine, nu numai pentru că prezenţa reală a lui Dumnezeu ca Om nu poate fi înlocuită cu prezenţa Sa în minţile noastre, dar şi pentru că Biserica doreşte cu tărie ca noi să participăm la Sf. Liturghie. Putem considera această dorinţă ca un sfat de urmat din ascultare, când putem face astfel şi, prin exemplul nostru, să fim de folos celorlalţi.

O viaţă credincioasă

Îţi doreşti să ai un suflet credincios şi iubitor de pace, iar aceasta nu este o dorinţă măruntă. Virtutea credinţei nu este altceva decât o plecăciune universală şi bunăvoinţa sufletului de a fi plăcut lui Dumnezeu. Este ca deschiderea inimii despre care a vorbit David: „Alerg pe calea poruncilor Tale, pentru că ai lărgit inima mea!” (Ps 119, 32). Cei care sunt bărbaţi şi femei cinstiţi, umblă pe căile Domnului, dar cei credincioşi, aleargă de-a lungul lor, iar atunci când cred foarte tare, zboară de-a dreptul. Iată câteva reguli pe care trebuie să le urmezi pentru a fi cu adevărat credincios.

Înainte de toate, trebuie să respecţi poruncile generale ale lui Dumnezeu şi ale Bisericii, care sunt instituite pentru toţi creştinii credincioşi, şi fără de care nu poate exista evlavie. Dincolo de poruncile generale trebuie să păstrezi cu atenţie poruncile specifice vocaţiei tale. Cine nu reuşeşte să facă acest lucru, chiar dacă ar fi să învie morţii, va cădea într-o stare de păcat, şi dacă moare, va fi osândit. Spre exemplu Episcopii au porunca de a-şi vizita credincioşii, pentru a-i învăţa, şi pentru a-i consola. Dacă ar fi să rămân în rugăciune pe tot parcursul săptămânii, sau chiar toată viaţa mea, şi aş neglija aceste datori recomandate, aş muri. Dacă o persoană căsătorită ar face minuni, dar nu şi-ar îndeplini datoriile cerute de căsătorie, sau nu are grijă de copiii săi, ar fi „mai rău decât un necredincios” (1 Tim 5, 8).

Acestea sunt astfel cele două feluri de porunci care trebuiesc păstrate cu atenţie, ca bază pentru o viaţă credincioasă. Cu toate aceste, virtutea credinţei nu constă doar în faptul de a le respecta, ci în respectarea lor promptă şi de bună voie. Următoarele aspecte, te vor ajuta să dobândeşti această bunăvoinţă. Primul este pentru că aşa vrea Dumnezeu, iar noi existăm pentru a face voia Sa. Din păcate, ne rugăm zi de zi „facă-se voia Sa”, şi totuşi când vine vremea să facem acest lucru, cât de dificil este ca noi să îl facem! Ne oferim pe noi înşine lui Dumnezeu de multe ori, spunându-i: „Doamne, eu sunt al Tău” (cf. Ps 119, 94), iar atunci când are nevoie să se folosească de noi, suntem atât de laşi! Cum ne putem numi ai Săi, dacă noi nu renunţăm la voinţa noastră în favoarea voinţei Sale?

Al doilea aspect este să ne gândim la caracterul frumos, plin de har şi nedificil al poruncilor lui Dumnezeu, nu doar a celor generale, ci şi a celor care au legătură cu vocaţia noastră. Ce ar putea provoca poruncile ca să ne deranjeze? Nimic, cu excepţia voinţei noastre, care vrea să stăpânească indiferent de cât ne costă. Ne dorim lucruri care nu sunt necesare, şi respingem acelaşi lucruri când ele sunt necesare. Dintr-o sută de mii de fructe delicioase, Eva l-a ales pe singurul care îi era oprit, şi fără îndoială nu ar fi făcut acest lucru dacă fructul îi era permis. Într-un cuvânt: ne dorim să îl slujim pe Dumnezeu, dar în conformitate cu dorinţa noastră, nu în conformitate cu voinţa Sa. Cu cât voinţa noastră este mai mică, cu atât vom respecta mai uşor voinţa lui Dumnezeu.

[Acest text este adaptat după cartea Sf. Francisc de Sales intitulată Trandafiri între spini, apărută la Sophia Institute Press.]

Despre Sf. Francisc de Sales

Sf. Francisc de Sales (1567-1622), Episcop, Doctor al Bisericii şi patron al jurnaliştilor, a fost hirotonit preot în 1593. A fost numit Episcop de Geneva în 1602. Alături de Jane Frances Frémyot, baroană de Chantal, Sf. Francisc a fondat, ordinul Vizitandinelor Sfintei Fecioare Maria din Annecy, Savoy. A murit din cauza unei hemoragii cerebrale în Lion, Franţa, la 28 decembrie 1622. Sf. Francisc de Sales a fost canonizat în anul 1665.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *