Cultul inimii lui Isus în China

Teme: Biserică.
.
Publicat la 23 iunie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Wilhelm K. Müller, SVD
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: AsiaNews, 23 iunie 2014

Cultul inimii lui Isus

Cultul inimii lui Isus

Toate familiile chineze au imaginea tipică a inimii lui Isus, chiar şi după tulburările sociale şi politice şi după propaganda atee a regimului. Prima biserică dedicat Inimii lui Isus este din 1863: distrusă în revoluţia culturală, reconstruită în 1999. Devoţiunea şi consacrarea la Inima lui Isus a susţinut viaţa misionarilor şi evanghelizarea lor: între aceştia Arnold Janssen, Iosif Freinademetz, Daniele Comboni. Trebuie revăzută iconografia, recurgând la caligrafiile pe „inimă”. Inima lui Isus este inima martirilor uniţi în canonizarea din anul 2000.

Devoţiunea către preasfânta inimă a lui Isus în China este o realitate integrală a vieţii credincioşilor catolici, precum şi chiar mai mult decât a tuturor regiunilor Bisericii Catolice din lume.

A-i întreba pe catolici chinezi dacă sunt familiari cu evlavia faţă de preasfânta inimă a lui Isus poate să fie ofensator, ca şi cum ar exista îndoieli cu privire la dreapta credinţă şi dreapta practică a lor.

Întâlnirea cu viaţa spirituală şi cu tradiţiile credincioşilor chinezi este şi astăzi foarte edificator. Cu atât mai mult dacă ne amintim că viaţa lor a fost supusă la schimbări drastice şi adesea triste ca urmare a schimbărilor ritmurilor de viaţă: migraţiile interne şi mai ales propaganda de idealuri şi valori antireligioase impusă de atâtea „autorităţi”.

Exprimările externe ale cultului preasfintei inimi a lui Isus sunt multe. În familii şi în sanctuare este mereu prezentă icoana Inimii lui Isus, înlănţuită de coroana de spini, înconjurată de flăcări de iubire, stropită cu picături de sânge şi crucea împlântată în mijloc. Aceste semne sunt o invitaţie să-şi amintească de iubirea veşnică a lui Dumnezeu faţă de toată omenirea, iubire manifestată în viaţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu, amintire a suferinţelor de nedescris ale lui Isus, aplicate Iubirii Întrupate şi concentrate în străpungerea inimii sale după moarte. Icoana, pe lângă promisiunea de binecuvântări speciale pentru fiecare familie, rămâne o proclamare puternică a fundamentului şi a centrului vieţii creştine, o invitaţie urgentă la apostolat pentru fiecare creştin, pentru a da astfel un răspuns de credinţă şi de iubire din partea noastră.

Nenumăratele biserici şi capele dedicate preasfintei inimi a lui Isus în China mărturisesc evlavia răspândită. Prima biserică în cinstea preasfintei inimi a fost consacrată în 1863 la Zhangzhuangcun (astăzi în Dieceza de Xianxian, Hebei), numită după aceea „biserica numărul unui din sudul Chinei”. A fost un eveniment cu caracter istoric, după anii lungi de la apariţiile Inimii lui Isus sfintei Margareta Maria Alacoque (1673-1675) şi aprobarea ecleziastică a celebrării liturgice şi publice (în 1765 numai pentru Polonia şi în 1856 pentru toată Biserica).

Această primă biserică dedicată Inimii lui Isus în China a fost distrusă în 1976, la sfârşitul Revoluţiei Culturale, dar reconstruită şi re-dedicată la 10 octombrie 1999. Astăzi, conform unei broşuri despre istoria Diecezei de Xianxian, există 52 de biserici şi capele în cinstea preasfintei inimi a lui Isus.

Nu ştim câte biserici în alte dieceze sunt dedicat Inimii lui Isus. Cuprinsul recentului Ghid al Bisericii Catolice din China indică numai adresa multelor biserici, dar fără titlul dedicării (în fotografie: catedrala din Guangzhou, dedicată preasfintei inimi a lui Isus).

Un stimulent la misiune

Numărul ridicat de biserici dedicat Inimii lui Isus în Dieceza de Xianxian este datorat probabil faptului că acest teritoriu şi majoritatea diecezelor din Hebei au fost în trecut sub grija misionară şi pastorală a iezuiţilor, care au fost intim legaţi cu această spiritualitate încă de la început după apariţiile lui Isus sfintei Margareta Maria. Dar şi misionarii din ordinele clasice, franciscanii, dominicanii şi congregaţiile mai recente s-au hrănit din spiritualitatea bogată a Inimii lui Isus, o spiritualitate care a crescut în mod consistent din teologia Evangheliei lui Ioan, din teologia patristică şi din mistica medievală (mai ales din mănăstirile masculine şi feminine în spaţiul germanic). Apoi, înflorirea foarte bogată a avut loc cu stimulentul apariţiilor inimii lui Isus sfintei Margareta Maria. Întâlnirea personală cu Inima lui Isus a devenit motivul determinant care a favorizat întemeierea de institute misionare, determinând călugări şi călugăriţe să meargă în „misiuni”, dedicându-se operei de evanghelizare. Printre multele alte exemple, demonstrează asta viaţa sfântului Arnold Janssen, întemeietor al Societăţii Cuvântului Divin (Verbiţii): era aşa de evlavios faţă de preasfânta inimă a lui Isus încât. în sărbătoarea sa din anul 1875, i s-a consacrat. Această zi a fost considerată după aceea ca dată a întemeierii societăţii sale. Şi viaţa spirituală a congregaţiei sale misionare avea drept centru Preasfânta Inimă a lui Isus: în casele sale misionare abundau icoanele de la Paray-le-Monial; toate rugăciunile comunitare se încheiau cu: „Şi inima lui Isus să trăiască în inima tuturor oamenilor”.

Misionarii verbiţi care au mers în China au respirat în evlavia faţă de Inima lui Isus. Între aceştia, mai ales sfântul Iosif Freinademetz (unul dintre primii misionari verbiţi în provincia Shandong) care referea totul inimii lui Isus. El considera semnificativ faptul că în ziua de 1 iunie 1881, lună dedicată Inimii lui Isus, a pornit în călătorie de la Hong Kong la Shandong şi că la 24 iunie, sărbătoarea Inimii lui Isus, a ajuns acolo.

În 2003, Janssen şi Frainademetz au fost canonizaţi împreună cu Daniele Comboni, întemeietor al misionarilor combonieni, şi el evlavios eminent faţă de Inima lui Isus.

Printre comunităţile catolice din China, practicile de evlavie faţă de preasfânta inimă a lui Isus sunt foarte răspândite. Acolo un o permite ritmul de viaţă – şi această situaţie este mai obişnuită la ţară decât în oraşe – credincioşii trăiesc o viaţă spirituală aproape comunitară, reflexie a vieţii monastice sau seminariale. Dis-de-dimineaţă, chemaţi la rugăciune de sunetul clopotelor, ei se adună, acolo unde este posibil, în biserica sau în capela din sat pentru a recita împreună rugăciunea de dimineaţă. Este o rugăciune lungă, îmbelşugată, generoasă, cu multe intenţii şi invocaţii. Cel puţin în luna iunie, dedicată preasfintei inimi a lui Isus, ea conţine litania preasfintei inimi a lui Isus, urmată de câteva pagini cu multe rugăciune adresate inimii preasfinte. După aceste rugăciuni, care ocupă mai mult sau mai puţin o oră, dacă este prezent preotul, se celebrează sfânta liturghie. Adesea credincioşii continuă cu meditarea Căii Crucii. În trecut, duminica era complet dedicată rugăciunii comune şi se petrecea mai mult timp în biserică decât acasă. Rugăciunea de seară, din nou în comun, preia tema Preasfintei Inimi şi din nou se recită invocaţii şi litania.

Textele rugăciunilor, introduse de misionarii din trecut, recitate în cântare, folosesc o formă un pic arhaică a limbii chineze, care nu poate fi înţeleasă cu uşurinţă de tineri sau de oamenii mai puţin educaţi. Diferite dieceze au cărţi care conţin toate textele. Însă ceea ce ne uimeşte pe noi europenii este faptul că toate rugăciunile sunt recitate pe de rost. În trecut, încă de când erau copii, se memorau toate rugăciunile. Aş vrea să văd dacă vreunul dintre noi ar fi capabil să recite pe de rost şi mai mult de oră rugăciuni care abia pot fi înţelese!

Lipsa înţelegerii literale a textelor nu diminuează credinţa şi fervoarea credincioşilor: ea este un fenomen comparabil cu „rugăciunea în limbi” din reînnoirea carismatică, rugăciune şi cântare ferventă din abundenţa inimii, fără să fie limitată de formele de limbă.

Inima lui Isus şi martirii

Iconografia Inimii lui Isus conform descrierii sfintei Margareta Maria Alacoque – inima înlănţuită de coroana de spini, înconjurată de flăcări de iubire, stropită de picături de sânge, crucea împlântată în mijloc – este o constantă şi pentru împodobirea bisericilor şi a locuinţelor catolice din China. În acest aspect, Biserica din China nu a fost inovatoare. Icoana a fost acceptată în felul acesta, deşi sensibilitatea chineză formată din virtutea fundamentală a „evlaviei filiale” ar fi putut să se împotrivească acestei reprezentări: idealul „evlaviei filiale” cere ca după moarte, trupul omului trebuie să fie restituit intact părinţilor; dezmembrarea trupului mort era considerată oroarea supremă.

Din acest punct de vedere, numai în China se înţelege cu uşurinţă interesul occidental de a crea relicve din trupurile sfinţilor. Misionarii verbiţi în China au protestat cu putere atunci când, după moartea neaşteptată a primului lor episcop Giovanni Battista von Anzer la Roma, superiorii voiau să trimită în China ca relicvă inima sa. În Europa acest lucru era văzut ca expresie a iubirii sale fidele faţă de Biserica din China, însă pentru creştinii chinezi gestul era inacceptabil datorită sentimentelor filiale. Astfel, inima episcopului a rămas în seminarul societăţii la Viena şi a dat inspiraţie misionară la noi tineri seminarişti.

Cu toată probabilitatea, în arta chineză nu se găseşte o reprezentare a inimii fizice, dar trebuie subliniat că acest concept de „inimă” ocupă cu siguranţă un loc foarte important şi central în gândirea şi în sentimentul chinez. Toate activităţile mentale, cognitive, spirituale au ca origine şi centru „inima”. În caracterele scrisului chinez toate aceste operaţiuni sau stări mentale au ca rădăcină sau matrice simbolul de „inimă”. În dicţionare se găsesc sute de astfel de pictograme şi mii de expresii sau proverbe care au simbol „inima” drept cheie pentru a intra în semnificaţia lor.

Vorbind despre „inima lui Isus” se vorbeşte despre locul cel mai profund, cel mai intim, cel mai real al lui Dumnezeu, origine, ambient vital, finalitate a existenţei. Probabil că exprimarea artistică prin pictarea unei inimi fizice nu evocă ceea ce devoţiunea faţă de preasfânta inimă a lui Isus ar vrea să evoce. Ar ajuta mai mult folosirea caligrafiei chineze care este foarte apreciată de toţi.

Cu ocazia canonizării celor 120 de martiri chinezi în anul 2000, a fost prezentată Sfântului Părinte o caligrafie impresionantă: de vreme ce în China nu se puteau menţiona şi cu atât mai puţin reprezenta sfinţii martiri canonizaţi (un eveniment odios pentru comunişti), chinezii au compus o caligrafie a ideogramei „iubire” cu 120 de simboluri, un pic diferite unul de altul, şi în mijloc o ideogramă „iubire” de mărimea a patru simboluri. Pictograma „iubire” are ca rădăcină sau cheie simbolul „inimă”. Cele 120 de simboluri sunt fiecare pentru un martir, marele simbol în centru este pentru Isus: aşadar 120 de simboluri ale unei iubiri cordiale pentru o inimă complet înflăcărată de iubire. O asemenea caligrafie se poate umple cu uşurinţă cu toată bogăţia devoţiunii faţă de preasfânta inimă a lui Isus, amintire a tuturor elementelor credinţei, încurajare adusă colaborării bucuroase în proiectul de mântuire al preasfintei inimi a lui Isus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *