Cinci moduri de a-ţi iubi soţia

Teme: Familie.
Etichete: .
Publicat la 30 mai 2014.
Print Friendly

Autor: Sam Guzman
Traducere: Radu Capan
Sursa: CatholicGentleman.net, 30 mai 2014

„Starea de căsătorit este una care cere mai multă virtute şi constanţă decât oricare alta; este un exerciţiu perpetuu de mortificare” (Sf. Francisc de Sales)

„Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine” (Efeseni 5,28)

Pentru că o iubiţi

Pentru că o iubiţi

M-am însurat cu o femeie minunată. Este frumoasă, amuzantă, generoasă şi incredibil de puternică. (Am văzut-o născând. Credeţi-mă, este puternică.) Cu cât sunt de mai de mult timp însurat cu ea, cu atât înţeleg cât de norocos sunt să o am. Dar oricât îmi iubesc soţia, trebuie să admit că sunt încă destul de egoist în alegerile mele de zi cu zi. Cu alte cuvinte, nu îmi arăt mereu iubirea aşa cum ar trebui să o fac, iar dacă nu cumva eşti un sfânt, şi tu te recunoşti în această situaţie.

Pentru că aşa suntem noi, centraţi pe propria persoană, a arăta iubire soţiilor noastre cere un efort intenţionat. Este nevoie să alegem zi de zi să ne punem soţia şi nevoile ei înaintea noastră. Acestea fiind spuse, iată cinci căi pentru a demonstra în mod concret soţiei iubirea Dvs.

1. Ascultaţi-o. Vă ascultaţi soţia? Nu, nu mă refer dacă o auziţi vorbind. Încercaţi cu adevărat să îi înţelegeţi grijile şi punctele de vedere? Voi fi foarte sincer: dintre toate modurile de a-i arăta soţiei mele că o apreciez, acesta îl găsesc cel mai dificil. Prin natura mea sunt introvertit. Iubesc timpii petrecuţi în linişte, citind şi reflectând, iar seara mea ideală mă include pe mine şi o carte bună în braţele mele, pe care să o sorb fără întreruperi.

Soţiei mele însă, ca majorităţii femeilor, îi place să vorbească. Ea vorbeşte despre lucrurile amuzante pe care le-au făcut copiii, despre o factură ce aşteaptă să fie plătită sau despre ceva ce a spus o prietenă de-a ei. Sunt toate acestea interesante pentru mine? Uneori nu, şi prea adesea descopăr că ajung la mormăituri de aprobare în loc să intru în mod real în conversaţie cu ea. Soţia îşi dă seama de lipsa mea de interes, desigur, iar aceasta o doare. Când pretind că ascult, dar sunt de fapt distras sau neinteresat, sunt incredibil de egoist. Ceea ce îi spun în realitate soţiei mele este: „Interesant, dragă, dar sincer nu mă interesează câtuşi de puţin.” Este o palmă pe faţa acestei femei care munceşte zi şi noapte să facă din casa noastră un cămin plin de iubire pentru mine şi pentru copiii noştri.

Bărbaţilor, suntem chemaţi să ne iubim soţiile ascultându-le cu adevărat. Dacă este ceva important pentru ea, trebuie să fie important şi pentru noi. Orice altceva ai vrea să faci, poate să aştepte. Fii atent la femeia frumoasă căreia i-ai promis viaţa ta şi caută să îţi pese de ceea ce are ea să îţi spună. Este o practică aparent măruntă, dar care poate avea efecte dramatice asupra căsătoriei Dvs.

2. Ajutaţi-o. Soţiile şi mamele au un serviciu extraordinar de dificil. Râd mereu de oamenii care cred că soţia mea nu lucrează doar pentru că stă acasă cu copiii. Vă spun doar atât: nu cred că eu aş putea să fac ceea ce face ea. Eu vin acasă de la muncă. La ea nu există aşa ceva. Ca soţ trebuie să conştientizaţi faptul că soţia Dvs lucrează din greu. Exprimaţi-vă aprecierea în acest sens, dar nu vă opriţi la aprecieri. Căutaţi modalităţi concrete în care puteţi să îi uşuraţi povara îngrijirii casei şi a omuleţilor gălăgioşi. Daţi cu aspiratorul, spălaţi vase, duceţi gunoiul sau schimbaţi scutecele. Credeţi-mă: sunt zeci de mici moduri prin care vă puteţi iubi astfel soţia. Găsiţi unele şi faceţi-le fără să vă ceară soţia.

3. Urmăriţi împreună filme siropoase. Câţi dintre voi aşteptaţi că nerăbdare să (re)vedeţi „Pride and Prejudice” (Mândrie şi prejudecată) sau „Sleepless in Seattle” (Fără somn în Seattle)? Mda, nici eu. Dar ştiţi ce? Soţiei mele îi plac astfel de filme şi este foarte probabil să fie plăcute şi pentru soţia Dvs. Înghiţiţi-vă mândria şi arătaţi-i soţiei Dvs că o iubiţi văzând împreună un film care ei îi place mult. Desigur, nu trebuie să fie neapărat un film. Poate să fie şi o plimbare în natură sau să faceţi cumpărăturile împreună. Ideea este să faceţi ceva pentru soţia Dvs ca gest de iubire, chiar dacă găsiţi acţiunea în sine total neinteresantă.

4. Surprindeţi-o. Tuturor le plac surprizele, iar aceasta înseamnă că şi soţiilor noastre. Dăruiţi-i din când în când, fără să fie o ocazie specială, un buchet de trandafiri. Cumpăraţi-i cartea pe care ştiţi că şi-o doreşte. Aduceţi-i o cutie de ciocolată. Duceţi-o la o cină chiar dacă nu este aniversarea căsătoriei Dvs. Cu alte cuvinte aflaţi ce îi place cel mai mult şi apoi surprindeţi-o când s-ar aştepta cel mai puţin. Nu trebuie să aşteptaţi ocazii speciale pentru aşa ceva!

5. Spuneţi-i că o iubiţi. Majoritatea bărbaţilor, excepţie cei dintre noi care sunt poeţi romantici, nu se prea pricep atunci când vine vorba de exprimarea în cuvinte a iubirii. „Soţia mea ştie că o iubesc, aşa că de ce ar avea nevoie să îi spun explicit aceasta?”, gândim noi. Indiferent dacă facem la perfecţiune toate cele descrise mai sus, soţia tot are nevoie să audă că este iubită. Spuneţi-i des că o iubiţi şi spuneţi-i ce iubiţi la ea. De asemenea căutaţi să vă exprimaţi iubirea prin afecţiune fizică non-sexuală. Va da viaţă soţiei Dvs să vadă că vă pasă de ea pentru cine este şi nu pentru ceea ce poate să facă pentru Dvs.

Concluzie

Dacă v-aţi căsătorit pentru ceea ce puteţi beneficia din această legătură, atunci v-aţi căsătorit din motive greşite. Căsătoria nu înseamnă a primi. Căsătoria nu este despre cum te face cealaltă persoană, despre cum arată sau despre ce poate face ea pentru tine. Nu: căsătoria este despre a iubi precum Cristos – iar aceasta înseamnă îmbrăţişarea crucii. Vedeţi Dvs, iubirea reală înseamnă dăruire de sine şi jertfire de sine. Înseamnă literalmente a-ţi da viaţa pentru soţie în miile de alegeri de zi cu zi. Ca bărbaţi, suntem chemaţi să îl urmăm pe Cristos iubindu-ne soţiile aşa după cum El iubeşte Biserica şi s-a dat pentru ea. Este dificil? Cu costuri? Desigur. Natura noastră este căzută şi suntem egoişti, dar trebuie să trecem peste aceasta. Fiţi bărbaţi! Iubiţi-vă soţiile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *