CFE: Nimeni nu este atât de departe încât să nu poată fi chemat

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 28 iunie 2014.
Partea 41 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Isus şi Matei

Isus şi Matei

Cateheza 41
Nimeni nu este atât de departe încât să nu poată fi chemat
Text de bază: Mt 9,9-13

Dragi prieteni,

Ne-am exprimat puţin mai înainte astfel: „Doamne, Te-am văzut în această săptămână, Te-am contemplat în atâtea împrejurări din viaţa noastră! Ne-am împărtăşit ce ai făcut Tu, Isuse, pentru noi, am identificat cât ştii să te ascunzi înăuntrul şi în spatele rănilor, în trăirea vieţii de zi cu zi. Dar şi noi, Doamne, Isuse, am vrut să recunoaştem prezenţa Ta, Ţi-am adus laudă în decursul acestei săptămâni, Ţi-am mulţumit pentru ceea ce ai făcut pentru noi, mai mult, unii dintre noi Ţi-au spus ce au făcut pentru Tine, ce-ar vrea să facă fiecare dintre noi pentru Tine, tocmai pentru a recunoaşte că Tu eşti prezent în viaţa noastră.”

„Şi apoi ceea ce ne aduce mângâiere este faptul că, în orice situaţie, Tu erai prezent, chiar dacă noi nu ne dădeam seama. Chiar dacă noi credeam că mergem singuri, Cineva alături de noi ne ţinea de mână. Isuse, Te-am contemplat în această săptămână, ne-am bucurat de prezenţa Ta, suntem siguri că Tu erai, chiar dacă noi nu ne dădeam seama. Acum, Doamne, îţi cerem să ne vorbeşti cu însăşi cuvintele Tale.”

„Iată de ce luăm în mână un text evanghelic, care vorbeşte de Tine, care vorbeşte cu cuvintele Tale.” Îl luăm din Evanghelia lui Matei, cap. 9, vers. 9-13. Să-l citim împreună:

9 În vremea aceea, plecând de acolo, Isus a văzut un om numit Matei, stând la postul de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!” Ridicându-se, el l-a urmat. 10 Şi pe când stătea la masă în casă, iată că mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi s-au aşezat la masă cu Isus şi cu discipolii Lui. 11 Văzând aceasta, fariseii au spus discipolilor Lui: „De ce mănâncă învăţătorul vostru împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 12 Auzindu-i, El le-a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii. 13 Aşadar, mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: Îndurare vreau şi nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”.

Să observăm mai atent acest text pentru a vedea ce vrea să ne spună Isus fiecăruia dintre noi. Şi cu siguranţă, în acest moment, El are un cuvânt personal pentru fiecare dintre noi. Să privim întâi de toate la personajul Matei. El stătea la postul de vamă, era tipul de persoană din acel timp considerată cea mai păcătoasă, cea mai mizerabilă din ce ar putea cineva gândi că există. Era o persoană considerată dezgustătoare, întrucât strângea taxele în numele romanilor. Era văzut ca un trădător permanent, ca unul care nu iubea poporul, ca unul căruia nu-i păsa de nimeni şi urmărea doar propriile interese. Isus îi spune lui Matei: „Urmează-mă! Şi ridicându-se, el l-a urmat” Să nu credeţi că Isus nu ar fi ştiut cine era Matei, pentru că ne este confirmat puţin după încheierea acestui fragment când citim: „căci nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi„. Deci am putea spune că a venit tocmai cu scopul de a-l chema pe Matei, de a-i chema pe cei mai răi. „Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”.

O reflecţie mică şi simplă despre păcătoşi: sunt din aceia care sunt conştienţi de propriul păcat, pentru că îl au mereu înaintea ochilor până la punctul de a creşte în ei un sentiment de vinovăţie, de auto-excludere, de frânare. Şi acesta este sentimentul păcatului în cel care îşi dă seama de răul făcut lui Dumnezeu şi celorlalţi. Există şi din aceia care, începând să stea cu Isus, văd toată greutatea şi încetineala în a răspunde iubirii. Odată cu apropierea de Isus descoperim şi frumuseţea iubirii sale şi ne dăm seama şi cât de departe suntem de El. Apoi pot fi şi alte modalităţi de a se simţi, de a se şti păcătoşi. Am făcut această precizare pentru a confirma atitudinea lui Isus. Isus ajunge la noi acolo unde conştientizăm păcatul nostru, ajunge în ceea ce avem mai rău, în străfundul nostru, în ceea ce avem mai rău, intră în nimicul nostru.

Gândiţi-vă că vine la noi în acea parte din noi pe care o refuzăm. Care dintre noi nu refuză tot ce are negativ înăuntru, acele aspecte pe care nu reuşim să le îmbunătăţim? Isus vine exact pentru ceea ce noi refuzăm, acolo unde noi nici măcar nu ne deschidem ochii, pentru a nu vedea răul care este în noi şi care atât de mult ne apasă. Isus vine pentru aceasta, pentru ceea ce avem mai rău în noi, repetând, cu alte cuvinte, cam ceea ce le spunea fariseilor: A venit pentru a reduce distanţa. „Am venit pentru cei păcătoşi„. A venit pentru a reduce distanţa, nu mai vrea distanţe între mine şi El. Nu vrea să mai existe spaţiu gol între El şi fiecare dintre noi.

Să încercăm să-l auzim din nou pe Isus care în această seară spune: „Eu nu mai vreau distanţă între Mine şi tine. Eu umplu tot ce-i mai rău în tine, am venit pentru a micşora munţii şi a înălţa văile. Nu mai vreau distanţă între Mine şi tine. Mai mult, vino să locuieşti cu Mine„. E necesar a fi chiar îndrăgostit pentru a spune unei persoane: Vino să locuieşti la mine! „Vreau să stau mereu cu tine.” Reţineţi că aceasta ne-o spune El, nu e ceva ce pretindem noi. El ne spune: „La tine, în ce-i mai rău, vreau să intru la tine, acolo unde stai cel mai rău, pentru a-ţi spune că vreau ca tu să vii să locuieşti cu Mine. Şi unde sunt Eu acolo va fi şi slujitorul Meu.” Ne cheamă acolo unde ne găsim. Dar unde ne cheamă? Ne cheamă la masă. Citiţi din nou acele cuvinte: „iată că mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi s-au aşezat la masă cu Isus şi cu discipolii Lui”. Ne cheamă la masă, în intimitate, acolo unde este împărtăşire, acolo unde este celebrată iubirea, prin apropierea privirii, prin gustarea aceleiaşi mâncări, prin încrucişarea mâinilor, prin oferirea reciprocă a vasului de apă, a pâinii, ne cheamă în intimitatea mesei Sale.

Deschid doar o paranteză; atenţie, Isus nu poate face nimic cu cel care se crede bun, cu cel care îşi este suficient sie însuşi, cu cel care nu are nevoie să meargă să ia masa cu Isus. Adică acela care se simte deja bun nu are nevoie de Isus, nu îl caută, se simte deja perfect. De ce să merg să mănânc cu Isus, de ce să fiu invitat de El? Cum poate vibra în inima mea bucuria unei invitaţii la masă când eu sunt deja sătul cu lucrurile pe care le am? E ca şi când ai spune: „Isuse, nu am nevoie de Tine!” Şi răsună puternic acea expresie a Mariei care a înţeles această modalitate a lui Isus de a se îndrepta spre cei săraci, spre cei umili: „Dumnezeu i-a risipit pe cei mândri în inima lor, pe cei plini de sine, dar i-a înălţat pe cei smeriţi„.

Am vrea deci în această seară, ca şi Pavel, să ne lăudăm în slăbiciunile noastre. Nu o putem face, pentru că am ieşi în afara sferei comunicării care trebuie să fie întotdeauna discretă, dar ar trebui să ne lăudăm cu propriile limite şi câteodată să ne ridicăm şi să mărturisim ce-i mai rău în noi şi să spunem: acest rău este acoperit de Dumnezeu, acest rău este iubit de Dumnezeu! Şi, dragi fraţi, voi nu-mi sunteţi fraţi dacă nu mă iubiţi în ceea ce eu am mai rău, pentru că Dumnezeu a venit deja în ceea ce am mai rău, a coborât în iadul sufletului meu pentru a mă lua!

O, Mângâierea infinită, Frumuseţea fără margini, Cel cu totul nemăsurat, mă cheamă să stau la masă cu El, să fiu părtaş cu El! Şi atunci această încăpere a noastră devine şi mai luminoasă. Devine şi mai luminoasă comunitatea noastră stând toţi împreună, aşezaţi în jurul unei mese, pentru a-l împărtăşi pe Isus. Vă daţi seama, dragi prieteni, ce revoluţie culturală facem? De câte ori în viaţa voastră nu aţi luat în comun atâtea mese de prânz, cine, întâlniri, picnicuri, grătare, prăjituri, ceai? De câte ori nu aţi pus acestea în comun?

Închipuiţi-vă că suntem fericiţi să-l împărtăşim între noi pe Isus, să împărtăşim ceea ce este mai intim în noi, ceea ce Isus a făcut pentru noi. Nu mai pierdem vremea vorbind despre ceea ce ne place ori nu ne place… acel vin e bun, acea friptură e excepţională, acea prăjitură e foarte bună, acea glumă e extraordinară, ori acea povestire e fantastică…! Ci spunem ce a făcut Isus pentru mine, ce a făcut pentru tine! Realizaţi că aceasta e masa cea mai mare, aceasta e masa Regelui, aceasta e masa Paradisului! Iată de ce mergeţi pe străzi şi invitaţi, invitaţi-i pe toţi la nuntă, invitaţi-i la acest banchet care este ospăţul sufletului, ospăţ care satură, banchet care dă sens şi celorlalte zile ale săptămânii!

Iată de ce Isus, în încheierea acestui fragment evanghelic, spune: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii„. Şi apoi, atenţie la acel cuvânt: Mergeţi! Mergeţi, faceţi să răsune în inima voastră! Nu vă opriţi asupra frumuseţii unui concept din Evanghelie! Mergeţi! Mergeţi şi spuneţi că Dumnezeu e iubire! Mergeţi şi spuneţi că Dumnezeu e milostivire! Mergeţi şi spuneţi că Dumnezeu vine în ceea ce avem mai rău în noi, pentru cei mai răi.

Aţi avea curajul într-un discurs real, în interiorul unei relaţii adevărate cu o persoană pe care o vedeţi departe că blestemă, să-i spuneţi cu delicateţea cu care doar Isus ştia să spună, dar cu care şi noi la şcoala Sa am putea repeta: „Dumnezeu te iubeşte cu tot ce-i mai rău în tine, Dumnezeu te primeşte aşa cum eşti, Dumnezeu e milostivire!” Spuneţi cuiva că Dumnezeu anulează distanţele. Să devenim conştienţi câte distanţe am creat numai noi afirmând: acela nu crede, acela nu e practicant, acela nu vine la biserică, acela e aşa… Şi Isus se opreşte înaintea celui mai rău şi-i spune: „Vino şi urmează-mă!”

Încercaţi să face o listă personală a propriului ambient de viaţă cu cei pe care-i cunoaşteţi ca fiind cei mai răi din punct de vedere moral, cei mai răi taţi, bărbaţi, femei. Aţi fi în stare, dacă se creează o împrejurare pentru un raport uman serios şi profund, să le spuneţi: Isus vă iubeşte, Dumnezeu e iubire, Dumnezeu e milostivire, iar eu am experimentat aceasta?

Lăsaţi-vă îmbrăţişaţi în această seară, să ne lăsăm îmbrăţişaţi de Isus în ceea ce avem mai rău în noi! Să nu ne fie teamă să ne arătăm rănile. Cum se face în faţa unui medic? Medicului nu i se arată partea sănătoasă din noi, i se arată plăgile, rănile noastre, bolile noastre. Deschideţi-vă şi lăsaţi să vi se sărute acele plăgi, lăsaţi să vi le sărute Isus însuşi, lăsaţi să le îmbrăţişeze. E ca şi când ne-ar spune: „Te cunosc, te cunosc în interiorul tău şi te iau aşa cum eşti, te duc la masa Mea aşa cum eşti, te duc cu Mine acasă aşa cum eşti. Şi El ne poartă de grijă, ne face să gustăm o iubire pe care noi nu o cunoaştem, pe care nu o găsim la magazin. Şi în timp ce ne dă să gustăm ne spune: Mai am şi alte oi, mai am şi alţi fraţi, mai am şi alţi fii, şi de aceştia trebuie să mă îngrijesc. Atunci, devenind una cu El, care e iubire şi milostivire, simţim şi noi să mergem şi să anunţăm această veste. Cert e că în acest fapt de a merge şi de a spune iubirea simţim întreaga Sa binecuvântare peste fiecare dintre noi şi în acest moment!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *