Mass-media în familie. Instrucţiuni pentru părinţi

Teme: Familie, Media.
.
Publicat la 16 iunie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Cristina Grigore
Sursa: Familia creştină, nr. 3/2004

Mass-media în familie

Mass-media în familie

Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din acest an invită la „o reflecţie serioasă asupra modului în care familiile utilizează mijloacele de comunicare, şi, de asemenea, asupra modului în care familia şi preocupările ei sunt tratate de mijloacele de comunicare” (nr.1). Nu este pentru prima oară – şi cu siguranţă nu va fi nici ultima – când magisteriul, şi în particular un mesaj pontifical ocazionat de Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, îşi îndreaptă atenţia asupra influenţei mass-media în familie şi a responsabilităţii operatorilor media şi a utilizatorilor acestor mijloace.

Mijloacele de comunicare socială pătrund „până în inima vieţii familiale – observa Papa Paul al VI-lea1 -, impun orarele lor, modifică obişnuinţe, oferă abundente teme de discuţie, şi mai ales influenţează, – adesea în mod profund -, atât sub aspect afectiv şi intelectual cât şi sub aspect moral şi religios, sufletul celor care le folosesc. Se poate spune deja că nu există ştiri sau probleme care să nu fie introduse în sânul vieţii familiare prin cuvinte, imagini şi sunete, suscitând reacţiile cele mai diverse şi exercitând o adevărată influenţă asupra comportamentului fiecăruia”.

Astăzi piaţa comunicaţiilor sociale se extinde în mod rapid, aşa încât chiar şi familiile cu mijloacele financiare cele mai modeste au acces la resursele media, ceea ce creează oportunităţi aproape nelimitate de informare, de educaţie, de îmbogăţire culturală şi chiar de creştere spirituală. Totuşi, aceste mijloace de comunicare pot să şi dăuneze mult familiilor, prezentându-le o viziune inadecvată sau chiar distorsionată asupra vieţii, a familiei, a religiei şi a moralităţii.

Mass-media în general, dar ultimele mijloace de comunicare în special, exercită o influenţă tot mai mare asupra procesului de socializare a copiilor, furnizând o viziune a omului, a lumii şi a relaţiilor cu ceilalţi, care adesea diferă mult de cea pe care familia încearcă să o transmită. În multe cazuri, părinţii nu se ocupă îndeajuns de acest lucru, ignorând influenţa pe care o pot avea asupra fiilor lor mesajele pe care radioul, televiziunea, presa le aduc în intimitatea ocrotită şi sigură a casei lor. Astfel, «mass-media intră adesea în viaţa celor mai tineri fără acea necesară mediere cu caracter de orientare din partea părinţilor şi a celorlalţi educatori, care ar putea neutraliza eventualele elemente negative ale lor şi să valorizeze în schimb în mod convenabil aporturile pozitive care nu sunt deloc mici, capabile să slujească la dezvoltarea armonioasă a procesului educativ»2.

Fascinaţi şi lipsiţi de apărare în faţa lumii şi a persoanelor adulte, copiii sunt în mod natural gata să primească ceea ce le este oferit, atât spre bine cât şi spre rău. În plus, sunt atraşi de micul şi de marele ecran, urmărind fiecare gest reprezentat acolo şi percepând, chiar înainte şi mai bine decât orice altă persoană, emoţiile şi sentimentele transmise prin ele. Asemenea cerii moi, asupra căreia orice apăsare, oricât de uşoară, lasă o urmă, la fel sufletul copilului este expus la orice stimul care îi solicită inteligenţa, fantezia, afectivitatea, instinctul. De altfel, impresiile de la această vârstă sunt destinate să pătrundă cel mai adânc în psihologia fiinţei umane şi să condiţioneze relaţiile pe care le stabilesc ulterior cu ei înşişi, cu ceilalţi, cu mediul3.

 

Internetul în familie

Internetul, ca ultim sosit pe scena comunicaţiilor sociale, în ultimii ani a fost şi continuă să fie ţinta observaţiei şi a cercetării celor care se ocupă de psiho-pedagogia comunicaţiilor sociale, studiind efectele pe care acest nou mijloc de comunicare le are asupra utilizatorilor lui. La rândul ei, Biserica, interesată mereu de influenţa mijloacelor de comunicare asupra moralei creştine, într-un singur an, a dedicat internetului trei documente magisteriale: „Etica în Internet”, „Biserica şi Internetul” şi „Internetul: un nou forum pentru proclamarea evangheliei”4.

De altfel, Biserica a atras mereu atenţia asupra influenţei pe care o pot avea mijloacele de comunicare în general asupra dezvoltării copiilor şi i-a chemat deseori la responsabilitate pe operatorii din mass-media, dar şi pe părinţi. Acestora din urmă, prin documentele sale magisteriale, Biserica le-a amintit aportul pozitiv pe care mai ales televiziunea şi internetul le pot avea în formarea tinerelor generaţii, precum şi efectele negative pe care o utilizare acritică şi lipsită de responsabilitate le comportă. Ba mai mult, Biserica, în repetate rânduri, le-a dat sfaturi părinţilor, pentru ca aceştia să ştie să facă din noile mijloace de comunicare instrumente de creştere şi nu de distrugere a copiilor lor.

Personal, mi s-a întâmplat să stau de vorbă uneori cu părinţi îngrijoraţi de orele îndelungate pe care copiii lor le petreceau în faţa computerului, şi asta datorită violenţei din jocuri ori a pornografiei din Internet. Aceşti părinţi sunt fie persoane care nu utilizează internetul, dar care sunt timorate de ceea ce văd la televizor sau citesc prin ziare legat de acest mijloc modern de comunicare, fie persoane care utilizează internetul la serviciu ori acasă, şi care-şi dau seama cât de uşor se poate conecta oricine la un site cu conţinut interzis minorilor.

Cred că singura modalitate de a evita ca fiii noştri să nu abuzeze de televizor şi de computer este să căutăm să păstrăm mereu deschis dialogul în ce priveşte interesele şi activităţile lor cotidiene. Astfel, este util să discutăm cu copiii noştri despre programele pe care le utilizează, despre paginile web pe care navighează, despre forumurile la care participă în reţea, mai ales dacă avem fiii adolescenţi, cu un grad de independenţă şi cu capacităţi mai mari decât ale unui copil. De exemplu, dacă se întâmplă ca o dată să ne spună că a văzut acasă la un coleg de clasă pagini de pe un site pornografic, ar trebui să evităm să-l pedepsim, şi mai degrabă să stăm de vorbă cu el. Adevăratele probleme apar odată cu schimbările bruşte de comportament ale copiilor, ceea ce necesită o mai mare atenţie din partea părinţilor. În general, părinţii devin îngrijoraţi atunci când copilul lor schimbă brusc anturajul, mai ales dacă începe să frecventeze persoane străine de modul lui obişnuit de a fi.

Există unele schimbări tipice şi în cei care utilizează în mod greşit computerul sau internetul. Primul lucru care ar trebui să ne atragă atenţia este atunci când copilul nostru petrece prea mult timp în faţa computerului sau navigând pe Internet, ceea ce poate duce la o schimbare radicală a raportării lui psihologice cu spaţiul şi timpul. Sau, constatând prezenţa crescândă în computerul pe care îl utilizează a numărului de imagini (.gif, .jpg, .bmp), prudenţa ar trebui să ne sfătuiască la verificarea tipologiei respectivelor imagini. De asemenea, participarea lui la diferite forumuri – poate constructive în sine – sub aspectul anonimatului, poate constitui un mod de a fugi de responsabilitate şi de implicarea personală. Prin internet se înmulţesc şi legăturile dintre persoane, într-un mod de neimaginat până acum. Cu ajutorul părinţilor, copiii pot înţelege că aceste relaţii, oricât de „reale” ar putea părea graţie progreselor tehnologiei, rămân mereu „virtuale” şi nu pot înlocui contactul personal.

Dar ca părinţi responsabili, dacă vrem cu adevărat să îi ajutăm pe fiii noştri să fie utilizatori critici, în primul rând ar trebui să învăţăm noi înşine să folosim computerul şi internetul5, pentru ca apoi să le putem propune programe sau pagini web al căror conţinut contribuie la buna lor dezvoltare umană şi intelectual-culturală. Pentru că nu trebuie să uităm că „internetul este o uşă deschisă spre o lume fascinantă şi incitantă, cu o puternică influenţă formativă, dar nu tot ce este dincolo de această uşă este sănătos, sigur şi adevărat”6. Ce putem face în plus? Să stabilim nişte reguli de utilizare7: 1) computerul ar trebui să fie instalat într-un spaţiu deschis – deci nu în camera copilului -, unde poate fi văzut în timpul utilizării; 2) copiii nu ar trebui să utilizeze Internetul dacă sunt singuri acasă; 3) să le interzicem copiilor – bineînţeles, explicându-le motivul – să comunice prin Internet date personale (adresa de acasă sau de la şcoală, număr de telefon, ori fotografii personale), mai ales dacă trimit unor persoane cunoscute „virtual”.

Aşa cum se spune adesea, tinerii sunt viitorul societăţii şi al Bisericii. Utilizarea corectă a internetului îi poate ajuta să se pregătească pentru responsabilităţile pe care le vor avea în viitor în societate şi în Biserică. Dar trebuie să avem mereu în vedere că internetul nu este doar un mijloc de distracţie şi satisfacţii consumiste, ci mai ales un instrument pentru desfăşurarea unei activităţi utile, iar tinerii trebuie să înveţe să îl vadă şi să îl folosească ca atare. În ciberspaţiu, ca şi în oricare alt spaţiu de altfel, pot să fie chemaţi să meargă împotriva curentului, să practice o contra-cultură, şi chiar să fie persecutaţi de dragul adevărului şi al binelui8.

 

TV în familie

Cred că nici o altă invenţie nu a pătruns în societate atât de rapid ca televizorul. În numai opt ani, din 1946 până 1954, televizoarele au invadat jumătate din casele americane. Şi ca să facem o comparaţie: computerul personal, inventat în 1982, nu a ajuns încă la acest nivel de răspândire. Însă, de la telefon şi până la automobil, aproape toate invenţiile au cunoscut lungi perioade de incubaţie până au devenit obiecte de consum în masă. Motivele pentru care televizorul a cunoscut acest succes sunt multiple, însă un aspect este de necontestat: televiziunea se îmbină perfect cu cultura familiei, cu ideea că există un spaţiu domestic. În plus, televiziunea amplifică puterea de omogenizare, aducând în toate casele acelaşi vocabular şi repertoriu. Mass-media, şi în particular televiziunea – trebuie să recunoaştem acest lucru – au schimbat în mod drastic obiceiurile, organizarea timpului, modalităţile educative şi relaţionale din cadrul familiei.

Fragmentul cel mai interesant din mesajul Papei pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din acest an îl consider a fi cel în care Suveranul Pontif se adresează în mod direct familiilor. Papa le cere părinţilor lucruri foarte precise:

  • să-şi educe în mod continuu fiii, chiar şi pe cei mai mici, pentru o utilizare critică şi moderată a mijloacelor de comunicare:

    „Când părinţii fac acest lucru bine şi în mod consecvent, viaţa de familie se îmbogăţeşte mult. Chiar şi copiii foarte mici pot învăţa lecţii importante despre mijloacele de comunicare: că acestea sunt produse de persoane dornice să comunice mesaje; că aceste mesaje adesea invită la a face ceva – la a cumpăra un produs, a avea un comportament discutabil – care nu este în interesul copilului sau care nu corespunde adevărului moral; că ei nu trebuie să accepte sau să imite fără simţ critic ceea ce găsesc în mijloacele de comunicare socială” (nr.5).

  • să reglementeze utilizarea în familie a televizorului:

    „Părinţii trebuie şi să reglementeze utilizarea mijloacelor de comunicare în casă. Acest lucru include planificarea şi programarea utilizării acestora, limitând strict timpul pe care copiii îl dedică mass-media, făcând ca divertismentul să devină o experienţă familială, interzicând în întregime unele mijloace de comunicare şi excluzându-le periodic pe toate pentru a lăsa spaţiu altor activităţi în familie (nr. 5).

  • să le ofere copiilor un exemplu bun:

    „Înainte de toate, părinţii trebuie să le ofere copiilor un exemplu bun utilizând ei înşişi în mod chibzuit şi selectiv mijloacele de comunicare” (nr. 5).

Copiii se uită la televizor atunci când se plictisesc. Ei bine, Papa îi invită pe părinţi să facă un efort de dăruire şi de autentică iubire – ceea ce necesită mereu sacrificiu -, şi să petreacă mai mult timp cu copiii lor, rezistând tentaţiei de a-i lăsa pe seama „dădacei electronice” – televizorul. De asemenea, nu trebuie să cedăm comodităţii telecomenzii: părinţii pot crea „anticorpii” potriviţi în copiii lor. La fel de important este apelul la a dialoga cu copilul în ce priveşte mistificarea televizivă. Programele pentru copii sunt în mod continuu întrerupte de o publicitate anume, care creează în ei false nevoi şi false modele. Prezenţa unui adult care să demistifice, să judece, să pună în evidenţă absurditatea a ceea ce se vede şi se aude devine una fundamentală, şi sublinierea Papei este cât se poate de binevenită.

La vârsta de zece ani, în medie fiecare copil a văzut la televizor mii de ore de programe cu conţinuturi adesea violente din care pot deriva consecinţe uneori dramatice în procesul formării personalităţii. De fapt, copilul poate ajunge să confunde violenţa adevărată cu cea din televizor, să se identifice cu personaje violente şi să considere agresivitatea modul cel mai potrivit pentru a rezolva situaţiile dificile; de asemenea, se poate afla în faţa unor mesaje care, în loc să consolideze valorile, să lărgească cunoştinţele şi să dezvolte capacităţile critice, pot consolida atitudini care să fie distructive pentru sine şi pentru alţii. Pe de altă parte, nu se poate nega faptul că televiziunea poate favoriza creşterea şi educaţia, informarea şi chiar formarea prin intermediul programelor de calitate. Este de ajuns să ne gândim la programe cu caracter documentar sau animat care tratează teme de istorie, geografia sau ştiinţe naturale; la programe distractive bine realizate care propun obiective cognitive, logice şi lingvistice.

Bineînţeles, valenţa pozitivă sau negativă a televiziunii în creşterea copiilor depinde de calitatea şi conţinuturile programelor propuse, precum şi de timpul pe care cei mici îl petrec în faţa televizorului. De fapt, motivaţiile care îi împing pe copii să privească la televizor sunt cu mult diferite de motivaţiile adulţilor. Aceştia din urmă caută ceva distractiv, copiii în schimb privesc la televizor şi pentru a înţelege lumea, aşa cum, cu câteva decenii în urmă, îi priveau poate doar pe adulţi dedicaţi muncii lor pentru a învăţa şi a dobândi obiceiuri şi comportamente necesare integrării lor în societate. Aşadar, efectele pe care le are televiziunea asupra creşterii copilului nu depind într-atât de televiziunea în sine, ci de modul în care aceasta este utilizată.

Dacă ne gândim la familiile noastre, vedem că adesea se trăieşte o viaţă frenetică: părinţii trebuie să respecte orarele de muncă; să pună de acord programul lor cu orarul fiilor, legat de şcoală şi de tot mai multe activităţi extraşcolare; să caute un spaţiu şi pentru ei înşişi; etc. În cele mai multe dintre cazuri, membrii familiei se reunesc la cină, şi de cele mai multe ori, chiar şi la cină în compania televizorului. Seara, obosiţi după o zi de muncă, părinţii vor să se relaxeze, să asculte ştirile sau să vadă o telenovelă ori un meci; copiii pretind să vadă programele lor, aşa încât deseori într-o casă se găsesc mai multe televizoare în diferite camere.

Pe plan educativ, rezultatul este grav: acest tip de organizare duce la reducerea semnificativă a momentelor de comuniune şi de ascultare reciprocă, de schimb de opinii şi idei, de prezentare a problemelor personale. „Televiziunea poate avea efecte negative asupra familiei şi atunci când programele nu sunt în sine criticabile din punct de vedere moral: ea îi poate face pe membrii familiei să se izoleze în lumile lor private, scoţându-i din adevăratele lor relaţii interpersonale, şi chiar divizând familia, îndepărtând părinţii de fii şi fiii de părinţi”, observa Papa Ioan Paul al II-lea9.

Ce e de făcut? Iată câteva reguli pentru a reglementa utilizarea televizorului în familie:

  1. Nu deschideţi televizorul în timpul meselor, altfel vorbeşte doar el şi toţi ceilalţi îl ascultă. Prânzul sau cina servite astfel nu mai sunt momente de comuniune.

  2. Nu le permiteţi copiilor să aibă televizor în camera lor. În timpul zilei pot folosi televizorul familiei, aşezat într-un spaţiu comun; iar după ora 20, oricum, copiii nu mai au ce vedea la televizor. Şi-apoi, de ce să nu folosească timpul dinainte de culcare citind o carte frumoasă?

  3. Nu le permiteţi copiilor să-şi facă temele în faţa televizorului deschis. Nu-şi vor putea concentra atenţia asupra studiului.

  4. Stabiliţi anumite perioade de timp în care copiii pot privi la televizor. Momentele libere, de distracţie, copiii noştri le pot petrece şi altfel – nu doar în faţa televizorului -, prin jocuri în aer liber sau în casă – astăzi există atâtea oportunităţi! Şi nu uitaţi să vă faceţi timp din când în când să vă jucaţi împreună cu copiii dumneavoastră.

  5. Alegeţi programele pe care le pot viziona copiii. Ghidurile TV disponibile vă pot oferi informaţii despre programele transmise şi vă pot ajuta în alegerea acelora care să fie utile pentru formarea şi informarea copilului dumneavoastră. Nu uitaţi să alegeţi programele împreună, pentru a ţine seama şi de interesele lui! Şi ţineţi cont că nu toate desenele animate sunt educative!

  6. Priviţi, pe cât posibil, programele TV împreună. Astfel veţi putea comenta împreună cu copiii dumneavoastră ceea ce se transmite la televizor; copiii au posibilitatea să pună întrebări dacă au nelămuriri, iar dumneavoastră le puteţi oferi explicaţii care să completeze informaţiile oferite de programul TV. În acest fel vă educaţi copiii la o utilizare critică a mijloacelor de comunicare.

  7. Nu condiţionaţi vizionarea programelor TV de comportamentul copilului. Utilizarea televizorului nu trebuie să fie un premiu câştigat sau pierdut de copilul nostru, în funcţie de comportamentului lui. Trebuie să rămână o sursă de informare/formare, asemenea celorlalte mijloace de comunicare socială.

Dacă vrem ca televiziunea să fie un instrument educativ în viaţa fiilor noştri, este important ca regulile să fie stabilite încă de când copiii sunt mici, şi să le păstrăm şi să le modificăm în funcţie de creşterea copiilor. De asemenea, aşa cum amintea Sfântul Părinte, nu trebuie să uităm că un copil învaţă să utilizeze corect televizorul dacă părinţii îl utilizează în mod corect. Dacă noi, ca părinţi, suntem primii care atunci când ajungem acasă deschidem televizorul, cum i-am putea împiedica pe fiii noştri să facă la fel? În acest sens, Mesajul din acest an pe care papa l-a publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale este şi o invitaţie adresată părinţilor la a face un serios examen de conştiinţă, legat de modul în care ei personal utilizează mijloacele de comunicare socială.

 

Asocierea părinţilor

Am auzit deseori diferiţi părinţi spunând: „E greu să fii părinte. Mai ales în ziua de azi!” sau „Eu nu mai ştiu ce să mă fac cu copilul meu”. Dar cine spune că dificultăţile care apar în creşterea fiilor trebuie să le înfruntăm singuri? Astăzi există specialişti, asociaţii care le oferă sprijin părinţilor, în abordarea şi soluţionarea problemelor care apar în relaţiile cu fiii lor. Şi problemele care apar din utilizarea incorectă a mijloacelor de comunicare pot fi abordate împreună. Iar Sfântul Părinte îi îndeamnă pe părinţi să se alăture altor familii „pentru a studia şi discuta problemele şi oportunităţile care rezultă din utilizarea mijloacelor de comunicare socială”10. Şi asta pentru că este necesar să fim cât mai critici în faţa micului ecran, cu atât mai mult cu cât astăzi pare tot mai evidentă incapacitatea de a exprima opinii şi judecăţi critice, care să fie libere de „simpatiile” sau „antipatiile” pe care le provoacă televiziunea.

Astăzi, chiar şi adulţii, adesea fără să-şi dea seama, acceptă tot ceea ce se transmite la televizor doar datorită emoţiilor pe care acesta le oferă, iar prin superficialitatea lor, asigură agrearea (ceea ce duce la ridicarea cotei de telespectatori) a unor programe care sunt nu doar sărace în conţinut, dar adesea chiar imorale. Este necesar să recăpătăm curaj şi hotărâre pentru a spune „nu” acelora care trădează încrederea noastră, iar acest lucru se poate realiza numai plecând de la o judecată critică.

În plus, „familiile trebuie să fie clare în a spune producătorilor, celor din publicitate şi autorităţilor publice ceea ce le place şi ceea ce nu le place”, afirmă Papa11. Astfel, pentru a garanta că industria televiziunii tutelează drepturile familiilor, părinţii ar trebui să-şi exprime preocupările legitime faţă de producătorii şi responsabilii din mass-media, alăturându-se unii altora, dacă este nevoie, pentru a forma asociaţii care să reprezinte interesele lor în faţa responsabililor media, a finanţatorilor lor şi a autorităţilor publice12.

Părinţii nu pot ignora faptul că fiii lor sunt primii şi cei mai imediaţi receptori ai mijloacelor de comunicare socială, şi deci cei mai expuşi la multitudinea de informaţii şi imagini care ajung direct în casele lor prin intermediul acestor mijloace. Nu pot ignora faptul că anumite mesaje sau imagini periculoase pentru dezvoltarea normală a fiilor lor, sunt transmise la ore cu audienţă de vârf din partea copiilor şi a adolescenţilor, presărate cu o publicitate tot mai vulgară şi mai agresivă. Nu pot ignora propunerea din partea anumitor canale de televiziune a unor „spectacole de divertisment” reglementate adesea doar de legea sexului şi a violenţei.

Atât ca indivizi, dar şi în colectiv, părinţii au datoria de a-şi face cunoscut punctul lor de vedere producătorilor, agenţilor comerciali şi autorităţilor publice. Consiliul Naţional al Audiovizualului, care reglementează în ţara noastră serviciile de programe audiovizuale, a luat adeseori măsuri punitive la adresa acelor instituţii mass-media care nu respectă legea. Însă, de cele mai multe ori, CNA a deschis anchete auto-sesizându-se. Recentul scandal iscat de emisiunea „Big Brother” i-a făcut pe mulţi părinţi să-şi exprime dezaprobarea13; Bisericile şi-au exprimat şi ele dezaprobarea, luând poziţie comună; CNA-ul a decis sancţiuni la adresa canalului Prima TV. Însă şi în acest caz, ca şi în cazul altor emisiuni TV sau publicaţii, producătorii argumentează că producţiile lor răspund cererii publicului. De aceea, este cu atât mai urgentă realizarea unui dialog între lucrătorii din media şi reprezentanţii publicului, astfel încât cei care lucrează în mijloacele de comunicare să fie ţinuţi la curent cu realele exigenţe şi interese ale utilizatorilor14.

În multe ţări din occident există asociaţii ale telespectatorilor, ale părinţilor, care pot reprezenta mai bine şi cu mai multă eficienţă interesele părinţilor, şi ale spectatorilor în general, în faţa autorităţilor civile şi media. Să sperăm că se vor găsi şi la noi părinţi care să ia această iniţiativă, urmând îndemnul Papei şi asumându-şi în mod activ responsabilităţile pe care le au faţă de copiii lor, într-o societate modelată tot mai mult de mijloacele de comunicare socială.

 

Note

  1. PAUL AL VI-LEA, Mesaj cu ocazia Celei de a III-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, (1969).
  2. IOAN PAUL AL II-LEA, Mesaj cu ocazia Celei de a VI-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, (1980).
  3. cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Mesaj cu ocazia Celei de a XIII-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale (1979).
  4. Este vorba de cele două documente publicate la 22 februarie 2002 de către Consiliul Pontificale pentru Comunicaţii Sociale, şi de Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale din 2002.
  5. cf. CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU COMUNICAŢII SOCIALE, Biserica şi internetul, nr. 11.
  6. CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU COMUNICAŢII SOCIALE, Biserica şi internetul, nr. 11.
  7. cf. CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU COMUNICAŢII SOCIALE, Biserica şi internetul, nr. 11.
  8. Ibidem.
  9. IOAN PAUL AL II-LEA, Mesaj cu ocazia Celei de a XXVIII-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, (1994).
  10. IOAN PAUL AL II-LEA, Mesaj cu ocazia Celei de a XXIV-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, (2004), nr. 5.
  11. Ibidem.
  12. cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Mesaj cu ocazia Celei de a XXVIII-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, (1994).
  13. Reprezentanţi ai Patriarhiei Ortodoxe Române au afirmat că Patriarhia a fost „asaltată” de telefoane a zeci de parinti care cereau Patriarhiei sa ia masuri.
  14. cf. CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU COMUNICAŢII SOCIALE, Pornografia şi violenţa în mijloacele de comunicare: un răspuns pastoral, nr. 27.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *