Avortul: Legalizarea lui (I)

Teme: Bioetică.
Etichete: .
Publicat la 6 iulie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Isidor Chinez
Sursa: Isichi.WordPress.com

Legalizarea avortului

Legalizarea avortului

Acest articol reprezintă a trei parte (din patru) în care am împărţit un amplu material semnat de pr. Isidor Chinez şi folosit ca suport de curs la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

2) Legalizarea avortului

„Problema avortului procurat şi a eventualei sale liberalizări legale a devenit, aproape peste tot, temă de discuţii înfocate”[13].

„În numeroase ţări, puterile publice care rezistă unei liberalizări a legilor cu privire la avort, sunt obiect de grele presiuni, care tind să le înduplece. Aceasta, se spune, nu ar viola nici o conştiinţă, pentru că fiecare ar fi lăsat liber să urmeze propria opinie, în timp ce fiecare este împiedicat să impună propria opinie altora. Pluralismul etic este revindecat drept consecinţă normală a pluralismului ideologic”[14].

1) O mentalitate avortistă

Dacă la apariţia lor, legile care permiteau avortul erau expresia materialismului marxist din Europa de Est, unde nu persoana ci clasele şi specia determinau ceea ce este funcţional pentru organizaţia socială (vezi legea avortului din Uniunea Sovietică [1920], din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia [1957]), începând cu 1967 (Legea avortului din Anglia), legile avortise se răspândesc în Occidentul European şi în Statele Unite sub egida unei culturi care exaltează individualismul şi deciziile sale libere: în Germania Federală şi în Danemarca (1973), Elveţia (1975), Franţa (1975), Italia, Luxemburg şi Grecia (1978), Olanda (1980), Portugalia (1984), Spania (1985), Belgia (1990, când reglementează acest domeniu nu fără grave contraste de opinie şi tulburare a conştiinţelor)[15].

Aceeaşi mentalitate avortistă caracterizează şi Conferinţa internaţională a Naţiunilor Unite pe tema „Populaţie şi dezvoltare” de la Cairo (5-13 septembrie 1994). Într-o scrisoare adresată preşedintelui Clinton, semnată de cardinalii din SUA şi de preşedintele conferinţei episcopilor din Statele Unite se citeşte: „Pe cât de abil formulat actualul Document de la Cairo, în practică nu face altceva decât să apeleze la avort ca metodă de control a creşterii populaţiei şi a promiscuităţii”[16]. În faţa proiectului Documentului de la Cairo, papa manifestă în mod clar marea sa preocupare: „Suntem preocupaţi ca acest An al Familiei să nu devină Anul împotriva Familiei. Şi ar putea deveni uşor Anul împotriva Familiei dacă aceste proiecte, la care a fost dat deja răspuns, ar deveni într-adevăr proiectele Conferinţei mondiale de la Cairo, care se pregăteşte în septembrie. Noi protestăm… Nu putem merge spre viitor cu un proiect de ucidere sistematică a nenăscuţilor. Putem înainta numai cu o civilizaţie a iubirii care primeşte viaţa”[17].

Din cele spuse mai sus apare clar: conştiinţa colectivă pierde, pe scară mondială, sensul gravităţii morale a avortului. Întreruperea directă a sarcinii este nu numai tot mai puţin considerată ca un delict, ci mai degrabă pretinsă ca un drept de recunoscut în mod legal din partea statului (cf. EV 11).

În cursul a douăzeci de ani, de la Conferinţa de la Bucureşti (1974) la Conferinţa de la Ciudad di Messico (1984) şi, în cele din urmă la Conferinţa de la Cairo (1994) se observă o schimbare radicală în tema Populaţie şi dezvoltare. Dezbaterea era mereu centrată pe metodele care trebuie adoptate pentru a controla creşterea demografică, şi aceasta în vederea garantării unei dezvoltări economice în ţările din lumea a treia. SUA încuraja la Bucureşti reducerea taxelor de creştere în ţările în curs de dezvoltare, ca element necesar pentru redresarea economică şi bunăstarea socială. Ele voiau să se ajungă, la nivel mondial, la o medie de circa doi copii pentru o familie[18]. Zece ani mai târziu, mai precis, la Ciudad de Messico, Recomandarea nr. 7 a propus ca avortul procurat să fie considerat ca o metodă de planificare a familiei. Delegaţia Sfântului Scaun a reuşit să facă să treacă amendamentul excluzând întreruperea de sarcină ca metodă de control demografic[19]. Iată-ne, în sfârşit, la proiectul Conferinţei ONU de la Cairo. Pentru prima dată se lansează nu doar o recomandare, ci, ca hotărâre, „propunerea de a legitima întreruperea de sarcină ca unul dintre celalte instrumente normale pentru limitarea fecundităţii”[20]. Însăşi ONU şi o întreagă serie de organisme publice şi private se configurează prin această atitudine în favoarea avortului ca „o « structură de păcat » împotriva vieţii umane nenăscute” (EV 59). Ele au fost denunţate de diferiţi oameni, a căror valoare este indubitabilă, în diferite studii[21].

Amplificarea progresivă a numărului persoanelor care recurg la avort este fără îndoială rodul scăderii simţului valorilor morale, dar trebuie să recunoaştem că acest fapt se datorează şi progresului tehnicilor chirurgicale, care au făcut tot mai „sigur” şi precoce – sub aspect operativ – procedeul avortiv.

Toate aceste legi se inspiră, evident, nu din conceptul „substanţialităţii” naturii embrionului uman, care ar trebui să conducă pe legislator când defineşte „statutul” juridic al embrionului, ci din conceptul de „gradualitate” a vieţii embrionului[22]: de aici o „gradualitate” a tutelării juridice a embrionului, proporţionată cu stadiul de dezvoltare la care a ajuns. Iar aceasta înseamnă o „alegere” pe baze politice, în contrast evident cu datele biologice ale continuităţii ontologice.

2) Orientări în practica şi datoriile politice actuale

Rămânând la enciclica Evangelium vitae, să vedem indicaţiile pe care le dă pentru depăşirea acestui trist pact dintre legea permisivă a statului şi „răul moral”.

Sunt foarte severe cuvintele care se referă la acea „dublare a personalităţii morale” care-i caracterizează pe mulţi în societăţile democratice, unde fiecare – în timp ce din respect faţă de propria autonomie pretinde că statul nu impune nimănui vreo concepţie etică – cere ca statul cu legile sale să tuteleze libertatea morală a celorlalţi, chiar dacă sunt îndreptate spre avort şi eutanasie: în felul acesta, însă, se renunţă la manifestarea dezacordului sub aspectul conştiinţei morale pentru a se încredinţa – cel puţin în domeniul acţiunii publice – legilor civile. Aceasta implică în mod inevitabil statul în probleme etice în care nu este competent, şi face din legea civilă norma morală.

Rădăcina comună a tuturor acestor tendinţe este relativismul etic, ce caracterizează o parte atât de mare a culturii contemporane. Nu puţini sunt aceia care consideră că un astfel de relativism este o condiţie a democraţiei, întrucât numai el ar garanta toleranţa, respectul reciproc dintre persoane şi aderarea la deciziile majorităţii, în timp ce normele morale, considerate obiective şi obligatorii ar duce la autoritarism şi la intoleranţă. Însă tocmai problematica respectării vieţii are darul să arate câte echivocuri şi contradicţii, însoţite de teribile consecinţe practice se ascund în această poziţie” (EV 70).

Acest relativism etic condamnă viaţa umană încă nenăscută, exercitând asupra ei nu o „toleranţă” democratică – aşa cum se pretinde – ci „tirania” celui mai puternic faţă de cel mai slab, în numele unei majorităţi parlamentare.

„Atunci când o majoritate parlamentară ori socială decretează legitimitatea suprimării – chiar dacă numai în anumite condiţii – a vieţii umane înainte de naştere, nu ia oare o decizie « tiranică » faţă de fiinţa umană cea mai slabă şi mai lipsită de apărare?” (EV70).

Valoarea democraţiei dăinuie sau decade o dată cu valorile pe care ea le încarnează şi le promovează:

„La baza acestor valori nu pot sta provizorii şi schimbătoare « majorităţi » de opinie, ci numai recunoaşterea unei legi morale obiective care, ca « lege naturală » înscrisă în inima omului, este punct de referinţă normativă a însăşi legii civile. Când, datorită unei tragice întunecări a conştiinţei colective, scepticismul ar ajunge să pună la îndoială până şi principiile fundamentale ale legii morale, însăşi orânduirea democratică s-ar clătina din temelii, reducându-se la un pur mecanism de regelementare empirică a diferitelor interese aflate în opoziţie” (EV 70).

În consecinţă, trebuie reconsiderate raporturile dintre legea civilă şi legea morală: prima (legea civilă), limitată în perspectivele sale nu poate să se substituie conştiinţei, nici nu poate impune norme care ies din competenţa sa. Iar prima obligaţie a legii civile este aceea de a tutela inviolabilitatea dreptului la viaţă a oricărei fiinţe umane inocente.

În acest context Evangelium vitae face apel la doctrina deja exprimată de sfântul Toma de Aquino[23] şi de Conciliul Vatican al II-lea[24]:

„Dacă autoritatea publică poate uneori să renunţe la a reprima anumite lucruri ce ar provoca, o dată interzise, un prejudiciu mai grav, ea nu poate nicidecum accepta totuşi să legitimeze, ca drept al indivizilor – chiar dacă aceştia ar constitui majoritatea în societate – lezarea altor persoane prin nerespectarea unui drept al lor atât de fundamental cum este dreptul la viaţă. Tolerarea legală a avortului sau a eutanasiei nu poate în nici un fel să fie invocat pentru a justifica respectarea conştiinţei celorlalţi, tocmai pentru că societatea are dreptul şi datoria să se apere împotriva abuzurilor ce se pot săvârşi în numele conştiinţei şi sub pretextul libertăţii” (EV 71).

„Prin urmare atunci când legile sau autorizările date date de ea (autoritate) sunt în opoziţie cu această ordine şi deci în opoziţie cu voinţa lui Dumnezeu, ele nu au putere să oblige în conştiinţă […]; într-un astfel de caz, dimpotrivă, autoritatea încetează să mai fie autoritate şi degenerează în samavolnicie”. „Legile care autorizează şi favorizează avortul şi eutanasia se ridică deci în mod radical nu numai împotriva binelui individului, ci şi împotriva binelui comun şi, deci, sunt total lipsite de validitate juridică. Căci nerecunoaşterea dreptului la viaţă, tocmai pentru că duce la suprimarea persoanei în slujba căreia societarea îşi are raţiunea de a fi, este ceea ce se opune în modul cel mai deschis şi ireparabil posibilităţii de înfăptuire a binelui comun. În consecinţă, atunci când o lege civilă legitimează avortul sau eutanasia, ea încetează, prin însuşi acest fapt, să mai fie o adevărată lege civilă care să oblige moralmente” (EV 72).

Note
[13] CONGREGAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI, Declaraţia despre avortul procurat, 1.
[14] CONGRETAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI, Declaraţia despre avortul procurat, 2.
[15] Cf. A. BOMPIANI, „Il dibattito sulla vita prenatale e l’ «Evangelium vitae»” în M. TOSO, ed. Educare alla vita. Studi sull’ «Evangelium vitae» di Giovanni Paolo II, Libreria Ateneo Salesiano, Roma 1996, 238.
[16] Cardinalii USA, „Lettera al Presidente degli Stati Uniti”, «II Regno/Documenti», 13 (1994), 412.
[17] GIOVANNI PAOLO II, «L’Osservatore Romano», (7.4.1994) 1.
[18] Cf. F. LOMBARDI, „Bucarest 74: il Piano d’azione mondiale della popolazione” în « La Civiltà Cattolica», 4 (1974), 185.
[19] Cf. G. RULLI, La Conferenza sulla popolazione a Città del Messico, 187.
[20] A. ANGULO, „La Conferenza mondiale del Cairo sulla popolazione”, în «La civiltà Cattolica», 3 (1994), 495-496.
[21] Se pot vedea în special studiile lui M. SCHOOYANS, „L’avortement, problème politique” în NRTh, 106 (1974), 1031-1053; 107 (1975), 22-50. Aceste două articole au fost reunite într-un volum în traducere italiană M. SCHOOYANS, L’aborto problema politico, Elle Di Ci, Leumann (To) 1975; M. SCHOOYANS, L’avortement enujeux politiques, Editions du Préambule, Québec 1990 (traducerea italiană Aborto e politica, Libreria Editrice Vaticana, Citta del Vaticano 1991, cu o amplă bibliografie la sfârşitul acestui volum).
[22] „Unii încearcă să justifice avortul susţinând că rodul conceperii, cel puţin până la un anumit număr de zile, nu poate fi considerat încă o viaţă umană personală” (EV60).
[23] Cf. TOMA DE AQUINO, Summa Theologiae, I-II, q. 96, a. 2: autoritatea publică poate uneori să renunţe la a reprima anumite lucruri ce ar provoca, o dată interzise, un prejudiciu mai grav.
[24] Cf. CONCILIUL VATICAN AL II-LEA, Declaraţia privind libertatea religioasăDignitatis humanae, 7



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *