CFE: La lucrul cel mai preţios nu se renunţă

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 29 mai 2014.
Partea 38 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 38
La lucrul cel mai preţios nu se renunţă
Text de bază: Mt 13,44-46

Dragi prieteni,

Perla de mare preţ

Perla de mare preţ

Vrem să intrăm astăzi şi mai mult în contact cu Isus Domnul nostru. Deja ne-am adresat Lui şi l-am recunoscut în rugăciunea de laudă, am simţit deja eficienţa Lui în împărtăşirile noastre reciproce. Un lucru e cert, Isus a acţionat în viaţa noastră mult mai mult decât noi am recunoscut. Aţi remarcat desigur cum descrie un copil iubirea faţă de tată ori faţă de mamă, când spune: „De ziua mea mi-a făcut cadou o bicicletă, la terminarea şcolii mi-a făcut acest dar”. Copiii voştri scot în evidenţă iubirea tatălui şi a mamei spunând ce cadou au primit în ultima împrejurare ori cu ocazia vreunui eveniment deosebit. Astfel riscăm să fim şi noi, să scoatem în evidenţă un eveniment, un lucru căruia i-am dat o importanţă deosebită, o prezenţă a acţiunii lui Isus în viaţa noastră mai puternică şi mai evidentă decât de obicei.

Încercaţi însă voi, părinţii, să spuneţi cât şi cum îi iubiţi pe copiii voştri! De câte ori aţi rămas treji pentru că ei nu se simţeau bine, de câte ori când erau absenţi nu v-aţi gândit la fiii voştri cu grijă şi teamă şi i-aţi spus soţului. Încercaţi să spuneţi dacă sunt zile în care să nu-i iubiţi cu intensitate pe fii?! Dacă aşa sunteţi voi, taţi şi mame, gândiţi-vă atunci cum e Dumnezeu în acest moment? Gândim doar că Domnul ne-a dat să înţelegem un anumit lucru, desigur, frumos, îi mulţumim. Ne gândim doar că ne-a dat posibilitatea de a-i fi aproape, desigur, da, îi mulţumim! Dar e frumos să ne gândim că Domnul ne iubeşte 24 de ore pe zi, El veghează asupra noastră. E un mod de a spune evident uman, fiindcă despre Dumnezeu nu putem spune că stă treaz, pentru că de fapt nici măcar nu doarme; realitatea este că Dumnezeu e permanent prezent, „Eu sunt cu voi„!

Despre această prezenţă preţioasă am vrea să auzim vorbindu-se. Am vrea ca Isus să vorbească inimilor noastre în această seară făcându-ne să înţelegem tocmai tăria, harul care este prezenţa Sa în noi. Conştienţi fiind de această mare iubire a lui Isus pentru noi, titlul pe care îl putem da acestei reflecţii a noastre este următorul: La lucrul cel mai preţios nu se renunţă.

Sugestia o găsim în Evanghelia lui Matei cap. 13, vers. 44-46. Să citim împreună aceste versete:

44 Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. 45 La fel, împărăţia cerurilor este asemenea unui negustor care caută perle frumoase. 46 Când găseşte o perlă de mare valoare, merge, vinde tot ce are şi o cumpără.

Această comoară preţioasă, această perlă preţioasă… am putea spune că fiecare dintre noi are în sine ceva preţios care îi stă înaintea ochilor; un proiect, un lucru ce vrea să-l ducă la bun sfârşit, o relaţie pe care o are la inimă şi care se restabileşte, un obiectiv de împlinit, rezolvarea unei probleme, încheierea unei lucrări, aranjarea unui fiu la casa lui. Dacă remarcaţi, privind în interiorul propriu, fiecare dintre noi are ceva ce descoperă ca pe un obiectiv, gândind că dacă îl rezolvă pe acela, se va simţi uşurat, se va simţi mai bine, va reuşi să trăiască credinţa cu mai multă seninătate; şi aceasta treptat, treptat devine comoara cea mai preţioasă, adică ceva pentru care ofer timpul meu, entuziasmul meu, atenţia mea.

Însă pentru voi toţi, sper, sau pentru mulţi dintre voi, a existat un moment în care a avut loc o descoperire, o redescoperire a ceva mult mai preţios, mai preţios decât tot ceea ce am enumerat mai sus ori decât alte lucruri. Ca o străfulgerare aproape, ca o lumină am trăit o experienţă de plinătate a inimii, de pace nesperată, am revăzut orizontul luminându-se, chiar dacă încă marcat de cruci ridicate în drumul nostru. L-am descoperit la un moment dat pe Domnul, pe Domnul Isus, şi chiar dacă nu a fost El personal, am descoperit pacea, şi chiar dacă nu a fost El sau pacea Sa, am descoperit un sentiment de fraternitate, de primire, care ne-a făcut să ne simţim bine, ne-am simţit acceptaţi, fiind ca un balsam care a intrat în noi. Ori am descoperit lumina în toată strălucirea sa, am simţit, am perceput, am experimentat iubirea Sa fără măsură. A existat un moment în care am descoperit această comoară atât de preţioasă, poate am avut chiar impresia că o posedăm, că am intrat chiar în interiorul acestui drum, al acestei comori atât de preţioase.

Apare apoi riscul, riscul ca această comoară, treptat, cu trecerea zilelor, să devină opacă. Praful cotidianităţii, a lucrurilor multe de făcut, sau o deziluzie puternică, o grijă înfricoşătoare, sau o iubire nouă, ajung să răspândească treptat un praf ori un văl opac asupra acestei perle, asupra acestei comori preţioase. Am ajuns să pierdem entuziasmul de a trăi, am considerat că la urma urmei e una dintre atâtea altele… Aceeaşi destinaţie pentru vacanţă, faptul de a face aceleaşi lucruri, aceleaşi îndatoriri, aceeaşi rugăciune; am ajuns să spunem: „Dar este oare chiar o comoară, este chiar ceva frumos?”

Să observăm deci cu fermitate cuvântul evanghelic. Există trei verbe care se repetă în aceste două foarte mici parabole; remarcaţi aceste trei verbe, atât în prima cât şi în a doua: a găsi, comoara, perla, a vinde, tot ceea ce avem, şi a cumpăra, comoara sau perla. Să ne oprim puţin asupra acestor trei verbe. A găsi – reîntoarceţi-vă, de dragul corectitudinii, al sincerităţii, al dreptăţii, şi revedeţi acele momente luminoase pe care le-aţi trăit în anumite împrejurări în lunile trecute, în anii trecuţi, sau chiar în seara aceasta, ori chiar în momentul adoraţiei, al rugăciunii în biserică ori cu prietenii, când aţi experimentat, când s-a aprins în voi acea lumină, acea forţă, când pentru o clipă aţi simţit plinătatea vieţii; aţi regăsit nu doar atunci, ci şi acum, aici, aţi regăsit iubirea cea mare.

Să ştergem praful de pe această perlă preţioasă care este: „Dumnezeu mă iubeşte„. Isus Domnul e prezent şi în această seară în mijlocul nostru. El deţine Cuvântul care e mai puternic decât orice cuvânt, dar aşteaptă ca inima mea să se deschidă. Isus, remarcaţi, nu năvăleşte în mijlocul vostru, Isus nu invadează inima nimănui, Isus nu ia de gât ori de cap pe nimeni, El este. „Iată, Eu stau la uşă şi bat”. Misterul lui Dumnezeu, mister de iubire, dar şi misterul omului, al acestui om atât de mic, dar şi atât de mare încât să poată spune „Nu” lui Dumnezeu, încât să poată spune nu. Nu, Isuse, Tu nu eşti prezent, Tu nu eşti aici în această seară, nu e adevărat, e o iluzie.

Iar de cealaltă parte, Isus, stă la uşă şi bate, şi în această seară, şi eventual ne spune: „Vreau să intru din nou, vreau să fiu cu tine”. „Dacă mă iubeşte cineva, Eu şi Tatăl vom veni la el şi locaş la el ne vom face„. Încearcă să-ţi deschizi inima, verifică să nu fie închisă din interior, mergi şi vezi dacă nu cumva ai pus lanţul de siguranţă, lacătul, ceva care să blocheze intrarea. Mergi să vezi dacă este vreun obstacol mare pus în spatele uşii ca să nu se deschidă, o mobilă, o grijă, un obiect, o teamă, o oboseală, încearcă să vezi dacă acea uşă se poate deschide. „Şi aici, în această seară, doresc să vin în casa ta, coboară din copac, vreau să intru în casa ta, vreau să cinez cu tine„.

Al doilea cuvânt, şi acesta la fel de clar şi frumos, este a vinde. Remarcaţi şi o mică diferenţă între prima şi a doua foarte mică parabolă. În prima se spune: plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are. După ce a găsit perla cea de mare valoare, merge şi vinde tot ce are. Observaţi timpul prezent al verbului: vinde, vinde tot, ce înseamnă? Înseamnă a amâna totul. Căutaţi să spuneţi pentru un moment, aici, acum: Doamne, vreau ca totul înaintea Ta să treacă pe-al doilea loc. Pentru o clipă vreau ca întâlnirea cu Tine să fie lucrul cel mai important, vreau să te descopăr, vreau să te provoc, Doamne, pentru a simţi cât de tare mă poţi îmbrăţişa, pentru a şti cât de bine poţi să-mi vindeci rănile. Vreau să ştiu, Doamne, cât de tare poţi îmbrăţişa un lepros, cât de tare poţi îmbrăţişa pe unul care miroase atât de urât ca mine, miroase a oboseală, miroase a neîncredere, vreau să văd. Eu las toate deoparte în acest moment, toate, copii, casă, probleme, servici, teamă, lipsuri, le pun toate deoparte pentru o clipă, dar vreau să simt dacă Tu mă îmbrăţişezi. A amâna tot, a vinde tot!

Şi ultimul verb: vinde totul şi cumpără, cumpără acel teren unde se află comoara, cumpără acea perlă de mare preţ. Este persoana care, descoperind valoarea, darul, descoperind ceva care valorează astăzi, îşi dă seama că valorează şi peste o sută de ani… valorează pentru mine peste o sută de ani. Am descoperit o casă în care pot locui peste o sută de ani, am descoperit o bancă unde pot depune banii care să fie ai mei peste o sută de ani. În loc să fac rost de bani pentru a-mi plăti, pe când voi fi bătrân, îngrijitoarea, mi-am procurat posibilitatea de a locui în castelul Regelui după moartea mea. În loc să alerg după fantezii la gândul ce va fi de mine, am decis să-mi supun viaţa mea lui Dumnezeu care nu moare, lui Isus care a înviat. Este comoara cea mai preţioasă şi sunt bucuros că această comoară preţioasă nu o găsim doar în această clipă, ci şi după ce vom pleca de la această întâlnire, mâine, poimâine. Nu voi lăsa această comoară, vând totul, pun totul deoparte, pun toate pe locul al doilea, ceea ce nu înseamnă să arunc, pun pe locul al doilea pentru că primul loc e unul singur. Şi aici redescoperim acea expresie frumoasă a lui Isus: „Să-l iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toate puterile„.

Aşadar, vreţi să aveţi proba de turnesol, confirmarea exactă, sigură, că l-aţi întâlnit pe Dumnezeu ca lumină, ca tărie, ca frumuseţe? Aceasta este dacă veţi spune, dacă veţi simţi că Domnul vă umple inima de bucurie până la punctul de a merge să spuneţi, să mergeţi şi să povestiţi, să mergeţi şi să faceţi cunoscut! Ceea ce aţi auzit la ureche spuneţi-o de pe acoperişuri, ne îndeamnă Isus! Este a merge şi a spune: „L-am descoperit pe Isus”, am credinţă, viaţa mea nu se mai găseşte între limitele unei boli, ale unei vârste, viaţa mea a depăşit limitele vârstei, limitele bolii, limitele disperării, am trecut dincolo de moarte, am înviat, sunt în viaţă ca şi Domnul. El este tăria mea şi nu pot să nu vestesc această credinţă, nu pot să nu spun această iubire, nu pot face din comunitatea mea o comunitate care stă bine, comod, ci vreau să fac o comunitate care evanghelizează, care merge, care spune, care dă mărturie. Câţi nu vorbesc în mod gratuit şi banal despre răul săvârşit, despre răul făcut de sine însuşi şi de răul făcut de ceilalţi. Câţi nu povestesc răul şi câţi trăind în bine, arătând binele, riscă să nu aibă nici măcar gândul de a-l povesti, de a-l spune, de a face să fie gustat şi de ceilalţi.

Acel Dumnezeu, Tată, Fiu şi Spirit Sfânt, care vrea să vină să locuiască în noi să ne binecuvânteze acum, mâine şi întotdeauna!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *