Nimic mai serios decât filmele pentru copii

Teme: Familie, Media.
.
Publicat la 14 iunie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Anca Berlogea
Sursa: Familia creştină, nr. 3/2004

La televizor

La televizor

Cel care începe să citească acest articol într-o revistă despre familie îşi poate pune imediat întrebarea: de ce vorbim despre filme în raport cu familia? Ce rol pot avea filmele în familie? Mai sunt filme care promovează valorile familiei?

Mesajul Sfântului Părinte, publicat in 24 ianuarie 2004 şi dedicat celei de-a 38-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor (23 mai 2004), pune în relaţie mijloacele de comunicaţie şi familia. Mesajul se deschide cu următoarele cuvinte: „Imensa creştere a mijloacelor de comunicare şi faptul că ele sunt din ce în ce mai uşor accesibile a creat oportunităţi excepţionale pentru a îmbogăţi vieţile, nu numai a indivizilor, dar şi a familiilor. În acelaşi timp, familiile de astăzi sunt confruntate cu noi provocări, născute din mesajul variat şi adeseori contradictoriu prezentat de mass-media. Tema aleasă pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor în 2004: Media şi Familia. Risc şi bogăţie – este oportună, deoarece ne invită la o reflecţie asupra felului în care familiile folosesc mijloacele de comunicare şi, pe de altă parte, la modul în care familia şi preocupările familiale sunt tratate de media.”

Dacă ne uităm la producţiile care au avut succes anul trecut pe marile ecrane descoperim printre acestea filme precum Good bye, Lenin sau În căutarea lui Nemo, în care sunt scoase în evidenţă valorile familiei sau sunt explicit făcute pentru copii. Iar acestea au avut cele mai mari vânzări şi cei mai mulţi spectatori în 2003. Oare să fie copiii cei mai mari consumatori de poveşti filmate sau desenate? Probabil că da.

Anul acesta, în aprilie, la numai o lună după lansarea sa, pe locul cinci în topul celor mai vizionate filme din România se număra Scooby-Doo – Monştrii Dezlănţuiţi. Filmul se număra şi în topul primelor zece filme din box-office-ul american. Povestea nu e complicată, se adresează direct copiilor şi îi cucereşte prin fantezie şi acţiune. Pe scurt, după cum aflăm şi în site-ul Cinemagia, în acest film Scooby şi trupa îşi pierd reputaţia lor deosebită – şi nemaivăzută – atunci când un răufăcător anonim mascat a adus haosul în oraşul Coolsville cu o maşină monstru care recreează duşmanii clasici ai Mystery Inc. precum Fantoma Pterodactyl, Fantoma Cavalerului Negru, Fantoma Căpitanului Cutler şi Fantoma de 10.000 de volţi. Iar de aici începe lupta! Un asemenea film aduce, evident, în sala de cinema mai mulţi spectatori decât un film obişnuit: fiecare copil, care doreşte să vadă filmul, îl aduce cu el pe unul sau poate pe ambii lui părinţi.

Izabela Moldovan, coregrafă şi în acelaşi timp un om versat în industria cinematografiei, – a trăit emoţia actorului în faţa camerei, a experimentat munca echipei din spatele camerei, iar, de curând, a început să îşi dezvolte şi talentul de scenarist -, a ajuns anul acesta la cinema numai datorită celor două fete ale ei. Şi evident, au mers să vadă Scooby-Doo. A fost un succes pentru fete – cea mare în vârstă de 4 ani şi jumătate, şi cea mică de 2 ani jumătate. La sfârşitul filmului, amândouă dansau pe muzica genericului şi tot ce ştiu să spună când trec prin faţa cinematografului şi văd afişul este: mai vor încă o dată la film.

Ce caută copiii în filme, ce îi atrage? Izabela consideră că, pentru cei mici, cele mai importante valori sunt sinceritatea şi acţiunea. Ea personal a apreciat în Scooby-Doo morala poveştii – binele învinge răul -, şi personajele create în mod interesant şi diversificat, cel mai simpatic fiind evident câinele.

Izabela rămâne însă un fan Disney: „Aş dori să am în casă toate filmele de Disney, cele făcute chiar de el. Canalele de animaţie actuale: le urăsc. Promovează violenţa, o violenţă crescândă. În Tom şi Jerry mai există şi educaţie. Copiii mei, când se uită la Fox Kids, reproduc violenţa şi încep să se bată. Desenele animate de pe acest post par mai degrabă să caracterizeze animalul din om. O fată deşteaptă, prin gestică, vocabular şi mişcare devine personaj negativ. Prefer să mă uit şi să las fetele să se uite la Minimax, post care are desene animate mai umane şi mai frumos desenate.”

Experienţa imediată ne readuce la reflecţia prin care Sfântul Părinte îşi continuă mesajul, punând accentul pe faptul că orice comunicare are o valoare morală. El cere profesioniştilor din domeniul comunicaţiei, părinţilor şi educatorilor, să aibă înţelepciune şi discernământ în folosirea mijloacelor de comunicare. „Deciziile lor pot afecta puternic copiii şi tinerii pentru care sunt responsabili şi care sunt viitorul societăţii.”

Universul nostru zilnic se încarcă din ce în ce mai mult de informaţie, de poveşti. Poveşti emoţionante care ne aduc bucurie sau ne umplu de lacrimi. Poveşti care de multe ori ne marchează mai puternic decât cele adevărate: poveştile filmelor. Dacă stăm să ne gândim mai bine, multe din filmele de care suntem marcaţi sunt filmele copilăriei.

Ce i se pare Izabelei important într-un film pentru copii?

Izabela: „Ideea. Educaţia. Sentimentul. E importantă o linie de educaţie, dar să nu sară în ochi. Dacă copilului îi spui nu, o să zică da şi viceversa. Trebuie să îl atragi prin muzică, să ştii să îi vorbeşti cu emoţie şi mai ales, ceea ce spui să fie credibil.”

O mare lecţie de film pentru copii şi pentru familie ne-o dă în cinematografia românească regizoarea Elisabeta Bostan. Cei care au acum treizeci-patruzeci de ani au crescut în sunetul muzicii din Veronica sau Mama şi cu siguranţă, oricând ar auzi primele acorduri, oricare ar putea să continue să fredoneze melodia. Un film cum a fost Amintiri din copilărie dă viaţă celor mai minunate pagini ale literaturii româneşti pentru copii, iar Saltimbancii dezvoltă universul fascinant al circului la sfârşit de secol XIX, pornind de la romanul lui Cezar Petrescu Fram, ursul polar. Fiecare film ar putea fi sintetizat printr-o valoare morală pe care o evidenţiază, fie aceasta prietenia sau devotamentul mamei, puterea de-a crede şi de-a spera, forţa de-a nu te lăsa descurajat sau doborât de evenimente potrivnice ale vieţii. Filmele Elisabetei Bostan sunt adevărate lecţii de viaţă.

Filme remarcabile pentru copii au fost semnate, în România, şi de un alt mare creator de animaţie: Ion Popescu Gopo. Dacă Maria Mirabela şi De-aş fi Harap Alb au cucerit inimile copiilor, omuleţul lui Gopo i-a adus creatorului său mult râvnita distincţie a festivalului de la Cannes, Palme d’Or pentru scurt metraj.

Izabela se gândeşte să iniţieze prin Signis, Asociaţia catolică pentru audiovizual, un proiect de educaţie cinematografică pentru copii. Proiectul este în curs de elaborare şi ar cuprinde o selecţie de filme româneşti pentru copii, inspirate de literatura clasică. Relaţia filmului pentru copii cu cartea este în mod evident extrem de importantă. Aproape toate „filmele clasice” pentru copii au la bază o poveste scrisă. O altă sursă importantă de inspiraţie sunt poveştile adevărate.

Să ştii să vorbeşti copiilor este extrem de greu. Nu poţi trişa, nu poţi minţi. Sunt publicul cel mai exigent. „Cu ei nu te joci: sunt cei mai buni spectatori şi sunt foarte sinceri”, afirmă Izabela Moldovan. Ştie ce spune. Ea însăşi a interpretat la vârsta de 12 ani rolul titular al filmului Campioana, în regia Elisabetei Bostan. Era în 1989, an în care Izabela obţinea la Campionatul Naţional de Gimnastică medalia de argint la paralele cu nota 9,960 şi locul întâi pe echipe la acelaşi concurs. Pentru ea viitorul părea previzibil: urma să facă parte din lotul naţional şi să continue cariera de gimnastică. Şi totuşi… Filmul i-a schimbat viaţa. De ce? „Mi-a deschis alte orizonturi şi odată cu acest film mi s-a împlinit un vis”, răspunde Izabela.

După un an de zile de lucru la film alături de Elisabeta Bostan, Izabela a decis să renunţe la sport şi poate chiar la posibile medalii olimpice. A ales să aibă o familie. Filmul, în opinia ei, a arătat lumii partea frumoasă a gimnasticii. A fost elaborat să fie frumos şi în acelaşi timp să evidenţieze o calitate importantă care defineşte caracterul oricărui învingător: voinţa. Filmul a cucerit inimile copiilor în România, Canada şi în nenumăratele festivaluri la care a participat. Cei mici o priveau pe Izabela, după cum afirma ea însăşi, „ca pe o adevărată eroină, de o voinţă feroce pentru a-mi atinge scopul”. Povestea filmului este, mai mult sau mai puţin, povestea fetelor care, fascinate de gloria Nadiei Comăneci, i-au urmat calea şi şi-au dedicat viaţa gimnasticii. Şcoala românească de gimnastică şi-a atins momentul de faimă odată cu Nadia, dar a continuat să existe şi după aceea, cucerind medaliile olimpice încă ani mai târziu. Filmul Elisabetei Bostan transmite fascinaţia pentru acest sport ce se îngemănează cu arta şi totodată ne vorbeşte despre dificultatea de a ajunge pe culmi.

Am întrebat-o pe Izabela care a fost momentul care a marcat-o în timpul filmării. Şi ea îşi aminteşte de ziua în care doamna Bostan a pus-o să lucreze la paralele până i-au ars mâinile de durere şi nu le mai putea ţine pe bare. E o secvenţă cheie în film. Planurile apropiate ale fetiţei alternează cu planurile detalii şi generale. Pe faţa gimnastei se vede oboseală, o oboseală care nu putea fi jucată. La finalul scenei, fetiţa pleacă din sala de antrenament. E uşor adusă de spate, umerii sunt gheboşaţi de oboseală şi de revolta împotriva antrenorului care îi cere să lucreze atât de mult. A fost cea mai grea zi de filmare a Izabelei. Dar şi cea mai grea zi a doamnei Bostan, după cum i se întâmplă şi ei să povestească. Simţea că Izabelei îi este greu să mai lucreze şi totuşi ştia că dacă se opreşte, secvenţa nu poate fi filmată bine. Izabela nu avea cum să pretindă epuizarea, trebuia să o trăiască. Dar doamnei Bostan i se rupea inima văzând-o pe fetiţă. Iar Izabela, deşi nu înţelegea prea bine de ce trebuie să reia la nesfârşit exerciţiul la paralele, deşi îi ardeau mâinile şi nu mai putea de oboseală, a simţit iubirea dincolo de exigenţa lucrului. O iubire pe care n-a simţit-o niciodată în timpul antrenamentelor adevărate. Separată de părinţi, în cantonament permanent, Izabela era, la fel ca şi colegele ei, antrenată să învingă, obligată să învingă. Cu orice preţ. Şi niciodată n-a simţit iubirea pe care doamna Elisabeta Bostan a ştiut sa i-o transmită. Filmul Campioana transmite şi această dimensiune a iubirii, vorbeşte despre cum ar putea să fie o realitate care în adevăr e mult mai dură. Izabela consideră că nici astăzi oamenii nu vor să accepte adevărata faţă a gimnasticii româneşti, o faţă foarte dură. „Oamenii nici nu îşi pot imagina cât e de dură”. Izabela se pregăteşte să publice o carte în care să povestească adevărul despre copilăria ei, despre duritatea şi incredibila exigenţă a acestui univers.

Realizând cu greu şi din frânturi de discuţii, duritatea vieţii pe care Izabela o ducea cu adevărat, foarte diferită de fapt de povestea pe care o filmau, doamna Bostan a întrebat-o dacă vrea să vină cu ea la Bucureşti. Izabela a întrebat sec: „Pentru cât timp?” Doamna Bostan a răspuns: „De tot.” Şi Izabela nu a ezitat nici o clipă. A spus da. A venit la Bucureşti, lăsând fără nici un regret în urmă posibile medalii sau succese în gimnastică. Nu conta gloria, ci iubirea. Asta a învăţat Izabela din lucrul alături de doamna Elisabeta Bostan la filmul Campioana. Nimic nu poate fi obţinut fără iubire. Şi nimic nu are nici o valoare, dacă nu există iubire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *