CFE: Sensul trecerii anilor

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 5 mai 2014.
Partea 34 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 34
Sensul trecerii anilor
Text de bază: Mt 25,1-13

Dragi prieteni,

Pilda fecioarelor

Pilda fecioarelor

Domnul vrea mereu să ne vorbească, vrea să stea cu noi şi îi oferim uneori ceva timp de-a lungul zilei, ori o dată pe săptămână sau de mai multe ori ne luăm timp pentru a-l asculta. El vrea să ne vorbească, ar vrea să ne vorbească încontinuu asemenea unui mire, a unei mirese care iubeşte atât de mult încât ar vrea să stea mereu alături de persoana iubită şi să-i vorbească. Aşa este şi Domnul cu noi, şi în această seară continuă să ne vorbească, vrea să ne vorbească.

Să luăm un fragment evanghelic în care Isus ne vorbeşte. Şi ne vorbeşte în hainele de mire. Mai mult, folosim tocmai parabola fecioarelor care-şi aşteaptă mirele: „Iată, mirele vine, ieşiţi-i în întâmpinare”. Titlul pe care l-am putea da acestei întâlniri este: Sensul trecerii anilor. Dar să citim întâi de toate Cuvântul Domnului:

1 Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare, care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci înţelepte. 3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată, mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» 7 Atunci s-au sculat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. 8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru căci candelele noastre se sting». 9 Dar cele înţelepte au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Mergeţi mai degrabă la cei care vând şi cumpăraţi-vă». 10 Iar în timp ce ele erau plecate ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. 11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» 12 Dar el le-a răspuns: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». 13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!

Aş dori ca această reflecţie, acest fragment evanghelic extrem de frumos, să-l adresez în mod special acelora dintre noi care încep să înainteze în ani, şi aici nu e vorba de cei în vârstă, de cei bătrâni. Se întâmplă de multe ori ca cineva tânăr să spună deja: eu n-am nimic de făcut, n-am nimic de spus. Se adresează de asemenea celui care are puţină încredere în sine însuşi, are puţină încredere în ceea ce e în stare să facă, celui care gândeşte că nu mai face faţă situaţiilor, acestor persoane şi la urma urmei nouă tuturor. „Dar cum pot eu să evanghelizez…? Ce pot să fac…? Desigur, mă simt bine în Comunitatea familială, dar eu nu am mare lucru de dăruit.” Vrem să ne adresăm celui care începe să se simtă nelalocul lui, ineficace, incapabil. „Ce fac eu în această CFE? Trebuie să te gândeşti la alţii…, să evanghelizezi…, eu nu sunt capabil!” Sunt şi din aceia care spun: „eu nu mai am vârsta necesară să fac aceasta ori cealaltă.” Sau cel care este tânăr, ori se simte tânăr în inimă, se simte inutil sau incapabil, tuturor acestora ne adresăm!

Această Evanghelie ne spune care este în mod absolut activitatea cea mai înaltă, care este şantierul pe care trebuie să-l ţinem mereu deschis în parohie, care este motivul pentru care toţi, absolut toţi, nimeni nu este exclus, suntem chemaţi la muncă. Este AŞTEPTAREA MIRELUI. Adică Evanghelia pe care toţi trebuie să o vestim; chiar şi cei în vârstă, chiar şi cel care se simte inutil, şi cel în etate, şi cel care se simte incapabil, trebuie să strige tuturor: CASA NOASTRĂ NU E AICI! Să strige că există o altă aşteptare. Spuneţi-mi cine nu ştie să facă aceasta? Chiar şi cel care a pierdut încrederea de sine, în ceea ce e în stare să facă. Dar tu, ce faci aici? Eu, ce fac aici? Sunt aici pentru a spune că nu am aici o casă definitivă, că aceasta nu e o viaţă care oferă mulţumire deplină, că nu există deplinătate.

Strigaţi! Să nu credeţi că nemulţumirile sunt datorate doar incapacităţilor voastre, faptului că voi sunteţi mai puţin descurcăreţi decât alţii ori de faptul că voi sunteţi în vârstă! Toţi, dar toţi trebuie să strigăm, de la pruncul abia născut până la cel mai în vârstă, care-şi dă ultima suflare: „Casa noastră nu este aici! Aşteptăm Mirele! Acela e scopul definitiv! Când vom fi terminat de construit casa, îl vom putea întâlni pe El în mod definitiv!”

Să ne reîntoarcem însă la parabola pe care am ascultat-o, a celor zece fecioare. Timpul de aşteptare ca să sosească Mirele este viaţa noastră, timpul vieţii noastre atât cât este. Uleiul – ce reprezintă uleiul? Este faptul de a şti că scopul vieţii este întâlnirea definitivă cu Domnul. Şi atunci aici aş vrea să spun mai ales celui care are eventual nişte ani în plus: tu ce aştepţi ca să spui altora că nu aici se termină totul? Aştepţi ca un tânăr să se dea cu capul de toţi pereţii pentru a-i spune că poate este ceva dincolo? Aştepţi să capete o boală? De ce să nu strigăm cu toţii că nu avem aici locuinţa permanentă? De ce nu spunem cu toţii că scopul vieţii este să-l întâlnim definitiv pe Domnul?

Gândiţi-vă ce-ar fi dacă un îndrăgostit puternic de iubita lui i-ar spune că lucrul cel mai frumos e să facă o plimbare cu bicicleta, scopul vieţii sale e să facă o plimbare cu bicicleta?! Că scopul definitiv al vieţii lui e să participe la o petrecere, că scopul cel mai frumos al vieţii lui e să facă o plimbare cu maşina! Că scopul vieţii lui este să doarmă noaptea liniştit, fără vise, fără coşmaruri! Dacă voi aţi auzi un logodnic care nu spune niciodată „Scopul vieţii mele e să mă logodesc cu iubita mea!”, l-aţi putea numi îndrăgostit? Aşteptarea cea mai frumoasă e să te căsătoreşti cu persoana pe care o iubeşti. L-aţi putea numi un îndrăgostit serios? Şi-atunci noi putem fi creştini serioşi dacă nu aşteptăm Mirele?

Ştiţi prin ce se deosebeau primele comunităţi creştine? „Maranatha, vino, Doamne, te aştept, te doresc!” Aşadar care dintre noi, în orice ambient al vieţii, n-ar putea să spună că această viaţă nu-şi află plinătatea aici?! De ce atâţia dintre noi, de la bătrâni la tineri, ajungem să facem lista motivelor pentru care să ne plângem aproape mereu că lumea merge rău, insatisfacţii, nefericire, bolile care pot apărea, una ori alta… toate aceste lucruri ni le adresăm fără să comunicăm niciodată ce trebuie să vină. Ceea ce urâţeşte viaţa o spunem, repetăm, exagerăm reciproc, dar niciodată nu spunem: „Viaţa aceasta e aşteptare”!

Şi atunci acela dintre noi care poartă în interior sentimentul de non-autosuficienţă, sau acela care e deja mai înaintat în vârstă, să începem să spunem: ce anume merită efortul să aşteptăm? Ce aşteptăm, să îmbătrânim? Ce aşteptăm? Cel mai tânăr dintre voi ce trebuie să aştepte? Să-şi termine casa de construit? Cel care are cei mai puţini ani dintre voi în comunitate, ce trebuie să aştepte? Înaintare în grad profesional ca să aibă un punct în plus la salariu? Ce trebuie să aştepte? Care e aşteptarea de fond? Să aşteptăm să ajungem la 70 de ani ca să povestim cum trec anii?

Am putea afirma toate lucrurile pe care le-am vedea negativ, dar totul pentru a spune că fiecare zi care trece ne face să ne amintim de „perla” cea mai preţioasă care este Domnul. Uleiul – viaţa se aprinde datorită Lui. Viaţa ta, pentru cine se consumă? De ce eşti aici respirând? Sunt aici respirând pentru că Îl aştept, viaţa mea se consumă pentru El, pentru a spune că fiecare zi e preţioasă datorită acestei „perle” preţioase. Şi atunci o zi trăită la 20 de ani, trăită la 40, trăită la 70, e o zi care are aceeaşi calitate. Ce deosebire este între o zi trăită de o persoană de 70 de ani şi o zi trăită de o persoană de 30 ori de 20 de ani? E identică, o zi trăită în aşteptarea Domnului. Sunt viu pentru că vreau să-l întâlnesc, mă pregătesc să-l întâlnesc.

Prin urmare, nu aruncaţi la gunoi viaţa voastră, nu urmaţi calea comodităţii care la urma urmei e o ispită: nu valorez nimic, ştiu puţine, nu ştiu să fac, nu ştiu să evanghelizez… Dar poţi spune că viaţa aceasta e puţin lucru pentru că ne aşteaptă ceva măreţ. Poţi spune că există o cale pentru a ajunge acasă! Vă daţi seama ce-ar fi o stradă fără case, doar drum? Şi n-am şti niciodată adresa unde să oprim maşina, unde e ţinta destinaţiei noastre. Alerg, umblu pentru că există o casă unde vreau să ajung, unde ştiu că voi ajunge.

Prin urmare, nu aruncaţi la gunoi nici o zi, nu dispreţuiţi nici o oră, nu vă dispreţuiţi viaţa, spuneţi fiecare dintre voi pentru ce merită să trăieşti… pentru Domnul, Mirele! Transmiteţi Cuvântul, începeţi să spuneţi. Gândiţi-vă numai câte nebunii nu vorbim între noi, începând cu glume şi lucruri nesemnificative în diferitele ambiente. Să încercăm să spunem că este Cineva care ne aşteaptă, că merită efortul. Vă vor considera naivi, dar apoi vă vor căuta când vor avea nevoie de speranţă. Spuneţi-o cu uşile casei voastre deschise pentru a împărtăşi o rugăciune, pentru a împărtăşi credinţa şi a trăi pentru o comunitate care este anticiparea paradisului!

Dragi prieteni, nu putem dori paradisul fără a dori fraternitatea, comuniunea, prietenia, pentru că paradisul înseamnă prietenia absolută între toţi! Şi cine nu construieşte fraternitatea, cât Purgator va trebui să îndure! Pentru că Paradisul este Tri-unitate, a fi în interiorul Trinităţii! Gândiţi-vă numai ce înghesuiţi vom fi, şi cine nu construieşte aceste raporturi de prietenie profundă cum se va pregăti? Iată de ce totul e pregătire, Comunitatea noastră familială e pregătire la Paradis, cu porţile casei noastre deschise, cu caritate! „Nu vă adunaţi comori pe pământ”, pentru nimeni, nici măcar pentru propriii fii, adunaţi-le pentru cer!

Să cerem Domnului să ne ajute pe toţi să fim ca acele fecioare care aşteaptă Mirele, şi nu lăsaţi spaţiu ispitei diavolului care poate spune: sunt tânăr, am 30 de ani, înainte de a muri…! Nu se pune problema lungimii vieţii, dar e o chestiune legată de sensul acestei zile. Nu e înţelept cel care amână până la 60, 70, 80 de ani să se pregătească pentru viaţa de apoi, pentru că scopul vieţii e şi scopul acestei zile! Dacă scopul este să-l întâlnesc pe Domnul Mirele, care poate fi scopul cel mai măreţ al acestei zile pe care o trăiesc? Am 30 de ani, care este scopul cel mai măreţ? Să-l întâlnesc pe Domnul! Şi atunci, cu această tărie, aflu energie pentru a-mi îmbrăţişa şi mai mult soţul, copiii, activităţile. De ce? Pentru că totul se explică astfel! Totul este un drum pentru a ajunge acolo!

A ne gândi la acea întâlnire definitivă cu Mirele nu ne distrage clipei ce trece, prânzului pe care trebuie să-l pregătim, muncii pe care trebuie să o facem, rufelor pe care trebuie să le călcăm. Dimpotrivă, ne face să ne cufundăm încă şi mai mult, ştiind să vedem cerul într-o cămaşă pe care o călcăm, ştiind să simţim parfumul paradisului într-o friptură ce-o pregătim, cunoscând extazul iubirii lui Dumnezeu în îmbrăţişarea pe care o dau unui fiu, unui soţ, unei soţii. Aceasta mă ajută să înţeleg cum fiecare clipă e umplută de veşnicie. Aceasta mă face să-mi însuşesc acea expresie a Sf. Ioan care spune: „Cine iubeşte, rămâne în veci”. Pentru că e trasat deja podul pentru a trece dincolo. Cine iubeşte, înfăptuieşte deja un act ultra-temporal, un act dincolo de timp, un act care rămâne pentru veşnicie.

Dacă iubesc, dacă trăiesc raportul meu cu Domnul, dacă rămân în El în acest moment, trăiesc deja ceva veşnic! Aceasta înseamnă să ţinem candela aprinsă – întâlnirea cu Domnul! Şi iarăşi, Domnul ne iubeşte în mod personal. „Eu v-am ales pe voi, Eu te-am ales pe tine”. Acest Domn care m-a ales, m-a ales ca să-mi dea spaţiul libertăţii vieţii, îmi dă numărul zilelor mele pentru ca în fiecare zi să pot striga: „Doamne, da, Te iubesc şi abia aştept să Te îmbrăţişez, Te iubesc şi abia aştept să Te ating, Te iubesc şi abia aştept să împart cu Tine şi cu toţi fraţii mei bucuria acestei întâlniri!”

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *