CFE: Isus niciodată nu mă părăseşte

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 17 iunie 2014.
Partea 39 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Păstorul cel bun

Păstorul cel bun

Cateheza 39
Isus niciodată nu mă părăseşte
Text de bază: In 10,10-16

Dragi prieteni,

Iată-ne aici din nou împreună adunaţi prin darul unităţii dintre noi. În unitate deoarece este condiţia esenţială pentru a-l simţi pe Isus adresându-ni-se inimii. Nu trebuie să ne deschidem urechile ci inima, iar pentru ca Isus să se poată adresa inimii e indispensabil să fie unitate, iubire şi iertare reciprocă. Îndreptaţi-vă privirea împrejur şi în timp ce vă întoarceţi capul spuneţi în inimă spre fiecare dintre voi: Te iubesc, Te iert, Iartă-mă, pentru ca să poată fi o relaţie deplină, o relaţie care ne dă garanţia că: „atunci când sunteţi uniţi în numele Meu sunt şi Eu în mijlocul vostru!

Dar garanţia prezenţei lui Isus ne este dată şi de cuplul care conduce grupul, de cuplul responsabil. Isus Domnul, nu datorită bravurii cuplului, ci datorită generozităţii extraordinare a iubirii Sale, a vrut să lege prezenţa Sa, evenimentul istoric când a înfăptuit Biserica, a vrut să îl lege de Sacramentul Căsătoriei. Orice taină a Căsătoriei arată prezenţa vizibilă a lui Isus.

Isus vrea să ne vorbească în această seară, iar titlul pe care vrem să-l dăm este acesta: Isus niciodată nu mă părăseşte! Domnul nu mă părăseşte niciodată!

Adesea, noi, în modul nostru comun de a vedea lucrurile, considerăm prezenţa, apropierea de Isus Domnul prin faptul de a-l simţi. Dacă îl simt prezent, dacă încerc emoţia prezenţei Sale, dacă simt ceva deosebit, e prezent, dacă însă nu simt nimic înseamnă că nu e prezent. Prin urmare, în mod conştient ajungem să gândim că dacă noi nu-l simţim pe Isus prezent, înseamnă că nu este. Cred că îmi daţi dreptate. Să încercăm deci să-i cerem lui Isus să ne facă să înţelegem cum simte El prezenţa noastră. Cât ne percepe, când ne percepe Isus prezenţa.

Ne ajută în această aprofundare Evanghelia lui Ioan şi sunt exact cuvintele lui Isus pe care le găsim la cap. 10 vers. 10-16. Să citim împreună aceste versete:

10 Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. 11 Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. 12 Cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede că vine lupul, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; 13 pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14 Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale Mele şi ale Mele mă cunosc pe Mine 15 aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi Eu îl cunosc pe Tatăl; iar Eu însumi îmi pun viaţa pentru oi. 16 Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul Meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor.

Să ne oprim asupra câte unui pasaj pentru a vedea cum şi cât ne percepe Isus prezenţa. Isus spune despre noi: „cunosc oile Mele„, o spune despre noi, o spune despre mine, „cunosc oile Mele„. Există ceva uimitor în acest mod de exprimare al lui Isus: „aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi Eu îl cunosc pe Tatăl„. Prin urmare, însuşirea cunoaşterii pe care Isus o are în ceea ce mă priveşte nu e o însuşire intelectuală – pentru că a văzut cum mă comport, pentru că a văzut cum am gândit – ci e o cunoaştere intimă, profundă, totală, universală, e o prezenţă continuă, e o prezenţă care are înaintea sa tot trecutul şi tot viitorul.

Apoi verbul a cunoaşte aşa cum îl foloseşte Isus este cunoaşterea celui care a făcut un drum împreună, nu te cunosc pentru că te-am văzut odată, ci te cunosc pentru că m-am născut cu tine, am crescut odată cu tine, am fost alături de tine. Ştiu când te aşezi şi ştiu când te ridici, ştiu când eşti cu moralul ridicat ori la pământ, ştiu ce simţi, îţi cunosc durerile, îţi cunosc bucuriile, am convieţuit cu tine, aceasta este cunoaşterea Lui. Gândiţi-vă că acelaşi cuvânt se foloseşte în relaţia nupţială dintre soţ şi soţie, cunoaşterea soţului şi a soţiei. Isus mă cunoaşte până în străfundurile cele mai intime şi mai profunde. Mă cunoaşte mai mult decât mă cunosc eu pe mine însumi.
Să-l lăsăm să ne repete din nou: „cunosc oile mele, la fel ca Tatăl„.

Aici ar urma să ne oprim, să cădem în genunchi şi să spunem: Isus mă cunoaşte aşa cum El este cunoscut de Tatăl, aşa cum El îl cunoaşte pe Tatăl. Şi observaţi imediat celălalt aspect indispensabil: e o cunoaştere de iubire. Există ceva în fiinţele umane care se aseamănă, indiferent de distanţa dintre ele, cu această iubire divină; este cunoaşterea pe care voi ca părinţi o aveţi faţă de fiii voştri. Cunoaşteţi şi defectele, lipsurile fiilor voştri, unde au căzut, unde ar putea falimenta, dar este totuşi o cunoaştere de iubire. Aceasta este cunoaşterea pe care o are Isus pentru fiecare dintre noi. Isus mă cunoaşte astfel, mă cunoaşte cu iubire, nu în mod intelectual ori legal, mă cunoaşte cu o cunoaştere de iubire dintotdeauna. A convieţuit cu mine încă înainte de a mă naşte, mă aşteaptă la sfârşitul vieţii pentru a sta cu El.

Înţelegeţi că acestea sunt adevărurile cele mai importante ale vieţii noastre! Şi aceasta nu ne-o spune doar nouă, doar celui care este bun ori celui care nu este bun, celui care a făcut multe rugăciuni de laudă ori celui care nu a făcut, celui care ştie să se exprime bine ori celui care nu ştie, o spune tuturor! Întoarceţi privirea împrejur, Isus cunoaşte pe fiecare dintre cei prezenţi aici, îi cunoaşte cu o cunoaştere infinită de iubire.

Dar aici e ceva şi mai mult, aţi citit în Evanghelie: „iar Eu însumi îmi dau viaţa pentru oi”. Atunci înţeleg încă şi mai mult cum mă iubeşte şi cât ne simte aproape. E dispus să plătească pentru noi, îşi dă viaţa! E dispus să plătească, să plătească totul, să-şi dea viaţa. Sunt dispus să-mi dau viaţa mai degrabă decât să te lipsesc chiar şi numai o clipă de iubirea pentru tine! Auziţi cum vă repetă de mai multe ori Isus în această seară: sunt dispus să-mi dau viaţa mai degrabă decât să te lipsesc chiar şi pentru o clipă de iubirea Mea, de iubirea pentru fiecare dintre voi!

Gândiţi-vă că a dorit chiar să exprime în mod vizibil cât, cum şi când ne iubeşte. Dacă cineva ne atinge şi ne face rău, El ştie; dacă cineva mă ciupeşte El spune, au! E scris în Evanghelie, nu spun poveşti: „Orice veţi fi făcut unui frate de-al vostru, Mie mi-aţi făcut”. Îi dai un şut vecinului tău care stă lângă tine, i-ai dat Lui; i-ai dat o sărutare vecinului tău, i-ai dat-o Lui. Dacă cineva mă atinge, El consideră că l-a atins pe El. E posibil? E posibil ca cineva să fie prezent mai mult de atât? Dacă cineva pe ascuns îţi face vreun rău, El consideră că acel rău i l-a făcut Lui. Ajunge de-a dreptul să spună: „Nu vă îngrijiţi de nimic, pentru că nici un fir de păr din capul vostru nu poate fi atins fără ca Tatăl să ştie!”

Poate exista vreo apropiere mai mare decât aceasta, spuneţi? Poate exista mai multă iubire, mai multă prezenţă ca aceasta? Înţelegeţi atunci cât de trist poate fi dacă spun: Isus există dacă îl simt, mă iubeşte dacă eu simt, mă iubeşte când eu simt că mă iubeşte! Nu! Isus Domnul te iubeşte 24 de ore pe zi, te iubeşte încă înainte ca tu să te fi născut! Te iubeşte mai presus de moarte, mai presus de boala ta, cunoaşte durerea ta, cunoaşte calea crucii a ta şi te iubeşte, dar ştie şi cât de scurtă este această viaţă, ştie şi cât este de efemer totul şi ştie şi cât de mare este bucuria şi fericirea pe care ţi-o pregăteşte. Te vede umblând obosit, te vede căţărându-te pe munţii suferinţei, ai oboselii de fiecare zi, ai greutăţilor familiale şi ştie ce îţi pregăteşte, ştie care va fi surpriza ta, ştie ce bucurie extraordinară îţi pregăteşte. Isus nu mă părăseşte niciodată, mă iubeşte cu o iubire infinită, imensă, mă iubeşte şi e dispus să plătească pentru mine!

Dar atenţie la ultima parte a Evangheliei! Este atât de intensă iubirea lui Isus pentru oile Sale, pentru fiecare dintre oile Sale! Şi acest „pentru fiecare” să-l simţim pe propria piele, pentru tine, pentru mine, pentru fiecare, şi fiecare e astfel cunoscut. Iubeşte pe fiecare atât de mult încât din El iese un strigăt aprins: „Mai am şi alte oi, mai am şi alte oi pe care vreau să le mângâi, pe care vreau să le strâng la pieptul Meu, cărora vreau să le fac auzit mesajul Meu, cărora vreau să le spun: te iubesc, dar nimeni nu mi le conduce aproape, nimeni nu face cunoscut că Eu sunt aici şi aştept, nimeni nu face cunoscut că stau la uşă şi bat, nimeni nu face cunoscută în numele Meu gingăşia Mea, nimeni nu întinde mâinile, privirea, nimeni nu transmite Cuvântul în numele Meu pentru a striga iubirea Mea!”

Este strigătul lui Isus care ne angajează. A ne simţi iubiţi ne angajează să observăm toate oile care nu sunt în staul, pe cele care nu ştiu că sunt iubite, pe cele care ajung să fie orfane, să nu aibă dărnicia vieţii, plinătatea vieţii. Iar El a venit, cum spune începutul Evangheliei, ca să avem viaţă, şi s-o avem din belşug, dar câtă lume nu moare de foame de iubire. Şi spuneţi-mi câtă lume nu moare de foame! Pe câte mese, şi astăzi, în comunităţile noastre, nu se află pâinea iubirii, se află doar pâinea de la brutărie. În câte case nu se frânge pâinea iubirii, ci doar se ascund, se întrezăresc lacrimi de disperare.

„Mai am şi alte oi!” Să simţiţi şi voi aceasta, încercaţi să spuneţi cu El, cu Isus care vă vorbeşte: „mai am şi alte oi, şi pe acelea trebuie să le conduc!” Angajaţi-vă deci să refaceţi lista inimii! Să nu fie unul fără să aibă scrisă o listă a inimii, pentru care să te rogi, pentru care să te angajezi să slujeşti, pe care să-i mângâi în numele Domnului, cărora să le adresezi cuvântul în numele lui Isus Domnul! Şi atunci vom auzi acea expresie frumoasă pe care Isus o foloseşte atunci când cineva se întoarce în casa Tatălui: „Este mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte, decât pentru 100 de drepţi„… este mai mare bucurie!

Vrem să facem deci paradisul să surâdă săptămâna viitoare şi să redăm viaţă unei alte oi, să facem cunoscută iubirea lui Isus unei alte persoane. Să simţim, să ne însuşim împreună această misiune şi vom face să tresalte de bucurie paradisul. Vă daţi seama ce provocare? Să facem să tresalte de bucurie paradisul, să înveselim paradisul! Dar mai ales lucrul cel mai mare e să putem avea aceeaşi inimă a lui Isus privind toate acele oi care sunt în jurul nostru şi mai presus de orice să ne bucurăm pentru că Isus Domnul nu ne părăseşte niciodată. Ne iubeşte şi ne face părtaşi de aceeaşi iubire pe care El o are pentru Tatăl.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *